Dăruiește așa cum Dumnezeu dăruiește

Episcopul Robert Barron

Prieteni, ori de câte ori dăm sau primim un cadou, suntem mereu prinși într-un ritm dificil de schimb și de obligație reciprocă. Marea excepție de la această regulă este Dumnezeu, care este complet gratuit în dăruirea Sa. În Predica de pe câmpie de la Luca suntem invitați să împărtășim, prin har, chiar modul în care Dumnezeu există și în care Dumnezeu iubește, dăruindu-le celor aflați în nevoie fără să așteptăm nimic în schimb.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Matei C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 13 min 31 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube originalul

Etichete:

Pacea să fie cu voi. Prieteni, mă întreb dacă ați auzit despre acest fenomen descoperit de unii sociologi ai culturilor primitive. Există un scenariu în care două căpetenii, doi conducători de triburi, în esență se distrug reciproc în manifestări competitive de ospitalitate. Știu că sună ciudat, dar iată care este scenariul. O căpetenie își primește în vizită rivalul cu o etalare excesivă a ospitalității: cu o masă minunată și cu oferirea de cadouri și așa mai departe. Ei bine, cealaltă căpetenia simte: „Stai puțin! Acum am fost pus într-un fel de poziție dezavantajoasă, pentru că acum eu par ca și cum i-aș datora ceva acestui tip.” Și astfel răspunde cu o masă și mai extravagantă și o oferire mai extravagantă de cadouri. Așa că acum primul spune: „Stai puțin! Acum sunt eu într-o poziție dezavantajoasă. Trebuie să îl depășesc cu un alt spectacol de ospitalitate.” Și se continuă tot așa până când cele două societăți, cele două triburi, practic se distrug singure. Ei bine, e un lucru straniu, dar indică spre, deși în mod exagerat, o realitate cu care ne confruntăm cu toții. Sociologul francez Emile Benveniste a observat o interesantă relație etimologică între cuvântul „ospitalitate” și cuvântul latin hostis, care înseamnă dușman. Așadar vorbim de ostilitate, de o atitudine ostilă, de la hostis, dușman… Ei bine, este legat la ospitalitate, ostilitate. Este ideea că uneori manifestările noastre de generozitate pot fi de fapt agresive, pot duce de fapt la rivalitate și disensiuni.

Un alt filozof francez din sec. XX, unul dintre cele mai influenți, pe nume Jacques Derrida, a vorbit în acest sens despre ceea ce el a numit „dilema darului”. Iată la ce se referă. În lumea noastră, este practic imposibil să dai ceva în dar. Cum așa? Ei bine, un dar, prin definiție, e ceva ce este oferit fără obligații. Dacă e un dar, e doar… dăruit mie în mod gratuit. Nu se așteaptă nimic în schimb. Nu există nici o obligație pentru acesta. Dar, din nou, în această lume în care locuim de fapt, ori de câte ori oferiți un dar, cel puțin implicit obligați persoana ce îl primește. Gândiți-vă la momentul în care primiți un cadou de la cineva. Este un cadou în bani, să spunem, de Crăciun. Nu simțiți cel puțin obligația de a răspunde cu un bilet de mulțumire? Cu alte cuvinte, darul vine ca un fel de invazie care acum trezește în mine o nevoie de a răspunde. Ce înseamnă aceasta, a spus Derrida, iată dilema, e că nu poți dărui niciodată cu adevărat un dar, pentru că suntem mereu prinși într-un fel de cerere de schimb.

Uitați cum stau lucrurile, oameni buni… Cred că acest lucru este în mare parte corect în lumea noastră căzută, păcătoasă și conflictuală. Cred că este foarte greu a face un dar sau a primi un dar, fără a fi prins în acest schimb obligatoriu. Mărturisesc aceasta, este ceva foarte simplu, dar uneori, să spunem în preajma Crăciunului, primești o felicitare de la cineva, și e frumos, este o felicitare frumoasă. Și iată că e o felicitare cu un cec în ea. Te gândești: „Domnul să te binecuvânteze, mulțumesc pentru cadou, dar acum sunt obligat să scriu un bilet de mulțumire sau sunt obligat să răspund în vreun fel.” Iată un lucru interesant, oameni buni, în acest sens. În germană, cuvântul pentru „otravă” este gift, G-I-F-T. E doar un fel de… accident că cuvântul din engleză pentru „dar” este același cu cuvântul pentru „otravă” în germană. Indică același lucru, că suntem prinși în aceste ritmuri dificile de schimb și obligație reciprocă când este vorba de a face daruri.

