Fuga de rugăciune

Fuga de rugăciune. Te așezi la rugăciune și… mintea îți fuge aiurea, iar trupul te distrage și el. Să perseverezi? Să te oprești?

Trupul omului are dorințe ce se opun spiritului său (cf. Gal 5,17). El nu își poate găsi odihna în rugăciune, mai ales în rugăciunea sinceră, pură, oferită în spiritul adevăratei adorații, deoarece aceasta implică lepădarea de sine și moartea patimilor, a dorințelor și a falselor speranțe. De asemenea, trupul inventează mii de scuze pentru a fugi de rugăciune: pretinde că este bolnav, slab, că îl doare ba capul, ba articulațiile, ba spatele, că are mare nevoie să doarmă. Dacă, în ciuda acestora, omul se constrânge totuși pe sine la rugăciune, trupul va încerca să scurteze rugăciunea. Iar dacă omul perseverează în voința de a duce ruga la bun sfârșit, trupul încearcă atunci să fugă în adevăratul sens al cuvântului: limba se îmbârligă, atenția slăbește și se risipește încoace și încolo, gândirea devine greoaie.

Eul folosește pretextul trupului pentru a se sustrage cuvintelor rugăciunii, deoarece acestea implică moartea sa. Se aseamănă cu șarpele ce fuge de muzica vrăjitorului și se grăbește să își astupe urechile pentru a nu-i asculta vocea, știind că aceasta implică moartea sa. Domnul știe toate acestea; de aceea ne-a îndemnat să ne rugăm neîncetat, fără să obosim (cf. Lc. 18,1).

Aceste simptome nu apar în rugăciunile fariseice, reci, împlinite pentru a primi recompensă de la oameni, adică pentru a-și atrage laudele sau admirația lor. Din contră, la o asemenea rugăciune, corpul se adaptează foarte bine: se trezește devreme pentru a o face în public și nu simte nici o oboseală în a sta în picioare multe ore în fața oamenilor. Recită cu voce puternică, iar inteligența devine foarte atentă și îl face să pronunțe rugile cu stăpânirea de sine dorită, cu o claritate și o precizie ce îi atrag admirația celor prezenți. Acest gen de rugăciune este plăcut „eului” uman, deoarece implică o recompensă carnală: duce la afirmarea de sine în loc să ducă la renunțarea la sine, la divinizarea sinelui mai degrabă decât la moartea acestuia. De aceea „eul” se complace în această rugăciune, la fel cum se complace în a aduna bani, iar trupul nu simte niciodată oboseală, la fel cum nu se satură niciodată de o mâncare apetisantă.

Matta El Meskin
”Sfaturi pentru ca rugăciunea să-ţi transforme fiinţa”,
trad. Cristina Palici, Galaxia Gutenberg 2010