De ce permite Dumnezeu suferința?

Episcopul Robert Barron

Prieteni, Dumnezeu este aproape de noi, chiar și în suferința noastră. Dar pare inexplicabil cum de permite nenorocirile din viețile noastre, așa că ne întrebăm: „Cum poate Dumnezeu să îmi facă așa ceva?” Dar căile Domnului nu sunt căile noastre și capacitatea noastră de a înțelege cu adevărat voința Lui este limitată. Prin urmare, trebuie să ne încredem în grija infinită și intimă a lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Radu și Oana C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 14 min 29 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube Originalul

[etichete]
Pacea să fie cu voi! Prieteni, prima noastră lectură e luată din capitolul 55 din cartea profetului Isaia. Pot să vă recomand ceva? Cineva m-a tachinat, apropo, în comentarii, că sunt așa obișnuit să predic în biserici și spun: „Când ajungeți acasă, scoateți-vă Bibliile…” Cineva mi-a spus vizionând clipul: „Preasfințite, suntem deja acasă!” Deci, sunteți deja acasă. Luați-vă Bibliile, mergeți la această secțiune din Isaia: capitolele 40 până la 55. Cred că e una dintre culmile teologiei Vechiului Testament, una dintre cele mai bogate explorări ale naturii lui Dumnezeu. Pasajul nostru de astăzi e luat de la sfârșitul secțiunii, cap. 55.

Ce găsiți de la 40 la 55 din Isaia? Găsiți în mod constant insistența că Dumnezeu e în același timp infinit de aproape de noi și infinit de transcendent. Sf. Augustin, mult mai târziu, spunea astfel: că Dumnezeu e „intimior intimo meo et superior summo meo”. Adică El e mai aproape de mine decât sunt eu de propria-mi persoană și este mai presus decât orice mi-aș putea imagina. Regăsim acest lucru în profetul Isaia. De exemplu, în lectura noastră de astăzi, găsim: „Căutați-l pe Domnul cât timp se lasă găsit, chemați-l cât timp este aproape!” Apropierea lui Dumnezeu, desigur: Dumnezeu e Creatorul și susținătorul tuturor lucrurilor. În Isaia 49, deci în aceeași secțiune, e faimosul pasaj: „Ar putea o mamă să uite de copilul ei? Chiar dacă ea ar uita, Eu nu te voi uita niciodată pentru că te-am gravat în palma Mea”. Iată ce aproape suntem de Dumnezeu; ce aproape e Dumnezeu de noi. Bine…

Dar, în același timp, parcurgând această secțiune din Isaia, veți găsi o mulțime de pasaje care subliniază caracterul neobișnuit și alteritatea radicală a lui Dumnezeu. Vă voi da doar câteva, toate luate din capitolele 40 până la 46 din Isaia. Ascultați: „Cu cine voiți să îl asemănați pe Dumnezeu?” Altul: „Cu cine mă veți asemăna sau cu cine sunt deopotrivă?” Altul: „Eu sunt Domnul, nu voi da gloria Mea altuia”. Altul: „Eu sunt Domnul și în afară de Mine nu există Mântuitor”. Altul: „Oare este vreun Dumnezeu în afară de Mine? Nu există altă Stâncă. Nu cunosc nici una. Eu sunt Domnul. Nu există altul. În afară Mine, nu există alt Dumnezeu. Cu cine mă veți asemăna și cu cine mă veți pune alături?” Sunt toate luate din aceeași secțiune din Isaia. Mai aproape de noi decât noi de noi înșine. „Te-am gravat în palma Mea.” Da! Și – voi folosi minunata expresie latină – „totaliter aliter”, adică cu totul diferit. „Căutați-l pe Domnul cât timp se lasă găsit” – da.

Dar ascultați celălalt lucru pe care îl auzim în lectura noastră de astăzi. „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele, spune Domnul.” Ascultați: „Cât de înălțate sunt cerurile față de pământ, la fel de înălțate sunt gândurile Mele față de gândurile voastre și căile Mele față de căile voastre”. Infinit de aproape; infinit de departe în același timp. Gândiți-vă la ceva, am spus că Dumnezeu e Creatorul tuturor lucrurilor. Înseamnă aceasta într-adevăr că e intim legat de toate lucrurile? Da, pentru că El creează și susține continuu întregul univers. Absolut! Deci, din nou, Toma de Aquino poate spune că Dumnezeu e în toate lucrurile prin esență, prezență și putere. Nu e loc unde să fugi de Dumnezeu. Dumnezeu e în și prin toate lucrurile. Dar, din același motiv, tocmai ca Creator al universului, Dumnezeu nu e un element oarecare din univers. Nu? El e Creatorul întregii lucrări. Prin urmare, nu este unul dintre rezidenții creației. E o greșeală, apropo, pe care ateii, vechi și noi, o fac tot timpul, de parcă noi am crede că Dumnezeu e o ființă uriașă din lume. „Nu găsesc urme fizice sau o dovadă a existenței acestei ființe. Unde e?” Ei bine, tocmai așa ceva nu este Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu e Creatorul întregului univers El nu este un element din cadrul universului. Intim de apropiat și „totaliter aliter”.

