Cristos vrea să își trăiască viața în tine

Episcopul Robert Barron

Prieteni, în pasajul evanghelic de astăzi, Isus proclamă că El este vița și noi suntem mlădițele. Avem a da și a lua în această relație divină. Nu doar suntem înrădăcinați în trupul mistic al lui Cristos, ci El caută să își cultive iubirea și milostivirea în trupurile noastre. În această analogie, găsim o imagine puternică a creșterii spirituale.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Radu și Oana C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 13 min 38 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube Originalul

Etichete:

Pacea să fie cu voi! Prieteni, am ajuns la a cincea Duminică a Paștelui. Intrăm deci în finalul perioadei pascale, cu Duminicile 5, 6 și 7. Iar dacă primele Duminici ale Paștelui ne-au dat ocazia de a medita la caracterul straniu și radical al Învierii, aceste ultime Duminici ne permit să medităm mai profund asupra implicațiilor Învierii. Ce înseamnă să trăiești în spațiul deschis de Cristos cel Înviat? Vom citi în săptămânile următoare din minunatul discurs de rămas bun al lui Isus. Așadar, dacă vă uitați la cap. 14, 15, 16 și 17, patru capitole întregi din Evanghelia lui Ioan veți găsi de departe cel mai lung discurs al lui Isus din oricare dintre Evanghelii. Contextul este Cina cea de Taină și nu găsim la Ioan narațiunea instituirii, cu Isus luând pâinea și vinul: „Acesta este Trupul Meu, Sângele Meu”. Nu le găsiți la Ioan. Găsiți spălarea picioarelor – unică la el – și apoi găsiți acest discurs lung al Domnului. Vă pot face o recomandare tuturor? Acum, când perioada pascală se apropie de sfârșit, petreceți timp cu aceste patru capitole din Ioan. Citiți-le cu atenție, citiți-le în mod meditativ, în rugăciune, pentru că, în multe feluri, cred că întreaga viață spirituală creștină reiese din această meditație.

Ei bine, pentru astăzi, avem această minunată imagine, iat-o: „Eu sunt Vița”, spune Isus, „și Tatăl Meu e viticultorul… Rămâneți în Mine, așa cum Eu rămân în voi.” Ceva din specificitatea creștină găsim expus aici. Avem într-adevăr în creștinism o tradiție de a vorbi despre Isus ca Maestru sau Învățător, și despre noi, cei care îl urmăm, ca discipoli sau ucenici, iar acest lucru este cât se poate de corect. Dar iată problema: tot felul de alte figuri religioase pot fi văzute ca maestru care are discipoli. Chiar și unul ca Socrate, filozoful, poate fi văzut ca un învățător care are discipoli sau adepți. „Discipol”, din discere în latină, înseamnă pur și simplu a învăța. Învățător și ucenici. Nimic greșit cu aceasta când vine vorba de creștinism, dar nu merge suficient de adânc, pentru că în creștinism nu avem doar o relație tip elev și învățător atunci când vine vorba de Isus. Mai degrabă, participăm în mod organic în El. Voi repeta: El nu e doar Învățătorul nostru, nu doar exemplul nostru moral, nu cineva pe care îl imităm pur și simplu de la o distanță istorică. Trăim în El. Suntem înrădăcinați și întemeiați în El.

Am mai vorbit despre minunatul verb în greacă menein, „a rămâne”, îl găsim aici; traversează toată Evanghelia lui Ioan. „A rămâne în Mine, a fi înrădăcinați în Mine, a primi viața voastră de la Mine”. Acesta este modul în care un creștin se raportează la Isus. Trăim datorită Lui. Ascultați aici: „După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine dacă nu rămâne în viță, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneți în Mine.” Avem aici ceva mult mai radical decât pur și simplu: „Dacă nu îmi urmați învățătura, ca buni discipoli…” Mm-mm. „Dacă nu sunteți altoiți în Mine într-un astfel mod încât viața voastră să vină din viața Mea…” Puteți vedea acum această minunată spiritualitate catolică a Sacramentelor? Dacă învățătura lui Isus ar fi suficientă, atunci a asculta predici și a urma cursuri de teologie ar trebui să fie suficient. Dar nu, în sistemul religios catolic, Sacramentele – ce sunt ele? Mijloacele prin care suntem altoiți în viața lui Cristos, mijloacele prin care El începe să își trăiască viața în noi. Iată ce înseamnă Botezul, Mirul, Sfânta Preoție, Căsătoria, Euharistia… toate aceste moduri de a participa la viața Sa: aceasta este în cele din urmă esența creștinismului. Odată ce vedem acest principiu, putem înțelege ceva de o importanță enormă.

