Marea armată a martirilor

Pacea să fie cu voi! Prieteni, în întreaga perioadă pascală citim din Cartea Apocalipsului, minunata și ultima carte a Bibliei. Așa că voi urma aceste lecturi în timpul perioadei pascale. Cu ani în urmă, când eram doctorand la Paris, am fost la un seminar susținut de pr. Michel Corbin, un mare specialist în teologia medievală, omul care a devenit în cele din urmă directorul tezei mele de doctorat. Și cumva în acel seminar a apărut problema imperialismului: Biserica imperialistă și dominatoare de-a lungul veacurilor. Și Corbin a spus ceva – îmi amintesc că i s-au cam mărit ochii și a avut un zâmbet larg – și a spus: „Singurul imperialism adevărat este imperialismul martirilor”. Chiar m-a frapat. Mi-a rămas în minte. Pentru că el spunea, că da, într-un fel, Biserica Creștină este imperialistă pentru că trebuie să îl declarăm pe Isus drept Domn al tuturor națiunilor. Dar nu suntem imperialiști în acest fel lumesc, impunându-ne prin dominare și prin putere militară sau constrângere culturală. Nu, imperialismul pe care îl exercităm este cel al martirilor, și vorbele lui Corbin mi-au venit în minte când reciteam această secțiune minunată din capitolul al șaptelea al Cărții Apocalipsului.

Rețineți că această carte a fost scrisă într-o perioadă de persecuție enormă. De fapt, autorul se identifică drept prizonier pe această insulă penală Patmos. Gândiți-vă la aceste mici comunități creștine, adunate în capătul estic al Mediteranei. Nu aveau putere militară. Nu aveau nici o influență culturală la acea vreme. Erau mici comunități aflate sub persecuție. Și cine era marea putere a vremii? Ei bine, fără îndoială era Roma. Roma, în anumite privințe, la apogeul puterilor ei în acest moment. Roma dominând întreaga lume mediteraneeană și, mergând departe în nord și spre sud în Africa. Puterea romană domina. Unul dintre mesajele extraordinare din Cartea Apocalipsului este – venind din această mică comunitate asediată și de la acest individ care scrie dintr-o colonie de deținuți – că puterea romană nu mai este absolută. Există o putere mai mare. Armata romană nu mai este armata dominantă. Există o armată mai mare și este cea adunată în jurul Mielului care stă în picioare, deși înjunghiat. Este armata care aparține lui Isus răstignit și înviat.

Este un mesaj subversiv, dar care vine dintr-un loc total neașteptat, nu de la o putere pământească rivală care spune: „Hei, avem o armată mai mare ca voi și vom lupta cu voi în stilul vostru”. Nu, vine din această sursă cu totul improbabilă, dar declară că armata creștină este mai mare. Gândiți-vă puțin, oameni buni: imaginea care îmi vine în minte e scena de deschidere a acelui minunat film, „Gladiatorul”. Vi-l amintiți? Cu Russell Crowe. Și în scena de deschidere, vedem armata romană condusă de general, de Maximus, și vine împotriva acestei armate barbare, în pădurea germană. Dar ceea ce realizatorul ne permite să vedem este armata romană ca o mașinărie de război, bine echipată cu săbii și sulițe și blindată cu coifuri și armuri, dar și cu toate utilajele de război, toate catapultele și proiectilele de foc. Vezi, uau!, această armată romană, această mașinărie de război bine unsă și vezi exact de ce domina lumea. Și gândiți-vă la primii creștini, Petru și Paul îmi vin în minte, martirizați de puterea romană.

