De ce unii oameni au credință și alții nu?

Chiar mai mult, păcatul este ceea ce mă ține pe MINE departe de Dumnezeu – nu doar pe Adam și Eva, ci și pe MINE. Nu uita: credința este un dar. Nimeni nu o câștigă. Nimeni nu și-o dă lui însuși. Dumnezeu dă unei persoane credința. Al doilea element super important este: Dumnezeu dă acest dar tuturor. Dumnezeu nu alege să o dea unora și altora nu. Aceasta este ideea pe care Isus a explicat-o în parabola semănătorului (Matei 13). În parabolă, Dumnezeu dă darul credinței – sămânța – peste tot. Dar răspunsul destinatarului este crucial în a aduce roade sau a pierde darul.

Este absolut necesar ca Dumnezeu să dea darul, și El a pregătit totul pentru aceasta; dacă o persoană este deschisă la credință, darul este al ei. Dar esențialul este acesta: trebuie să o primim și să o trăim. Dacă o persoană în mod sincer nu crede în Dumnezeu, cel mai probabil este din cauză că nu vede „dovada” că El există. Acest lucru este justificat. Ai crede că dacă Dumnezeu ar fi vrut să credem în El, ar fi făcut ca acest lucru să fie mult mai ușor. Pe de altă parte, eu personal cred că sunt multe dovezi ale existenței lui Dumnezeu (un alt articol probabil!).

Dar poate că Dumnezeu nu vrea doar să credem în El. Uneori parcă ne comportăm ca și când Dumnezeu nu are ceva mai bun de făcut decât să îi facă pe câțiva oameni să creadă în existența Lui. Dacă Dumnezeu dorește ceva mai mult decât credința noastră? Dacă te lupți cu a crede în Dumnezeu, am următorul sfat: roagă-te. Începe să trăiești ca și când Dumnezeu ar exista cu adevărat. Cere-i lui Dumnezeu, în rugăciune, să te apropie de El. Cere-i să ți se dezvăluie – în felul în care consideră El de cuviință.

Dacă dorești darul credinței, tot ce trebuie să faci este să îl ceri sincer. Din nou, aceasta înseamnă că trebuie să începi efectiv să te rogi. Acesta este momentul – momentul alegerii, momentul asumării riscului, momentul deciziei de a acționa si nu doar de a avea dorințe frumoase – în care multă lume se dă jos din barcă. Este ușor să continui și să îți pui întrebări cu privire la existența lui Dumnezeu. Este ușor să studiezi și să dezbați argumentele. Dar până când o persoană nu ajunge în acest punct, acela în care ia o decizie este implică atât voința cât și intelectul, nu va avea niciodată credință. Aceasta este crucială. Pentru că credința este mult mai mult decât convingere. Simplul fapt de a crede în Dumnezeu nu a mântuit pe nimeni. Dacă tot ce trebuie să facem ar fi să credem în existența lui Dumnezeu sau în Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, atunci Satana ar fi mântuit. Iacob scrie despre aceasta în scrisoarea sa: „Tu crezi că este un singur Dumnezeu? Bine faci! Și diavolii cred și se cutremură” (Iacob 2,19).

Credința este mult mai mult. Conform Catehismului, „prin credință, omul își supune în întregime lui Dumnezeu mintea și voința. Cu toată ființa, omul își dă asentimentul lui Dumnezeu care se revelează. Sfânta Scriptură numește acest răspuns al omului, dat lui Dumnezeu care revelează, ‘ascultarea credinței'” (CBC 143). Credința este legată de convingeri, dar felul de credință care mântuiește o persoană este mai mult o „ascultare încrezătoare”. Având aceasta în minte, înțelegi de ce am spus că unii oameni nu au credință din cauza păcatului? În esență, păcatul spune: „Voia mea”. În esență, credința îi spune lui Dumnezeu: „Voia Ta”. La fel ca iubirea, credința este o decizie, nu un sentiment.

Dacă nu simți că ai credință, nu te îngrijora. Fii practic. Privește la viața ta. Te străduiești să fii credincios (ascultător) față de Dumnezeu? Te rogi în fiecare zi? Te hrănești cu Scriptura? Mergi la Liturghie în fiecare săptămână? Încerci să iubești persoanele din jurul tău care au nevoie de iubire? Când păcătuiești, mergi la Spovadă? Dacă da, ai credință. Dacă nu, acum este momentul să începi. Începe prin a te ruga chiar acum. Nu aștepta. Nu ezita. Nu amâna. Începe acum.