Îmi amintesc că prietenul meu, pr. Paul Murray, care este un mare maestru spiritual dominican, s-a exprimat cândva în acest fel: „Isus vrea să își trăiască viața în tine”. Este foarte simplu de spus, dar gândiți-vă la aceasta: Isus vrea să își trăiască viața Sa în voi. Din nou, nu e vorba doar de: „O, e un învățător minunat, îl ascult”. Nu, nu! E mult mai radical, mai dramatic decât atât. Voi sunteți mlădițele, El este Vița. Viața Lui vrea să curgă în voi, astfel încât El să își trăiască chiar și acum, în voi, viața Sa. Aceasta este spiritualitatea creștină. Odată ce înțelegem aceasta, cred că viața creștină înflorește. Care este esența vieții mele? Ei bine, nu doar să fiu un bun discipol care urmează învățăturile lui Isus, ci mai degrabă unul care în propria sa viață devine mijlocul prin care Cristos își trăiește viața în lume chiar și acum.

Cu puțin timp în urmă, am dat de un scurt video cu Bill Burr, comediantul. Nu știu dacă îl cunoașteți – genul de comediant impertinent și sarcastic. Și după numele lui și după ce a spus, deduc că este catolic, pentru că a spus: „Ah, nu pricep. Mergi la biserică și auzi aceste istorii despre Isus și le-ai mai auzit de un milion de ori, iar El nu revine încă… Și atunci ce sens are?” M-am gândit: „Nu, nu! Nu ai înțeles ideea.” Ideea este că acele istorii nu sunt doar: „O, istorii frumoase despre cineva care a trăit cu mult timp în urmă”, sau: „Exemple morale frumoase pe care noi să le urmăm”. Aceste istorii sunt șablonul prin care ne înțelegem viața chiar și acum. Urmărind ce a spus și a făcut El, înțelegem dinamica propriei noastre vieți spirituale. Iar pentru noi, catolicii, care am fost botezați, am primit Euharistia și celelalte Sacramente, Cristos chiar își trăiește viața în noi. Cum interpretăm așadar ceea ce ni se întâmplă? Aceasta este cheia. Am să vă ofer câteva exemple simple în minutele pe care le am.

Care este un lucru pe care îl știm cu siguranță despre Isus? A fost un prieten al păcătoșilor. Nu un păcătos, nu, nu. El este cel fără de păcat. Dar îi plac păcătoșii. Isus a petrecut timp cu păcătoșii. A mâncat și a băut cu ei; s-a asociat cu ei. „Nu am venit pentru cei sănătoși, ci pentru cei bolnavi.” Așadar, dacă Isus vrea să își trăiască viața în voi, chiar acum, ei bine, atunci trebuie să deveniți prieteni ai păcătoșilor. Prea multora, cred eu, în cadrul sistemului religios creștin și catolic, ne place să îi judecăm pe păcătoși. Și Isus a făcut aceasta, dar numai cu scopul de a-i atrage în prietenia Sa. Nu stătea la distanță, dând sentințe. Nu, nu! Scopul Lui era să îi atragă în viața Sa. Cât timp petreceți deci cu păcătoșii? Nu judecându-i, ci încercând să îi atrageți într-o viață mai bună? Isus a fost un prieten al păcătoșilor, așa că noi, care trăim în El, trebuie să fim prieteni ai păcătoșilor.

Isus a fost foarte clar un vindecător. Astfel, peste tot în Evanghelii, în mod repetat, Isus vindecă. Sunt unii oameni, am întâlnit câțiva în viața mea, foarte, foarte rar, dar sunt unii oameni care au carisma vindecării fizice reale. Nu neg aceasta nici o clipă. Dar marea majoritate dintre noi nu avem acea carismă anume. Dar pot să vă sugerez ceva? Toți cei botezați în Cristos Isus trebuie să fie vindecători: cineva care aduce pace și mângâiere și o viață mai profundă pentru cei din jurul său. Iată o mică secțiune pe care v-aș sugera-o. La sfârșitul zilei, faceți o mică revizuire a zilei, un fel de examinare a conștiinței. Puneți-vă o întrebare simplă: Au devenit oamenii mai vii sau mai sănătoși sau vindecați datorită prezenței mele? Sau prezența mea astăzi, să fim sinceri, confrați păcătoși, la acest capitol, prezența mea astăzi a fost pentru oameni mai degrabă o prezență ce rănește? Știți ce vreau să spun. Toți cădem în această capcană. Isus a fost un vindecător. Vrea să își trăiască viața în voi. Așadar, deveniți vindecători. Deveniți purtători de viață și sănătate pentru cei din jur.