Acum, din punctul meu de vedere, există o mare excepție la acest principiu derridean. Cine poate cu adevărat și pe deplin să ofere un dar? Dumnezeu. De ce? Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de nimic. Lauda noastră, recunoștința noastră, tot ceea ce îi dăm lui Dumnezeu nu adaugă nimic la măreția lui Dumnezeu. Dumnezeu este perfect. Tot ceea ce avem, de fapt, ne-a fost dat deja de Dumnezeu. Și astfel nu există nimic de care să aibă nevoie în schimb. Dumnezeu, cu alte cuvinte, poate acționa cu totul gratuit în dăruirea Sa. Gândiți-vă ce des vorbește Biblia despre Dumnezeu dăruind. El dăruiește creația. El dăruiește un legământ. El dăruiește răscumpărarea. El se dăruiește pe sine însuși în Cristos. Și nu așteaptă nimic în schimb, căci nimic nu îl poate desăvârși sau împlini în vreun fel. Am mai vorbit înainte despre iubirea ca a dori binele celuilalt. Când iubesc, doresc binele tău. Acum, uitați-vă la ideea lui Derrida: dacă îți vreau binele pentru ca tu în schimb să faci ceva pentru mine, deci îți dăruiesc ceva pentru ca tu să ai acum o obligație față de mine, ei bine, aceasta nu e cu adevărat iubire, nu? Este egoism indirect – îmi doresc propriul meu bine prin tine. Dar Dumnezeu poate dărui în acest mod absolut gratuit. Dumnezeu poate iubi în mod pur și absolut.

Bine, toate cele de mai sus sunt o pregătire pentru extraordinara noastră Evanghelie luată din Predica de pe câmpie de la Luca. Deci în Evanghelia lui Matei, Isus ține marea Sa predică paradigmatică pe un munte. La Luca, este pe o câmpie, dar este în mare parte același conținut. Cred că ceea ce spune Isus aici are sens, fiți atenți, doar pentru oamenii care participă la viața divină. Asculți ce spune Isus și spui: „Uite, e imposibil în această lume, în această lumea finită, conflictuală, păcătoasă.” Da, așa este. Și toți acești oameni au văzut aceasta. Derrida a avut dreptate. Este imposibil să trăiești în acest fel. Dar, dar dacă prin har puteți participa la însuși modul în care Dumnezeu există și iubește, atunci puteți trăi în acest fel. Permiteți-mi să vă arăt la ce mă refer.

Ascultați acum declarație cunoscută, totuși tulburătoare în radicalitatea sa. „Iubiți-i pe dușmanii voștri, faceți bine celor care vă urăsc, binecuvântați-i pe cei care vă blestemă, rugați-vă pentru cei care vă defăimează!” Vedeți ce se întâmplă aici, oameni buni? „Iubiți-vă dușmanii.” Ce este un dușman? Un dușman este cineva care nu te place, nu te iubește, nu îți va întoarce favoarea. Cu alte cuvinte, dăruiți fără a aștepta înapoi. Dăruiți în așa fel încât să nu existe nici o obligație. Și modul în care testezi aceasta este iubindu-ți dușmanii, pe cei care nu te plac, nu te iubesc, nu vor răspunde. Aceasta înseamnă că iubești cu puritatea iubirii lui Dumnezeu. Din nou, „faceți bine celor care vă urăsc”. Ce facem cei mai mulți în această lume păcătoasă? „Voi fi bun cu tine, ca tu să fii bun cu mine. Voi fi bun cu cel care îmi va întoarce favoarea.” Dar nu despre aceasta vorbește! De fapt, El vorbește despre ruperea acestui ritm. „Faceți bine celor care vă urăsc.” Ei nu vă vor răspunde. „Binecuvântați-i pe cei care vă blestemă.” De ce aș binecuvânta pe cineva? Atunci poate mă va binecuvânta și el. Îl voi invoca pe Dumnezeu asupra ta ca să îl invoci pe Dumnezeu asupra mea. Nu, nu, nu!

