Moduri de a citi Biblia

pr. Mike Schmitz

 

Poate că obișnuiau să citești din Biblie ca să găsești inspirație, sau pentru povestirile minunate ce le include, sau poate pentru răspunsuri la marile întrebări ale vieții. Dar acum stă pe noptieră și strânge praful. Poate ai renunțat să o mai citești deoarece pare irelevantă pentru viața ta de zi cu zi sau poate pentru că e greu de parcurs. Dacă așa stau lucrurile, pr. Mike Schmitz îți oferă câteva motive pentru care merită să reiei Biblia, să o citești cu ochi noi și să îi permiți să îți transforme viața.

Traducere: Mircea Fernea și Mariana Buturuga. Dacă subtitrarea nu apare, activați-o.

Durată: 8 min 17 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube originalul
Etichete: *

Salut. Ce faceți? Vă voi citi, copilași, o carte! Se numește: Biblia. O să vă placă. E fantastică. Vă va schimba viața.

MODURI DE A CITI BIBLIA

Salut. Sunt pr. Mike Schmitz și suntem la Ascension Presents. Am această Biblie. O am de câțiva ani. Și… mă gândeam la diferitele moduri în care am citit Biblia de-a lungul anilor. Cred că aproape oricine a intrat în contact cu Scriptura, Vechiul și Noul Testament, Scriptura evreiască și cea creștină, de la o vârstă mică, trece prin ce am putea numi „epocile” citirii Bibliei. Prima epocă, de regulă, la cei pe care îi cunosc și la mine, e, să îi spunem, „epoca poveștilor”. Practic, e o carte cu multe povești interesante. Sunt Adam și Eva, e Noe, povestea lui Samson, e povestea cu nașterea din fecioară, când îngerul Gabriel venind la Maria. Sunt păstorii pe câmp… Toate acestea – povestiri biblice. Practic, avem povestiri biblice și ne gândim (ce nebunie!): pentru că aceste povestiri ne-au fost citite când eram copii, credem, crescând în vârstă, că erau povești pentru copii. Dar când citești atent Biblia spui: „Stai puțin! Sunt poveștile pentru copii ce le-am auzit, dar se petrec lucruri foarte importante în ele.” Înțelegem deci că nu e doar o carte cu povești pentru copii. Trebuie să trecem de la acea perioadă la următoarea.

Următoarea la mine a fost când credeam că Biblia e o carte cu citate inspiraționale. Când aveam deci nevoie de ceva să mă inspire sau când… „Vreau ceva ce să mă lovească drept în inimă, un har sau așa ceva… Voi răsfoi Biblia și voi citi ceva din ea și mă va înălța sufletește; mă va inspira.” Mi-am dat seama că, stai puțin, uneori… uneori găseam Scriptura chiar derutantă. Apelam la Biblie, dar de fapt nu mă inspira. Aceasta mi se întâmplă încă și ca adult, ca preot. Uneori citesc Scriptura și mă gândesc: „Da. Aceasta o știu. Am mai citit-o.” S-ar putea să o fi citit deja o dată sau de două ori. Pot citi Scriptura și să nu mă inspire deci pot crede: „E o carte cu povești pentru copii”, sau „E o carte cu citate inspiraționale ce nu prea te inspiră mereu”. Și pot renunța la ea.

Uneori trecem în a treia „epocă” a citirii Bibliei: ca pe o carte cu răspunsuri. „Nu am nevoie doar de inspirație, ci de răspunsuri. Doamne, am nevoie de îndrumare, de călăuzire.” Așa că jucăm „ruleta biblică”, când răsfoim așa… și spunem „Aici stop”. Vedem apoi dacă Dumnezeu ne dă răspunsul la întrebarea pe care ne-o punem acum. Dar ne dăm seama când facem așa că nu putem… nu primim ce ne dorim, căci Biblia nu e pur și simplu o carte cu răspunsuri. Nu e o carte cu citate inspiraționale și nici o carte cu povești pentru copii.

Ajungem astfel în, să îi spunem, „faza adolescenței”. Am putea-o numi chiar „faza scepticismului”, când ne gândim: „Stai puțin! Unele dintre aceste povești nu prea par a fi întru totul adevărate, istoric sau literalmente.” Iată problema. Când descoperim că pot fi unele lucruri în Biblie ce nu sunt adevărate istoric și literalmente, unii spun: „Bun, în acest caz, cine poate ști? Las-o baltă!” Și renunță. Dar vă spun ceva: Biblia e toată adevărată. Totul în Biblie e adevărat. Dar nu e întotdeauna același fel de adevăr.