Vă voi da încă o trimitere filozofică. Sf. Toma de Aquino se referă de obicei la Dumnezeu nu ca la Ființa supremă. De exemplu, dacă mă uit la Pământ, voi spune: „Iată planeta Pământ. Ce e mai mare ca Pământul? Cred că Marte e mai mare ca Pământul. Care e cea mai mare planetă din sistemul solar? Cred că este Jupiter.” Bine. Vorbesc despre mare, mai mare, cel mai mare. Dar toate cele trei sunt planete din cadrul sistemului solar. Toate sunt comparabile între ele, nu? Sau: „Tipul acela e deștept. Tipul acela e mai deștept. Iar Einstein… el e cel mai deștept dintre toți.” Bine. Fac comparații într-un anumit set de ființe. Ascultați-l din nou însă pe Isaia. „Cu cine mă veți asemăna?” Vedeți, Dumnezeu nu e cel mai mare lucru din jur. El nu e: „O! Dintre toate lucrurile impresionante din univers, El e cel mai impresionant.” Nu, nu! Aceasta l-ar face comparabil. Deci Toma de Aquino nu spune că Dumnezeu e Ființa supremă. El spune că Dumnezeu e „ipsum esse”. Aceasta înseamnă actul pur de a fi în sine. În toate lucrurile? Evident, pentru că nimic din lume nu ar exista fără influența lui Dumnezeu. Deasupra tuturor lucrurilor? Absolut, pentru că Dumnezeu nu e unul dintre elementele din univers.

Bine. Acum poate vă gândiți: „Bine, Preasfințite. Sunt lucruri foarte, foarte abstracte. Atrăgătoare poate pentru filozofi.” Dar ascultați-mă. Vă voi arăta exact unde găsim aspectul practic. Vă voi arăta exact unde aceste clarificări sunt de o importanță practică enormă. Și totul gravitează în jurul problemei suferinței. Acum cred că v-am atras atenția. Am descoperit în toți anii de predicare că tot ce trebuie să faci e să menționezi suferința: toată lumea ciulește urechile. De ce? Pentru că toți suferă uneori. Nu avea R.E.M. o melodie…? Toată lumea suferă. Și care e întrebarea pentru persoanele religioase? Întrebarea e: „Dacă Dumnezeu e infinit de aproape de toate – Dumnezeu e prietenul meu, Cel care mă susține în existență, El este în și prin toate lucrurile – atunci cum poate Dumnezeu conduce această oribilă nenorocire? Dumnezeu e mai aproape de mine decât sunt eu de mine. Bine, înțeleg. Dar atunci de ce permite să trec prin astfel de suferințe?”

Care este răspunsul? Rămân la Isaia. „«Gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, căile Mele nu sunt căile voastre», spune Domnul.” E aproape de noi? Da. În suferința noastră? Da, cu adevărat. Dar vom înțelege scopul lui Dumnezeu în raport cu suferința noastră? De obicei nu. „«Cât de înălțate sunt cerurile față de pământ, la fel de înălțate sunt gândurile Mele față de gândurile voastre și căile Mele față de căile voastre», spune Domnul.” Bine. Permiteți-mi să fac toate acestea ceva mai concrete, mai întâi cu un exemplu oarecum simpluț, apoi un exemplu mai serios. Când eram copil, pe la șapte ani, tatăl meu a cumpărat un câine grozav. L-am numit Tiger, căci locuiam lângă Detroit și eram fani ai Detroit Tigers. Tiger era un câine frumos, un collie cu păr lung, gândiți-vă la Lassie, dar cu blană neagră. Un câine frumos. Aveam șapte ani. Fratele meu avea opt. A devenit cel mai bun prieten al nostru. Îl iubeam.

