Cum trebuie să fie laicii?

Episcopul Robert Barron

Prieteni, Conciliul Vatican II vorbește despre „chemarea universală la sfințenie”. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă, peste noapte, fiecare catolic ar începe să trăiască în conformitate cu această chemare. Ce ar însemna aceasta concret pentru laici?

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Radu C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 10 min 35 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube originalul

Etichete:

Catolicii reprezintă aproximativ 25% din populația țării noastre. Dar dacă ne uităm la toți creștinii, creștinii reprezintă în jur de 70% din populația țării noastre. Ce s-ar întâmpla, mă întreb, dacă în seara aceasta, dacă astăzi, fiecare catolic și fiecare creștin s-ar decide să trăiască conform acestor sfaturi evanghelice, așa cum le-am descris.

Episcopul Robert Barron
CUM TREBUIE SĂ FIE LAICII?

În anii 1950, minunata Dorothy Day, co-fondatoarea Mișcării Muncitorilor Catolici, și-a exprimat nemulțumirea față de o distincție comună în acea vreme, mai exact între o spiritualitate a Poruncilor, care era asociată laicilor, și o spiritualitate a sfaturilor evanghelice, asociată preoților și persoanelor consacrate. Ce înseamnă concret? Înseamnă că laicii sunt chemați să asculte cele Zece Porunci, să facă elementele de bază ale vieții morale și spirituale, în timp ce atleții spirituali, preoții și persoanele consacrate, sunt chemați la o spiritualitate a sfaturilor evanghelice, respectând sfaturile evanghelice ale sărăciei, castității și ascultării. Desigur, respectă Poruncile, acest lucru era de la sine înțeles, dar erau percepuți ca operând la un nivel oarecum mai înalt. Dorothy Day, înainte de Conciliul Vatican II, și-a exprimat nemulțumirea față de idee. A spus: „Nu, nu! Toți botezații sunt chemați la sfințenie, la o sfințenie eroică, și astfel și laicii trebuie să urmeze sfaturile evanghelice.” Conciliul Vatican II, cred că putem spune, a ratificat perspectiva lui Dorothy Day atunci când a vorbit despre chemarea universală la sfințenie. Deși laicii și clerul îndeplinesc aceste sfaturi în moduri diferite, toți botezații sunt chemați la un nivel înalt de împlinire spirituală. Doresc așadar să spun câteva lucruri simple în acest sens.

Ce înseamnă pentru laici să urmeze nu doar cele Zece Porunci – desigur, acest lucru a fost mereu înțeles ca normal – dar și să respecte sfaturile evanghelice? Ne oprim mai întâi la sărăcie. Foarte puțini laici sunt chemați la genul de sărăcie la care, să spunem, un călugăr trapist sau unul franciscan este chemat – aceasta este o formă particulară, o formă religioasă de sărăcie. Dar toți laicii, fiecare botezat este chemat la sărăcie în acest sens: de detașare de bunurile lumii. Am spus adesea că Toma de Aquino identifică aceste patru mari bunuri lumești: bogăția, plăcerea, onoarea și puterea. Bune în ele însele și le căutăm în mod natural; dar când le facem centrale pentru viețile noastre, privirea noastră spirituală devine deformată. Ce se întâmplă e că devenim în scurt timp dependenți de aceste patru lucruri și acum întreaga noastră viață e concentrată pe obținerea bogăției, cu orice cost, pe obținerea plăcerii, puterii, onoarei. Gândiți-vă la acei preoți ai lui Baal, din Vechiul Testament, care țopăie în jurul altarelor, invocându-și zeii. Bineînțeles, nu coboară nici un foc pentru că nu ne găsim fericirea și satisfacția supremă în aceste lucruri lumești și, de fapt, în timp ce țopăie în jurul altarului, se și rănesc singuri. E un semn al puterii de adicție a atașării de aceste lucruri.

Drept urmare, fiecare persoană botezată, fiecare persoană vigilentă spiritual este chemată să devină săracă, adică detașată de aceste lucruri, pentru ca să poată face voia lui Dumnezeu. Pentru că uneori Dumnezeu ne cheamă pe o cale care înseamnă că nu vom fi foarte puternici, nu vom fi foarte bogați, nu vom fi onorați… Gândiți-vă la crucea lui Isus. Fiecare discipol al lui Isus, laic și cleric, laic și consacrat, este chemat la o detașare de acestea bunuri pentru a putea urma voia lui Dumnezeu. Așadar iată ascultarea, pardon, sărăcia mai întâi.

Apoi castitatea. Consacrații și preoții sunt chemați la castitate într-un mod cu totul special: castitate celibatară. Nu toată lumea este chemată la celibat. Slavă Domnului, altfel rasa umană ar dispărea destul de repede. Dar toți botezații, toți laicii sunt chemați la castitate în acest sens: a fi cast înseamnă a fi integru sexual; înseamnă a avea o viață sexuală orientată corect și, mai mult, înseamnă o viață sexuală care este orientată spre iubire, care se află sub egida iubirii. Și, repet după Aquino, a iubi înseamnă a voi binele celuilalt. Iubirea nu este emoție, nu este un sentiment. Sentimentele vin și pleacă, nu prea le putem controla. Dar iubirea, iubirea autentică, este un act al voinței: înseamnă a vrea binele celuilalt. Îmi trăiesc oare viața sexuală în așa fel încât să vreau binele celuilalt tot timpul?

