De ce te-a ales Dumnezeu

Episcopul Robert Barron

Prieteni, într-un univers guvernat de providența lui Dumnezeu, nu există noroc chior sau coincidență. Prin urmare, alegerile și numirile făcute de El nu sunt arbitrare sau exclusiviste. De fapt, atunci când Dumnezeu invită oamenii în misiune, nu îi cheamă pentru propriul lor bine, ci pentru binele întregii lumi.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Oana și Radu C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 13 min 0 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube Originalul

[etichete]
Pacea să fie cu voi! Prieteni, una dintre cele mai distinctive și sincer scandaloase calități ale religiei antice israelite e insistența că Israelul e poporul lui Dumnezeu ales în mod special. Și e pur și simplu imposibil de evitat această temă; este peste tot în Biblie. Dintre toate națiunile din lume, Dumnezeu a evidențiat Israelul ca poporul Său ales în mod special. Dintre toți munții din lume, Dumnezeu a ales Muntele Sion. Dintre toate locurile sfinte răspândite în întreaga lume, răspândite chiar în jurul Țării Sfinte, El a ales Templul din Ierusalim ca lăcaș al Său special și unic. De fapt, să lărgim această temă: Dumnezeul Bibliei, ne place sau nu, este un Dumnezeu care alege și numește.

Astfel, de exemplu, Dumnezeu alege Israelul dintre toate națiunile. Îl alege pe Abel, nu pe Cain; îl alege pe Iacob, nu pe Esau; îl alege pe David, nu pe Saul etc. Din nou, aceasta nu e o idee minoră, izolată; se regăsește peste tot în Biblie. Iată cum stau lucrurile: mai ales azi, la începutul secolului XXI, găsim acest tip de limbaj cu adevărat problematic. Vorbește despre exclusivitate! Dumnezeu face alegerea, atenție! Dumnezeu alege pe unul și nu pe celălalt; unii sunt speciali, alții nu. Standardul nostru azi pare a fi: toți sunt speciali, toți sunt aleși. Și cam cel mai rău lucru ce l-ai putea spune despre un om este că e discriminatoriu, că îi judecă pe alții: îl preferă pe acela și nu pe celălalt. Și totuși, Dumnezeu operează astfel în mod clar în toată Biblia.

Ei bine, tensiunea nu este doar pentru secolul XXI; într-un fel, o poți simți chiar în Biblie. Nu voi retrage ce am spus – această temă este peste tot – dar trebuie să observăm ceva cu adevărat interesant. Biblia are o perspectivă echilibrată și complementară, care se întinde de la început până la sfârșit. Și vreau să încep privind la prima lectură din această duminică, luată din cartea profetului Isaia, căci Isaia e unul dintre marile locuri unde poți vedea această tensiune și modul în care Biblia o rezolvă.

Să îl vedem deci pe Isaia – în mod clar, un fiu al Israelului. Profetul Isaia – evident ar susține că Israelul este poporul ales în mod special; evident are o mare venerație pentru Ierusalim și pentru Templu; evident ar spune că Muntele Sion e lăcașul special al lui Dumnezeu. Iubește ziua de Sabat și iubește legămintele și muntele sfânt; toate acestea sunt incontestabil adevărate despre Isaia. Dar totuși – și aici intră lectura noastră pentru azi – va face ceva extraordinar. El spune că străinii, deci neevreii – ascultați, citez: se pot „alipi de Domnul, slujindu-i, iubind numele Domnului și devenind slujitorii Lui.” Uau! Credeam că Israelul este alesul special! Credeam că numai israeliții sunt slujitorii Domnului. Dar aici neevreii pot sluji Domnului, pot deveni slujitorii Lui. Cum? Tocmai fiind atrași spre toate acele instituții speciale și unice ale Israelului; tocmai fiind atrași spre și de către poporul sfânt – Israel. Un alt citat din lectura noastră de astăzi: pe ei, adică pe străini, „îi voi face să vină la muntele Meu cel sfânt și îi voi face să se bucure în casa Mea de rugăciune”. Deci casa de rugăciune a lui Dumnezeu? Da! Pe muntele sfânt al lui Dumnezeu? Da! În Templul Său ales în mod unic, în poporul Său ales în mod unic? Da. Dar pe străini, străini (!), „îi voi face să vină la muntele Meu și îi voi face să se bucure în această casă specifică de rugăciune”.

Și, desigur, toate acestea sunt un ecou al unuia dintre pasajele mele preferate, din cap. 2 din Isaia. Așa că să ne întoarcem puțin mai devreme. Iată ce găsim: „În zilele de pe urmă, muntele casei Domnului va fi stabilit drept cel mai înalt munte.” Bine, sună familiar – Muntele Sion, casa Domnului, e cel mai înalt, e alesul special, Dumnezeu locuiește unic acolo. Da. Dar ascultați: „va fi mai înalt decât colinele și toate neamurile se vor îndrepta spre el. Multe popoare vor veni și vor zice: «Veniți, să urcăm la muntele Domnului!»” Vedeți astăzi – Isaia cap. 2, veți găsi acestea. Frumos, liric. Și, observați, rezolvă dilema pe care am evidențiat-o. Da, Israelul este ales, dar nu e ales pentru el însuși, ci e ales de dragul lumii. Muntele Sion – da, cel mai înalt dintre munți, pentru ca toate națiunile să fie atrase spre el și să se îndrepte spre el. Ierusalimul – da, orașul sfânt al lui Dumnezeu, unde toți oamenii să vină și să locuiască. Israel este într-adevăr ales, dar nu pentru sine, ci pentru lume.

