Ioan 6 și Liturghia catolică

Pacea să fie cu voi! Prieteni, avem un mare privilegiu săptămâna aceasta și în următoarele trei săptămâni: vom citi din extraordinarul cap. 6 din Evanghelia după Ioan. Este o modalitate minunată de a medita asupra Euharistiei. Îmi permiteți să vă recomand ceva? Deschideți-vă Bibliile, iar în aceste zile mai liniștite de vară, citiți în rugăciune cap. 6 din Ioan. Poate vi-l împărțiți în aceste săptămâni. Citiți câte puțin. E una dintre cele mai profunde reflecții asupra semnificației Euharistiei.

Știți, o particularitate a Evangheliei lui Ioan este faptul că nu există așa-numita narațiune a instituirii – o găsim în celelalte Evanghelii – și anume o relatare a ceea ce a făcut Isus la Cina cea de Taină cu pâinea și vinul și așa mai departe. Nu găsim la Ioan. Avem spălarea picioarelor, avem un discurs lung, dar nu avem o narațiune a instituirii. Dar nu înseamnă nici o clipă că Ioan nu este puternic interesat de Euharistie, pentru că avem cap. 6. Așa că îl vom parcurge în următoarele câteva săptămâni și vom ajunge la acest minunat discurs pe care Isus îl susține în sinagoga din Cafarnaum. Dar cap. 6 se deschide cu relatarea lui Ioan despre înmulțirea pâinilor și este o modalitate minunată de a intra în acest capitol, pentru că atunci când descifrăm această lectură – și amintiți-vă, Ioan este un înalt maestru în teologie, dar și un mare maestru literar. El compune aceste texte cu atâta artă și sunt menite a fi citite pe mai multe niveluri. Istoric, fără îndoială. Acest miracol al înmulțirii pâinilor este în toate cele patru Evanghelii, atât de profund i-a impresionat pe primii creștini. Dar, pe măsură ce Ioan îl expune, e menit să fie citit la niveluri mistice. Și unul dintre ele este aceasta: este o relatare despre Liturghie. Ca episodul Emausului, apropo, și aceasta este o relatare despre Liturghie. Cum înțelegem cel mai bine Euharistia? Ei bine, în contextul ei liturgic adecvat, în contextul Liturghiei. Așadar, ceea ce vreau să fac în această predică, pe scurt, este doar să parcurg această relatare și să vă ajut să vedeți în ce mod este o prezentare simbolică a Liturghiei.

Auzim mai întâi că Isus a urcat pe munte, împreună cu discipolii Săi. Munții în Biblie sunt invariabil simboluri ale întâlnirii dintre ființele umane și Dumnezeu. Chiar și Grădina Edenului e un munte, deoarece râurile curg din ea. Fie că este Muntele Sinai, unde este dată Legea, fie că este Muntele Sion, unde se găsesc orașul sfânt al Ierusalimului și Templul, munții sunt locuri de întâlnire: noi urcăm, Dumnezeu coboară și cele două părți se întâlnesc în acest loc înălțat. Ce este Liturghia, dacă nu experiența de pe vârful muntelui prin excelență? Liturghia este locul unde urcăm, unde Dumnezeu coboară, să spunem așa, iar împreună suntem acum în comuniune. Este un loc de conștientizare sporită, conștiință sporită, experiență sporită. Gândiți-vă la relatarea Schimbării la Față – e similar: urcăm un munte, și acolo are loc întâlnirea cu Dumnezeu. Liturghia este deci o experiență pe vârful muntelui. Auzim apoi că Isus se așază cu discipolii Săi. Vom rata ideea sau vom spune că e doar un mic detaliu. Dar vedeți, a sta jos în lumea antică era atitudinea profesorului. Profesorul stătea jos în locul de unde preda. Gândiți-vă la Episcopul din Biserica veche: stătea în „catedra” sa, în scaunul lui. De acolo predica. Discipolii erau deci aranjați la picioarele lui. Liturghia este experiența de pe vârful muntelui.

