Contează ce crezi?

Episcopul Robert Barron

Prieteni, o minunată temă a Bibliei este cea a poporului ales al lui Dumnezeu. În același timp, vedem și că planul mântuitor al lui Dumnezeu are legătură cu întreaga omenire – și într-adevăr cu toată creația. Dumnezeu alege Israelul – și Noul Israel, Biserica – tocmai de dragul întregii lumi. A ne aminti acest lucru ne ajută să păstrăm echilibrul delicat dintre relativismul spiritual anost și tribalismul religios periculos.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Radu și Oana C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 14 min 8 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube Originalul

[etichete]

Pacea să fie cu voi! Prieteni, prima lectură din această duminică e luată din minunata secțiune din mijloc a Cărții profetului Isaia. Cred că am mai spus că Isaia e împărțit de bibliști în trei secțiuni: de la cap. 1 la 39, o numesc proto- sau primul Isaia; apoi de la 40 la 55, această secțiune din mijloc, e uneori numită deutero- sau al doilea Isaia; iar unii spun chiar că de la 55 la 66 este trito- sau al treilea Isaia. Las aceasta bibliștilor. Dar ideea e că secțiunea centrală e plină de una dintre cele mai bogate teologii din tot Vechiul Testament. Și pasajul pentru astăzi, pe care ni-l dă Biserica, transmite o idee spirituală extrem de importantă, una pe care cred că rareori o susținem cu tărie. Dar cred că e, mai ales astăzi, aș sugera eu, de o importanță extraordinară.

Toată lumea știe că, în Biblie, Israel e poporul ales al lui Dumnezeu. Dintre toate națiunile lumii, Dumnezeu l-a ales pe Israel ca să fie poporul Său special, preoțesc și profetic. Corect. Dar dăm suficientă atenție faptului că revelația biblică nu începe cu formarea poporului Israel? Am putea spune că începe în Geneză cap. 12 cu chemarea lui Abram. Chemarea lui Abraham. Și din familia lui Abraham provine în cele din urmă poporul lui Israel. Desigur, cea mai mare parte a Vechiului Testament e focalizată pe formarea și aventurile acestui popor al lui Israel. Cu toate acestea, Biblia nu începe cu Geneză 12. Reveniți la Geneză 1. Ce găsim dacă nu crearea de către Dumnezeu a întregului univers? Mântuirea nu privește doar Israelul, nu doar omenirea – privește întreaga creație! Face parte din planul de mântuire al lui Dumnezeu.

Să mergem acum mai departe. Nu ajungem la Israel până în Geneză 12. Când vorbim despre Adam și Eva, Cain și Abel, Turnul din Babel, Noe și familia sa, toată perioada aceea… nu vorbim încă despre Israel, nu-i așa? Vorbim despre umanitate. Adam e deci tatăl întregii rase umane și apoi, după potop, Noe este un fel de nou Adam, noul tată al întregii rase umane. Nu în mod specific Israelul, ci toată omenirea este în vizorul lui Dumnezeu, în atenția Lui. Îmi place ideea: unii sugerează un legământ cu Adam. A fost un fel de legământ. Dar cred că primul legământ cu adevărat explicit e cel cu Noe. Înainte deci de orice legământ cu Israelul, există un legământ cu întreaga omenire. Ascultați din Cartea Genezei: „Atunci Dumnezeu le-a vorbit lui Noe și fiilor săi: ‘Cât mă privește pe Mine, închei legământul Meu cu tine și cu descendenții tăi ce vor veni după tine și cu orice creatură vie care este cu tine, cu păsările, cu animalele… cu toate câte au ieșit din arcă.'” Din nou, observați, vă rog: un legământ cu toată omenirea și, într-adevăr, cu toată creația. Acesta este marea scenă pentru lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu.

