Intrați în aventură

Pacea să fie cu voi! Prieteni, săptămâna trecută am vorbit despre Paul către Romani, acest mare text, acest text minunat al primului mare teolog al Bisericii. Și astăzi citim chiar de la sfârșitul Scrisorii către Romani, Romani 14. Și mă întreb dacă ați putea pune această afirmație undeva unde o vedeți, pe frigider, pe calculator… Ascultați: „Nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine. De fapt, dacă trăim, pentru Domnul trăim, și dacă murim, pentru Domnul murim. Așadar, fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem.” Cred că în multe feluri, întreaga Biblie, întreaga Revelație este rezumată în această afirmație. Nici unul dintre noi nu trăiește pentru sine. Când am vorbit despre justificare săptămâna trecută, m-ar referit la acel verset din Paul: „nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine”. Nu mai este vechiul eu, care trăia pentru sine. A dispărut. Paul îl consideră gunoi. „Cristos trăiește în mine.” Eu aparțin altcuiva. Nu este mintea mea și prerogativele ei, voința mea și dorințele ei, înclinațiile mele cele care contează. Este ceea ce Cristos gândește, vrea și acționează în mine. Nu sunt al meu. Paul spune și aceasta: „ați fost cumpărați cu un preț mare”. Nu vă aparțineți.

Motivul pentru care spun că acest lucru – este atât de important pentru noi – este că vedeți cum totul în cultura noastră militează împotriva la aceasta? Cred că de aceea creștinismului îi e greu în lumea noastră de astăzi. Adică noi spunem contrariul la: „Nu, nu, este viața ta. Tu decizi, tu alegi. Totul este să îți găsești vocea, să îți impui privilegiile.” Orice asculți în cultură, oriunde te uiți în cultură, găsești același mesaj. Îți aparții ție. Și să se termine cu alți oameni care îți spun ce să faci. Dar Biblia cere o revoluție, o conversie, o metanoia. Iată cuvântul din Noul Testament: metanous, a trece dincolo de mintea ce o ai. Mentalitatea pe care o avem acum în cultura noastră spune clar: „Îmi aparțin mie; sunt propriul meu proiect”. Nu. Aparțineți Altcuiva.

S-ar putea să vă mai fi spus aceasta înainte, dar Richard Rohr a făcut această studiu despre ritualurile de inițiere ale popoarelor primitive. Și mi se pare foarte clarificator. Se întâmplă în toate culturile, în toată lumea. Există o asemănare în modul în care tinerii în special sunt inițiați în bărbăție, în maturitate. Implică întotdeauna un fel de îndepărtare a copilului concentrat pe sine și mutarea acelui copil în spațiul mult mai mare al puterilor care îl transcend. Se poate să vă mai fi spus aceasta, dar de obicei tânărul e smuls din casa lui. Poate în miezul nopții, trezit din somn, este violentat într-un fel: îi este scos un dinte sau este făcută o tăietură pe fața lui – este marcat fizic. Este inițiat în tradiția și istoria tribului. Dar apoi, într-un moment culminant, este adus în natură, fie că este tundra sau jungla, în funcție de geografie. Și i se spune să supraviețuiască. Trebuie să își croiască drumul. Și numai după ce a supraviețuit la această provocare naturală, când intră în contact cu puterea lui Dumnezeu, abia atunci se va întoarce în trib și va trăi ca un adult.

Rohr rezumă aceasta, și vreau doar să o compar cu observația lui Paul. El rezumă aceasta în următoarele principii. Ritualul de inițiere este menit să îi spună tânărului în primul rând că viața este grea. În al doilea rând: nu ești atât de important. În al treilea rând: nu deții tu controlul. În al patrulea rând: vei muri. Și, în fine: viața ta nu este despre tine. Fiecare dintre acestea, chiar si spunându-le, și le-am mai spus înainte, chiar și spunându-le, ceva se blochează în mine. Și pun pariu că aveți aceeași experiență.