Care este prima parte a Liturghiei? Îi spunem Liturgia cuvântului, în care Isus vorbește. Prima lectură din Vechiul Testament – ei bine, acesta e Logosul lui Dumnezeu, vorbind prin patriarhi și profeți și psalmist. Psalmul – răspunsul nostru la cuvântul lui Dumnezeu. A doua lectură, fie din scrisorile lui Paul, ale lui Ioan sau ale lui Petru – cuvântul continuă să vorbească. Evanghelia – acum într-un mod foarte accentuat și personal, Logosul, Isus însuși, ne vorbește. Predica nu trebuie să fie doar reflecțiile personale ale preotului, ci mai degrabă o continuare, o aplicare a cuvântului divin. Prima parte a Liturghiei, Liturgia cuvântului – aici este Isus stând jos. Noi ne aranjăm, să spunem așa, la picioarele Lui, și îl ascultăm. Este prima parte a Liturghiei.

Apoi auzim în relatarea lui Ioan: „Sărbătoarea evreiască a Paștelui era aproape”. În Evanghelia după Ioan, Cina cea de Taină are loc în ajunul Paștelui, ziua în care mieii pascali erau uciși. Cristos însuși este Mielul lui Dumnezeu. De aceea, în Evanghelia lui Ioan, Ioan Botezătorul, când îl vede pe Isus, spune: „Iată, Acesta este Mielul lui Dumnezeu”. Nu înseamnă doar o persoană drăguță și pașnică; înseamnă că El este cel care a venit să fie jertfit. Care este a doua parte a Liturghiei, după Liturgia cuvântului? Este Liturgia euharistică, al cărei punct culminant este re-prezentarea jertfei lui Cristos? Da, într-adevăr, Paștele este aproape la fiecare Liturghie. De fiecare dată când participăm la Liturghie, are loc uciderea acestui Miel de Paște – Isus însuși, oferindu-și Trupul și Sângele pentru mântuirea lumii.

Dar ascultați acum descrierea de la Ioan. Isus vede marea mulțime adunată, și îi spune lui Filip: „De unde vom cumpăra mâncare suficientă ca aceștia să mănânce?” Andrei i-a spus: „Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești.” Ar putea Dumnezeu să își hrănească poporul fără nici o colaborare din partea noastră? Da, desigur. Este Dumnezeu. Poate face orice vrea. Dar una dintre marile teme de bază din Biblie este faptul că Dumnezeu e încântat să obțină colaborarea noastră. La fiecare Liturghie, Cristos ne vorbește și noi ascultăm. La fiecare Liturghie are loc Marea Jertfă. Și la fiecare Liturghie, Cristos își hrănește poporul. Iată Liturgia euharistică: Cristos își hrănește poporul cu Trupul și Sângele Său. Dar El ne invită să îi oferim puținul pe care îl avem, pentru ca El să ia, să îl înalțe, să îl înmulțească, să îl transsubstanțieze, astfel încât noi să fim hrăniți cu Pâinea Vieții.

Există un moment la Liturghie, și vreau ca toți catolicii să fie în mod special atenți, momentul de la Liturghie când, după rugăciunile credincioșilor, toată lumea se așază, de obicei se cântă ceva, iar apoi asistenții fac tura și adună ofranda monetară din partea poporului lui Dumnezeu; iar apoi acea mică ofrandă de pâine și vin și poate puțină apă sunt aduse la altar. Uneori mi se pare că mulți catolici o iau ca o mică pauză în mijlocul acțiunii. Am avut așadar prima parte a Liturghiei și acum facem o pauză, pentru o vreme, cât timp asistenții strâng banii. Apoi vom relua Liturghia odată ce toate acestea se termină. Nu, nu, nu, nu! Aceasta este o parte extrem de importantă a Liturghiei. De ce? Este Cristos cel ce ne cheamă să îi dăm puținul pe care îl avem. Privește și vede mulțimea numeroasă: „Trebuie să o hrănesc cu Pâinea Vieții”. Dar mai întâi le spune apostolilor Săi: „Ei bine, voi ce aveți? Voi ce puteți găsi?” Și ei găsesc această mică ofrandă. Tot așa noi, la fiecare Liturghie, îi oferim lui Cristos puținul pe care îl avem: aceste daruri monetare și această mică ofrandă de pâine și vin și apă. Dar apoi El le transfigurează. Le înalță astfel încât să devină hrană pentru viața veșnică.

