Domnul are nevoie de el

Episcopul Robert Barron

În lectura evanghelică din Duminica Floriilor, proclamată înainte de procesiune, Domnul îi însărcinează pe doi dintre ucenicii Săi să meargă în sat și să dezlege un măgăruș. Dacă va protesta cineva, ei trebuie să spună: „Stăpânul are nevoie de el”. Acest lucru este valabil pentru fiecare persoană botezată: Domnul are nevoie de darurile voastre, de voi, de întreaga voastră viață. Odată ce înțelegem acest principiu, totul este revoluționat – și suntem eliberați pentru a fi în slujba lui Cristos și a poporului Său.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Matei și Radu C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 13 min 45 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube originalul

Etichete:
Pacea fie cu voi! Ajungem astăzi la Duminica Floriilor, începutul celei mai sfinte săptămâni a anului și, bineînțeles, citim la Liturghie minunata narațiune a Pătimirii. Dar vreau să mă concentrez azi nu pe narațiunea Pătimirii, ci pe Evanghelia pe care o proclamăm chiar înainte de procesiunea cu ramurile, de la începutul Liturghiei. Cu mulți ani în urmă, am văzut o „amintire de la hirotonire”. Este o iconiță pe care un preot tânăr, un nou preot, o dă ca amintire de la hirotonirea sa, și, de obicei, are un mic moto. Am fost foarte impresionat de această iconiță căci iată motoul: „Domnul are nevoie de el.” Atât! Am văzut o mie de motouri pentru primele Liturghii ale preoților. Nu îl mai văzusem pe acesta.

„Domnul are nevoie de el.” De unde e? Este din lectura noastră evanghelică pentru Duminica Floriilor, Evanghelia pe care o citim înaintea procesiunii cu ramuri de palmieri. Ce descrie? Acel moment când Domnul le spune la doi dintre ucenicii Săi: „Vreau să mergeți în oraș să pregătiți Cina cea de Taină.” Și li se spune să dezlege un măgăruș, și dacă e vreun protest din partea stăpânului, trebuie să spună: „Domnul are nevoie de el”. Mi-am dat seama: este un moto grozav pentru un preot care își începe viața preoțească, semnalând smerenia celui chemat, asemenea unui măgăruș, unui animal umil, făcut pentru muncă, nu foarte grațios, puțin probabil să atragă atenția asupra lui. Chiar și acea folosire elocventă a pronumelui impersonal în engleză: „Domnul are nevoie de el (în eng. it)” – semnalând din nou smerenia pură a celui care a fost ales.

Îmi place cum acest moto așază întreaga viață a preotului sub egida Domnului. Domnul are nevoie de viața acestui tânăr. Domnul are nevoie de slujirea acestui tânăr. Ceea ce spunea el era: „Viața mea nu îmi aparține”. Ceea ce spunea el era: „Prin prezenta renunț la orice idee de carieră, la orice idee despre propriile mele planuri, propriile mele proiecte. Nu, nu. Toată viața mea îl are în centru pe Domnul și ce are nevoie El, iar eu sunt dispus să cooperez.” El trebuie să fie un instrument al scopului lui Cristos, și atât. Ei bine, oameni buni, acest lucru e adevărat într-un sens unic despre preot – un subiect pentru o altă zi, să vorbim despre modul în care preotul este folosit de Cristos – dar eu aș spune astfel: această idee de bază este adevărată pentru fiecare botezat! Fiecare botezat trebuie să spună, privitor la propria persoană: „Domnul are nevoie de mine”.

Vorbim despre Botez ca un Sacrament al „caracterului”. „Caracter,” în greacă și în latină, are sensul de „marcă”. Din nou: gândiți-vă la lumea animalelor. Când un proprietar marca un animal, folosea un „caracter”. Sau când un tânăr intra în armata romană, era marcat de obicei pe braț cu un „caracter”, iar semnul îl marca drept membru al armatei romane, așa cum semnul marca animalul ca aparținând proprietarului. Așadar… când un copil este botezat, când un adult este botezat, el sau ea primește un semn, un caracter, care spune: „Eu aparțin lui Cristos. Domnul are nevoie de mine și toată viața mea are aceasta în centru, nu proiectele și planurile mele.”