Dar lui Ioan i se oferă acum o viziune în acest capitol 7, care pune toate acestea sub semnul întrebării, care propune un mod complet diferit de a gândi lucrurile. Vă voi citi din cap. 7, chiar înainte de ceea ce avem în lectura de la Liturghie. Ascultați: „Am auzit numărul celor care au fost însemnați cu sigiliul: o sută patruzeci și patru de mii de însemnați, din toate triburile israeliților.” Apoi trece prin cei 12.000 din diferitele seminții – o armată de o sută patruzeci și patru de mii. Este noul Israel ridicat și marcat cu un fel de tatuaj pe frunte. Aceasta e o referință pe care noi nu o înțelegem, dar în lumea antică, când te alăturai armatei romane, erai tatuat. Erai literalmente marcat în trupul tău. Erai marcat ca un bun, aparținând armatei romane. De fapt, întoarceți-vă la „Gladiatorul”, amintiți-vă că Maximus are acest tatuaj pe braț. Ei bine, iată că Ioan are o viziune nu cu armata romană, tatuată cu un simbol al puterii romane, ci cu această nouă armată care este tatuată, într-un fel, cu sigiliul, cu sigiliul Mielului stând în picioare, deși înjunghiat.

Și urmează – aceasta e lectura noastră pentru astăzi, ascultați: „După aceasta am avut o viziune a unei mulțimi mari pe care nimeni nu putea să o numere, din toate națiunile, rasele, popoarele și limbile. Ei stăteau în picioare în fața tronului și în fața Mielului, îmbrăcați cu haine albe și cu ramuri de palmier în mâini.” Cei 144.000 – această mare armată, dar apoi chiar și dincolo de ei, această mulțime enormă pe care nimeni nu putea să o numere și ei sunt nu numai din Israel, atenție!, ci din toate națiunile lumii și vorbesc diferite limbi. Cine sunt acești oameni? Ei bine, este codat din nou. Noi am putea rata sensul, dar nu și cei din sec. I. Cum erau îmbrăcați? „Haine albe și cu ramuri de palmier în mâini.” Acestea sunt ambele simboluri ale martiriului. Ramura de palmier – o puteți vedea în reprezentările sfinților. De fapt, vă voi arăta ceva: această cruce pectorală pe care o port, are o reprezentare pe o parte a Sf. Petru, pe cealaltă a Sf. Paul. Dar vedeți oare? Peste tot pe această cruce sunt ramuri de palmier, pentru că aceste două figuri, Petru și Paul, au fost martirizați, de fapt martirizați de puterea romană.

Care este pretenția aici, oameni buni? „Știu totul despre armata romană.” Autorul acestei cărți, toți din vremea lui, toți știau despre armata romană. Toți știau despre puterea ei, despre această mare mașinărie de război. Dar acum, în lumina Mielului ce stă în picioare, deși înjunghiat, în lumina lui Isus răstignit și acum înviat din morți, ei știu că există o armată mai mare. Există o armată mai puternică. Ioan, în viziunea lui de aici, nu privește doar împrejur, la situația lui prezentă. El privește, în mod mistic, de-a lungul veacurilor. Pentru că pe vremea lui toată lumea vorbea greacă, poate unii vorbeau latină, dar aici el vorbește despre această mulțime de orice rasă și de orice limbă. Existaseră martiri creștini, cu siguranță, până în acel moment, dar nu exista chiar o armată a lor. Ce vede el? El vede, așa cum spuneam, peste spațiu și timp, de-a lungul secolelor creștine, pe toți acei oameni, din întreaga lume, care își vor da viața pentru Cristos și ei sunt adevărata armată biruitoare. Reveniți la Michel Corbin. Singurul imperialism care e legitim este imperialismul martirilor. Această armată a celor care sunt uciși pentru Miel constituie puterea reală.

Am putea așadar completa puțin această viziune? Cine sunt acești oameni pe care îi vede Ioan în mod mistic? Vă puteți gândi la însuși Petru, reprezentat aici. Vă puteți gândi la Paul. Gândiți-vă la Petru care a fost răstignit cu capul în jos în circul lui Nero. Când mergeți la Bazilica San Pietro din Roma și vedeți acel obelisc în mijlocul pieței – acela se afla în mijlocul circului lui Nero. Oamenii speculează că, dacă acolo a murit Petru, acela este unul dintre ultimele lucruri pe care le-a văzut. Vă puteți gândi la Felicitas și Perpetua, câteva secole mai târziu, aceste două femei din Africa de Nord, aruncate în gura animalelor sălbatice pentru că nu au renunțat la credința lor. Vă puteți gândi la Sebastian. Când înregistrez aceste cuvinte, sunt în mijlocul perioadei de Miruire și mă întâlnesc cu toți acești adolescenți care își iau câte un nume pentru Mir, în fiecare an. Cel mai popular nume pentru tineri este Sebastian. Sebastian, membru al gărzii pretoriene, un soldat roman de rang înalt care l-a găsit pe Cristos și a renunțat la armată, trăind o viață de nonviolență, și a plătit pentru aceasta cu viața lui.

