Coronavirusul și a sta singur în tăcere

Episcopul Robert Barron

Blaise Pascal spunea: „Toate problemele umanității decurg din incapacitatea omului de a sta tăcut într-o cameră, singur”. Această scurtă afirmație pascaliană mi-a revenit des în minte intrând acum în această fază a crizei provocate de coronavirus. Poate am putea percepe acest timp de carantină ca o invitație la un fel de introspecție monastică, la un timp de înfruntare a întrebărilor care contează – la a sta singur în cameră.

Data originală a clipului: 19 martie 2020.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Oana și Radu C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 13 min 40 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube Originalul

[etichete]

Putem să ridicăm pumnul și să spunem „Ce groaznic și…” sau putem face să fie un moment pascalian și să spunem: „Bine! Am acum ocazia – o ocazie rară! – de a sta în tăcere într-o cameră, singur, și a înfrunta întrebările profunde ale vieții.” Poate avem acum o minunată oportunitate spirituală – așa mi se pare mie…

Episcopul Robert Barron
Coronavirusul și a sta singur în tăcere

Marele filozof francez din sec. XVII, Blaise Pascal, unul dintre eroii mei spirituali, are o afirmație celebră ce am savurat-o mereu. Spunea: toate problemele umanității decurg din incapacitatea omului de a sta tăcut într-o cameră, singur. Știu că sună ca fantezia unui introvertit, dar atinge ceva foarte interesant și anume faptul că mulți dintre noi petrecem cea mai mare parte a timpului distrăgându-ne atenția de la întrebările serioase și importante. Așa că Pascal a vorbit mult despre „divertissement”, în franceză, diversiuni sau distrageri. Deci în loc să înfrunți marile întrebări: Există Dumnezeu? Cine sunt eu? De ce sunt aici? Rai și iad – spre ce mă îndrept? Scopul vieții mele? Toate marile întrebări… Ce facem cel mai des e să căutăm „divertissement”, distrageri.

Pascal, deși a fost unul dintre cei mai străluciți oameni ai vremii, unul dintre pionierii științei moderne, cu adevărat un pionier al științei computerelor – nu am avea computerele dacă nu era Pascal -, deci un om strălucit; a murit de tânăr, cred că la vârsta de 39 de ani; cu toate acestea știa că și-a irosit o mare parte din viață cu „divertissement” – era cunoscut pentru jocurile de noroc, având aproape o dependență de acestea. Spunea deci că tragedia pentru mulți oameni e că nu avem abilitatea de a sta în tăcere, singuri, într-o cameră și a înfrunta întrebările importante.

Bine. Această scurtă afirmație pascaliană mi-a revenit des în minte intrând acum în această fază a crizei provocate de coronavirus. Întreaga societate e în repaus: gândiți-vă la aeroporturi și restaurante și baruri și la locurile unde mergem… să facem ce? Să căutăm tovărășie în „divertissement”. Toate locurile unde mergem să căutăm diversiuni ne-au fost acum confiscate. Putem să ridicăm pumnul și să spunem „Ce groaznic și…” sau putem face să fie un moment pascalian și să spunem: „Bine! Am acum ocazia – o ocazie rară! – de a sta în tăcere într-o cameră, singur, și a înfrunta întrebările profunde ale vieții.” Poate avem acum o minunată oportunitate spirituală – așa mi se pare mie…

Pot face atunci unele recomandări fiind acum într-o mică perioadă de monahism impus, să spunem așa? Ce-ați zice să redescoperim Biblia? Scoateți deci Bibliile! Probabil cei mai mulți oameni au o Biblie în casa lor. Adună praf undeva, e într-un sertar undeva…? Scoateți-o! Petreceți cu ea un timp cu adevărat de calitate. Aș recomanda, în special catolicilor: citiți una dintre Evanghelii în întregime, în această perioadă. Nu e așa de lungă. Aș recomanda Evanghelia după Matei, pe care o citim în timpul acestui an liturgic. Citiți-o bine, încet, în rugăciune, poate cu un comentariu bun. Sau alegeți o altă carte, poate din Vechiul Testament, de care mereu ați fost intrigat sau interesat sau ați ignorat-o. Ei bine, iată, acum e timpul să stați singur într-o cameră, cu unele dintre întrebările profunde… Întoarceți-vă la Biblie!

