Cum să nu îți pierzi sufletul

Episcopul Robert Barron

Prieteni, dacă sufletul îți este ordonat corect, se poate descurca în orice situație. Dar dacă câștigi lumea și îți sacrifici sufletul pentru faimă sau bogăție, atunci ai pierdut totul. A înțelege corect acest lucru e un element pe care se sprijină întreaga viață spirituală.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Oana și Radu C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 17 min 9 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube Originalul

[etichete]

Pacea să fie cu voi! Prieteni, când eram student la doctorat în Paris, am avut minunata ocazie de a merge la unele dintre muzeele principale în orele mai libere, când turiștii nu erau acolo, nu era aglomerat. Mergeam la Luvru, la Muzeul Picasso, la Muzeul Rodin… Unul dintre preferatele mele era Musée d’Orsay, care e una dintre marile colecții impresioniste din lume. Unul dintre tablourile mele preferate din Muzeul d’Orsay – obișnuiam să stau și pur și simplu să mă uit la el – e o imensă pânză ce se numește „Romani în decadență”. Artistul nu e foarte cunoscut: se numește Thomas Couture. Dar acest tablou mă fascina pentru că e o ilustrare uriașă a nestăpânitului desfrâu roman. Orice formă de căutare a plăcerii e reprezentată acolo. Sunt desigur conversații, dar și îmbrățișări sexuale, mâncare și băutură, desfrâu și tot feluri de excese. Are loc o uriașă orgie. Dar în punctul central al pânzei, uitându-se fix la privitor – toate celelalte personaje din tablou se uită unul la altul, dar singurul care privește direct spre privitor e această tânără care stă într-un fel culcată. Se uită la privitor cu o combinație de plictiseală, dezgust și disperare.

Îmi place acea pictură din mai multe motive, dar unul e pentru că mi se pare o frumoasă ilustrare a iadului. Nimeni din imagine nu este în flăcări sau se zvârcolește în agonie – exact pe dos! Toate plăcerile lumii sunt reprezentate acolo, dar această femeie exprimă faptul că ele nu oferă nici o bucurie reală. Așa cum spuneam, e o ilustrare mai bună a iadului. Dacă treci printr-un chin cumplit, ai putea crede: „Ei bine, odată ce chinul se va termina, voi fi în regulă”. Ce e mai rău este: „Nu, experimentez toate plăcerile pe care le-am dorit vreodată, și tot sunt nefericit”. E o imagine, dacă doriți – și acum voi face referire la Evanghelia noastră de astăzi – e o imagine a unuia care a câștigat întreaga lume, dar și-a pierdut sufletul.

Așa cum mulți știți, cei ce m-ați urmărit în timp, filmul meu preferat e „Un om pentru eternitate”, marele film despre Sf. Tomas Morus, bazat pe piesa de teatru a lui Robert Bolt. Cea mai cunoscută replică din acel film – dacă știți filmul, toată lumea o știe – are loc spre sfârșitul poveștii, când Tomas Morus se adresează prietenului de demult, Richard Rich, Rich fiind un tânăr cu care Morus s-a împrietenit și Rich dorea să avanseze în carieră și credea că Morus e o cale bună pentru a face așa. Dar apoi, spre sfârșitul filmului, era atât de „îmbătat” de putere și de carierism încât Richard Rich s-a compromis, dând mărturie falsă împotriva lui Morus la acest proces, ducând la executarea lui Morus. Când Richard Rich coboară din boxa martorilor și e îmbrăcat în toate însemnele înaltei lui funcții, Morus întreabă dacă poate pune o întrebare martorului. Îi dau permisiunea, iar el spune: „Rich, porți un lanț ca semn al funcției tale, dragonul roșu – ce reprezintă?” Judecătorul intervine atunci. Richard fusese numit magistrat suprem pentru Țara Galilor. Și iată replica răvășitoare. Morus se uită la el și spune: „Știi, Rich, nu îi folosește omului să își piardă sufletul pentru întreaga lume. Dar pentru Țara Galilor…” Richard Rich e în acel moment ca femeia din tabloul lui Couture: unul care a câștigat lumea – a primit ce și-a dorit, a primit o funcție înaltă, și-a împlinit ambiția carieristă. Dar în acest proces și-a pierdut sufletul.