Continuând… El alege într-adevăr poporul lui Israel, începând cu Abraham. De ce? Ca ei să fie separați de toți ceilalți ca punctul unic al atenției lui Dumnezeu, ca ei să fie aleși dintre toți pentru a fi mântuiți? Ei bine, nu! Nu, nu! Așa cum am explicat acum câteva săptămâni: El îl alege într-adevăr pe Israel, îl selectează într-adevăr – nu pentru el însuși, ci pentru toți ceilalți. El alege Israelul pentru restul omenirii. Și pot merge înainte? El alege Israelul pentru întreaga lume! Pe marele Templu din Ierusalim, atât în exterior, cât și în interior, erau decorațiuni care evocau planetele, stelele și animalele și plantele și toată creația, pentru că, într-un fel, în cultul adus de Israel, toată creația aducea cultul cuvenit lui Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, oameni buni, a existat mereu un fundal universal pentru tot ce face Dumnezeu cu și pentru poporul Său Israel. Creatorul universului iubește și are grijă de toți oamenii și toate lucrurile. Prin urmare, nu găsim în Biblie provincialismul religios îngust pe care îl găsim adesea în alte religii ale lumii antice. Ceea ce vreau să spun aici este: „Da! Îl avem pe Dumnezeul nostru sau pe zeii noștri, zeii țării noastre. Și știu că voi aveți zeii voștri acolo, ca să aibă grijă de voi.” Citiți „Iliada” și „Odiseea” dacă doriți să vedeți acest lucru expus în lumea antică: zeii diferitelor popoare și națiuni luptându-se între ei… Vedeți uneori aluzii în acest sens ca fundal în Biblie. Dar interesant e că Dumnezeul care se revelează pe Sine nu e un Dumnezeu unic pentru acest loc, aceste vremuri sau acest popor, ci mai degrabă e Dumnezeul Creator al întregului univers.

Israelul este ales? Da, dar nu într-un mod provincial, îngust. Dumnezeul lui Israel e Dumnezeul tuturor oamenilor și al tuturor lucrurilor. Această relație, această dinamică, e foarte important să nu o uităm când parcurgem Biblia. De ce vorbesc despre acest principiu? Datorită pasajului extraordinar pe care îl avem astăzi. E din cap. 45 al profetului Isaia. Luați-vă Bibliile astăzi cândva și căutați Isaia cap. 45 și veți găsi acest pasaj despre un bărbat pe nume Cirus. Cine era Cirus? Cirus a fost regele Persiei. Permiteți-mi să vă ofer puțin context.

Știm toți că în anul 587 î.C. a început marele exil babilonian. Au venit deci babilonienii, au cucerit Iudeea – este țara din jurul Ierusalimului. Au asediat capitala, Ierusalimul. În cele din urmă, au distrus orașul, au ars Templul, au luat cei mai buni dintre cei buni din Iudeea și i-au dus în exil. A fost probabil cel mai traumatic eveniment din istoria Israelului. Apoi, câteva decenii mai târziu, imperiul babilonian slăbește și Cirus, regele Persiei, cucerește Babilonul și devine una dintre cele mai mari figuri imperiale din lumea antică, stăpânind un teritoriu imens. Dar apoi Cirus al Persiei face ceva fascinant. Îi vede pe evrei, pe israeliții care au fost duși în exil și în loc să îi exploateze mai mult, el decide că îi va elibera: le va permite să se întoarcă în țara lor natală. De fapt, va asigura fonduri pentru reconstruirea Templului lor.

