Evangheliștii au fost martori oculari sau s-au bazat pe martori oculari

Radu și Oana Capan

Autorii Evangheliilor au putut să scrie istorie demnă de încredere pentru simplul fapt că fie au fost martori oculari (doi dintre cei patru), fie s-au bazat pe relatările unor martori oculari (ceilalți doi). Se știe așadar cine sunt autorii? Vom vedea că multitudinea de manuscrise ale Bibliei de care dispunem astăzi nu lasă spațiu pentru teoria Evangheliilor anonime, iar în plus, Părinți ai Bisericii furnizează dovezi importante care converg înspre poziția susținută dintotdeauna de creștini. Vom vedea și că textele în sine nu pot fi scrise de persoane deconectate de viața în Palestina secolului I.

Clipul face parte din seria „Credibilitatea Evangheliilor”, produsă de Radu și Oana Capan (Biroul pentru Evanghelizare și Cateheză al Eparhiei de Cluj-Gherla), cu consultarea biblică a pr. Eduard Patrașcu, din Dieceza de Iași.

Durată: 15 min 13 secunde

Vezi pe YouTube

Etichete:

Primul pas este să arătăm că scriitorii Evangheliilor au putut să scrie istorie demnă de încredere. În acest scop vom vedea trei argumente, iar primul este acesta: evangheliștii au fost martori oculari sau s-au bazat pe martori oculari. Unii au impresia că toți cei patru evangheliști au fost și Apostoli, dar de fapt doar Matei și Ioan au făcut parte din cercul celor 12. În schimb Marcu a fost însoțitor al Apostolului Petru, iar Luca însoțitor al Apostolului Pavel. Important: Marcu și Luca au slujit și ca scribi pe lângă Apostolii amintiți.

Știm că aceștia patru sunt autorii din faptul – documentat de Brant Pitre în excelenta sa carte „Fiul lui Dumnezeu” – că toate manuscrisele pe care le avem, parțiale sau integrale, din secolul II chiar, au indicat din titlu cui îi aparține Evanghelia respectivă. Teoria că ar fi fost scrise anonim nu are deci nici o bază istorică. Mai mult, numele sunt asociate de fiecare dată la fel. În cazul Scrisorii către Evrei, există copii care fie nu au nici un nume de autor indicat, fie unele îl indică pe Pavel, altele pe Timotei. În cazul Evangheliilor însă, cea a lui Matei apare întotdeauna a lui Matei și similar celelalte trei.