Vă puteți gândi la Thomas Becket, multe secole mai târziu, care s-a împotrivit încercărilor prietenului său, regele Henric al II-lea, de a manipula Biserica și a murit în mâinile apropiaților regelui. Mergeți la Catedrala din Canterbury și vedeți chiar locul unde a fost omorât. Ne-am putea gândi la un alt englez, câteva secole mai târziu, un alt Thomas – Thomas Morus: s-a împotrivit altui rege Henric, acum al VIII-lea cu acel nume, plătind pentru aceasta cu capul său. Vă puteți gândi la Paul Miki, marele martir iezuit japonez, care, la fel ca Stăpânul său, a fost răstignit, murind mai degrabă decât să renunțe la credința sa. Ne-am putea gândi la marele padre Pro, din perioada îngrozitoare de persecuție din Mexic, când Biserica era nimicită. Padre Pro, după ce a lucrat clandestin, pe ascuns multă vreme, a fost în cele din urmă deconspirat. În timp ce gloanțele zboară spre el, spune: Viva Cristo Rey (Trăiască Cristos Regele). Și acesta este același strigăt de tachinare, într-un fel, pe care îl rostește autorul cărții Apocalipsa. „Da, știu despre armata romană, dar există o armată mai mare.” Padre Pro: „Știu despre puterile lumii, dar voi proclama în fața voastră: Cristo Rey – Cristos, adevăratul Rege!”

Ne-am putea gândi de asemenea, privind viziunea pe care ne-o oferă Ioan – această mulțime ce nu se poate număra, din toată lumea și de toate limbile – ne-am putea gândi la Franz Jägerstätter, extraordinarul oponent catolic al lui Hitler, care a fost decapitat pentru problemele ce le provoca; sau la Dietrich Bonhoeffer, marele oponent protestant al lui Hitler, care a murit în zilele de pe urmă ale celui de-al Treilea Reich. Ne-am putea gândi la unul dintre marii mei eroi, Maximilian Kolbe, din aceeași perioadă cumplită, martirul de la Auschwitz, care și-a dat viața în schimbul vieții unui om pe care abia îl cunoștea. Kolbe a spus simplu: „Sunt preot catolic. Luați-mă în locul lui.” Lista continuă și continuă. O, este o mulțime pe care nimeni nu o poate număra, din toate rasele, triburile și limbile diferite. Ioan nu vede doar în jurul lui. El vede mistic de-a lungul veacurilor această mare armată de martiri. Desigur, „martir” înseamnă „martor”, cel care dă mărturie despre Cristos. Au vorbit greacă, latină, franceză, germană, engleză, japoneză, poloneză și multe alte limbi. Gândiți-vă la Carol Lwanga, la sfârșitul sec. XIX, din inima Ugandei, care și-a dat viața în mod eroic pentru credință. Da, așa e, Ioan a văzut cu adevărat unde se află adevărata putere.

Și vedeți, oameni buni, iată provocarea, iată provocarea. E o provocare adevărată ce vine din această carte. Alături de ce armată luptăm? Pentru că succesorul armatei romane este peste tot în jurul nostru astăzi, în toate expresiile puterii lumești. Luptăm alături de acea armată, sau luptăm în armata Mielului care stă în picioare, deși e înjunghiat? Ne alăturăm acestui batalion grozav, din toate timpurile și vorbind o multitudine de limbi? Ne alăturăm acestei armate de martiri? Putem spune, cu Michel Corbin, că singurul imperialism adevărat este imperialismul martirilor? Dumnezeu să vă binecuvânteze!