Unul dintre modurile de abordare a Bibliei e să folosim metoda pe care ultimii Papi ne-au recomandat-o, și anume lectio divina. Cum se desfășoară? E un proces simplu în patru pași lectio divina; e expresia latină pentru lectură divină: lectio divina. Iei un pasaj din Biblie, nu toată Evanghelia, ci poate Evanghelia pentru duminica viitoare sau luați o secțiune ce vă place, câteva paragrafe.

  1. Primul pas e lectio, ce înseamnă: citește. Dar nu citiți așa cum vă citiți emailul. Nu! Citiți încet, în rugăciune și cu atenție.
  2. Al doilea pas e numit meditatio – meditația. Ce facem acolo? Găsiți o expresie sau un cuvânt sau o idee de bază din acel pasaj, care v-a sărit în ochi, v-a atras atenția. Poate ceva ce nu ați mai observat până atunci. Ați mai auzit pasajul de multe ori, dar nu ați observat vreodată acel cuvânt sau acea expresie. Meditați acum asupra lor. Maeștrii medievali compară mereu aceasta cu munca unui animal rumegător, a unui animal ce își rumegă mâncarea. Animalul regurgitează deci mâncarea și apoi o mestecă și extrage toată esența din ea. Meditația e deci ca și o rumegare a acestui pasaj ca să obțineți tot ce puteți din acest cuvânt sau expresie.
  3. A treia etapă e numită oratio – rugăciunea. Am citit deci textul, am găsit o expresie la care am meditat și acum rugăciunea: îi voi vorbi lui Dumnezeu din acea experiență. Ce îi spun deci Domnului în baza la ce am ascultat în acest pasaj. Vorbește – oratio!
  4. Ultimul pas e numit contemplatio – contemplația. Acum, după ce am citit, am meditat, am vorbit, acum ascult: ce îmi spune Domnul prin acest pasaj pe care tocmai l-am citit, prin acel cuvânt sau expresie asupra căreia am meditat? Ce îmi spune ca răspuns la rugăciunea pe care tocmai am spus-o?

Multe se mai pot spune despre lectio divina, dar cei patru pași… Iată șansa voastră, momentul vostru de monahism impus de coronavirus. Iată momentul să fiți singuri, în camera voastră, și puteți face la modul serios lectio divina. Credeți-mă când vă spun: Biblia va prinde viață. Dacă dedicați timp pentru această metodă, Biblia va prinde viață pentru voi.

Bine. Ce altceva puteți face în acest timp de exil auto-impus? Îmi permiteți să spun că acesta e momentul potrivit pentru a citi unul dintre clasicii spirituali? Poate mulți dintre noi am auzit de aceste texte mărețe, aceste cărți minunate, dar nu le citim niciodată. Atenție: înainte de Iluminism, majoritatea dintre cei mai străluciți oameni din Apus se dedicau filozofiei, teologiei și spiritualității și au lăsat în urmă această comoară de texte. O problemă cu Iluminismul e că… ne uităm la matematică, știință, fizică și chimie – toate sunt minunate! Dar tindem să trecem cu vederea bogăția spirituală a tradiției noastre. Ei bine, iată șansa voastră iată timpul vostru. Aș dori să recomand câteva lucruri.

Faceți rost de un exemplar din Confesiunile Sf. Augustin. Sunt multe traduceri bune – a Mariei Boulding e favorita mea. E o traducere contemporană, se citește cam ca un roman. Frank Sheed are o traducere clasică minunată a Confesiunilor. Luați Confesiunile Sf. Augustin. Citiți în special primele nouă cărți din ele, în care spune povestea vieții lui. Minunea cu această carte e că, deși scrisă în sec. IV, credeți-mă, vă veți recunoaște în ea. E istoria unui suflet căruia îi e foame de Dumnezeu, căruia îi e sete de Dumnezeu, și a tuturor drumurilor diferite pe care a mers și a încercărilor cu care s-a confruntat, a dificultăților. Dedicați timp în această mică perioadă monahală la a citi Confesiunile lui Augustin.

Un text mult mai scurt, dar foarte influent: Regula Sf. Benedict, ce a dat tonul pentru mișcarea călugărească benedictină, care la rândul ei a influențat foarte mult civilizația apuseană după căderea Romei. Căutați Regula și citiți mai ales cei 12 pași ai smereniei. Cred că veți găsi multă bogăție spirituală acolo. Dacă îndrăzniți: Exercițiile Spirituale ale Sf. Ignațiu. Nu atât de mult să le citiți cât să le faceți. Poate, dacă găsiți un bun îndrumător, ce nu are coronavirus, faceți exercițiile ignațiene în această perioadă. Ignațiu ne cheamă să facem 30 de zile, o lună întreagă, dar există versiuni mai scurte, de opt zile, și apoi există un mod de a le face când nu ești în reculegere, adică tu singur. Faceți exercițiile ignațiene, găsiți un îndrumător bun. Acum aveți ocazia. Faceți o reculegere ignațiană de opt zile în această perioadă.