Gândiți-vă acum la aceasta în comparație cu atitudinea unui copil. „Viața este grea.” Ei bine, nu pentru un copil! Pentru un copil, viața este ușoară. Cineva are grijă de el. Oamenii îi aduc mâncare și îl adăpostesc și îl țin cald sau rece sau orice are nevoie. Viața nu este atât de grea. „Nu ești atât de important.” Ei bine, nu pentru un copil, nu. Un copil crede că este foarte, foarte important. El pare să fie în centrul atenției părinților săi. Lumea pare să se învârtă în jurul lui și al nevoilor lui. „Nu ai controlul.” Nu știu… Un copil mic poate să plângă sau să facă o mutră amuzantă sau să zâmbească sau orice, iar părinții îi aduc ce vrea. El pare să dețină foarte mult control asupra vieții sale. „Vei muri.” Un copil mic probabil nici măcar nu e conștient de faptul morții. „Viața ta nu este despre tine.” Spune-i aceasta unui copil mic. Viața lui este în totalitate despre el. Doar despre aceasta e vorba: a-i satisface nevoile și dorințele. Da. Sunt în centrul atenției. Viața mea e destul de ușoară. Se pare că dețin controlul asupra acestor oameni. Viața mea este despre mine.

Vedeți, ideea principală, oameni buni, ideea principală a ritualurilor de inițiere este de a ne scutura din acea conștiință. Pentru că atâta timp cât trăiești în aceea lume mică, nu vei fi viu. Vei fi în permanență un copil, poate, în cel mai bun caz, un adolescent. Nu vei intra niciodată, atenție, în aventura de a fi o ființă umană adevărată, pentru că te vei afla în acest mic și superficial spațiu al grijii de sine. Ce plictisitor! Da, de înțeles pentru un copil, dar cât de plictisitor este pentru un adult. Și de aceea acest ritual de inițiere este menit să facă această muncă dureroasă. Gândiți-vă la tăierea feței sau la scoaterea unui dinte. Da, viața este grea și îți este chiar de folos să știi aceasta în propriul trup, să ai un memento permanent, în propriul trup, că viața este grea și că, de fapt, vei muri. Viața ta nu este despre tine. Mai degrabă, este vorba despre această familie și trib din care faci parte. Este vorba despre această lume naturală din care ești o parte foarte mică. Și, în fine, este vorba despre Dumnezeu și despre marele scop al lui Dumnezeu pentru tine.

Pot să îndrăznesc, oameni buni, să spun aceasta? Cred că cultura noastră acum este blocată într-un fel de permanentă adolescență. Această grijă excesivă de sine, autojustificare, spații sigure care îmi protejează egoul. „Nu îmi spune ce să cred sau ce să fac.” Și, pot să spun, această abandonare a Bisericii. Știu că toată lumea e plină de indignare dreaptă legat de corupția din Biserică. Și Dumnezeu știe că este adevărat. A fost corupție de la început. Dar este într-adevăr foarte periculos, spiritual vorbind, să te deconectezi de această sursă transcendentă de sens pentru viața umană. Nimic nu te va bloca mai dezastruos decât deconectarea de la Dumnezeu. Vedeți, cred că un mod de a privi aceasta este ca fiind comoara îngropată pe câmp. Despre aceasta vorbește Paul: nu îți aparții ție! Și când descoperii aceasta, atunci începi să trăiești pentru prima dată. De aceea ar trebui să vinzi tot ce ai și să cumperi acel câmp. Când îți descoperi scopul moral, că ești aici pentru a servi ceva dincolo de micul tău ego și nevoile lui, atunci prinzi cu adevărat viață. Aceasta este perla de mare preț. Ați căutat-o și credeți că o vei găsi în bunurile lumii care servesc egoului. Sunt cunoscutele: bogăția, plăcerea, onoarea, puterea. Dar așa este: dacă sunteți în această căutare pentru a găsi lucruri care să vă satisfacă egoul, tot ce sunteți în acel moment este un fel de adolescent „avansat”. Poate că vă folosiți toate puterile intelectuale, dar slujiți în mod fundamental unor scopuri adolescentine.