Permiteți-mi să spun ceva despre nevoie. S-ar putea să vă pară ciudat. Dumnezeu nu are nevoie de nimic și aceasta e, strict vorbind, adevărat. Dumnezeu e Domnul întregului univers, e actul necondiționat al existenței însăși, este Creatorul tuturor lucrurilor, așa că El nu are nevoie de nimic, nu are nevoie de existența noastră, nu are nevoie de faptele noastre bune. Dumnezeu poate face ceea ce dorește singur – este adevărat. Dar aceasta ne vorbește despre privilegiul vieții creștine. Lui Dumnezeu îi place să ne permită să cooperăm cu providența Sa. Sigur, Dumnezeu poate face orice singur, dar îi place să ne lase să participăm, oferindu-ne nouă privilegiul. Toma de Aquino vorbește despre „demnitatea cauzalității”, că putem acționa ca instrumente sau cauze secundare pentru scopul lui Dumnezeu. El nu are nevoie de noi, în sens strict, dar are nevoie de noi în sensul că vrea să ne atragă în lucrarea Lui. Și vedeți, odată ce înțelegem aceasta, cred că totul se schimbă în viața noastră.

Odată ce înțelegem acest principiu, totul este revoluționat. Pentru că de obicei gândim așa: „Da, talentele și capacitățile și abilitățile mele sunt pentru mine, pentru a face viața mea mai bună, pentru a face viața mea mai împlinită, ca să pot face ceea ce vreau eu. Ce norocos sunt că am aceste daruri, ca să îmi pot îndeplini obiectivele.” Dar vedeți, în lumina acestui principiu, trebuie să răsturnăm totul, să inversăm lucrurile. Mai degrabă, darurile pe care le avem – apropo, corespunzător numite daruri, nu lucruri pe care le-am câștigat sau le-am meritat – darurile pe care le primesc sunt pentru Cristos, pentru ca Cristos să le poată folosi pentru scopul Său salvific. Haideți acum să vorbim mai concret.

Să spunem că sunteți o persoană foarte deșteaptă, inteligentă. V-ați descurcat mereu bine la școală, aveți studii înalte. Sunteți hotărât, vă știți exprima… V-ați întrebat vreodată: „Hmmm. Cum de am o astfel de capacitate? Cum de sunt așa de inteligent?” Ca să vă puteți da mare și să realizați lucruri grozave pentru voi înșivă? Nu, nu, nu. Este pentru a-l sluji pe Cristos și scopurilor Sale; pentru a vă dărui mintea ageră și perspicace lui Cristos, ca El să o folosească. Gândiți-vă aici la un mare sfânt, ca Toma de Aquino, eroul meu, una dintre marile minți ale civilizației occidentale, pe același nivel cu Platon și Kant și una dintre cele mai mari minți. Cât de frumos că Aquino i-a dat această minte lui Cristos, a folosit-o pentru a sluji scopurilor lui Cristos. Domnul avea nevoie de ea, și Aquino știa aceasta.

Să spunem că sunteți foarte priceput cu oamenii. Sunteți un tip extrovertit, sociabil. Oamenii vă plac. Sunteți popular. „Hei, ce bine pentru mine! Înseamnă că am mulți prieteni și sunt un tip popular.” Da… Acesta este un mod foarte superficial de a privi lucrurile. Ce ar fi să spuneți: „Nu, nu! Am primit acest dar de a fi sociabil ca să i-l dau înapoi lui Cristos, ca să folosesc acel dar acum pentru a fi un evanghelizator, pentru a ajunge la oameni. Dacă mă plac, sunt popular, bine! Aceasta îmi oferă un fel de acces în viața lor și pot vorbi deci despre Domnul mai eficient.” De ce sunteți așa bun la a lucra cu copiii? Să spunem că sunteți așa, copiii vă răspund și știți cum să ajungeți la ei. Poate că sunteți ca Don Bosco, marele sfânt care și-a dedicat viața la a avea grijă de copii. Poate pentru că Cristos dorește să folosiți acel dar special pentru scopul Său.

De ce aveți darul curajului? Mă gândesc la prieteni de-ai mei, chiar și când eram mici: ei erau primii care încercau ceva dificil. Exista o provocare sau exista o oportunitate și ei erau primii care să încerce, lăsând la o parte precauția. Și pe parcursul vieților lor, au continuat să fie curajoși, dispuși să încerce lucruri noi, să își asume pericole. „Este un dar pentru mine, ca să pot fi un temerar grozav?” Sau poate că Cristos v-a dat acel curaj ca să îl puteți folosi pentru scopurile Lui. Gândiți-vă la sfinții de-a lungul secolelor – nu doar la martiri, ei sunt cazul limită, oameni al căror curaj i-a slujit lui Cristos – ci la toți sfinții care au fost chemați să facă lucruri primejdioase și grele. Gândiți-vă la Francis Xavier, o figură impresionantă pentru mine, care a lăsat în urmă viața lui în Europa și pe toți cei pe care îi cunoștea, călătorind cu bărcile care luau apă, de pe atunci, mergând în toată lumea pentru a proclama Evanghelia unora despre care nu știa nimic; murind la mii de kilometri de casa lui. Curajul său extraordinar i-a permis să facă aceasta.