Interesant, chiar la sfârșitul piesei, al filmului, naratorul intervine. Aceasta după ce Morus fusese executat. Și oferă un fel de rezumat despre personajele principale, ce s-a întâmplat cu ele și aproape toate au sfârșit rău. Toți oamenii care l-au persecutat pe Morus au fost decapitați sau arși pe rug sau închiși. Trece prin toate personajele și ajunge în fine la Richard Rich. Și iată cum spune: „Și Richard Rich a devenit cancelarul Angliei și a murit în patul său”. Mult timp am fost cam nedumerit de acest final. Mă gândeam: „Bine, toți ceilalți au fost pedepsiți, au sfârșit rău. Dar Richard Rich, care a fost răufăcătorul suprem în piesă – lucrurile par să fi mers bine pentru el, nu? A devenit cancelar al Angliei: a obținut deci cea mai înaltă funcție pe care cineva ne-regal o putea obține în Anglia vremii sale. Apoi a murit în patul său. A murit, probabil, ca un bătrân. Nu a fost condamnat la moarte. Pare că i-a mers destul de bine.” Și atunci cum de naratorul prezintă în felul acesta? „A devenit cancelar al Angliei și a murit în patul său”. Cred că e pentru că am văzut momentul în piesă, în film, am văzut chiar momentul în care Richard Rich și-a pierdut sufletul. Și Morus a spus-o, citându-l pe Domnul Isus: „Nu-i folosește omului să câștige lumea întreagă și să își piardă sufletul”. A câștigat întreaga lume: a devenit cancelar al Angliei! A trăit această viață lungă. Dar noi văzând momentul în care și-a pierdut sufletul, știm că nu a câștigat nimic din toate acestea, că nu i-au adus vreo plăcere. A fost ca femeia din tabloul lui Couture. Cu toate bunurile lumii învârtindu-se în jurul ei, iat-o dezgustată și disperată.

Oameni buni, e un principiu extrem de important. Puneți-l pe computer ca screen-saver: „Nu-i folosește omului să câștige lumea întreagă și să își piardă sufletul”. Ce este sufletul? Cred că în marea noastră tradiție sufletul indică dimensiunea cea mai profundă și trainică a existenței unei persoane, care pune persoana în contact cu Dumnezeu. Sufletul nu e atâta un element între multe altele. Ca și cum am diverse elemente, iar sufletul e unul dintre ele. Mai degrabă, sufletul e realitatea atotcuprinzătoare sau fundamentală. Sufletul include, dacă doriți, toată viața mea – întreaga mea viață în raport cu Dumnezeu. Iată cum explica Toma de Aquino: „Sufletul este în trup, dar nu fiind conținut de trup, ci mai degrabă conținându-l”. E minunat! E ideea pe care caut să o subliniez. Sufletul nu e ceva mărunt în interior; mai degrabă, sufletul e ceea ce mă conține pe mine în întregime.

Iată ideea: dacă sufletul e ordonat corect, se poate descurca în orice situație. Succes lumesc sau eșec lumesc; popularitate, nepopularitate; onoarea, dezonoare. Ordonat corect, sufletul poate face față tuturor acestor situații. Dezordonat, nu face față la nimic. Indiferent că aveți parte de cinste sau de necinste, de sănătate sau de boală, că vă iubesc sau vă urăsc, dacă sufletul este dezordonat sau dacă v-ați pierdut sufletul, atunci nici una dintre aceste situații nu vă va fi de folos. „Nu-i folosește ”omului să câștige lumea întreagă dacă își pierde sufletul.” Dacă își are sufletul, poate pierde întreaga lume și nu ar conta absolut deloc. Vedeți, e un element pe care se sprijină întreaga viață spirituală. A înțelege corect această problemă dă tonul la tot restul. Bine?

Dar ce înseamnă să o înțelegi corect? Ce înseamnă să ai suflet? Ce înseamnă să îți pierzi sufletul? Dacă sufletul e cel care mă pune în legătură cu Dumnezeu, cine este Dumnezeu? Dumnezeu este iubire. Nu priviți aceasta ca pe o felicitare Hallmark sentimentală. Ce este iubirea? Iubirea înseamnă a dori binele celuilalt. Nu un sentiment sau o senzație trecătoare, ci un act fundamental al voinței. A iubi înseamnă a vrea binele celuilalt. Acesta e Dumnezeu, în mod direct. Aceasta e esența lui Dumnezeu. Nu e ceva ce face, nu e un atribut pe care îl are. E ceea ce Dumnezeu este. Prin urmare, pentru ca sufletul meu să fie orientat corespunzător către Dumnezeu trebuie să fie aliniat cu acest principiu divin. Înseamnă că e preocupat nu să strângă cât mai mult, ci mai degrabă să se dăruiască pe sine. Ai viața divină în tine? Da. Aceasta înseamnă că ai devenit un canal al iubirii. Ai devenit un instrument al păcii. Exiști acum pentru binele celuilalt.

