Dezvăluirea unei noi lumi

Episcopul Robert Barron

Prieteni, numele „Revelation” (folosit în engleză pentru Cartea Apocalipsului) vine din latinescul „Revelatio”, care la rândul său traduce grecescul „Apokalypsis” – ce înseamnă, literalmente, „dezvăluire”. Această ultimă carte a Bibliei, care i-a fascinat pe creștini și necreștini de două mii de ani, nu se referă în primul rând la sfârșitul lumii fizice; mai degrabă, ea este menită să dezvăluie ceva ce fiecare generație de creștini trebuie să vadă, și anume o lume nouă pe care Dumnezeu vrea să o nască din ruinele celei vechi.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Matei și Oana C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 14 min 3 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube originalul

Etichete:

Pacea să fie cu voi! Prieteni, în a doua Duminică a Paștelui, începem o lectură, pentru tot restul timpului pascal, din Cartea Apocalipsului. Este așadar a doua lectură pentru restul timpului pascal. Vreau să profit de această ocazie pentru a vorbi mai amplu despre această minunată carte, o carte care i-a fascinat pe creștini și necreștini în ultimii două mii de ani. Este ultima carte a Bibliei și acest lucru, desigur, e interesant, pentru că la un moment dat Biblia a fost compilată. Erau toate aceste texte în circulație, atât texte ebraice cât și grecești, și la un moment dat Biserica le-a „canonizat” – ceea ce înseamnă că Biserica le-a pus într-o anumită ordine – și a pus ultima Cartea Apocalipsului. Oricine cu o sensibilitate literară știe că ceea ce vine la final într-o poezie sau într-o epopee sau într-un roman sau într-o piesă de teatru este de mare importanță. Adesea începutul – gândiți-vă la „Moby Dick”, cu „Spuneți-mi Ismael” – rândul de început vă va spune adesea multe despre narațiune. Dar felul în care povestea sau piesa de teatru se încheie are o semnificație extraordinară.

Așa că Biserica a decis foarte devreme ca întreaga revelație biblică să se încheie cu această Carte a Apocalipsului. Trebuie așadar să o privim cu mare interes. De aceea, Biserica acum, în timpul celei mai sfinte perioade, ne concentrează atenția asupra ei. Am mai spus anterior, dar e foarte important și vreau să repet: Revelation (titlul cărții în eng.) e un cuvânt ce vine din latinescul revelatio, care, la rândul lui, traduce grecescul apokálupsis, apocalipsă… și imediat: „Apocalipsă înseamnă sfârșitul lumii, înseamnă că întreaga lume se destramă, înseamnă căderea stelelor”. Dar de fapt cuvântul apokálupsis înseamnă în greacă dezvăluire, a scoate kálupsis, vălul. De aici revelatio, a scoate velum, a îndepărta vălul – revelație.

Așadar nu este vorba întocmai despre sfârșitul lumii fizice. Voi sugera că este mai mult un limbaj simbolic. Mai degrabă ceva este dezvăluit în acest text. Ceva care era ascuns ne este dezvăluit. Gândiți-vă și la aceasta, oameni buni: dacă Apocalipsul ar fi fost în primul rând despre sfârșitul universului fizic, descriind cum va fi acesta, atunci Apocalipsul ar fi de un real interes doar pentru… o generație, generația care va fi acolo când lumea fizică se va sfârși, nu? Așadar, de 2000 de ani, creștinii citesc acest text în Liturghie și în alte ocazii. Ei bine, lumea nu s-a terminat. Deci dacă aceasta e tot ce înseamnă cartea, atunci într-adevăr nu a avut nici o importanță. Dacă lumea nu se termină în următorii 25 de ani sau așa ceva, nu are nici o importanță pentru mine. De ce îmi bat capul cu aceasta?