„Binecuvântați-i pe cei care vă blestemă în mod activ.” În felul acesta, iubiți în modul în care iubește Dumnezeu. „Rugați-vă pentru cei care vă defăimează!”, spune Isus. Nu voi face aceasta, nu mă voi ruga pentru cine mă defăimează! Ba da, fă-o! Pentru că acum faci aceasta din iubire pură. Știți versetul că Dumnezeu face soarele să strălucească peste buni și răi deopotrivă. Este același lucru. Vedeți, soarele este soarele iubirii lui Dumnezeu. Strălucește orice ar fi. Nu strălucește peste cei care vor străluci înapoi. Strălucește peste buni și răi deopotrivă. Așa trebuie să fim și noi, cei care participăm la harul divin. Ascultați acum aceasta. „Dați tuturor celor care cer de la voi și de la cel care a luat dintr-ale voastre nu cereți înapoi!” Ce? Acest lucru nu are deloc sens, politic, economic, psihologic, sociologic, nu? Nu are deloc sens. „Dați tuturor celor care cer de la voi.” Nu! Nu mai bine dăruiți unora de la care puteți aștepta înapoi, dați unora care ar putea să vă ajute, dați unora care vor fi creativi cu ceea ce le dați etc., nu? Punem toate aceste restricții. Nu, nu, spune Isus. „Dați tuturor celor care cer de la voi și de la cel care a luat dintr-ale voastre nu cereți înapoi!” Cineva fură ceva de la mine? În spirit de dreptate, voi fura ceva înapoi de la el. Nu, nu. Nu, nu. Nu jucați acest joc. Nu vă lăsați prinși în acest ritm. Iubiți așa cum iubește Dumnezeu.

Acum, ca nu cumva să ne scape esențialul… Sunt chiar în inima Predicii de pe câmpie acum, chiar în inima mesajului lui Isus. Ca nu cumva să ne scape, ascultați: „Căci dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveți? Căci și păcătoșii îi iubesc pe cei care îi iubesc pe ei. Și dacă faceți bine celor care vă fac bine, ce răsplată aveți? Și păcătoșii fac la fel.” Cu alte cuvinte, nu acționați în modul în care acționează lumea. Te scarpin pe spate, tu mă scarpini pe mine. Îți dau dacă și tu îmi dai. Acesta e modul în care acționează lumea. Chiar și păcătoșii fac aceasta. Nu, nu! Trebuie să iubiți așa cum iubește Dumnezeu, umpluți cu harul Său specific. Ascultați acum cum rezumă Domnul această învățătură extraordinară. Și pot să vă recomand, oameni buni, petreceți puțin timp aici, capitolul 6 de la Sf. Luca. Petreceți puțin timp cu această învățătură. Va schimba totul dacă o interiorizați. Dar ascultați acum cum rezumă el. „Iubiți-i pe dușmanii voștri, faceți-le binele și dați cu împrumut fără ca să așteptați nimic, atunci răsplata voastră va fi mare [ascultați!] și veți fi fiii Celui Preaînalt, pentru că El este bun față de cei nerecunoscători și răi!”

Acesta e creștinismul, în viziunea mea. Ce fel de Dumnezeu avem? Gândiți-vă câți oameni proiectează modul nostru greșit de a ne purta unii cu alții asupra lui Dumnezeu. Când mă va iubi Dumnezeu? Când voi fi suficient de impresionant moral. Când mă va iubi Dumnezeu? Când îi voi da ceea ce are nevoie. Nu acesta este Dumnezeul revelat de Cristos. Nu, nu. El face soarele să strălucească peste buni și răi deopotrivă. Face ploaia înviorătoare să cadă peste drepți și nedrepți deopotrivă. Din nou aici: „El este bun față de cei nerecunoscători și răi”. Cum ar fi dacă ne-am trăi viețile noastre în acest fel? Ar însemna că am fost transfigurați de har, că am fost cristificați, că am putea spune cu Sf. Paul: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine”. Aceasta este o etică, altfel spus, nu pentru această lume obișnuită. Este o etică pentru sfinți, o etică pentru cei care au fost umpluți cu harul unic care este Dumnezeu. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și să vă abonați la canalul meu YouTube.