Ei bine, Tiger, ca toți câinii pe care i-am cunoscut vreodată, ura să meargă la veterinar. Trebuia să îl urcăm în mașină să îl ducem la veterinar. Cumva, a asociat mașina cu cabinetul veterinar. Când îl puneai pe Tiger în mașină… era un câine foarte vesel, dar începea imediat să tremure. Îl duceam deci la veterinar și iată evenimentul la care mă gândesc. Poate că atunci avea trei ani, așa că eu aveam zece ani. L-am dus la veterinar doar pentru injecții. Nu era nimic grav, dar trebuia să primească niște injecții. Deci tremura și veterinarul – eram acolo cu el – veterinarul s-a întors spre mine și mi-a spus: „De ce nu îl iei în brațe?” Și l-am prins de după gât așa. Apoi veterinarul i-a dat injecțiile, iar Tiger era deja foarte agitat. Iar lucrurile mergeau și mai rău, căci acum suferea de la injecții. Iată ce vreau să vedeți. În acest timp, îl țineam aici, Tiger s-a uitat la mine… Știți, câinii nu au chiar expresivitatea pe care o avem noi. Putem transmite tot felul de emoții și gânduri prin expresiile feței. Totuși, câinii se descurcă destul de bine să comunice ce simt. Tiger se uita deci la mine și încă îl văd cu ochii minții. Privirea spunea: „De ce îmi faci asta?” Știa – ce? Eram cel mai bun prieten al lui. Știa că sunt stăpânul lui. Eram cel mai bun prieten al lui. Eram acolo să am grijă de el. Și în 99% din situații eram acolo ca să-l ajut, să-l mângâi, să-l susțin… Dar dintr-o dată – și din perspectiva lui, inexplicabil – iată cum conduceam această nenorocire. Și privirea lui era: „Cum poți să îmi faci așa ceva?”

Iată punctul pe care vreau să îl subliniez. Chiar și atunci, la zece ani, ce mi-a trecut prin minte a fost: chiar dacă aș vrea – și chiar doream – chiar dacă aș vrea să îi explic situația lui Tiger, nu puteam. Aș fi putut spune: „Tiger, ai încredere în mine. Injecțiile acestea sunt bune pentru tine. Știu, te doare acum, dar sunt bune pentru tine.” Nicicum nu i-aș fi putut explica. De ce? Pentru că exista o diferență calitativă între capacitatea lui de a înțelege și mintea mea. Era ceva „totaliter aliter”, cu totul altceva, la felul meu de a-mi reprezenta și a vedea lumea, și felul lui. Mi-am dat seama de-a lungul anilor… știu, e un exemplu cam simpluț, dar e o analogie pentru relația lui Dumnezeu cu noi. Trecem prin suferințe pe care Dumnezeu le dirijează într-un fel – doar Dumnezeu e prezent acolo? Da. Și ne uităm la Dumnezeu cu aceeași privire ca a lui Tiger spre mine? Spunând: „Cum îmi poți face așa ceva?” Dar atenție la diferența de capacitate dintre mintea noastră și a lui Dumnezeu.

Bine, acesta e un exemplu mai simpluț. Acum vă dau un exemplu ceva mai serios, dar pe aceeași idee. S-a întâmplat în anii mei de slujire pastorală. Un tată tânăr avea un copil de vreo trei ani, un fiu, care a trebuit să treacă printr-o operație chirurgicală serioasă. Nu îmi amintesc ce anume era, dar era o operație serioasă. Tatăl l-a adus la spital și era acolo când a ieșit din operație. În timp ce copilul își revenea, trecea prin dureri puternice și disconfort. Tatăl a venit să mă vadă. Pe atunci eram preot paroh. Și mi-a spus: „Părinte, iată ce mă frământă. Vreau să îi explic de ce trece prin aceasta, dar îmi dau seama că nu i-aș putea explica. E prea mic ca să priceapă, să înțeleagă operația și scopul ei și de ce trebuie îndurată această durere și că de fapt e un lucru bun pentru el pe termen lung…” Și din nou, m-am gândit, este o analogie pentru relația lui Dumnezeu cu noi când suferim.

Este El aproape de noi? Da! „Ar putea o mamă să uite de copilul ei? Chiar dacă ea ar uita, Eu nu te voi uita niciodată. Te-am gravat în palma Mea.” Rămân acestea adevărate? Da! Dar în același timp, „«Cât de înălțate sunt cerurile față de pământ, la fel de înălțate sunt gândurile Mele față de gândurile voastre căile Mele față de căile voastre», spune Domnul.” Dumnezeu este intim apropiat de noi și „totaliter aliter”. De ce suferim? Nu vreau să mă eschivez. E doar adevărul când spun, de regulă: „Nu știu!” Nu știu, dar sunt ca Tiger la veterinar, ca un copil mic la spital. Adică nu știu și e cineva care mă iubește, care e cu mine în acea situație, dar care nici măcar în linii generale nu poate începe să îmi explice din cauza diferenței radicale. Un adevăr dificil? Da. Cu toții ne luptăm cu el. Dar cred că această secțiune din profetul Isaia – și citiți, de la 40 la 55 – aruncă multă lumină asupra acestui mod unic, chiar ciudat, în care Dumnezeu se raportează în mod inevitabil la noi, ca creaturi. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și nu uitați să vă abonați la canalul meu YouTube.