Acest suveran străin, acest rege ce nu îl cunoaște pe Dumnezeul lui Israel… și totuși se dovedește a fi unul dintre cei mai mari binefăcători din istoria Israelului. Este ceva unic în Biblie. Acest străin, acest neisraelit este numit de Isaia Mesia. Extraordinar, nu? Mashiach – cel uns. E un titlu dat lui David, cel mai mare rege al lui Israel. Mashiach prin excelență, noul David, este Cel după care speră Israelul, care le va restabili definitiv măreția, care va fi purtătorul prezenței lui Dumnezeu pentru ei. Titlul, da, i-a fost dat în cele din urmă lui Isus însuși. Yeshua Mashiach îl numește Paul. Ei bine, Mashiach, Mesia, e folosit acum pentru Cirus al Persiei?! Da, așa este. Ascultați, din pasajul nostru de azi, Dumnezeu îi spune lui Cirus: „De dragul lui Iacob, slujitorul Meu, al lui Israel, alesul Meu, te-am chemat pe tine pe nume, dându-ți un titlu… [vă spun: nu doar un titlu; ci un titlu extraordinar!] … deși tu nu mă cunoșteai.» Unul dintre cei mai mari binefăcători ai lui Israel nu este un israelit. Unul dintre cei mai mari binefăcători ai națiunii nu este cineva care îl cunoaște pe Dumnezeul lui Israel, ci – atenție! – cineva pe care Dumnezeul lui Israel, care are întotdeauna un țel universal în minte, îl folosește pentru scopurile Lui.

Aceasta este relatarea. Din ea eu deduc acest principiu. Există o fericită linie de mijloc pe care Biblia vrea să o găsim între ceea ce eu aș numi un relativism religios anost și un tribalism religios periculos. Permiteți-mi să repet. Există o linie de mijloc, iar Biblia vrea să o găsim, cred eu, între un relativism religios anost și un tribalism religios periculos. Ce vreau să spun? Să ne întoarcem în anii tinereții mele în Biserică prin anii 1970, 1980. Exista, aș spune eu, cât se poate de vizibil un relativism religios anost. Era tendința de a spune: „Ei bine, știi, toate religiile sunt practic la fel.” „Urcăm toți pe același munte sfânt pe căi diferite.” „Tu ai religia ta, eu am religia mea. Cine sunt eu să îți impun opiniile mele?” Știți voi: toleranță și deschidere… toate acestea erau la modă în tinerețea mea. Ar trebui să fie clar, sper eu, că Biblia nu vrea să audă de acest tip de indiferentism sau relativism anost. Nu, nu, nu. Adevăratul Dumnezeu e descris în Biblie. Israelul e într-adevăr ales iar Noul Israel, Biserica, e într-adevăr aleasă ca vehicul privilegiat al lui Dumnezeu pentru a comunica deplinătatea adevărului Său către lume. Biblia nu ar susține în nici un caz că toate religiile sunt la fel sau că nu contează ce crezi. Nu, nu. De la început, creștinii au fost o religie a crezului. Ne exprimăm în mod clar convingerile. Nu vrem să auzim de relativismul anost.

Pe de altă parte, există pericolul de a cădea în ceea ce am numit un tribalism religios care insistă atât de mult pe ceea ce este unic și distinctiv și propriu mie în religie, încât devin opus față de oricine în afara acelui cerc religios. „Nu, noi avem dreptate. Voi vă înșelați. Nu, nu. Dumnezeu mi s-a dezvăluit mie. El mă iubește pe mine, nu pe voi.” Nu, nu, nu. Biblia nu vrea să audă așa ceva. De ce? Pentru că înainte de legământul cu Israel, avem legământul cu întreaga omenire – și într-adevăr cu toată creația. Oricare ar fi țelul la care servește unicitatea Israelului este spre binele întregului. Ori de câte ori vă definiți în acest mod închis deasupra și împotriva tuturor celorlalți, ori de câte ori aceasta dă naștere unor atitudini sau acțiuni violente, ați ieșit în afara spațiului biblic. Și vedeți… Întoarceți-vă la acest pasaj din Isaia 45. Cine primește titlul de Mashiach? Ei bine, David da, și în cele din urmă Isus îl primește. Dar și Cirus din Persia a primit titlul de Mashiach, a fost recunoscut ca un mare binefăcător al Israelului. Dumnezeu alege această națiune – da. Îi revelează adevărul Său unic – da, cu adevărat. Dar de dragul tuturor celorlalți, de dragul întregii lumii. Vedeți, acesta e subtila linie de mijloc unde Biblia caută să ne atragă. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și nu uitați să vă abonați la canalul meu YouTube.