Motivații pentru a merge la Liturghie

pr. Mike Schmitz

Poate ați auzit preoți sau catolici devotați spunând ceva de genul: „Ah, dacă oamenii ar ști ce se întâmplă la Liturghie ar fi mai deschiși să participe la ea”. Poate că este așa, dar în acest material video pr. Mike o ia direct – și dureros – spre inima problemei. El subliniază că în inima cultului se află jertfa, ceea ce înseamnă că pe primul loc nu sunt aspecte precum cât de implicați suntem noi în Liturghie sau cât de mult ne menținea ea interesul. Liturghia nu este despre noi: este despre Dumnezeu și despre ce cere El de la noi.

Traducerea subtitrării: Mariana Apatrășoaei.

Durată: 9 min 27 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube originalul
Etichete: *

Salut! Sunt pr. Mike Schmitz și suntem la Ascension Presents. Un lucru ce îl aud de la multe persoane, în special de la cei crescuți catolici e: „Nu îmi place să merg la Liturghie.”

MOTIVAȚII PENTRU A MERGE LA LITURGHIE

Pauză. Înțeleg. Când eram copil, aveam o regulă. Regula Bisericii și a familiei Schmitz era: dacă nu ești bolnav, mergi la Liturghie duminica, pentru că așa e regula, nu? Liturghia duminicală e obligatorie. De fapt treaba e atât de serioasă încât spunem: a lipsi intenționat de la Liturghie duminica sau în sărbătoare e ceea ce numim păcat de moarte. Cele 3 condiții ca un păcat să fie de moarte: materia este gravă; știu că e păcat; și aleg liber să îl fac totuși. Înseamnă că dacă știu că a lipsi de la Liturghie duminica e păcat și aleg liber să nu merg, nu e același lucru cu: „Am încercat, dar am rămas blocat în zăpadă” sau „Am încercat, dar copilul meu s-a îmbolnăvit și nu am reușit”. Nu e același lucru. Când aleg de bunăvoie să îl fac atunci e păcat de moarte. Înseamnă că nu pot primi Împărtășania până nu mă spovedesc pentru aceasta și pentru orice alte păcate de moarte ar mai fi. Atât e de important!

Aceasta era deci regula familiei mele. Regula Bisericii = regula familiei. Trebuie să mergi la Liturghie dacă nu ești prea bolnav să faci orice. Și sincer, trebuie să vă spun: când eram copil, m-am prefăcut că sunt bolnav de multe ori. Nu chiar multe, căci părinții mei erau destul de isteți: nu s-au lăsat păcăliți de prea multe ori. Dar am făcut-o suficient de des încât să înțeleg… Regula, de fapt regula următoare era: daca ești prea bolnav pentru Liturghie, ești prea bolnav să faci orice tot restul zilei. Însemna că trebuia să stai în camera ta, de unul singur, fără să faci ceva: nu erau televizoare în camere și nici gadgeturi cu care să te joci. Stăteai acolo de unul singur. Atât de plictisitor și totuși uram Liturghia atât de mult încât consideram că e un troc bun: să nu poți face nimic tot restul zilei ca să scapi de o oră de mers la biserică. Dacă ți-e greu să mergi la Liturghie, am trecut și eu prin aceasta. Apoi totul s-a schimbat. Situația e diferită pentru mine acum. Domnul mi-a atras atenția asupra realității ce are loc în Liturghie. Realitatea Euharistiei m-a fascinat. Și de atunci, nu e nimic mai important ca Isus în Euharistie, nimic mai important decât cultul. Vom vorbi puțin despre cult.

Aud mulți spunând: „Merg la Liturghie. Nu câștig nimic.” Sunt impertinent acum. Îmi cer scuze pentru pr. Impertinent. Cuvântul lui Dumnezeu pe care oamenii, de-a lungul timpului și spațiului, în toată lumea, tânjesc să îl audă… Avem oare vreo idee ce recunoscători ar trebui să fim că putem auzi Cuvântul Domnului de fiecare dată când deschidem Biblia, dar și când mergem la Liturghie. Sunt cu adevărat oameni în lume ce ar da orice să știe că Dumnezeu le vorbește. Iar noi spunem: „Nu câștig nimic!” Dumnezeu ți-a vorbit prin Cuvântul Său! Nu doar atât, ci apoi ți s-a dăruit pe Sine în Euharistie. Isus ni se dăruiește pe El însuși. Iar noi: „Da, nu câștig nimic. Dumnezeu doar mi-a vorbit, apoi mi s-a dăruit în întregime, Trup, Sânge, Suflet, Divinitate. Nu câștig nimic din Liturghie.” Mă uimește. Mă uimește ce împietriți la inimă suntem. „Nu am primit ce doream. Nu a fost prea distractiv, prea antrenant.”

Cred că de multe ori așa privim Liturghia: Liturghia trebuie să mă distreze, deci trebuie cumva să facă ceva pentru mine sau să mă implice, să îmi aducă lumină, ca și cum sunt aici ca să învăț ceva. Sper că ești implicat, sper că are un efect asupra ta și sper că înveți ceva, dar nu acesta e scopul Liturghiei. Întreg scopul Liturghiei e cultul. Uneori oamenii spun: „Câștigi după cât ai investit”. Și înțeleg ce spun. În primul rând, primim Cuvântul Domnului spus nouă, primim Euharistia, pe însuși Dumnezeu. Dar nici acesta nu e neapărat scopul. Scopul e cultul. În toată lumea, în toată istoria, centrul fiecărei religii e cultul. Centrul fiecărei religii e cultul. Iar în centrul fiecărui cult, e foarte important să înțelegem, în centrul fiecărui cult e jertfa. Poți să te întrebi: „Despre cine e vorba în cult?”