Urmăriți această temă în Biblie. Când Israelul începe să se culce pe o ureche, să se culce pe lauri, să își revendice privilegiile și prerogativele unice, își ratează menirea. Identitatea lui Israel e o identitate misionară: Israelul pentru lume. Din această perspectivă, cred eu, putem înțelege de asemenea o bună parte din Noul Testament și o bună parte din viața și lucrarea lui Isus. A fost Isus un israelit? Desigur! Fiu al Israelului. Templul, profeția, legământul, Muntele Sion. Credea El că Israelul era un popor ales în mod special? Absolut. Alegerea celor 12 apostoli pentru a evoca cele 12 triburi ale lui Israel, căutând să adune triburile într-o mai mare unitate. Ce spuneți de frumoasa profeție că Isus va fi gloria poporului Său Israel? Așa este; El e un israelit, cu tot ce implică aceasta. Dar a fost El în același timp cu siguranță pentru lume? Da! Scopul Său final, tocmai ca împlinire a poporului ales, era să devină un far luminos pentru toate neamurile.

Mă întorc mereu la acea scenă magnifică și ciudată: răstignirea lui Isus. Iată-l suferind cumplit pe acest oribil instrument de tortură, și în partea de sus a crucii e inscripția compusă de Ponțiu Pilat, în cele trei limbi ale acelor vremuri, în ebraică, latină și greacă: „Isus Nazarineanul, Regele iudeilor”. Regele iudeilor, da. Regele Israelului, noul David, Regele poporului Său ales, da. Dar nu e scris doar în ebraică; e scris și în greacă și latină, deoarece acest mesaj este menit acum să ajungă în toată lumea. Sf. Paul a înțeles aceasta, nu, până în măduva oaselor? De aceea a spus repetat în predicile, în scrierile sale: Iesous Kyrios. Există un Domn nou! Regele Israelului, da, adunând calitățile poporului ales. Dar Rege pentru lume. Israelul ales nu pentru sine, ci tocmai de dragul misiunii.

Acum toate acestea mă conduc la noi înșine. Ați putea spune: „Bine, Preasfințite, înțeleg. Are sens misiunea Israelului antic și cum e ea rezumată în Isus. Dar cum rămâne cu mine?” Atenție: vă privește în totalitate; mă privește în totalitate. Îmi imaginez că nu toți, dar probabil cei mai mulți din cei mă ascultă acum sunt botezați. Vă puneți vreodată întrebarea: Cum de am fost botezat? Spuneți: „O, bine, așa s-a întâmplat, noroc chior. M-am născut într-o familie creștină și părinții m-au dus ca bebeluș. Nu am avut ce face, e doar un accident fericit sau un noroc chior.” Într-un univers guvernat de providența lui Dumnezeu, nu există așa ceva: noroc chior sau coincidență chioară. Papa Ioan Paul al II-lea spunea: nu există coincidență – totul este ingredient în providența lui Dumnezeu.

Iată întrebarea de pus: de ce în providența lui Dumnezeu mi s-a dat acest privilegiu special de a fi botezat? Să spunem că a avut loc, în majoritatea cazurilor, când erai copil – nu ai avut nimic de-a face cu el; nu a fost alegerea ta. A fost un privilegiu. Ai fost ales special? Da. Selecționat? Da, sigur! Dar nu de dragul tău, ci de dragul lumii. De ce ai fost botezat? Ca să poți deveni un misionar de-a lungul întregii tale vieți; ca tu, ales în mod special, să poți deveni vehiculul prin care Dumnezeu va atrage tot mai mulți oameni către Sine; ca să fii ca Muntele Sion, adevăratul pol al pământului; să fii ca Templul sfânt; și prin tine, mulți alții se vor îndrepta către Domnul. De aceea ai fost botezat.

Mulți ani, mulți dintre voi știți, am fost profesor la seminar. Și apoi în ultimii trei ani, la Seminarul Mundelein, am fost rectorul – conduceam Seminarul. Sunt deci foarte interesat de această problemă a discernerii vocației. Toți acești tineri de la Mundelein simțeau că Dumnezeu i-a ales. Dumnezeu i-a selectat, i-a chemat la preoție. Privilegiu special? Da; nu i-a chemat pe toți la preoție. De fapt pe foarte puțini îi cheamă. Care e pericolul? Pericolul e că aceasta poate aluneca foarte ușor în ceea ce pe bună dreptate numim clericalism. Adică: „Hei, am fost ales pentru că sunt minunat. Am fost ales ca să pot avea privilegii și prerogative. Am fost ales pentru că Dumnezeu crede că sunt mai bun decât alții.” Acesta e clericalism, oameni buni! Ceea ce am predicat tot timpul la Mundelein a fost exact această idee. Da, Dumnezeu te-a selectat în mod special. Da, Dumnezeu te cheamă, te alege. Dar Dumnezeu nu alege niciodată Israelul pentru sine; alege Israelul pentru lume. Deci toți cei botezați, ascultați-mă, poate cei care ascultă chiar acum ce simt sau discern chemarea la preoție, poate cei care sunt deja preoți – principiul se aplică fiecăruia dintre noi. Avem un Dumnezeu ce alege, un Dumnezeu ce numește. Dar nu vă îngrijorați. Nu jucați jocul culturii contemporane, că Dumnezeu e arbitrar și exclusiv. Nu aceasta înseamnă. Nu, nu. Dumnezeul care alege și numește te-a ales pe tine – pentru binele lumii. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și nu uitați să vă abonați la canalul meu YouTube.