Dacă toate acestea vi se par prea dificile sau prea arhaice v-aș recomanda una dintre cărțile mele preferate: Thomas Merton, „Muntele cu șapte trepte”, E scrisă de o persoană din sec. XX: a murit în 1968. Merton spune în acest captivant roman povestea cuiva care călătorește de la a fi un om lumesc, am spune – cineva cu totul captivat de bunurile acestei lumi – călătoria ce l-a adus din acea stare la a fi un călugăr trapist, cel mai serios gen de călugăr ce există. L-am citit când aveam 16 ani și mi-a schimbat viața. Nu glumesc. Iată șansa voastră. „E prea mult: 400 de pg. Nu am timp pentru cărțile de spiritualitate.” Ba da, de fapt aveți. Acum e timpul! Aveți timp! Așa că mergeți singuri în cameră: iată o șansă să înfruntați întrebările cele mai profunde. Așa că încercați Merton, „Muntele cu șapte trepte”.

Iată altceva: am binecuvântarea de a trăi aici, în Santa Barbara, California. Am munți la 5 min. nord de mine. Am marea la aprox. 7 min. sud de mine. Iubesc drumețiile pe munți, iubesc plimbările pe plajă. Indiferent de cum e la voi, poate e un deal, un sat, o câmpie, sau… nu știu, un mal de râu… orice ați avea, unde vă place să mergeți ca să fiți singuri: mergeți! Poate nu puteți merge la muncă. Totul e închis. Bine. Mergeți și faceți o lungă plimbare. Poate cât sunteți în acea plimbare scoateți-vă rozariul. Poate catolicii spun: „O, Doamne, rozariul. Am unul pe undeva. Strânge praf într-un sertar.” Iată timpul vostru! Iată momentul vostru! Scoateți-l! Rozariul e o rugăciune extraordinară. Meditați la misterele lui Cristos… Dacă îl spuneți în întregime de 50 de ori vă amintiți de propria moarte. E ceva foarte pascalian, apropo. Căci la finalul rugăciunii ce spuneți? „… acum și în ora morții noastre. Amin.” „… acum și în ora morții noastre.” De 50 de ori. Vă amintiți de propria moarte. Și invocați cea mai puternică mijlocitoare din cer și pe pământ. Nu e un mod rău de a petrece 20 de minute. Luați-vă rozariul când mergeți la plimbare și petreceți timp singuri, nu sunteți într-o cameră dar sunteți singuri la munte sau pe plajă, înfruntând unele dintre cele mai mari întrebări.

Aș dori să recomand aceasta tuturor: lăsați la o parte telefoanele mobile. Mă înnebunește când sunt pe plajă sau sus pe munte, înconjurat de un superb peisaj și oamenii se uită la telefoanele lor stupide. Lăsați-le deoparte! Ridicați capul și priviți creația lui Dumnezeu, mulțumiți-i pentru ea! „O, poate nici nu am observat frumusețea naturii din jurul meu. Am fost așa prins în ‘divertissement’-ul meu”, nu? Bine! E timpul să pui deoparte „divertissement”-ul e timpul să fii singur, cu tine, în cameră sau afară în pădure, oriunde… Bine! Iată timpul să înfrunt lucrurile profunde.

Aș vrea deci să vă îndemn pe toți: nu vă gândiți la acest timp ca „O, ce povară sau ce moment oribil!” Vă amintiți ce a spus Jean Pierre de Caussade? Tot ce se întâmplă e, într-un fel, voința lui Dumnezeu, fie activă, fie permisivă. A permis, cel puțin, Dumnezeu ceea ce se întâmplă acum? Da, clar. Bine. Înseamnă atunci că există un motiv pentru toate acestea. Poate acesta este: poate e timpul pentru voi să stați singuri într-o cameră și să înfruntați întrebările cu adevărat profunde.

Mulțumesc mult pentru vizionare. Dacă v-a plăcut materialul, vă încurajez să îl distribuiți și nu uitați să vă abonați la canalul meu YouTube.