Ni se poate porunci să fim bucuroși?

Pacea să fie cu voi și o Duminică Gaudete fericită tuturor! Înseamnă Duminica „Bucurați-vă”. Gaudete, apropo, e un imperativ; înseamnă „faceți-o, bucurați-vă”, și o sărbătorim întotdeauna în Duminica a treia din Advent. Ei bine, a doua lectură pentru astăzi este luată din Scrisoarea lui Paul către Filipeni. Micul pasaj cred că e unul dintre cele mai semnificative din întreaga Biblie și vreau să mă opresc asupra lui astăzi în predică. Evidențiază un adevăr care e absolut fundamental pentru viața spirituală. Acum iată textul: „Frați și surori: bucurați-vă în Domnul mereu! Iarăși vă spun: bucurați-vă!” Puneți-l pe screensaver sau pe perete sau oriunde afișați lucruri. Din nou: „Frați și surori: bucurați-vă în Domnul mereu! Iarăși vă spun: bucurați-vă!”

Ceea ce face acest text ciudat, derutant, este acel cuvânt mic: „mereu”. Aș înțelege fără probleme dacă ar spune: „Bucurați-vă când lucrurile merg așa cum vreți! Bucurați-vă când aveți o zi bună! Bucurați-vă când ați câștigat o mare victorie, ați obținut un loc de muncă pe care vi l-ați dorit mereu sau vi s-a născut primul copil!” Bucurați-vă, desigur! Dar mereu? Cum ai putea să te bucuri când ai avut o dezamăgire amară? Tocmai ai primit vești groaznice de la doctor. Afli că cele mai dragi vise ale tale îți sunt spulberate. Când altcineva a primit acel loc de muncă pe care l-ai dorit din toată inima. Când zaci bolnav în spital. Nu vi s-ar părea aproape insensibil, puțin crud, dacă aș veni peste voi în acele momente și aș spune: „Hei, bucurați-vă! Mereu! În orice împrejurare!” Și mai mult, cui i se poate cu adevărat porunci să se bucure? Am menționat: gaudete este un imperativ. Faceți-o! Bucurați-vă! Este un ordin. Ce vreau să spun este: ți se poate porunci să fii bucuros? Nu este bucuria ceva care vine și trece și care depinde de circumstanțe de obicei în afara controlului nostru? Dacă cineva mi-ar ordona să fiu vesel, nu m-ar irita aceasta?

Ei bine, oameni buni, această a doua ciudățenie, faptul că primim poruncă de la Duminica Gaudete și de la Paul să fim bucuroși, arată calea spre înțelegerea adevărului spiritual de aici. Într-adevăr așa stau lucrurile: că – o voi numi acum – starea emoțională de mulțumire, a te simți bine, a fi bine dispus, este adevărat că aceasta nu poate fi poruncită. Este adevărat că aceste stări emoționale depind de factori care adesea nu sunt în controlul nostru. Depind de sănătatea trupurilor noastre. Știți și voi: în unele zile te trezești bine dispus, în alte zile nu tocmai! În decursul unei zile, pot să mă simt vesel și entuziasmat și dezamăgit și furios și deprimat. Așa merg lucrurile! Depinde de lucruri pe care adesea nu le putem controla. Nu ar fi extrem de ridicol dacă într-o perioadă de deprimare cineva ar veni și te-ar apostrofa spunând: „Haide! Fii fericit!” Bine. Aceasta ne ajută să înțelegem.

Luați tot ceea ce am descris, deci toate aceste stări emoționale care vin și pleacă, lucrurile care nu pot fi poruncite, luați toate acestea și puneți-le pe o parte a unei linii de separație. Nu despre acestea vorbește Paul. Nu despre acestea vorbesc maeștrii spirituali. Să rămânem cu cuvântul pe care îl folosește Paul, care este „bucurie”. Așa că, din nou, sunt atent, disting bucuria acum de pe această parte a liniei de separație de toate aceste tipuri de stări emoționale trecătoare. Bucuria despre care vorbim este ceva diferit de toate acestea. Și atunci ce este? Permiteți-mi să vă împărtășesc… dacă m-ați urmărit, am folosit des această imagine. Am întâlnit-o prima oară când eram în Franța ca student și mergeam la marile biserici gotice.

