Esența creștinismului

Pacea să fie cu voi! Prieteni, Evanghelia pentru a patra duminică a Postului Mare conține unul dintre cele mai importante versete din întreaga Biblie. Și voi ajunge acolo, dar mai întâi vreau să ofer puțin din context. Lectura noastră e luată din acel minunat cap. 3 al Evangheliei lui Ioan. Luați Biblia când aveți ocazia astăzi și vedeți Ioan 3, din care prima jumătate este dedicată unei conversații nocturne între Isus și Nicodim. Urmăriți, apropo, noua serie „The Chosen”. Consider că tratează frumos momentul. Cei doi, Isus și Nicodim, sunt pe acoperișul casei în care stă Isus și au această conversație intensă în timpul nopții. Cine este Nicodim? E prezentat ca un fariseu, deci unul care ia Legea lui Israel cu mare seriozitate. Este, de asemenea, prezentat ca un lider al evreilor. Este deci o persoană cu reputație. Este o figură importantă în cadrul tradiției israelite. Cunoaște profeții și Psalmii și Tora.

Evident Isus îi trezește curiozitatea. Aflăm de ce. Spune: „nimeni nu poate să facă semnele pe care le faci decât dacă Dumnezeu este cu el”. Dar, în același timp, trebuie să fi fost nedumerit. „Cine este acest om? Care este treaba cu El?” Și drept urmare vine – auzim – noaptea, ca să vorbească cu El. De ce noaptea? Mă gândesc mereu aici la eroul meu muzical, Bob Dylan. Are un cântec minunat din perioada sa creștină, intitulat „În grădină”. Și are aceste versuri: „Nicodim a venit noaptea, ca să nu fie văzut de oameni/ zicând: ‘Învățătorule, spune-mi de ce un om trebuie să se nască din nou’.” A venit noaptea ca să nu fie văzut de oameni. Fără îndoială, venea clandestin. Nu dorea ca toată lumea să știe că vorbea cu acest… poate o figură religioasă oarecum discutabilă. Dar mai mult de atâta, în Evanghelia lui Ioan, lumina și întunericul constituie o temă importantă. Amintiți-vă că Isus se numește pe Sine Lumina lumii. Auzim în prologul lui Ioan că lumina strălucește în întuneric, întunericul nu a cuprins-o. Când Iuda pleacă de la Cina cea de Taină pentru a-l trăda pe Domnul, se spune simplu: ‘”era noapte”. Așadar, lumina și întunericul sunt o temă. Nicodim a venit noaptea pentru că, deși e un mare învățător al Israelului, se află într-o mare măsură în întuneric. Iar Isus va căuta acum să aducă lumină.

Deci, când Nicodim îi spune, așa cum am menționat: „nimeni nu poate face semnele pe care le faci dacă Dumnezeu nu e cu El”, Isus răspunde astfel: „Adevăr, adevăr îți spun, nimeni nu poate să vadă Împărăția lui Dumnezeu dacă nu se naște din nou”. Dacă nu se naște din nou. În greacă poate însemna și „născut de sus”, născut iarăși. Când aud acest verset, mă gândesc la comentariul lui Fulton Sheen, că Cristos nu a venit să ne facă oameni drăguți. El a venit să ne facă o nouă creație. Poate exista o reducere a creștinismului la a fi corect moral. Așa cum a spus Flannery O’Connor: „a avea o inimă de aur” – aceasta e esența creștinismul. Nu, nu este! Pentru că orice om de bunăvoință poate face lucruri corecte moral. Și oameni de orice apartenență religioasă, oameni fără apartenență religioasă, ateii pot fi corecți moral. Isus nu a venit pur și simplu ca să ne pună să facem lucruri frumoase. A venit să ne facă creaturi noi. Nu poți intra în Împărăția despre care vorbește decât dacă te naști de sus, dacă te naști din nou. Devii cineva nou prin apă și prin Duhul Sfânt. Aceasta este esența vieții catolice, oameni buni. Aceasta este esența Sacramentelor. Ne transformă în alți Cristoși. Ne transformă, ne transfigurează din interior spre exterior, astfel încât să devenim creaturi noi. Trebuie să ne naștem din nou. Bun. Dar cum se întâmplă aceasta?

Ajungem acum la pasajul nostru pentru astăzi. Ajungem la secțiunea care este Evanghelia noastră pentru astăzi. Isus îi spune lui Nicodim, repet, în timpul acestei conversații nocturne: „După cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să aibă viața veșnică”. Nicodim, un învățat al poporului evreu, cunoștea cu siguranță referința. O găsim în Cartea Numerilor. Este acel moment din timpul exodului în care Israelul a devenit rebel, așa că Dumnezeu trimite șerpi sārāph să îi muște, acești șerpi otrăvitori din deșert. Și mulți oameni mor și apoi se plâng Domnului: „De ce se întâmplă aceasta?” Așa că Dumnezeu îi spune lui Moise: „Fă un șarpe de bronz. Fă o imagine a acestor șerpi otrăvitori. Pune-l pe un stâlp, iar cei care vor privi spre el vor fi vindecați.” Și așa s-a întâmplat.

