Calitatea bulversantă a rugăciunii adevărate

Profesorul meu preferat de biblic din facultate, dr. Scott Hahn, ne-a învățat ceva care m-a uimit total. A spus că există o cheie care deschide toate comorile Sfintei Scripturi și rezumă ceea ce învață ea. Acea cheie se numește legământ. A spus că dacă te uiți la Biblie prin prisma legământului, atunci totul are deodată sens. Bine, grozav! Dar ce este un legământ? În timp ce un contract este un schimb de bunuri sau servicii, un legământ este un schimb de persoane. De exemplu, în căsătorie, avem un schimb de persoane și acel schimb de persoane, acea dăruire reciprocă în iubire, explică ce face Dumnezeu în Biblie. Din nou, este ca o căsătorie! Practic, Dumnezeu dorește să ne cucerească și să ne facă Mireasa Lui. Într-adevăr, e mai mult decât dispus să ni se dăruiască și să ne atragă în iubirea Sa. Dar din cauza imaginii deformate despre El pe care toți o avem în mintea și în inima noastră, nu suntem gata să ne dăruim Lui, nu? Așadar ne este frică și ne lipsește încrederea. E ca și cum… nu vă speriați, băieți! Parcă am fi cea mai norocoasă femeie din lume curtată de cel mai frumos, mai puternic, mai bun și iubitor bărbat din univers. Dar din anumite motive – de fapt, știm motivul, e din cauza păcatului originar – vedem acel bărbat ca un căpcăun rău, urât și înfricoșător.

Am spus anterior că eroul celei de-a doua cea mai minunată poveste este Sfântul Ioan Paul al II-lea. Ei bine, ca să ne ajute să înțelegem tot ce am vorbit despre imaginea deformată și despre legământ, să vedem o secțiune din minunata enciclică a Papei Dives in Misericordia, care înseamnă „bogat în milostivire”. În acea enciclică, Papa explică cum în Vechiul Testament, Dumnezeu a condus poporul Său, Israel, prin școala încrederii. Mai exact, Ioan Paul începe prin a sublinia că Israelul a dobândit o experiență deosebită a milostivirii lui Dumnezeu din istoria lor străveche, istoria legământului. El scrie: „Israel a fost într-adevăr poporul legământului cu Dumnezeu, legământ pe care l-a încălcat de multe ori. Când devenea conștient de propria-i infidelitate [și, în istoria Israelului, nu lipsesc profeții și alții care să trezească această conștiință], făcea apel la milostivire.” Așadar Israelul încălca constant legământul cu Dumnezeu, dar apoi cerea neîncetat milostivire. Și cum a răspuns Dumnezeu la apelul Israelului la milostivire? Și-a respins poporul, i-a dat afară și i-a abandonat? Nu, le-a oferit milostivire. I-a iertat, i-a vindecat, i-a adus înapoi.

Pentru Israel, procesul de încălcare a legământului și apoi de experimentare a milostivirii lui Dumnezeu i-a învățat multe despre cine este Dumnezeu. I-a învățat că Dumnezeu nu e unul de care să te ascunzi de frică, așa cum au făcut Adam și Eva în grădină. Mai degrabă e Cineva la care putem alerga cu inimi căite, cerând milostivire, și de la Care ne putem aștepta să o primim. Poate nimic din Vechiul Testament nu arată mai clar milostivirea lui Dumnezeu decât ceea ce s-a întâmplat în timpul exodului. Vă amintiți relatarea? După ce Dumnezeu a salvat în mod dramatic Israelul din Egipt prin despărțirea Mării Roșii, și în timp ce Moise se întâlnea cu Dumnezeu pe munte pentru a primi legea Domnului, Israelul a lăsat încrederea în Dumnezeu să se stingă în inimile lor și s-au răzvrătit. Sună cunoscut? Vă amintiți de Adam și Eva în grădină? Mai exact, și-au făcut un vițel de aur la care să se închine și acest lucru e destul de șocant, nu? Poporul pe care Dumnezeu tocmai l-a salvat miraculos după mai bine de 400 de ani de sclavie în Egipt, poporul căruia El i s-a dăruit prin legământ a ridicat o statuie a unui animal la care să se închine. Și era o statuie care avea ochi ce nu puteau vedea și care avea urechi ce nu puteau auzi, o statuie a unui animal necuvântător, un animal de povară. Gândiți-vă la aceasta puțin: iată ce a ales Israelul în locul lui Dumnezeu!

Ce credeți? E o palmă destul de directă dată lui Dumnezeu, nu? Ce credeți deci că merita Israelul? Să fie distrus, nu? Ei bine, Papa Ioan Paul al II-lea explică ce s-a întâmplat în continuare. El a scris: „Domnul însuși a biruit asupra acestui act de rupere a legământului când a declarat solemn în fața lui Moise că este «un Dumnezeu milostiv și binevoitor, încet la mânie, plin de îndurare și de fidelitate».” Această revelație e cu siguranță o veste bună pentru Israel. Dumnezeu ar fi putut revela mânia divină dar, în schimb, revelează milostivirea divină. Desigur, Israelul a trebuit să sufere consecințe pentru faptele lor, dar într-un moment când ar fi trebuit să fie șterși de pe fața pământului, Dumnezeu îi declară solemn Israelului realitatea iubirii Sale milostive. Ioan Paul a văzut clar că aceasta a avut un impact puternic asupra Israelului și de aceea, comentând acest act uimitor de milostivire, a scris: „În această revelație centrală poporul ales și fiecare dintre membrii săi vor găsi, de fiecare dată când vor păcătui, puterea și motivația de a se întoarce la Domnul, spre a-i aminti tocmai ceea ce a revelat despre Sine și a-i implora iertarea.” Ioan Paul practic ne spune că milostivirea lui Dumnezeu este revelația centrală, lecția centrală a școlii încrederii, cel puțin în Vechiul Testament. El ne învață că atunci când suntem cel mai mult infideli și păcătoși, Dumnezeu rămâne milostiv și binevoitor, încet la mânie și plin de iubire statornică și de fidelitate. Și acesta este un dar uimitor. De-ar fi înțeles Adam și Eva acel dar după cădere! A durat însă secole pentru ca această lecție să înceapă să fie înțeleasă.