Este mecanismul roții norocului și poate fi văzut des pe ferestrele catedralelor, dar uneori chiar desenat pe perete. Și roata norocului este această mare roată în vârful căreia se află un rege care domnește. Apoi roata se întoarce, nu? Și vezi un rege care își pierde coroana, și apoi ajungi jos, acolo e un sărac, cineva fără nici o putere. Și apoi roata se întoarce pe această parte și acolo e unul care urcă înapoi în vârf. Bine… Aceasta e viața! „Ești pe înălțimi în aprilie, la pământ în mai.” Frank Sinatra cânta așa într-unul dintre cântecele sale. Așa este viața: experimentăm succesul, eșecul și cele două stări intermediare. Experimentăm înălțimi emoționale, abisuri emoționale și cele două stări intermediare. „Hei, cum te simți azi?” „M-am simțit grozav ieri. Azi mă simt mai rău.” Bine. „Cum te simți?” „Ieri m-am simțit foarte rău. Astăzi mă simt mai bine.” „Cum te simți?” „O! În formă maximă!” Aceasta este roata norocului. Sau: „Hei, afacerea mea mergea foarte bine și era grozav, iar acum sunt falit.” „Prieteniile mele, da, am avut mulți prieteni și apoi dintr-o dată am primit o promovare, a trebuit să mă mut din oraș… Acum nu mai am prieteni.” „Da, eram sănătos anul trecut, iar acum îmi petrec tot timpul în cabinete medicale și în spital.”

Așa este viața: roata norocului se întoarce și nu poți face mare lucru cu privire la aceasta. Ce stupid, dacă cineva e aici jos și tu spui: „Hei, revino în vârf!” „Ei bine, da, bla-bla. Mulțumesc. Habar nu am cum să fac aceasta.” Sunt deprimat emoțional. „Păi haide, haide! Fii vesel!” Ei bine, e o prostie. Nu poți face roata norocului să se întoarcă așa. Dar acum iată ideea, acesta este exteriorul roții. În aceste reprezentări ale roții norocului, în mijlocul roții este o imagine a lui Cristos. Deci nu regele, nu săracul, nu cei doi din stările intermediare, ci iată-l pe Cristos în centrul roții. Pe măsură ce roata se întoarce, El rămâne la fel. Ce spune Scriptura? „Isus este același ieri, azi și întotdeauna”. Isus reprezintă în roata norocului, atenție, acel loc de contact cu Dumnezeu. A fi înrădăcinați în veșnicia lui Dumnezeu, care într-adevăr este același ieri, azi și întotdeauna, care într-adevăr nu se schimbă chiar și când norocul meu se schimbă. Chiar și când roata se învârte, centrul roții rămâne neschimbat. Care este ideea? Ideea e că cei mai mulți ne trăim viața, în mod tragic, pe marginea roții, făcând tură după tură. „Ce mai faci?” „Bine, slavă Domnului, sunt bine pe moment.” Dar care este lucrul pe care îl știu sigur? Situația se va schimba… Sau: „Da, viața mea devine tot mai bună.” Da, bine, bine. Va fi mai bine și apoi știi ce? Se va schimba din nou.

Așa este pe marginea roții. Nu îți trăi viața acolo, ci mai degrabă trăiește-o în centrul roții. Și atunci ce? Într-o atitudine pe care părinții greci numeau apatheia – nu înseamnă apatie, înseamnă detașare – acum, din acel loc central, pot privi roata cum se tot învârte. „Da, știu, acum am parte de succes.” Sau: „Hei, acum mă simt bine”. Bine. Nu va dura. Sau: „Viața mea a ajuns la fund, am pierdut totul. Sunt deprimat.” Da, știu, dar nu va dura. Și nu locuiesc în acel spațiu. Trăiesc în Cristos. Acum ascultați: acolo găsești bucuria, bucuria despre care vorbește Paul. Nu suișuri sau coborâșuri emoționale, ci acea profundă, durabilă – voi folosi termenul biblic – shalom, pace. Și de aceea sfinții, chiar și când trec prin cele mai rele perioade, pot fi încă într-un loc al păcii. Știți acel grozav imn Quaker: „Nici o furtună nu îmi poate zdruncina calmul cel mai adânc în timp ce mă agăț de acea stâncă.” Despre aceasta vorbim. Centrul roții – aceasta e stânca. Și, observați, cântărețul recunoaște furtunile. Desigur, există furtuni. Dar ideea lui e că nici o furtună nu îmi poate zgudui calmul cel mai adânc în timp ce mă agăț de acea stâncă. Cu alte cuvinte, nu trăiești în furtună, trăiești în acest loc central din care poți observa furtuna drept ceva extrinsec față de ceea ce e cel mai adânc în tine. Înțelegeți?

