Nașterea Maicii Domnului

Maria, spre care converg razele de nădejde a celor două Testamente, este centrul întregului sistem planetar, deoarece Ea a născut nu un soare oarecare, ci Soarele tuturor sorilor, pe Cristos Dumnezeu. De aceea, pe bună dreptate, Biserica o întâmpină, azi, pe Preacurata cu imnul din troparul pe care l-am citat la început: “Naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu, bucurie a vestit la toată lumea, căci din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Cristos Dumnezeul nostru (…)”.

Leagănul, pe care Ana din Nazaret îl mişcă cu piciorul, transformă suspinele patriarhilor şi profeţilor în lacrimi de bucurie; spre acest leagăn privesc cântând corurile îngereşti şi priveşte cu iubire însuşi Cuvântul veşnic, căci în el respiră fiinţa plăpândă care-i va da trup omenesc; şi tot spre acest leagăn privesc toţi pământenii, din trecut, prezent şi viitor, căci el a adus viaţa pentru toţi. Şi, dacă această copilă a fost iubită odinioară de către cei din Nazaret pentru candoarea şi frumuseţea ei unică, ea este iubită şi venerată în mod unic de toată suflarea creştinească ce şi-a mai păstrat dreapta cumpănă a minţii, împlinindu-se astfel profeţia făcută de Maria cu ocazia vizitei sale la Elisabeta, îndată după Bunavestire: “Căci iată de acum mă vor ferici toate popoarele” (Luca I, 48). (pr. Neamțiu)