Cum să suferi cu răbdare nedreptatea (5 sfaturi practice)

Cristofori

Să suferi cu răbdare nedreptatea – ușor de spus, greu de făcut! Lumea ne învață să protestăm vehement când ni se face o nedreptate. Simțul justițiar ne este insuflat de mici. Să te aperi, mai ales când suferi ceva pe nedrept, este o lecție elementară. Nu faci așa? Ești un molâu, un bleg, un papă-lapte! Cristos – și Biserica, Mireasa Sa – crede altceva: sunt situații în viață în care este mai bine să rabzi nedreptatea decât să te lupți pentru corectarea ei. Dacă Fiul lui Dumnezeu ar fi refuzat să rabde nedreptatea ar fi refuzat crucea… în cele din urmă mântuirea noastră.

În atâtea situații din viețile noastre vedem că răbdând o nedreptate, câștigul, uneori pentru noi, alteori pentru alții, este mai mare decât dacă ne-am revolta. Un prieten îți spune ceva la nervi: îl poți corecta imediat, iar șansa este să adâncești prăpastia dintre voi; sau poți răbda, alegând o discuție poate a doua zi, mai la rece, iar relația va ieși mai întărită. Ce alegi? Răspunsul sperat este: să suferi cu răbdare nedreptatea! Iată cinci sfaturi care sperăm să te ajute în acest sens.

Data publicării: 22 martie 2016
Etichete: *

Verifică datele

Ok. Tocmai ai suferit o nedreptate. Înainte să reacționezi, analizează datele: ce s-a întâmplat de fapt? Dacă privești ca pe un film situația prin care ai trecut, s-ar putea să ai surprize mari. Poate că nedreptatea făcută ție de X este reacția la o nedreptate făcută de tine lui. Desigur, aceasta nu îl scuză, dar acum vezi lucrurile într-o altă lumină: trebuie să faci tu primul pas, cerându-ți iertare pentru greșeala ta, iar ce va face el va fi problema lui. Poate „filmul” se va construi mai bine discutând direct cu respectiva persoană: ceea ce considerai că a fost un act rău intenționat al lui s-ar putea să fi fost o mare neînțelegere, clarificabilă! Oricum, o astfel de discuție caută să o duci nu imediat după incident, ci lasă un spațiu de calmare. Dacă nu poți discuta cu cel care ți-a greșit, poate fi totuși de folos să discuți cu cineva, cu o a treia parte, care poate să îți ofere un punct de vedere (ceva mai) obiectiv.

Fă schimb de locuri

Până nu te pui în locul celuilalt s-ar putea să nu înțelegi corect situația. Da, mi-a greșit teribil și sunt mâhnit, dar dacă mă gândesc bine, în momentul acela persoana cu pricina avea dureri de cap (eu când am dureri de cap sunt mai amabil? aș de unde!) sau tocmai avusese o dramă în familie (ar trebui să fiu mai înțelegător, nu?) sau pur și simplu ceea ce pentru mine este jignitor pentru el nu este (deci nu a avut intenția de a mă răni). Revenim deci la filmul amintit anterior, dar de data aceasta schimbăm rolul. De multe ori acest exercițiu aduce lumini noi și relevante asupra situației.

Vezi tabloul general

De fapt, primele două sfaturi ne ajută să trecem de la ceea ce este imediat sub nasul nostru la un tablou mai general. Să nu ne oprim aici: să analizăm nedreptatea și la scara timpului. Oare peste o zi, o lună sau un an mi se va mai părea la fel de gravă ca acum? Dacă în loc să o rabd, să o accept, mă revolt și îmi demonstrez punctul de vedere, pe termen lung mai mult câștig… sau mai mult pierd?

Nu în cele din urmă, să punem totul în cel mai general tablou posibil: planul lui Dumnezeu. Poate că ceea ce mi se întâmplă acum este regretabil, dar Dumnezeu are acest talent de a scoate ceva bun și din rău. Poate nedreptatea ce mă face să sufăr are un mesaj. Poate îmi deschide ochii la suferința altora. Poate este o experiență ce mă modelează în noul om pe care Dumnezeu îl dorește de la mine. Poate este cazul să mai las din pretenția de stăpân al propriei vieți și să mă abandonez în schimb în Domnul, să pun totul în mâna Sa.

Exersează-ți răbdarea

Dacă ai trecut prin primii trei pași, în primul rând ai făcut să treacă un timp de la incident până la reacție, ceea ce este foarte important. Caracteristic animalelor este să reacționeze determinat la un stimul (reactivitatea). Caracteristic omului este să aleagă cum răspunde la un stimul, la un impuls (proactivitatea). Dacă ai învârtit situația pe o parte și pe alta, înseamnă că deja ți-ai învins ispita de a reacționa imediat! Dacă ai analizat situația în perspectivă – perspectiva timpului, perspectiva planului lui Dumnezeu – înseamnă că ai deja o idee ce este mai bine: să rabzi nedreptatea sau să intervii, corectând-o.

Ești indecis? Ce-ar fi să accepți nedreptatea? Privește situația ca o oportunitate de a-ți practica răbdarea. Trăim într-un secol al vitezei, în care ne-am obișnuit ca totul să fie instant, de la mâncare la dialog. Aproape că nu mai știm să răbdăm! Cu atât mai mult o nedreptate! Așa că atunci când ea apare, merită să o privim ca pe o provocare, o ocazie, ceva ce poate fi bun pentru noi, pentru viața noastră spirituală! Acceptând nedreptatea, pot crește din punct de vedere spiritual; mă verific dacă sunt mai puternic decât dorința de a demonstra cu orice preț că am dreptate; îmi exersez virtutea smereniei și îmi pot uni suferința cu crucea lui Cristos.

A suferi cu răbdare nedreptatea se poate dovedi în cele din urmă chiar un izvor de fericire, căci Isus ne spune că vom fi fericiți „când vă vor insulta, vă vor persecuta și, mințind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza Mea. Bucurați-vă și tresăltați de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri” (Mt 5,4-12).

Gândește-te la Isus

Poate că totuși nedreptatea nu îți dă pace. Simți că te apasă, că te scufunzi. Te simți singur. Nu ești! Să ne gândim că înaintea noastră sunt atâția alții care au suferit nedreptăți. Ne gândim în primul rând la Isus Cristos, la patima și moartea Sa, dar ne putem gândi și la alte persoane. De exemplu la Episcopii noștri care au făcut închisoare pentru credința lor. Mesajele și scrisorile rămase după ei nu vorbesc despre o obsesie pentru dreptate, nu trădează dorința de răzbunare, de reparație, ci vorbesc despre iertare, iubire, acceptare. Și sunt atâția sfinți, martiri în special, care au suferit nedreptăți uriașe. Pe toți îi avem ca exemplu, dar și ca prieteni în ceruri, prin mijlocirea cărora putem cere harul de a putea suferi cu răbdare.

În loc de final: așa nu

Dacă nu vrei să practici această faptă de milostivire sufletească, iată două sfaturi:

  • Când ți s-a făcut o nedreptate, răspunde imediat din toți rărunchii: acuză, strigă, bate cu pumnul în masă, răzbună-te. Lasă deoparte cuvintele lui Isus și întoarce-te la „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.
  • Dacă nu ai energia să reacționezi cu vehemență, plânge-ți cel puțin de milă, scufundă-te în tristețe și linge-ți rănile (pune din când în când sare pe ele ca să nu se vindece cumva); spune-le tuturor – inclusiv pe rețelele sociale – ce nedreptate mare ți s-a făcut.