Dumnezeu - El sau... Ea?

Unul dintre aceste lucruri este faptul că Dumnezeu nu este nici bărbat nici femeie. Ai absolută dreptate aici. Aceasta este o mare problemă pentru noi toți pentru că atinge însăși natura lui Dumnezeu. Noi am fost creați după asemănarea lui Dumnezeu, sau Dumnezeu după a noastră? Catehismul Bisericii Catolice vorbește despre importanța acestui detaliu: „Dumnezeu nu este nicidecum după chipul omului. El nu este nici bărbat, nici femeie. Dumnezeu este spirit pur, în care nu există loc pentru diferențele de sex” (CBC 370).

Natura lui Dumnezeu depășește așadar masculinitatea și feminitatea. Acesta este un lucru bun, deoarece ne asigură că și bărbatul și femeia au aceeași demnitate în Dumnezeu. Privind la istoria omenirii, cu siguranță au fost momente în care unii învățători sau grupuri de învățători au ignorat această revelație privind natura lui Dumnezeu pentru a asupri femeile. Biserica Catolică consideră acesta un păcat grav (CBC 1935).

Cuvintele pe care le folosim au o semnificație. Cuvintele au putere. Aceasta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la ele sau să le schimbăm înțelesul, ci înseamnă că trebuie să le folosim cu înțelepciune. Limbajul masculin folosit cu referire la Dumnezeu poate fi folosit în scopuri rele la fel cum un bisturiu poate fi folosit ca să distrugă, nu să vindece, dar aceasta nu înseamnă ca trebuie să îl abandonăm.

Este potrivit să ne referim la Dumnezeu cu un pronume la masculin („El”) din mai multe motive. „Dumnezeu are un nume. El nu este o forță anonimă” (CBC 203). Așadar, vorbirea noastră trebuie să reflecte statutul de persoană al lui Dumnezeu. Ne referim la persoane cu „el” și „ea”. Aceste pronume personale arată că Dumnezeu nu este „Ceva”, ci „Cineva”. Îmi dau seama că a ne referi la Dumnezeu ca „Dumnezeu” nu acționează împotriva statutului Său de persoană, dar cu siguranță nu îl evidențiază.

Nu doresc să mă plasez mai presus de Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu face referință la Dumnezeu predominant cu pronume la masculin. Isus ne spune să îl numim pe Dumnezeu „Tată”. Nu cred că sunt în poziția de a-i spune lui Isus că a greșit aici. Unii pot argumenta că Isus doar urma tradiția culturii Sale. Acest lucru merită luat în considerare, dar dacă Isus a fost o „victimă” a timpului și a locului Său în această problemă foarte importantă, atunci cum știm când să fim atenți la cuvintele Sale și când să le desconsiderăm pur și simplu ca „limitări culturale”?

Aceasta nu înseamnă în nici un caz că Dumnezeu este bărbat, dar El ne dezvăluie ceva despre masculinitate. Desigur, și despre feminitate ne dezvăluie ceva Dumnezeu, dar majoritatea copleșitoare a referințelor la Dumnezeu făcute în Biblie sunt la masculin. Trebuie să mă întreb: „Chiar dacă știu că aceasta nu îmi spune că Dumnezeu este bărbat… oare nu are o semnificație?” Sau anumite părți din Biblie sunt lipsite de sens? Știm că Scriptura trebuie studiată și interpretată; nu luăm pur și simplu Biblia după ceea ce pare a fi. Și totuși, dacă nu voi ține seama de ceva din Biblie, am făcut pașii adecvați ca să știu exact de ce?

G.K. Chesterton a descris un om descoperind un gard de-a curmezișul unei străzi. El ar putea spune: „Nu văd sensul acestuia, îndepărtați-l”. Un înțelept i-ar spune: „Dacă nu înțelegi care este sensul lui, cu siguranță nu te voi lăsa să îl îndepărtezi. Du-te și gândește-te. Apoi, când poți să vii înapoi și să îmi spui că îi înțelegi folosul, îți voi putea permite să îl distrugi.” Chesterton a continuat: „Cineva a avut vreun anumit motiv să se gândească că poate fi bun la ceva”. În acest caz, acel „Cineva” este Dumnezeu. În mod clar, El dorește să îl numim „Tată”.