Gândiți-vă, oameni buni, la toate poveștile eroilor. Încă le iubim. Multe dintre cele mai populare filme sunt despre aceasta. Pe ce se bazează întotdeauna? Ignorați pentru moment toate efectele speciale și toate chestiile de computer. Despre ce sunt mereu acele povești? Vorbesc despre o persoană concentrată pe sine, care trăiește într-un spațiu spiritual foarte mic, devenind cineva care se eliberează de aceasta tocmai iubind și slujind bunuri superioare și puteri superioare. Doar atunci când evadezi din acea grijă de sine, pentru a-ți servi familia sau comunitatea sau societatea în general, ce sunt în cele din urmă scopurile lui Dumnezeu. Atunci prinzi viață cu adevărat. Atunci ajungi un erou, atenție, care poate fi cu adevărat de ajutor celor din jur. Vedeți, adolescența permanentă a societății noastre duce la tot felul de necazuri. Atât interior, da, pentru că nu ajungi niciodată la maturitate, dar și pentru alții, căci sunteți aici într-un fel pentru a îi sluji pe ei. Și dacă ești prins în acest tip de buclă adolescentină ce caută validarea, ei bine, atunci nu faci binele pentru care ai fost pus aici să îl faci. Cum de societatea, în multe privințe, se destramă? Pentru că toți cei ce trăiesc în această adolescență permanentă nu își îndeplinesc misiunea, nu își găsesc misiunea.

Am spus aceasta recent, cred că la Ziua Mondială a Tineretului, de la Lisabona: spații sigure – suntem obsedați de ele. Un loc în care eu să mă simt în siguranță. Repet: nu sunt împotriva siguranței. Trebuie să existe puțină siguranță dacă vrem să fim întregi din punct de vedere psihologic. Dar vedeți cât de copilăroasă este o astfel de dorință? De așa ceva au nevoie și doresc copiii: siguranță. Dar le-am spus tinerilor la Ziua Mondială a Tineretului: o religie care ne pune în fața ochilor pe Cineva care este pironit pe o cruce nu este o religie ce pune un mare accent pe siguranță. Pe ce punem noi accent? Pe acceptarea aventurii, a aventurii spirituale, urmând voința lui Dumnezeu. Periculoasă? Da, aproape prin definiție. Necesitând curaj adevărat? Da. Greu. Da. Invariabil. Implicând faptul că viața ta nu este despre tine? Absolut. Chiar lucrurile pe care ritualurile de inițiere sunt menite să le realizeze ne pregătesc pentru acceptarea acestei misiuni.

Pot să închei cu aceasta? S-a întâmplat când eram în California. Am văzut acest semn… Cred că pe atunci dezbăteau eutanasia sau ceva similar. Și era un panou mare de-a lungul autostrăzii care spunea așa: „Viața mea, moartea mea, alegerea mea”. Aceasta este cultura noastră modernă. Da, aceasta este. E viața mea. Este moartea mea. Este alegerea mea. Vedeți, oameni buni, în primul rând, cât de mic este acel spațiu spiritual și cât de respingător este pentru ceea ce auzim în Romani 14. Din nou: „Nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine. De fapt, dacă trăim, pentru Domnul trăim, și dacă murim, pentru Domnul murim. Așadar, fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem.” Care este răspunsul creștin la aceasta? Nu este viața mea, nu este moartea mea și nu este alegerea mea. Am fost cumpărat cu un preț mare și aparțin acestei puteri superioare, Isus Cristos, trăindu-și viața în mine. Și aceasta este o invitație la o adevărată maturitate spirituală și aventură spirituală adevărată. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!