Cum să mă pregătesc pentru lecturile de duminica

Bună! Sunt pr. Mike Schmitz și suntem la Ascension Presents. Cum ar trebui să rămân cu ceva dintr-o predică când uneori nu obțin nimic din ea? Bună întrebare! În primul rând, vorbim despre cum să asculți o predică, căci eu cred că e la fel de multă pricepere și muncă uneori în ascultarea unei predici așa cum e și în pregătirea și susținerea unei predici. E mereu mai ușor să fii critic decât să creezi (am făcut un video despre aceasta). E mereu mai ușor să fii critic decât să creezi. Pot deci să stau jos și să văd filmul, să ascult predica sau discuția sau orice ar fi, să mă uit la tablou și să spun: „Pfff… e ridicol! Ar fi trebuit să facă asta și asta și asta.” Să nu abordăm Liturghia, momentul predicii, cu o astfel de receptivitate – vorbim despre aceasta imediat -, ci să o abordăm chiar cu smerenie.

Îmi amintesc când sora mea mai mică mergea la școală… Nu? Mergea la școală? Nu știu. Locuia lângă seminar, când mergeam la seminar și a ajuns să întâlnească mulți prieteni ai mei seminariști și când am ajuns la punctul, câțiva ani mai târziu, să fim hirotoniți și să trebuiască să ținem predici ca și diaconi, ea a spus: „Nu mă voi mai plânge niciodată de vreo predică”, căci ne cunoștea personal. Până atunci, cunoscuse preotul doar puțin, de la distanță și se gândea: „O, Doamne! Asta e tot ce ați putut face? Nu puteți mai mult?” Apoi ne-a văzut și a înțeles: „Uau, acești bărbați au răspuns la chemarea de a fi preot nu pentru că: ‘Știi la ce sunt bun? Vorbitul în public. Voi face aceasta’.” Ce a găsit a fost câțiva indivizi care doar doreau să fie sfinți și să ajute poporul lui Dumnezeu și de aceea trebuiau să se ridice și să vorbească și nu aveau habar cum. Nu aveam habar… Ne panicam de fiecare dată.

Și sincer, sâmbătă seara sau înainte de prima predică din weekend sunt mereu fie literalmente fie psihic vorbind în lacrimi. Căci mă gândesc: „Doamne, nu știu ce vrei să spun poporului Tău”. Pentru că e ceva important, nu? Acesta e un lucru ce mai destinde mușchii judecății. Și totuși cum faci pe cineva să asculte? Aș spune că primul lucru pe care îl consider așa important e ca poporul lui Dumnezeu să citească Scripturile înainte. Cred că e probabil esențial și o transformare radicală.

Ce vreau să spun e că, de exemplu, luni citești lecturile pentru duminica următoare, nu trecând rapid prin ele, dar nici ca și când ar trebui să te adâncești în ele și să înțelegi tot dintr-o dată. Citește ca să ai o idee generală despre ce urmează în acea duminică. Apoi marți, petrece momentul de rugăciune din zi cu prima lectură. Apoi miercuri, petrece momentul de rugăciune cu a doua lectură, iar joi, petrece timpul de rugăciune cu lectura Evangheliei. Vineri, iată invitația mea, scrie ce crezi că îți spune Dumnezeu prin toate acele lecturi.

De fapt, ai putea face aceasta zilnic – când citești luni, scrie un lucru despre care crezi: „Ar trebui să țin minte restul zilei”. Marți, când citești din Vechiul Testament sau prima lectură scrie ce crezi că spune Domnul să îți amintești pentru restul zilei. Miercuri, care e lucrul pe care să îl rețin pentru restul zilei? Joi, la fel, iar vineri să poți spune: „În cele din urmă, ce spune Dumnezeu despre viața mea? Despre cum trebuie să progresez?” Pentru că așa stau lucrurile: așa mulți mergem la Liturghie și Cuvântul lui Dumnezeu e proclamat, nu predica, ci Cuvântul e proclamat și intră pe o ureche și iese afară pe cealaltă. Și la finalul Liturghiei sau predicii ne gândim: „Despre ce a fost lectura? Nu îmi amintesc. Nu reușesc să identific”.

Dar cum ar fi dacă ai dedica timp, de luni până vineri, și nu doar ai citi lecturile, ci ai pătrunde în ele și te-ai întreba: „Ce lucru vrea Dumnezeu să mi-l amintesc pentru restul zilei?” Căci următorul pas e întrebarea, „Cum vrea Dumnezeu să mă impulsioneze?” De fiecare dată când e proclamată Scriptura, e menită mereu să impulsioneze și să schimbe poporul lui Dumnezeu, să ne împingă sus spre Domnul, să ne schimbe comportamentul, să ne lumineze mințile pentru a-l cunoaște mai bine, să ne lumineze ca să putem cunoaște mai profund adevărul Lui, însă El vrea mereu să fim impulsionați în vreun fel, așa încât să ne întrebăm: „Cum vrea Domnul să mă impulsioneze acum?”