Dar, de fapt, Biserica de la început a pus acest mare text la sfârșitul întregii Sfinte Scripturi, deoarece este menit să vorbească fiecărei generații. Este menit să dezvăluie ceva ce fiecare generație de creștini trebuie să vadă. Oamenii sunt contrariați că există foarte multă violență și tulburări și, într-adevăr, există descrieri cu stele care cad din cer și cutremure și inundații și boli și foamete și toate aceste lucruri îngrozitoare, cu siguranță sună ca sfârșitul lumii. Dați-mi voie să sugerez ceva. Cred că ceea ce e descris acolo, într-un limbaj foarte evocator, este cum arată atunci când o lume veche se încheie și se naște o lume nouă. Gândiți-vă la – e mai puțin adevărat aici, în California, nu avem atâtea furtuni; mă gândesc la trecutul meu din Chicago, mereu aveam furtuni – faptul că atunci când două sisteme climatice se întâlnesc și sunt opuse, temperaturi diferite, presiuni diferite și așa mai departe, aceasta tinde să producă furtuni. Gândiți-vă la această carte ca descriind întâlnirea a două sisteme climatice: sistemul climatic al lumii vechi, bazat pe violență și oprimare și cruzime și așa mai departe, întâlnind lumea nouă, ascultați, care este dezvăluită. Ne este dezvăluită această lume nouă. Ei bine, ce produce aceasta? Furtuni… Tulburări, da, lucruri precum cutremure. Înseamnă că lumea veche se încheie și lumea nouă se naște.

Dați-mi voie să vă spun de la început cheia și vom continua să explicăm pe măsură ce înaintăm. Care este lumea nouă? Lumea nouă care se naște din Învierea lui Isus din morți. Am vorbit săptămâna trecută, la Paște, despre ciudățenia și radicalitatea acestei afirmații. Învierea lui Isus din morți înseamnă că întreaga ordine a lumii este zguduită. Da, sigur. Ea dezvăluie ceva, revelează ceva: lumea care Dumnezeu vrea să se nască din ruinele celei vechi. Cred că acesta este modul corect de a aborda acest text. Bine.

Având în minte toată această introducere – aceasta e un fel de introducere la următoarele predici pe care le voi ține – să ne uităm acum la lectura de astăzi din cartea Apocalipsului. Chiar la început, auzim aceasta: „pe insula Patmos pentru că am vestit cuvântul lui Dumnezeu și am dat mărturie despre Isus”. Cine vorbește aici? El se identifică drept Ioan, și tradiția îl identifică cu Ioan, ucenicul iubit, Ioan evanghelistul. Citiți cercetătorii despre aceasta și vă vor adormi cu discuții despre cine ar putea fi. Nu știm sigur, dar el se numește pe sine Ioan. Dar vreau să vă atrag atenția asupra faptului că se află pe insula Patmos. Patmos este o mică insulă în largul coastei Turciei de astăzi și țineți minte că creștinismul s-a „maturizat” în acea parte a lumii. Paul a predicat în Asia Mică, apoi în Grecia și așa mai departe. Patmos este o mică insulă în largul coastei turcești, dar la acea vreme era un fel de colonie pentru deținuți, un loc în care Roma trimitea prizonieri. Gândiți-vă, de-a lungul secolelor, la astfel de locuri, unde erau puși mari criminali, căci erau periculoși și trebuiau izolați. Deci aici e acest om. De ce îi e frică Romei de el? De ce l-a pus Roma într-o colonie penală? Fără îndoială pentru că el declară domnia lui Isus înviat din morți. Romanii știau. Știau cât de revoluționar era acel mesaj. Știau că acel mesaj însemna că lumea veche se încheie și o nouă lume se naște. De aceea așadar autorul nostru se află pe insula Patmos.

Ioan ne spune: „în ziua Domnului”. E foarte important, să nu trecem peste aceasta: ziua Domnului, duminică, ziua Învierii. Care este dezvăluirea acestei noi lumi? Vine din Învierea lui Isus din morți. Este ziua Domnului. Mai mult, ce era ziua Domnului? Ziua în care creștinii se adunau să se roage și să se închine. Deci evreii se adunau în ziua Sabatului. Creștinii au spus nu, a doua zi, în ziua Domnului, ziua Învierii. Așadar Ioan ne va vorbi despre ceva ce i s-a întâmplat în ziua Învierii, când creștinii se adună pentru laudă și cult. Ascultați acum: el spune că a fost „răpit în Duh”. Aceasta ni se întâmplă când ne rugăm. Suntem „răpiți” în Duhul lui Cristos. Suntem atrași, oarecum, afară din lumea obișnuită, într-o contemplare a lumii superioare. Deci el este adânc în rugăciune, adânc în, să spunem poate, o răpire mistică, și apoi aude o voce ca o trompetă, spunându-i să scrie ceea ce aude.

