Înțelepciunea, puterea și iubirea lui Dumnezeu

Pacea să fie cu voi! Prieteni, weekend-ul acesta avem privilegiul de a asculta din minunata Carte a Înțelepciunii. Specialiștii susțin că Înțelepciunea a fost poate ultima carte scrisă în Vechiul Testament. Deci multe texte din Vechiul Testament provin, să spunem, din jurul anului 500 î.C. până aproape de timpul lui Isus, această mică perioadă de 500 de ani. Iar Cartea Înțelepciunii e scrisă spre sfârșitul acestei perioade. E un text minunat. E o serie de maxime și aforisme. Nu trebuie să o citiți neapărat din scoarță în scoarță, ci să o răsfoiți, să o gustați, pe măsură ce citiți aceste pasaje.

Așa cum v-ați aștepta, o temă majoră a Cărții Înțelepciunii e înțelepciunea lui Dumnezeu. Dar alte două teme, după mine, sunt puterea și iubirea Lui. Aș dori în această scurtă predică să unim aceste trei elemente: înțelepciunea, puterea și iubirea lui Dumnezeu. Lectura noastră de azi e deci din cap. 12 al Cărții Înțelepciunii. Veți dori poate, acasă, să aruncați o privire în Biblie și să citiți acest cap. 12. Dar vreau să mă întorc cu puțin înainte de cap. 12, la un pasaj din Cartea Înțelepciunii pe care eroul meu spiritual, Sf. Toma de Aquino, l-a prețuit în mod special. Și iată pasajul. Referindu-se la înțelepciunea lui Dumnezeu, spune: „Ea se întinde cu putere de la un capăt la altul al pământului și stăpânește toate cu bunătate.” „Ea [înțelepciunea] se întinde cu putere de la un capăt la altul al pământului și stăpânește toate cu bunătate.”

Bine. Ce este inclus deci în providența divină? Totul. Totul, fără excepție. Peste ce veghează Dumnezeu? Peste toate din creația Lui, de la un capăt la altul. În gândirea antică și în cea modernă există o ispită de a-l vedea pe Dumnezeu ca un fel de putere îndepărtată. Forma modernă o numim „deism”: Dumnezeu ar fi o forță îndepărtată care a făcut universul și apoi practic s-a retras, lăsându-l în voia lui. Poate că Dumnezeu se îngrijește de anumite elemente înalte ale creației, dar El nu se preocupă de detaliile lucrurilor. Aceasta poate fi o perspectivă antică, dar și modernă, însă pur și simplu nu e biblică. Iată-l pe Toma de Aquino reflectând foarte mult consensul biblic. El spune: „Dumnezeu este în toate lucrurile prin esență, prezență și putere”. Și apoi adaugă intime, adică în modul cel mai intim. Dumnezeu e în toate lucrurile – nu doar în lucrurile înalte, nu doar în anumite elemente ale creației Sale. Dumnezeu este în toate lucrurile, prin esență, prezență și putere, și în modul cel mai intim.

Un alt mod de a afirma aceasta… Mi-a amintit aceasta un prieten al meu, Michael Leach, care e pensionat acum, dar a condus Crossroad Press și apoi Orbis Press și mi-a publicat câteva cărți la începutul carierei mele de scriitor. Și Mike, care a crescut cu Catehismul de la Baltimore, spunea: „Vă amintiți întrebarea din Catehismul de la Baltimore: – Unde este Dumnezeu? Răspunsul: – Pretutindeni.” Când înțelegi aceasta, spunea Michael Leach, întreaga ta viață spirituală se va schimba. Și este adevărat, nu-i așa? Unde este Dumnezeu? „O, acolo pe sus undeva; înapoi acolo undeva, în trecut”. Nu! Răspunsuri greșite. Unde este Dumnezeu? Pretutindeni. Vedeți? Catehismul de la Baltimore îl reflectă pe Toma de Aquino, care spunea că El e în toate lucrurile. Iar Toma de Aquino reflecta pur și simplu Cartea Înțelepciunii: că înțelepciunea și providența lui Dumnezeu se întind de la un capăt la altul, cu putere, și stăpânesc toate cu bunătate. Frumos, nu?