Când sunt proclamate primele lecturi, prima lectură, Psalmul responsorial, și a doua lectură, ne așezăm, iar la Evanghelie ne ridicăm. Însă a sta jos nu înseamnă că suntem într-o poziție de pasivitate, ci într-o poziție de receptivitate – aceasta e o diferență importantă. A fi pasiv înseamnă să te gândești: „Da, în fine, trece peste mine”. A fi receptiv înseamnă: „Sunt gata să progresez!” De aceea îmi place că se stă în picioare la Evanghelie, căci transmite ideea: „Sunt gata să progresez!” Însă de câte ori stăm cu mâinile pe banca din față, sprijinindu-ne de fapt pe toate cele patru, pe mâini și pe picioare, în loc să spunem: „Ok, sunt gata să progresez”?

Îmi place să dau exemplul dansatorilor Fred Astaire și Ginger Rogers. Probabil cunoașteți acest cuplu de dansatori din sec. XIX… XX. Îmi amintesc că am auzit pe cineva spunând odată că Fred Astaire a fost un dansator incredibil. Și totuși, Ginger Rogers a făcut tot ceea ce a făcut Fred Astaire, dar a făcut-o cu spatele și pe tocuri. Deci și ea era incredibilă. Și Ginger Rogers a fost partenera de dans preferată a lui Fred Astaire. Interesant: am auzit că Ginger Rogers nu a fost o dansatoare profesionistă. Era amatoare. Dar de aceea Fred Astaire adora să danseze cu ea. Pentru că el era profesionistul; ea era amatoarea. Și astfel, ca profesionist, a trebuit să o conducă. Și ca amatoare, ea l-a lăsat să o conducă. Dacă el voia să meargă încolo, ea era acolo. Nu se certa cu el: „Știu mai bine decât tine”. Ea l-a lăsat să conducă. De aceea a fost partenera lui de dans preferată și de aceea când îi urmărești, vezi că e exact ca expresia „poezie în mișcare” – e frumos.

Aceștia suntem noi când e vorba de Domnul proclamându-ne Cuvântul Său. El e Învățătorul și noi suntem amatorii. El e liderul, noi suntem cei care îl urmăm. Deci când auzim cuvântul Scripturii, Cuvântul lui Dumnezeu proclamat, stau și spun: „Nu! Mergem în direcția aceasta sau cealaltă”, sau spun: „Doamne, vorbește. Servul Tău ascultă. Doamne, condu-mă și te voi urma. Cum vrei să mă impulsionezi?”

Deci, iată ce te invit să faci când mai vii la Liturghie pentru a putea asculta bine o predică. În primul rând: nu sunt un critic – e mai ușor să critici decât să creezi. Am umilința să am încredere că preotului îi pasă și se străduie, dar, de asemenea, vin pregătit. De ce? Pentru că am citit lecturile, de luni până vineri, ba chiar am și scris: „Iată ce îmi spune Dumnezeu”. Astfel că și dacă predica pe care o spune preotul nu e bună, mi-am scris propria predică, în acele notițe, zilnic, de luni până vineri când Cuvântul lui Dumnezeu mi-a vorbit și mi-a spus: „Iată cum vreau să progresezi, unde vreau să mergi, iată ce vreau să reții pentru tot restul acestei zile.”

Îți garantez aceasta: dacă tu și eu facem acest lucru, Cuvântul lui Dumnezeu va avea toată puterea ce trebuie să o aibă. Cuvântul Domnului e viu și eficient, mai ascuțit ca o sabie cu două tăișuri și Cuvântul Domnului nu coboară din cer și se întoarce acolo gol, ‘ci îndeplinește mereu lucrările sau voința pentru care a fost destinat. Tu poți fi acel sol, eu pot fi acel sol care e gata să crească, care e gata să aducă roade; acel gen de persoană care e gata să progreseze. Doar dacă vin pregătit.

Din partea noastră, de la Ascension Presents, sunt pr. Mike, Dumnezeu să vă binecuvânteze! Și dați like, abonați-vă, comentați și, vă rog, serios, faceți aceasta. Citiți Scriptura. Scrieți ce vă spune Domnul, unde vrea să vă conducă. Știți ce spun? Ok, mulțumesc! Bine, am terminat. Am terminat. Am terminat. Am terminat. Pace!