Gândiți-vă la un Isaac Jogues, care a venit din Franța în țara noastră pentru a lucra cu popoarele native și s-a trezit torturat cu brutalitate, chiar până la punctul de a-și pierde degetele de la mâna dreaptă. S-a întors în Franța și a fost o celebritate. Oamenii l-au admirat, în mod legitim, pentru marele lui curaj. Dar Isaac Jogues a decis: „Mă voi întoarce. Mă voi întoarce la aceiași oameni care au fost atât de cruzi cu mine, pentru că vreau să le propovăduiesc Evanghelia”. Și și-a pierdut viața pe parcursul acestei acțiuni. De ce aveți curaj, dacă aveți? Nu e pentru scopurile voastre, nu pentru cariera voastră, nu pentru avansarea voastră, ci poate curajul v-a fost dat pentru că Cristos vrea să îl folosiți pentru a face lucrarea Sa uneori periculoasă și dificilă.

Cum de sunteți un profesor atât de bun? Poate că ați găsit o cale de a comunica adevărul. Știți… nu veți câștiga mulți bani folosind aceasta în lume. Poate pentru că Cristos dorește să fiți un învățător al credinței. Tinerii de astăzi au nevoie de învățători ai credinței? Evident! Sunt mulți tineri înstrăinați de credință. Poate că abilitățile voastre de profesor sunt ceva de care Domnul are nevoie acum, și v-a dat acel dar ca să i-l dați înapoi. Cum de aveți o asemenea sensibilitate față de săraci? Am cunoscut pe unii, de când erau mici, care aveau această sensibilitate minunată față de cei care suferă. Aveau un minunat dar al compasiunii. Din nou, probabil nu vă va duce prea departe în lume, dar poate Cristos v-a dat-o pentru că vrea să i-o dați înapoi ca să fie de folos pentru poporul Său.

Înțelegeți ideea mea. Modul în care ne privim viața se va schimba total dacă lăsăm acea mică afirmație să ne pătrundă: „Domnul are nevoie de el”. Aceasta înseamnă că în smerenia mea, voi da înapoi ceea ce mi-a dat Cristos. Permiteți-mi să închei reflectând la acest ultim lucru. Domnul spune: „Mergeți acum în cetate și vreau să dezlegați măgarul, și dacă întreabă cineva, spuneți: «Domnul are nevoie de el»”. Dar vreau să mă concentrez pe dezlegare. Vedeți, ce minunat că acest măgar a fost eliberat pentru slujirea lui Cristos. Gândiți-vă la acea legătură. Un animal care e legat locului nu se poate mișca, este blocat. Felul în care trăim cei mai mulți dintre noi este un fel de legare. Suntem legați de bunurile lumii. Suntem legați de propriile noastre proiecte și planuri. Suntem legați de propriile noastre sărmane reputații. Suntem legați de propria noastră mândrie, bogăție și putere, plăcere, onoare. Suntem legați de aceste lucruri. Ce minunat că unul dintre apostolii Domnului vine și dezleagă acel animal!

Gândiți-vă la aceasta acum: harul lui Cristos vă dezleagă de aceste atașamente pe care le aveți, care doar v-au făcut nefericiți, să fim sinceri, nu? Ori de câte ori ne trăim viața așa – „proiectele, planurile mele, priviți-mă” – aceasta ne conduce pe un drum spre o mare nefericire. Lăsați harul lui Cristos să vă dezlege de toate acestea și să vă elibereze, în mod paradoxal, pentru a-i fi de folos Lui. Căci atunci când îl slujiți pe Domnul Isus Cristos, nu e un tip de aservire. Nu este un tip de sclavie. Este de fapt o eliberare. Așadar, în această Duminică a Floriilor, identificați-vă cu acel măgar umil, acel mic animal umil. Priviți-vă întreaga viață și spuneți: „Știi, în cele din urmă, Domnul are nevoie de ea”. Și dăruiți-i viața voastră.

Și Dumnezeu să vă binecuvânteze! Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și să vă abonați la canalul meu YouTube.