Acum, ținând cont de acestea, să ne întoarcem la pasajul de astăzi. Iată-l: „Nu este alt Dumnezeu în afară de Tine, care să se îngrijească de toți oamenii… Tu ești drept și stăpânești toate lucrurile cu dreptate.” Din nou, nu „unele persoane” le stăpânești cu dreptate, nu „unele” lucruri… Toți oamenii, toate lucrurile se află sub providența înțeleaptă a lui Dumnezeu. „Puterea Ta”, citim, „este începutul dreptății”. Dumnezeu, întinzându-se cu putere de la un capăt la altul, stăpânind toate cu bunătate, după neprihănirea și dreptatea Sa. Aceasta e viziunea biblică.

Iată încă un element din marea Tradiție. O persoană des citată anterior, marele maestru iezuit din sec. XVII, Jean Pierre de Caussade, a spus astfel: tot ce se întâmplă este, într-un anume sens, voia lui Dumnezeu. Se referea fie în mod direct – Dumnezeu vrea direct ca acest lucru să se întâmple – sau, cel puțin, Dumnezeu permite aceasta să se întâmple. Bine? O idee simplă, reflectând această întreagă tradiție existentă încă din Cartea Înțelepciunii. Orice se întâmplă e cumva un ingredient în providența divină – conducerea înțeleaptă de către Dumnezeu a lumii. Unde este Dumnezeu? Peste tot, în toate lucrurile și în toate experiențele noastre, indiferent ce vi se întâmplă, atenție! – bine sau rău. S-ar putea să mi se pară: „E ceva minunat pentru mine!” sau „Este ceva periculos”. Dar totul, direct sau permisiv, face parte din voia lui Dumnezeu.

Pot să sugerez ceva? Viața ți se schimbă radical când lași această idee să pătrundă în inima ta. „Iată, sunt blocat în trafic, blestemându-mi ghinionul.” Un creștin nu ar trebui să vadă aceasta doar ca ghinion. Cumva, Dumnezeu permite să se întâmple acest lucru. Poate ca să te invite să te rogi. „Sunt persecutat de dușmanii mei.” Bine. Poate e o invitație pentru tine să iubești și să te rogi pentru dușmanii tăi. Dumnezeu urmărește ceva. Sarcina noastră e să ne încredințăm voinței divine. Bine. Știu la ce v-ați putea gândi. S-ar putea să vă gândiți: „Bine, Episcopule, înțeleg. Înțeleg că aceste cuvinte pot fi foarte mângâietoare într-un fel. Dar putem fi sinceri? Sunt de asemenea puțin derutante.” Bine. Deci Dumnezeu e implicat în toate lucrurile prin esență, prezență și putere. Unde este Dumnezeu? Pretutindeni. Ce se supune providenței Lui? Totul.

„Bine, Episcopule, atunci cum de lumea nu pare că este condusă de o providență înțeleaptă tot timpul? De ce pare că lumea este plină de nedesăvârșire, suferință și nedreptate? Cum puteți susține așa ceva în urma Holocaustului, această ofensă morală de cea mai joasă speță din secolul trecut? Adică sună frumos universalitatea providenței lui Dumnezeu – dar cum să înțelegi așa ceva?” Ca să răspundem, ar trebui să facem un întreg curs pe problema suferinței. Pot să sugerez totuși doar un mod de a înțelege? Și amintiți-vă de Caussade: voința lui Dumnezeu directă sau permisivă – deci răul este cel puțin permis de Dumnezeu.

Dar iată un mod de a înțelege poate aceasta. Gândiți-vă la experiența de a călători pe autostradă atunci când este în construcție. Nu e într-o formă excelentă, când setezi gps-ul și ajungi unde vrei să mergi, ci autostrada e în construcție. Vei ajunge acolo unde mergi, dar va fi ceva mai lent, mult mai frustrant. Lucrurile nu vor merge așa cum îți dorești. O altă imagine. Să presupunem că mergi prin atelierul unui artist. Am avut această experiență de câteva ori, când te duci la un mare artist, acolo unde lucrează. Nu vezi deci lucrările terminate pe un piedestal sau lucrările terminate pe peretele unui muzeu. Ceea ce vezi este atelierul lui. Cum este? Ei bine, e cam harababură, ca să spun cinstit, în majoritatea atelierelor artistice în care am intrat. S-ar putea să fie câteva lucrări aproape de finalizare, frumoase! Dar multe dintre ele sunt cam haotice și incomplete și s-ar putea să ai un sentiment vag despre ce urmărește artistul. Este un fel de ghiveci, de harababură în atelierul unui artist.