Al treilea lucru pe care îl știm sigur despre Isus: a fost un predicator. Din momentul în care îl întâlnim pe dealurile Galileii, El predică. Ce auzim iar și iar? Isus a mers din cetate în cetate predicând. Pleca de acolo spunând: „Trebuie să merg și să vestesc în altă parte”. A fost un vestitor al Împărăției lui Dumnezeu. Bine. Toți cei care am fost botezați în Cristos Isus, suntem ca niște mlădițe – El e Vița; noi suntem altoiți pe El; El caută să își trăiască viața în noi. Prin urmare noi trebuie să fim învățători. Unii vor face aceasta în mod explicit și permiteți-mi să îi provoc pe unii care mă ascultă acum: avem nevoie de cateheți și învățători la toate nivelurile vieții Bisericii. Faceți-o! Poate aceasta este carisma voastră specială! Dar permiteți-mi să sugerez: fiecare botezat trebuie să fie un învățător, cineva care spune adevărul Împărăției lui Dumnezeu, cineva care vorbește despre Isus. Poate puneți-vă această întrebare la sfârșitul zilei: „Știu oamenii mai multe despre Isus și despre Împărăția Sa astăzi datorită mie? Am vestit credința?” Și nu mă refer într-un mod amenințător. Desigur, înțeleg: nu trebuie să fim agresivi și dominatori. Dar ne-am însușit atât de mult regula societății noastre ce spune: „Țineți în sfera privată religia! Nu vorbiți despre religie!” Ei bine, atunci nu îl las pe Cristos să își trăiască viața în mine dacă îmi privatizez religia. Nu, nu! Trebuie să o proclam – da, chiar și de pe acoperișuri. Oare oamenii știu mai multe despre Isus și despre Împărăția Sa datorită vouă? Este o întrebare bună pentru a verifica dacă El își trăiește viața în noi.

Un ultim lucru la care vreau să reflectez și poate este cel mai important, pentru că, o, Doamne!, cu toții ne confruntăm cu el, căci toți suferim. Am descoperit în anii mei de predicare că în clipa când pomenești suferința urechile tuturor se ciulesc. Toată lumea începe să asculte cu atenție, căci toți suferim. Cum să ne înțelegem suferința? „Ah, doar un ghinion stupid. Așa merg lucrurile. Tocmai am fost părăsit și sunt blocat aici în durerea mea fizică, psihologică sau emoțională…” Sau o înțeleg așa: Isus dorește să își trăiască viața în mine și viața Sa este îndreptată spre suferința și moartea Sa pe cruce, și prin această suferință și moarte, Isus a răscumpărat lumea. Poate că suferința mea… cu toate nivelurile diferite, știu; cei ce mă ascultați chiar acum, suferiți la diferite niveluri și în diferite grade de intensitate… Aș putea-o oare interpreta ca Isus trăindu-și crucea în mine, chiar și acum, astfel că suferința mea contribuie, poate într-un mod pe care nu îl pot vedea în întregime, dar contribuie la mântuirea lumii? Suferință stupidă, pur și simplu rău stupid? Nu, nu! Papa Ioan Paul al II-lea era așa bun la acest capitol! El spunea: „Nu scăpați niciodată ocazia atunci când suferiți”. Nu spunea aceasta masochist, ci în sensul că să nu ratăm niciodată ocazia de a interpreta acea suferință ca o participare la suferința lui Cristos.

El vrea să își trăiască viața în voi! Voi sunteți mlădițele, El este Vița; așa că normal că suferim în această viață, deoarece Învățătorul a suferit. Priviți această imagine, oameni buni, interiorizați-o: El este Vița, noi suntem mlădițele. Și apoi folosiți-o pentru a înțelege cum în întreaga voastră viață Isus dorește să își trăiască viața, chiar acum, în voi. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulțumesc mult pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și să vă abonați la canalul meu YouTube.