Gândiți-vă acum, oameni buni, la insistența Bisericii că sexualitatea este corect exprimată în Căsătorie și orientată spre dublul scop al unității și procreării. Gândiți-vă puțin: ce înseamnă aceasta? Înseamnă că sexualitatea este acum adusă, sub egida iubirii în acel dublu sens: 1) unitate, iubire pentru soț/soție; 2) procreare, iubire pentru copiii proprii. Iată ideea: sexualitatea, ca dorința noastră de mâncare și băutură este o dorință orientată spre viață. Mâncarea și băutura – pentru conservarea vieții mele; sexualitatea – pentru conservarea vieții speciei. Aceste dorințe ale vieții, spunea Aquino, sunt cele mai puternice și prin urmare sunt periculoase din punct de vedere spiritual. Înțelegeți ce vreau să spun? Pentru că sunt așa puternice, ne pot forța să absorbim lumea în noi înșine. Voi face acum orice pentru a atinge aceste scopuri. Voi face acum orice pentru a-mi satisface dorința sexuală. Biserica spune: Nu, nu! Acest minunat sfat evanghelic al castității trebuie să fie implementat, astfel încât viața voastră sexuală să fie corect orientată.

Așadar sărăcia, castitatea și în cele din urmă ascultarea. Din nou: există o dimensiune special clericală a acesteia. Când am fost hirotonit preot, mi-am pus mâinile în mâinile Cardinalului Bernardin, care m-a hirotonit, și i-am promis ascultare, lui și urmașilor săi. La acea vreme abia îl cunoșteam pe el și cu atât mai puțin pe succesorul său, care a avut un impact uriaș asupra vieții mele. În acel act, am renunțat la carieră și la aspirații. Am spus: „Nu. Viața mea vă aparține. Voi fi sub ascultarea Dvs.” Aceasta este o formă clericală, religioasă, de supunere. Dar fiecare botezat este chemat la o supunere similară. Ce vreau să spun? „Obedire” înseamnă a asculta în latină. Înseamnă că asculți de o voce superioară. Sunt tot felul de voci în jurul nostru, care ne cheamă să le urmăm. „Fă aceasta, fă cealaltă! Caută bunul acesta sau celălalt!” Bine, bine. Dar apoi, dincolo de acestea, este vocea lui Dumnezeu. Biblia o poate prezenta ca o voce fizică venită din nori. Nu vă gândiți la aceasta literalmente, ci e un simbol al acestei chemări superioare, chemarea la a trăi o viață în relație radicală cu Dumnezeu. Aceasta este ascultarea! Ce voce ascult în cele din urmă? Vocile lumii sau vocea superioară a lui Dumnezeu? Totul va depinde de aceasta. Le spun mai ales tinerilor laici, ce tocmai își încep carierele: Ce voci veți urma? Vocea superioară, a lui Dumnezeu, sau aceste voci inferioare ale lumii? Totul în viața voastră va decurge din această decizie fundamentală. A fi ascultător înseamnă a asculta acea voce.

Aș dori să închei cu acest gând. Catolicii reprezintă aproximativ 25% din populația țării noastre. Dar dacă ne uităm la toți creștinii, creștinii reprezintă în jur de 70% din populația țării noastre. Ce s-ar întâmpla, mă întreb, dacă în seara aceasta, dacă astăzi, fiecare catolic și fiecare creștin s-ar decide să trăiască conform acestor sfaturi evanghelice, așa cum le-am descris. Ce s-ar întâmpla dacă astăzi fiecare creștin ar spune: „Voi trăi într-o detașare radicală de bunurile acestei lumi”? Gândiți-vă la energia misionară și evanghelică ce ar fi dezlănțuită! Dar dacă astăzi fiecare catolic, fiecare creștin ar spune: „Voi trăi cast. Voi avea viața mea sexuală orientată spre iubire”? Ce s-ar întâmpla cu industria pornografiei din țara noastră? Ce s-ar întâmpla cu traficul de ființe umane? Ce s-ar întâmpla cu abuzurile sexuale asupra copiilor? Ce s-ar întâmpla cu atâtea căsătorii amenințate de adulter și altele? Am revoluționa societatea peste noapte dacă fiecare creștin s-ar angaja să trăiască după principiul castității. Și dacă astăzi fiecare laic ar spune: „Voi trăi în ascultare. Voi asculta vocea lui Dumnezeu. Voi urma impulsurile legate de ceea ce vrea Dumnezeu să fac”? Conciliul Vatican II, oameni buni, a vorbit despre chemarea universală la sfințenie… de ce? De dragul lumii! Pentru ca laicii, fiind învățați și sfințiți de cler, să poată acum să meargă să cristifice lumea, să transforme lumea! Ceea ce Dorothy Day a văzut, ceea ce Părinții Conciliului Vatican II au intuit a fost că modalitatea de a face aceasta este să se îmbrățișeze această spiritualitate a sfaturilor evanghelice: sărăcia, castitatea și ascultarea. Dacă le-am adopta cu toții în seara aceasta, astăzi, am schimba lumea!

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și să vă abonați la canalul meu YouTube.