Înălțimea chemării

Papa Ioan Paul al II-lea

Cum ar putea să nu ne uimească înălțimea culmilor la care suntem chemați? Ființa umană – ființă creată și limitată, chiar păcătoasă – este destinată să fie un copil al lui Dumnezeu! Cum am putea să nu exclamăm cu Sf. Ioan: „Vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu. Şi suntem!” (1Ioan 3,1)? Cum am putea rămâne indiferenți față de această iubire paternă a lui Dumnezeu, care ne invită la o comuniune atât de profundă și de intimă?

Sf. Ioan Paul al II-lea

Fii Cristofor!

Îți place mesajul din această pagină? Dacă da, te invităm să fii Cristofor, adică purtător de Cristos, distribuind mesajul paginii în rețelele sociale pe care le folosești. Ai la dispoziție butoanele din stânga paginii, sau butonul de mai jos, care te va conduce la această postare pe pagina noastră de Facebook!
Scurtă reflecție

Probabil fiecare spune despre el că are aspirații înalte. Dar cele cu adevărat înalte sunt cele ce se ridică deasupra celor lumești, la înălțimea celor spirituale. În paranteza numită „existența aceasta” suntem, desigur, chemați să fim unii ingineri, alții medici, alții profesori… Dar ca fii ai lui Dumnezeu suntem chemați în primul rând la o comuniune profundă cu El.

Alte informații

Citatul este din mesajul Papei Ioan Paul al II-lea pentru Ziua Mondială a Tineretului din 1991. Legătura de mai jos este spre textul în limba engleză.

Citește textul integral

Cunoști viața Sfântului Ioan Paul al II-lea?

Citește despre viața lui

Tehnice

Realizare grafică: Maria C. Cristofor
Data publicării: 31 martie 2016
ID intern: 00005