Ascultați cum continuă Ioan: Isus a luat pâinile și a mulțumit. Cum se întâmplă această transformare? Vorbim despre Rugăciunea euharistică, în centrul cărora se află aceste cuvinte ale lui Isus din noaptea dinainte de a muri. „Luați și mâncați, căci acesta este Trupul Meu.” „Beți din acesta toți: căci acesta este Sângelui Meu.” Rugăciunea euharistică, adică rugăciunea de mulțumire, este momentul în care puținul pe care l-am oferit este înălțat și transfigurat pentru hrănirea mulțimilor. Preotul la fiecare Liturghie nu operează în nume propriu sau cu propria sa autoritate. Acesta este un motiv, apropo, pentru care preotul poartă veșminte. Ele urmăresc să îi acopere dimensiunea individuală și personală, deoarece el nu acționează în propria persoană, ci spunem „in persona Christi”, în însăși persoana lui Cristos. Preotul ia deci aceste mici daruri pe care oamenii le-au oferit, și apoi, acționând și vorbind în persoana lui Cristos, rostind aceste cuvinte de la Cina cea de Taină, are loc transsubstanțierea, transfigurarea acestor elemente. Isus a luat pâinile și a mulțumit: așa se întâmplă la fiecare Liturghie, la rugăciunea de mulțumire.

Și apoi auzim așa: El împarte pâinile înmulțite și au primit „cât a voit fiecare”. Se descrie ceva fizic acolo? Sigur. În această instanță istorică, Isus i-a hrănit literalmente. Dar citiți la nivel mistic. Cu toții suntem flămânzi după Pâinea Vieții. Cu toții suntem flămânzi după viață veșnică. Nimic din această lume nu poate satisface cel mai profund dor al inimilor noastre. Singurul lucru care ne poate satisface este însuși Cristos. Și de aceea, din nou, au avut „cât a voit fiecare”. Aceștia suntem noi la fiecare Liturghie. Pâinea și vinul, în sine, aduse la altar, nu ar satisface niciodată nici măcar o mică foame fizică. Dar acum acele elemente, transsubstanțiate în Trupul și Sângele lui Cristos umplu sufletul la cel mai profund nivel. Noi am primit „cât a voit fiecare”. Și apoi, frumos, – catolicii vor înțelege acest lucru imediat – după înmulțirea și hrănirea mulțimii uriașe, se spune că au strâns firimituri – douăsprezece coșuri. Doisprezece, desigur, un simbol al plinătății – cele douăsprezece triburi ale lui Israel. După distribuirea Împărtășaniei, adunăm într-adevăr resturile, nu? Le păstrăm în tabernacol. Le ducem bolnavilor. Doisprezece indică deci, ca simbol al plinătății, spre hrănirea, cu adevărat, a întregii lumi. Acest lucru trebuie să îl întruchipeze Liturghia.

Oameni buni, aruncați o privire săptămâna aceasta la chiar începutul lui Ioan 6, și vedeți în această scenă, în această descriere a unui miracol antic, vedeți miracolul fiecărei Liturghii. Apropo, nu este tragic – de fiecare dată când facem acest lucru, când ne gândim profund la Liturghie – nu este tragic faptul că marea majoritate a propriilor frați și surori catolice stau departe de Liturghie în mod regulat? De această experiență de pe vârful muntelui prin excelență, de acest loc în care auzim cuvintele lui Isus, de acest loc în care suntem hrăniți la cel mai profund nivel al sufletelor noastre… Aruncați o privire la începutul cap. 6 de la Ioan. Este o bună pregătire acum pentru o apreciere tot mai profundă a Euharistiei. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulțumesc mult pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și să vă abonați la canalul meu YouTube!