De fapt Biblia, compusă din diferite cărți de diferite genuri literare, transmite diferite feluri de adevăr. Dar întotdeauna ne transmite adevărul. De exemplu: nu ar avea sens să iau o carte de geometrie să o răsfoiesc și să spun: „Incredibil! Este… E cea mai proastă poezie citită vreodată. Nici măcar nu rimează.” Normal! Ai veni la mine să îmi spui: „Părinte, nu ar trebui să rimeze. Nici măcar nu e poezie. E geometrie.” Nu pot spune că e poezie proastă, dar e geometrie bună. Când vine vorba de Biblie, diferitele cărți, cu toate genurile literare, toate conțin adevăruri. O parte dintre aceste adevăruri nu sunt deloc adevărate istoric. De exemplu, Isus spune o parabolă, să spunem cea cu bunul samaritean. Un om călătorește de la Ierusalim la Ierihon și e atacat de hoți. Trei oameni trec pe acolo, al treilea îl ajută. Isus nu ne învață ceva ce istoric s-a întâmplat, dar ne învață un adevăr – cine e aproapele nostru.

Dar sunt și lucruri istoric adevărate. De exemplu: Creația, relatarea Creației. E istoric adevărată. La un moment dat în… eternitate, Dumnezeu a creat timpul. Și a creat totul. E un adevăr istoric. Dar nu e neapărat istoric și ad litteram adevărat. Se vorbește despre 7 zile în cap. 1. Nu mai avem 7 zile în cap. 2. E o relatare total diferită. Chiar e o cu totul altă relatare. Dacă înțelegem că în cap. 1 și 2 din Geneză sunt două relatări diferite ale Creației, înțelegem că amândouă sunt adevărate. Nu sunt neapărat și istoric și literalmente adevărate. Dar totul e adevărat! Ce facem deci? Cum să citim Biblia ca un adult?

Înțelegem că Dumnezeu a folosit autori umani pentru a scrie Sfânta Scriptură. Deci dacă întrebi: „Cine a scris Evanghelia lui Matei?”, vei răspunde: „Matei”. Dacă întreb din nou: „Cine a scris Evanghelia lui Matei?”, vei răspunde: „Duhul Sfânt”. Catehismul ne învață că amândoi, Matei și Duhul Sfânt, sunt adevărați autori ai Sfintei Scripturi. De fapt, uneori avem următoarea imagine: Matei stând și scriindu-și Evanghelia și un înger șoptindu-i: „Hei, scrie asta, scrie…” iar el: „O, da. E foarte bine. Așa voi face…” Sau avem această idee că Dumnezeu îl copleșește pe Matei iar el intră în transă și pune în scris Evanghelia lui Matei… Dar nu așa a fost. Noi, catolicii, credem că Matei a scris Evanghelia lui Matei fiind Matei, un bărbat evreu care a trăit câțiva ani ca vameș, câțiva ani împreună cu Isus, câțiva ani cu Duhul Sfânt, după Isus, pentru un anume grup de oameni. Și a scris fiind Matei, cu stilul său, cu cunoștințele sale, cu neștiința sa… Dar Dumnezeu s-a folosit de Matei astfel încât să ne comunice acele lucruri și doar acele lucruri pe care El a vrut ni să le comunice, pentru mântuirea noastră.

Sună ciudat, dar să înțelegem că acesta e sensul vieții tale și a mele. Când e vorba să fim folosiți de Dumnezeu, nu e ca a fi posedați de El. Nu ne dă mici inspirații mereu: „Fă aceasta!”, „Spune aceasta aceluia!’, sau „Nu fă aceasta!”, ci ne permite să acționăm. Și dacă îi spunem „da”, viețile noastre devin conforme cu voința Lui. Viețile noastre ajung conduse de Duhul Sfânt, pentru ca, în cele din urmă, dacă ne conformăm perfect voinței Lui, să facem acele lucruri și doar acele lucruri care îi aduc slavă și îi sfințesc pe frații noștri, îi ajută pe frații noștri. Asemenea tuturor scriitorilor Sfintei Scripturi, care au fost dispuși ca Dumnezeu să se folosească de ei, de talentele lor, de ce știau, de slăbiciunile lor și de ce nu știau, tu și eu suntem chemați să facem cam același lucru.

Cineva a spus cândva un mare mare adevăr: „Ai grijă cum trăiești, căci viața ta ar putea fi singura Evanghelie pe care o citește cineva!” E această Evanghelie una adevărată? Sunt complet deschis la ce dorește Dumnezeu să fac sau doar în parte?

Toți trecem prin diferite „epoci” ale citirii Bibliei. Eu încă citesc Biblia pentru istoriile din ea, îmi plac! Încă îmi găsesc inspirație în Biblie. Încă găsesc răspunsuri în Biblie. Și încă găsesc călăuzire în Biblie. Dar în cele din urmă, ce găsesc în Biblie e Cuvântul… îl găsesc pe El. Și ajung să cunosc inima Tatălui. Totul e adevărat. Poți crede totul. Ne folosim și creierele când citim, pentru că alții și-au folosit creierele când au scris. Din partea Ascension Presents, sunt pr. Mike. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

S-a înțeles? Poate trebuia să mai spun lucruri… precum… Nu știu ce altceva. OK. Bine. Tăiați!