Cum declară Biserica Catolică oficial un sfânt?

Busted Halo

Probabil știi că periodic Biserica Catolică recunoaște noi oameni virtuoși în mod oficial ca sfinți. Dar care anume sunt pașii spre canonizare – adică a fi numit sfânt de către Biserica Catolică?

Clipul este subtitrat în română (traducerea: pr. Traian Coste-Deak). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 5 min 42 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube
Etichete:

Ți-ai dorit să știi cum declară Biserica Catolică pe cineva SFÂNT?

Probabil știi că periodic Biserica Catolică recunoaște noi oameni virtuoși în mod oficial ca sfinți. Dar care anume sunt pașii spre canonizare – adică a fi numit sfânt de către Biserica Catolică? Procesul s-a modificat de-a lungul istoriei. În primele secole un sfânt era proclamat prin aclamarea comunității… un fel de concurs spiritual de popularitate. Dar pentru că povestirile despre vieților unor sfinți s-au dovedit a fi exagerate sau doar legende, această metodă a făcut loc unui proces mai structurat. Astfel în Evul Mediu s-a stabilit o nouă cale spre canonizare. O serie de reguli pe care în mare parte le folosim și astăzi.

Iată ce se întâmplă! În primul rând și probabil cel mai evident, o persoană trebuie să fi murit pentru a putea fi considerată în mod oficial sfânt în Biserică deoarece noi credem că sfinții sunt în cer cu Dumnezeu. Așadar, cândva după moartea lui, un admirator al posibilului sfânt, cineva care l-a cunoscut sau un membru al comunității sale religioase, cere Episcopului locului să înceapă cauza de canonizare. Odată ce Episcopul este de acord, posibilul sfânt primește titlul de „Serv al lui Dumnezeu” și o anchetă oficială este realizată la nivel local, condusă de istorici și teologi. Apoi, Episcopul poate decide să trimită cauza la Roma, la Congregația pentru Cauzele Sfinților, un întreg departament al Vaticanului care se ocupă de procesele de canonizare. Congregația determină dacă persoana în cauză a dat dovadă de o sfințenie eroică de-a lungul vieții, demnă de imitat. Adică: a trăit o viață marcată de acțiuni virtuoase? A făcut fapte bune din iubire față de Dumnezeu și de aproapele? Dacă da, printr-un decret dat de Papă, este declarată VENERABILĂ.

Apoi încep cercetările pentru a dovedi înfăptuirea unui MIRACOL, prin mijlocirea acelei persoane după moartea sa. Nu un miracol întâmplat cât era în viață, precum cazurile în care sfinții au levitat sau au avut rănile lui Cristos. În viziunea Bisericii, un miracol atribuit cuiva după moartea sa e dovada că acea persoană e cu adevărat în cer cu Dumnezeu, mijlocind pentru noi, cei de pe Pământ. Credința catolică afirmă că de fapt Dumnezeu realizează miracolul, posibilul sfânt fiind considerat un „asistent”, ca în hockey sau baschet. Procesul de confirmare a faptului că un miracol chiar a avut loc e exhaustiv. Miracolele pentru canonizare nu sunt limitate la vindecări medicale, dar în practică sunt, aproape întotdeauna.

O vindecare miraculoasă trebuie să îndeplinească trei criterii stricte: trebuie să fie instantanee, de durată și inexplicabilă. Instantanee – adică o persoană ajunge, de la foarte bolnavă sau pe moarte, la sănătoasă într-o perioadă foarte scurtă, de obicei în câteva zile. De durată – adică nu a fost o gripă sau o ameliorare temporară; vindecarea trebuie să persiste cel puțin un an sau mai mulți. Inexplicabilă – însemnând că revenirea la sănătate nu poate fi absolut deloc atribuită vreunui tratament medical. Pentru a verifica aceste criterii, medici și oameni de știință analizează fișe medicale și cântăresc credibilitatea acestor afirmații. Chiar și sceptici necredincioși sunt invitați să demonstreze inexistența miracolului. Pe lângă toate acestea, trebuie să existe dovezi că oamenii s-au rugat pentru mijlocirea posibilului sfânt înainte ca vindecarea miraculoasă să fi avut loc și că nu au cerut și ajutorul vreunui alt Sfânt. Este în regulă să te rogi la Dumnezeu sau la Isus direct, dar nu poți include alți sfinți, nici măcar pe Preasfânta Fecioară Maria. Odată ce se dovedește că miracolul a avut loc prin mijlocirea posibilului sfânt, persoana poate acum în mod oficial să fie numită FERICITĂ.

Ceremonia prin care primește acest titlu se numește beatificare, și are loc cel mai des în Dieceza care a promovat această cauză de canonizare. În acest moment e aleasă o zi de sărbătoare pentru a fi celebrată în locurile legate de acest fericit, și școli și biserici pot fi primi numele său. Acum încep cercetările pentru un al doilea miracol care să fi avut loc după beatificare, folosind același proces strict descris mai înainte. Odată ce miracolul nr. 2 este adeverit și aprobat de Roma, persoana poate fi în mod oficial canonizată, ceea ce înseamnă că Papa o declară SFÂNTĂ.

Această ceremonie are loc aproape întotdeauna la Bazilica Sf. Petru din Roma și e condusă de Papa în persoană. Odată canonizat, sfântul este recunoscut în Biserica Universală, iar ziua lui de sărbătoare poate fi sărbătorită pe întreg Pământul. Acesta este procesul oficial. Bineînțeles, există întotdeauna excepții. De exemplu un martir, cineva care a murit de bunăvoie dând mărturie despre credința sa, are nevoie doar de un miracol pentru canonizare, nu de două. Papa poate decide să dispenseze de al doilea miracol și un ne-martir, așa cum Papa Francisc a făcut pentru Fericitul Papă Ioan al XXIII-lea. Mai există și canonizarea echivalentă, prin care cineva care e considerat neoficial sfânt în anumite culturi sau țări poate fi declarat în mod oficial prin decret papal și nu printr-un proces întreg.

E important de știut că Biserica Catolică nu susține că prin aceste procese o persoană devine sfântă. Noi doar recunoaștem sfințenia lor. E modul nostru uman de a afirma oficial că ei se află într-adevăr în cer cu Dumnezeu ascultând și mijlocind pentru rugăciunile noastre. Acum știi cum declară oficial Biserica Catolică pe cineva SFÂNT.