Duminica Gaudete

CĂLĂTORIE CU SFÂNTA FAMILIE

15) DUMINICA GAUDETE
Bucuria în Advent

Bucurați-vă! Bucurați-vă! Sunt Rob Corzine și astăzi, în „Călătoria noastră de Advent”, am ajuns la Duminica Gaudete. Astăzi vom aprinde lumânarea de culoare roz de pe coroanele de Advent. Poate vă gândiți la rozul strident, dar aceasta nu este o culoare liturgică, ci rozul trandafiriu. Suntem acum dincolo de jumătatea timpului Adventului și astăzi luăm o pauză de la orice mici penitențe am ales ca să ne pregătim pentru venirea lui Cristos la Crăciun și pentru a aștepta cu nerăbdare venirea finală a lui Cristos în glorie. Numele Gaudete înseamnă pur și simplu aceasta – înseamnă „bucură-te”. Este preluat din introitul Liturghiei tradiționale în limba latină, care citează scrisoarea Sf. Paul către Filipeni: „Bucurați-vă mereu în Domnul! Iarăși vă spun: bucurați-vă!” (4,4) În acest ciclu, acel pasaj din Filipeni 4 este și a doua noastră lectură și asupra lui vreau să reflectez astăzi.

Acest cuvânt, „bucurați-vă”, gaudete sau kairete în greacă, este la imperativ. Nu este doar o sugestie: este o poruncă. Pentru mulți oameni, în această perioadă, poate fi o poruncă grea. Nu toată lumea consideră această perioadă drept una fericită. În timp ce toți ceilalți par să bea lichior de ouă și să meargă la petreceri, să cânte colinde, să gătească acele rețete speciale care apar doar o dată pe an, să împodobească un brad și să împacheteze cadouri de pus sub el, alții ajung poate să fie mai acut conștienți de singurătatea lor, de prietenii sau rudele pe care nu le vor vedea, de dificultățile financiare, poate de cei dragi care au părăsit credința. Pentru ei ar putea suna cumva sec să li se spună pur și simplu: „bucurați-vă!” Dar Dumnezeu nu poruncește niciodată imposibilul. El cere în mod regulat lucruri mari de la noi, lucruri pe care suntem complet incapabili să le facem singuri, dar nu ne lasă să ne descurcăm singuri, fără ajutor.

Să citim întregul pasaj. Paul scrie, începând cu v. 4: „Bucurați-vă mereu în Domnul. Iarăși vă spun: bucurați-vă! Bunăvoința voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor! Domnul este aproape. Nu vă îngrijorați pentru nimic și, în orice împrejurare, cerând cu insistență prin rugăciune, cu mulțumire, să fie făcute cunoscute cererile voastre lui Dumnezeu! Iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile și gândurile voastre, în Cristos Isus.” La prima vedere, aceasta pare aproape să înrăutățească situația, să dubleze dificultatea. „Nu vă îngrijorați pentru nimic”?! Dar Sf. Paul continuă spunându-ne cum mai exact este posibil acest lucru, ce putem face practic. „Nu vă îngrijorați pentru nimic și, în orice împrejurare, cerând cu insistență prin rugăciune, cu mulțumire, să fie făcute cunoscute cererile voastre lui Dumnezeu!”

Cheia aici, cred că atât psihologic, cât și spiritual, este mulțumirea/recunoștința. Dacă există un secret unic și simplu al fericirii, și nu sunt sigur că există, cel mai bun candidat este probabil recunoștința. Oamenii care au obiceiul recunoștinței sunt mult mai puțin susceptibili de a fi triști, iar oamenii care sunt triști în mod regulat par mai puțin susceptibili de a-și exercita recunoștința. Dar rețineți că Sf. Paul nu ne spune să fim recunoscători pentru orice, ci să fim recunoscători în orice. El nu ne spune: „Sus moralul! Nu fiți triști.” Paul ne dă un sfat bun spunându-ne să fim recunoscători, dar până acum chiar nu ne-a spus nimic din ceea ce un psiholog bun nu ne-ar fi putut spune. În plus față de a fi recunoscători pentru ceea ce avem, Paul ne instruiește să îl implorăm pe Dumnezeu pentru ce ne lipsește. Unii oameni au dificultăți și cu această parte. „Faceți cererile voastre cunoscute lui Dumnezeu”, spune el. Dar de ce? Nu știe Dumnezeu deja ce vrem și ce ne trebuie? Știe! Dar se pare că există unele bunuri pe care vrea să ni le dea, poate chiar tânjește să ni le dea, doar cu condiția să cerem.

Deci Sf. Paul nu spune: „Rabdă cu zâmbetul pe buze”. Nu spune nici: „Fii recunoscător și mulțumește-te cu ceea ce ai – ar putea fi mai rău!” Nu. El ne instruiește să mergem cu curaj și să îi cerem lui Dumnezeu mai mult, dar adevărata miză, cred eu, se găsește în ultimele cuvinte ale lecturii. Este o promisiune: dacă ne rugăm, dacă îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a dăruit deja și dacă cerem cu smerenie ceea ce ne dorim mai mult, atunci „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile și gândurile voastre, în Cristos Isus”. Este puternic! Paul ne-a arătat un motiv să ne bucurăm: „Domnul este aproape”. Ne-a dat sfaturi practice. Fiți recunoscători și, ca un copil încrezător față de un părinte iubitor, spuneți-i lui Dumnezeu ce vă doriți. Hei, adulților: ce vă doriți de Crăciun? Dar promisiunea, spune el, este dincolo de orice înțelegere. Pacea lui Dumnezeu nu va face doar ca grijile și preocupările voastre să dispară, ci pacea lui Dumnezeu vă va păzi inimile și gândurile în Cristos Isus. Acesta este un motiv suficient de bun ca să vă bucurați.

Sf. Paul își continuă sfatul minunat și reafirmă promisiunea într-o formă și mai puternică în următoarele două versete, dar nu mai am timp, așa că voi face din aceasta temă pentru curioși. Scoateți-vă Biblia și mergeți să aruncați o privire la Filipeni 4,8-9. Vă mulțumesc că sunteți cu noi aici, la Centrul St. Paul, pentru aceste reflecții de Advent, și Dumnezeu să vă binecuvânteze din belșug. Oh! Și bucurați-vă!