Spun mereu o istorioară și o repet acum. Când eram copil, de ziua mamei, avea mereu ziua cam în aceeași perioadă a anului, – ce ciudat! – în noiembrie, iar uneori în Minnesota vremea e destul de bună – – e important în istorioară. Toți copiii o întrebam pe mama: „Ce vrei să facem de ziua ta?” Iar mama spunea cam așa: „Ar fi grozav dacă ați merge în curte să strângeți frunzele” – aici e chestia cu vremea. „Ar fi grozav să strângeți frunzele.” „O, mamă! Nu! Ce îți dorești cu adevărat de ziua ta? Asta e aiurea!” „Ar fi grozav dacă ați face curat în toată casa.” „Daaa… Hmmm… Dar mamă, ce ți-ai dori cu adevărat?” Iar ea: „De fapt ar fi grozav dacă ar trece ziua fără să vă certați”. „Da, mamă, nu ne cunoști prea bine, nu?” Cam așa stăteau lucrurile.

În cele din urmă cele două surori mai mari împrumutau mașina și ceva bani și mergeau la cumpărături, îi luau mamei ceva de la magazin. Fratele mai mare și cu mine ne plimbam cu bicicletele prin tot cartierul, toată ziua. La sfârșitul zilei, o chemam în curte și îi spuneam: „Mamă, uite o schemă pe care am învățat-o pentru tine, de ziua ta”. Pe bune, așa făceam. Fratelui mai mic îi plăcea să picteze, să deseneze, să coloreze, deci colora un mic desen și i-l dădea mamei de ziua ei. Mama accepta toate darurile de la noi și zâmbea dar înlăuntrul nostru știam că știa că nu îi dădusem ce dorea. Ceruse ceva și noi nu i-l dădusem. Astfel, în ziua aceea, de ziua ei, darurile noastre nu erau pentru ea. Pentru cine erau? Ei bine, erau pentru noi. Fratele mai mic făcea ce dorea și spunea: „Iată cadoul meu”. Cu fratele mai mare făceam ce doream și spuneam: „Iată cadoul nostru”. Surorile mele făceau ce doreau și spuneau: „Iată cadoul nostru”. În acele momente, în cadou nu era vorba despre mama noastră, nici nu era pentru ea, era pentru noi.

În cult nu e vorba deloc despre ce câștigăm noi din el. În cult e vorba doar despre ce îi putem da noi lui Dumnezeu, e ce îi putem da lui Dumnezeu. Și ce îi dăm lui Dumnezeu? Îi dăm ce avem mai bun. Cel puțin două lucruri, ca să îi dăm ce avem mai bun. Numărul 1: oferim la Liturghie jertfa Fiului, către Tatăl, prin puterea Duhului Sfânt. Cel mai bun lucru ce ne-a fost dăruit vreodată e Isus în Euharistie. El e jertfa. El e victima. E Victima pascală jertfită ce trăiește pe veci și e oferit spre slava lui Dumnezeu Tatăl. Îi dăm deci lui Dumnezeu ce e mai bun, în Isus. 2. Ne dăruim și pe noi înșine, ce avem mai bun din noi. Cel mai bun lucru ce ne-a fost dat e Isus. Cel mai bun lucru pe care îl avem în noi suntem noi. Când punem deci jertfa pe altar, ne punem și pe noi pe altar, spunând: „Doamne, te rog, primește-mă și pe mine”.

Vedeți ce se întâmplă? Merg la Liturghie fără să aștept ceva înapoi. Merg la Liturghie pregătit să dăruiesc. De ce? Pentru că Liturghia este cult. În centrul fiecărei religii e cultul. În centrul fiecărui cult e jertfa. Scopul nu e să câștigi ceva de aici. Scopul e să îi dăm lui Dumnezeu ce avem mai bun. De ce? Pentru că merită ce avem mai bun. Dacă spunem: „Nu simt nimic. Nu…” Ascultă: nu aducem cult unei experiențe. Aducem cult unei Realități! E atât de important! Insist pentru că e important. Nu aducem cult unei experiențe. Aducem cult unei Realități! Realitate cu „R” mare. Realitatea: îi aducem cult lui Dumnezeu. Dacă spun: „nu merg la Liturghie căci nu câștig nimic”, arăt că de fapt nu mă interesează să îi aduc cult lui Dumnezeu. Arăt că vreau să îmi aduc cult mie însumi. Sau arăt că inima mea nu îi aparține Lui. Inima mea e inima mea, viața mea e viața mea și timpul meu e timpul meu și cultul e de fapt despre mine. Dar nu trebuie să fie.

Noi am fost invitați la Liturghie, care e cea mai puternică formă de cult pe care Dumnezeu a dat-o vreodată Poporului Său, unde oferim jertfa Fiului către Tatăl, prin puterea Duhului Sfânt; unde ne oferim Tatălui pe noi înșine, ce e mai bun din noi, cine suntem noi. Dăruim fără să așteptăm să primim. Aducem cult unei Realității, nu unei experiențe. Data viitoare când vei avea ispită să te gândești: „Aș merge la Liturghie, dar nu câștig nimic din ea”, amintește-ți: a) deja primești Cuvântul lui Dumnezeu și pe El însuși, dar b) nu acesta a fost vreodată scopul. Scopul e să dăruim; scopul e să aducem cult.

Din partea noastră, de la Ascension Presents, sunt pr. Mike. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Hei! Nu uitați să dați Like și vă abonați sau să lăsați comentarii! Ar fi grozav! Chiar ar fi! Ar fi foarte bine! De ce am făcut cu ochiul? E așa de stupid!