Ce se întâmplă acolo? De ce privind spre sursa problemelor noastre, sau o imagine a ei, oricum, – de ce ne-ar vindeca aceasta? Pot face o sugestie din propria noastră experiență de psihanaliză și psihoterapie? Nu recunoaștem acum că multe lucruri care ne chinuiesc la nivel psihologic sunt cauzate de reprimări, suprimări și experiențe uitate? Dar pe parcursul psihoterapiei sau al îndrumării spirituale, pe măsură ce aceste lucruri ies la lumină putând privi la ceea ce m-a chinuit, pot să văd aceasta, acest lucru are o putere curativă. Ar putea fi cea mai bună analogie aici. A privi spre ceea ce ne chinuie poate aduce un fel de vindecare. Bine? Având acestea în minte, să ne uităm la verset: „După cum Moise a înălțat șarpele în pustiu [acesta îi chinuia pe oameni] tot așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să aibă viața veșnică.” Când spune înălțat, se referă la un lucru: se referă la cruce. „Când Fiul Omului va fi înălțat, îi va atrage pe toți la El”, citim mai încolo în Evanghelia lui Ioan. Aceeași idee: Cristos înălțat pe cruce. A privi spre acea imagine ne va aduce vindecare, ne va aduce viața veșnică, ne va face să ne naștem din nou.

Despre ce este deci vorba? Cum funcționează? Țineți minte analogia. Ce vedem când îl privim pe Isus pironit pe cruce? Ne vedem propriul păcat. Știu, știu. Suntem tentați, căci cultura noastră ne învață aceasta tot timpul, suntem tentați să spunem: ‘”Hei! În esență sunt bine. Tu ești în esență bine. Nu lăsa pe nimeni să îți spună că ai probleme. Toți suntem în esență bine.” Ne disculpăm în mod natural și cu ușurință. Ah! Într-una dintre primele predici kerigmatice, Sf. Petru spune: „Autorul vieții a venit și voi l-ați omorât”! Reflectați la aceasta. Autorul vieții, acesta este Isus, Fiul lui Dumnezeu întrupat… Bunătatea pură și neprihănirea și milostivirea lui Dumnezeu vine iar noi ce am făcut? În cele din urmă l-am omorât. Ce vedem, așadar, pe acea cruce? Vedem toate formele de opoziție umană față de Cristos. Da, cruzime, ură, violență, prostie, nedreptate. Preocuparea de sine, auto-protejarea, fuga, negarea, trădarea – toate acestea devin vizibile pe cruce. Ori de câte ori suntem tentați să spunem: „Eu sunt bine și tu ești bine”, tot ce trebuie să facem este să ridicăm crucea lui Isus și ne vedem propriul păcat. Vedeți ce puternic e acest lucru? Poate cea mai mare piedică, cea mai mare piedică este acest sentiment de automulțumire. „Eh, nu trebuie să fiu mântuit. În esență sunt bine.” Nu, nu ești! Așa cum șarpele a fost înălțat în pustiu – cel care îi mușca și îi omora este ridicat și, privindu-l, găsesc vindecare – tot așa, când noi privim crucea lui Isus, ne vedem propriul păcat. Vedem ca într-o oglindă spirituală ceea ce este greșit cu noi. Și vedeți, prieteni, acest lucru este în sine vindecător.

Dar acum faceți încă un pas. Ce altceva vedem în crucea lui Isus? Nu doar păcatul nostru, deși îl vedem pe acesta. Vedem acel păcat „înghițit” de milostivirea mereu mai mare a lui Dumnezeu. „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac.” Isus ia asupra Sa totul – păcatul și cruzimea, violența, ura, nedreptatea, toate acestea. Răspunde nu cu aceeași monedă, răspunde nu cu armele lumii, ci răspunde mai degrabă cu iubirea iertătoare a lui Dumnezeu, care poate să ia tot păcatul lumii și să îl „înghită”. Iată ce mai vedem când privim spre crucea lui Isus. Păcatul nostru – da, și în sine, acest lucru este foarte important! Dar mai mult: păcatul nostru învins. A privi spre Fiul lui Dumnezeu ne aduce viața veșnică.

Acum, cu aceasta, voi ajunge la, fără îndoială, cel mai important verset din întreaga Biblie. Poate vedeți acest lucru, era mai clar acum câțiva ani. Oamenii ridicau acest verset la evenimente sportive, cum ar fi campionatele mondiale sau turneul profesioniștilor. Cineva ridica o pancartă pe care scria JN 3:16 – Ioan 3,16. Când luați deci Biblia și citiți cap. 3, concentrați-vă pe acest verset. Iată-l… Vine imediat după ceea ce a spus despre a privi spre Fiul Omului pe cruce. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul Său, Unul Născut, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” Ioan 3,16. Cred, prieteni, că, fără îndoială, întreaga Biblie e rezumată în acest verset. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…” Isus e întotdeauna o manifestare a iubirii divine – atenție – chiar și atunci când El ne dezvăluie păcatul nostru. Aceasta în sine este o expresie a iubirii Sale. Este eliberator. Și apoi în învingerea acelui păcat prin milostivirea divină mereu mai mare.

„Dumnezeu a iubit atât de mult lumea încât l-a trimis pe Fiul Său…” – da, până la limitele abandonării totale – „… pentru ca toți cei care cred în El…” Acel mic cuvânt, „cred”: nu vă gândiți la el în primul rând în termeni de încuviințare. De exemplu: „Există această afirmație și da, o cred”. Acesta este un sens foarte restrâns. A crede în greacă, aici, este în sens de încredere. De încredere. „Ca oricine are încredere în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” Când îmi pun încrederea în acel Cristos, răstignit, în acel Cristos care îmi dezvăluie păcatul meu și dezvăluie milostivirea divină mereu mai mare; când mă uit la acel Fiu al Omului înălțat ca șarpele sārāph în pustiu; când cred în El, îmi pun credința, convingerea și încrederea în El – ce se întâmplă? Aflu viața veșnică. Aflu mântuirea. Sunt născut din nou, ca o nouă creatură. „Dacă nu te naști din nou, Nicodim, nu poți intra în Împărăția lui Dumnezeu.” Chiar așa este. Și se întâmplă prin a privi cu credință la Isus răstignit. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Vă mulțumesc mult pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și să vă abonați la canalul meu YouTube.