Cum este lumea? Ca o autostradă în construcție. Ce face Dumnezeu? Dumnezeu face lumea dreaptă. El e în procesul de a face drepte lucrurile. Cine este Dumnezeu? Este ca un artist. Cum e lumea? E ca atelierul unui artist. Uneori putem vedea capodoperele terminate: gândiți-vă la marii sfinți. Dar cea mai mare parte a atelierului lui Dumnezeu e ca un ghiveci. Este cam harababură. Situația este în lucru. Ne croim drum pe această autostradă în construcție, prin atelierul acestui artist. Putem avea încredere, totuși, că totul este, în cele din urmă, sub călăuzirea divină, sub înțelepciunea divină, sub providența divină? Bine?

În acest moment, vreau să fac tranziția la o altă perspectivă din această scurtă lectură din Înțelepciune, dar plină de profunzime. Și iată tranziția. Am auzit deci despre puterea atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu. Și ați putea spune… de fapt toți suntem păcătoși aici… Noi, păcătoșii, am putea spune: „Uau, nu ar fi grozav să avem toată această putere? O, câte aș face! I-aș răsplăti pe cei buni cu mine, i-aș pedepsi pe dușmani, M-aș asigura că am control total asupra vieții mele.” Aș exercita această putere absolută probabil într-un mod destul de agresiv. Dar ascultați acum Cartea Înțelepciunii. „Stăpânirea Ta, Doamne, asupra tuturor lucrurilor te face îngăduitor cu toți. Îți arăți puterea față de cel ce nu crede în desăvârșirea puterii Tale.” Este minunat, nu-i așa? Stăpânirea Ta asupra tuturor lucrurilor… Iat-o: se întinde de la un capăt la altul, cu putere, marea putere a lui Dumnezeu, autoritatea Lui providențială. Ea îl face nu agresiv, nu dominator, ci mai degrabă îngăduitor cu toți. Cu cine e în mod special bun? Cu cei care nu o cred. Puterea Ta… „Îți arăți puterea față de cel ce nu crede în desăvârșirea puterii Tale.” Cred că ne apropiem foarte mult de inima revelației biblice – cu adevărat, de Inima lui Cristos.

Una dintre afirmațiile extraordinare ale Sf. Paul are legătură cu puterea. Ascultați din 1Corinteni: „Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât înțelepciunea omenească; și slăbiciunea lui Dumnezeu e mai puternică decât tăria oamenilor.” Unde e dezvăluită puterea lui Dumnezeu? Și este paradoxul din inima creștinismului. Este dezvăluită nu într-un puternic rege pământesc, care exercită autoritate. Aceștia sunt oameni ca Cezar Augustus. Puterea lui Dumnezeu e revelată nu acolo, ci mai degrabă în acest om copleșit de durere, torturat până la moarte pe cruce. Aceasta e puterea lui Dumnezeu. Așa arată puterea atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu. De ce? Pentru că prin acel act, Dumnezeu a oferit lumii iertarea păcatelor. Vedeți? Se mai dezvăluie ceva acum. Cum face Dumnezeu lucrurile drepte? Cum realizează Dumnezeu repararea autostrăzii? Cum își termină Dumnezeu lucrarea din atelierul Său de artist? Tocmai prin puterea iubirii Sale iertătoare. Acolo este revelată puterea lui Dumnezeu: în non-puterea – în termeni umani – a crucii.

Ce spuneți de un ultim pas, când mă apropii de încheiere? Din nou din pasajul nostru de azi din Cartea Înțelepciunii. „L-ai învățat pe poporul Tău, Doamne, prin astfel de lucrări, că cel drept trebuie să fie iubitor de oameni.” A vorbit despre înțelepciunea lui Dumnezeu, providența lui Dumnezeu, puterea și iubirea lui Dumnezeu. Acum, văzând toate acestea, cum ar trebui noi să fim atunci când ne exercităm puterea? Nu lăsați să fie un exercițiu de dominare, de slujire a propriei persoane, de stăpânire asupra altora. În schimb exercitarea puterii noastre să fie ca exercitarea puterii lui Dumnezeu, exprimată tocmai prin îngăduință, tocmai prin iertare, tocmai prin iubire. Lăudat să fie Dumnezeu, a cărui providență se întinde de la un capăt la altul și îmbrățișează toate cu putere. Dumnezeu rânduiește lumea cu blândețe, tocmai prin puterea iubirii. Așa trebuie să facem și noi în spațiul nostru de responsabilitate. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulțumesc mult pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și nu uitați să vă abonați la canalul meu YouTube.