Se întoarce să vadă cine îi vorbește și spune că era cineva „cu un veșmânt lung și încins cu o cingătoare din aur la piept” și care stătea în mijlocul a șapte candelabre. Auzim aceasta în secolul XXI, în apus, și spunem: „Nu știu ce înseamnă aceasta”. Dar credeți-mă: orice evreu din secolul I, citind acest text, ar fi înțeles aceste referințe. Ce e veșmântul lung până la glezne? Este efodul unui preot de la Templu. Persoana pe care o vede acum – e răpit în ziua Domnului, a Învierii – persoana pe care o vede e un preot. Cingătoarea din aur este un simbol regal. El este preot, cineva care îi aduce cult lui Dumnezeu, și este rege, care exercită un nou tip de autoritate și putere în lume.

Să mergem mai departe: stă între șapte candelabre de aur. Am mai văzut aceasta: menorahul, candelabrul cu șapte brațe. Era unul dintre accesoriile, dintre piesele de mobilier din interiorul Templului. Ceea ce se subliniază aici este că acesta e un preot-rege în Templu. Ce era Templul pentru un evreu din secolul I? Era locul în care locuia Dumnezeu. Era locul unde îl întâlneai pe Dumnezeul lui Israel, locul unde cerul și pământul se unesc. Vedeți cât de bogat cristologic este acest simbolism? El aude un glas, se întoarce să privească și vede preotul, regele, care este, între cele șapte candelabre, Dumnezeul lui Israel. Acesta este modul în care creștinii au înțeles puterea și semnificația persoanei lui Isus. El este în persoană Dumnezeul lui Israel, care va acționa ca mare preot și ca rege. Templul – locul cultului adevărat. Ioan a fost invitat de Dumnezeu în acest loc de întâlnire. El întâlnește preotul și regele și va începe să îl laude pe acest Dumnezeu pentru că El a introdus o nouă ordine în lume.

Ascultați acum cum continuă: „și-a pus mâna dreaptă peste mine”, așadar „El”, preotul și regele din Templu. „Nu te teme! Eu sunt cel dintâi și cel de pe urmă și cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor!” Așadar Isus acum îi vorbește. Nu vă place că primul lucru pe care i-l spune e: „Nu te teme”? E acea expresie care, s-a subliniat, apare de 365 de ori în Biblie, o dată pentru fiecare zi a anului. Sunt cuvintele pe care Isus, la Învierea Sa, le-a spus ucenicilor Săi când l-au văzut: „Nu vă temeți”. Așadar, acesta este Cristos înviat care oferă pacea Sa. Și apoi: „Eu sunt cel dintâi și cel de pe urmă și cel viu”. Acesta este Isus înviat. Întreaga carte a Apocalipsului, prieteni, se va desfășura ca o meditație asupra puterii și semnificației Învierii. „Am fost mort” – ucis de puterea Romei, ucis de o lume căzută, „și iată că sunt viu în vecii vecilor!” Prin puterea lui Dumnezeu Tatăl, Fiul este acum viu pentru totdeauna.

Iată ideea acum, ascultați-mă: cum arată lumea în lumina acestei Învieri? Va arăta ca lumea veche năruindu-se. Va arăta ca cutremur și potop și foamete și distrugerea căii vechi, reprezentată într-adevăr de Roma care l-a ucis pe acest Isus. Acea lume se încheie și se naște lumea nouă. Tocmai oamenii care au persecutat Biserica primară, tocmai oamenii care l-au pus pe Ioan prizonier pe Patmos – știu că par puternici, dar lumea lor dispare, iar cea nouă apare. Prieteni, aceasta este ceea ce ni se va dezvălui de-a lungul acestei cărți a Apocalipsului. Urmăriți-mă în următoarele câteva săptămâni, când vom vedea implicațiile depline ale acestei dezvăluiri. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și să vă abonați la canalul meu YouTube.