Gândiți-vă acum la femeia din centrul picturii lui Couture. E o persoană care s-a umplut de toate bunurile lumii, cu toată acea mare orgie care o înconjoară. Are toate acestea, dar rămâne dezgustată și disperată. Gândiți-vă la Richard Rich în ținuta funcției sale înalte. Richard Rich, da, cancelarul Angliei! Ideea nu e să te umpli. Ideea e să te golești pe tine. Iată ce înseamnă să îți salvezi sufletul, să ai sufletul tău. Bine? Acum, cu acest principiu în minte, ascultați din nou ce spune Isus în Evanghelie. Și din nou, oameni buni, sunt lucruri spirituale fundamentale. Vorbim despre fizică spirituală de nivel înalt. „Dacă cineva vrea să vină după Mine, să renunțe la sine, să își ia crucea și să mă urmeze.” Vrei să îți salvezi sufletul? Iată rețeta. Renunță la tine. Femeia din centrul tabloului, Richard Rich… urmăreau cu toții să se afirme, umplându-se. „O, voi fi fericit dacă obțin tot mai mult”… orice ar fi – putere în sensul lui Rich sau onoare, plăcere pentru femeia din tablou. „Dacă mă umplu cu aceste lucruri, voi fi fericit.” Nu, nu vei fi.

„Dacă cineva vrea să vină după Mine, să renunțe la sine, să își ia crucea…” Ce înseamnă aceasta? Nu e o dorință masochistă de a fi torturat. Înseamnă crucea ca simbol al iubirii lui Isus, da, până la moarte. Golire de sine? Da. Până la capăt. Găsiți calea, în viața voastră, care vă conduce la tot mai multă dăruire de sine. În felul acesta vă veți păstra sufletul. Ascultați aceasta: „Cine vrea să își salveze viața, o va pierde; cine însă își pierde viața pentru Mine, acela o va afla.” Folosesc această expresie: „fizică spirituală”. Când studiezi fizica în sens științific, te obișnuiești foarte repede cu un limbaj paradoxal înalt. Lumina e atât undă cât și particule – e exemplu cel mai faimos. Dar fizica e plină cu tot felul de astfel de paradoxuri înalte. La fel e și în ordinea spirituală. Vrei să îți salvezi viața? Da! Toți vrem – presupun. Toți vrem să ne salvăm viața. Vrem să ne salvăm sufletele. Bine. Atunci pierde-le. Paradoxal? Da. Dificil? Bineînțeles! Vrei să te agăți de ceea ce e fundamental în tine, atunci dă-i drumul – și dă-i drumul din iubire. Nu mai încerca să îl umpli. Nu mai încerca să îl aperi. Nu mai încerca să îi controlezi pe alții pentru a-l proteja. Dăruiește-l. Și atunci vei fi conformat, atenție, la iubirea care este Dumnezeu.

Aici e esența. Iată ce e frumos la „Un om pentru eternitate”. E cu adevărat relatarea istoriei lui Morus și Rich în același timp. Morus urcând, dacă vreți, spre o tot mai mare lepădare de sine. Morus începe acel film și acea piesă de teatru în conacul său, înconjurat de prietenii săi, cu bogății, onoare și funcție. Sfârșește într-o mică și sumbră celulă din Turnul Londrei și apoi e decapitat. Dar vedeți, în ochii lumii, aceasta e o traiectorie descendentă. În ochii lui Dumnezeu, aceasta e traiectoria ascendentă. Richard Rich e exact pe dos. El începe ca un mic absolvent de colegiu, căutându-și un loc de muncă. Și își croiește drum în cursul filmului tot mai sus și mai sus, spre funcții tot mai înalte. În ochii lui Dumnezeu, cobora.

„Cine vrea să își salveze viața, o va pierde; cine însă își pierde viața pentru Mine, acela o va afla.” Prieteni, nu există un principiu spiritual mai de bază și mai important decât acesta. Când încerci să te agăți de viața ta, sfârșești… Căutați acel tablou! Nu trebuie să mergeți la Paris. Căutați-l pe Google sau ceva similar. „The Romans in their Decadence” sau „Les Romains de la décadence”. Priviți la chipul femeii din punctul central al tabloului. Așa arătăm cu toții când încercăm să ne salvăm viața. Permiteți-mi să închei cu o contra-imagine. O am într-un breviar al meu: o frumoasă iconiță cu un mare portret al Maicii Tereza cu un zâmbet radiant. Unde locuia Maica Tereza? Nu locuia în mijlocul acestei splendori romane, cu toate plăcerile lumii în jurul ei. Nu, nu. Trăia în cea mai oribilă mahala din lume. Am fost acolo. Știu. Am văzut-o. Mizerie pretutindeni, sărăcie în jurul ei. Cel mai oribil loc de pe planetă. Foame și degradare de jur împrejur. Și totuși, iat-o, cu acest zâmbet radiant. Puneți-o în paralel: găsiți poza respectivă. Pariez că dacă mergeți pe Google veți găsi o poză cu Maica Tereza zâmbind. Și puneți-o în paralel cu imaginea femeii din tabloul la care fac referire. „Cine vrea să își salveze viața, o va pierde; cine însă își pierde viața pentru Mine, acela o va afla.” „Nu-i folosește omului să își dea sufletul pentru lumea întreagă.” Nu există principiu mai important după care să trăim. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și nu uitați să vă abonați la canalul meu YouTube.