Sau gândiți-vă la marea Tereza de Avila și la imaginea ei cu castelul interior. Este foarte bună. Un castel e o fortăreață, nu? Este inexpugnabil, este sigur, este puternic. Când intru în acel loc, învăț cum să trăiesc în acel loc, atunci am acest sentiment de siguranță, pace și bucurie, chiar și atunci când viața mea se învârte și se tot învârte. Sf. Ioan al Crucii a vorbit despre pivnița de vinuri interioară. Minunat, pentru că e locul unde sunt păstrate băuturile, nu? Dar pivnița de vinuri e adâncă, protejată și sigură. Acesta e locul despre care vorbește Paul și locul unde găsim bucuria. Și acum, observați, în ce privește acest loc, ni se poate porunci. Nu pot porunci sentimentelor mele, nu pot porunci norocului meu când roata se învârte. Dar mi se poate porunci: „Nu trăi pe marginea roții, trăiește în centru”. Mi se poate porunci. Așa că: Gaudete!, „Bucurați-vă!” Fiți înrădăcinați în Cristos! Ce a spus Paul? „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine”. Despre aceasta vorbește el. Nu mai trăiesc eu, vechiul eu care era pe marginea roții tot timpul și prins în toate neliniștile vieții. Nu mai trăiește acel eu vechi, ci Cristos trăiește în mine.

De aceea el poate spune mai departe, ascultați: „Nu vă îngrijorați pentru nimic, ci, în orice împrejurare, prin rugăciune și cerere, cu mulțumire, faceți cunoscute cererile voastre lui Dumnezeu!” Din nou, dacă trăiești pe marginea roții, spui: „Omul acesta e nebun. Cum adică să nu ne îngrijorăm pentru nimic? Niciodată?! Hei, Paul, nu ai avut parte de naufragii? Nu ai fost bătut aproape de moarte? Nu ai fost bătut cu pietre o dată? Nu ai trecut prin toată negativitatea aceasta? Nu ai ajuns, de fapt, să fii executat la sfârșitul vieții tale? Ce vrei să spui să nu ne îngrijorăm? Nu ai fost îngrijorat atunci?” Sigur că a fost, la suprafață. Sigur că a fost, văzându-și viața mergând în sus și în jos, învârtindu-se. Dar în Cristos, stânca, „nici o furtună nu îmi poate zdruncina calmul adânc când mă agăț de acea stâncă”. În acel loc, da, nu mă îngrijorez pentru nimic.

Acum ajungem la sfârșitul predicii, dar cum găsești acel loc? Rugăciune. De ce ne rugăm? O, ca să îl facem pe Domnul să facă ce vrem. Aceasta e o înțelegere cam superficială a rugăciunii. Ce este rugăciunea dacă nu, cum a spus Ioan Damaschinul, „ridicarea minții și a inimii la Dumnezeu”. Rugăciunea se mișcă conștient în acest spațiu, acest loc al siguranței. Deci atunci când spuneți rugăciunile de dimineața și seara când vă rugați Rozariul, spuneți Rugăciunea lui Isus, veniți la Liturghie când faceți lectio divina, lectură spirituală, când faceți toate aceste forme de rugăciune, ce faceți? Vă deplasați de la marginea roții spre centrul roții, locul unde nu te îngrijorezi pentru nimic, locul unde te poți bucura mereu. Cine a locuit acolo? Sfinții. De ce a putut Maica Tereza să aibă acest zâmbet strălucitor de frumos când trăia și lucra în cea mai rea mahala din lume? Am fost acolo, am văzut-o. Ei bine, pentru că ea nu trăia pe marginea roții, trăia în Cristos. Cum a putut Dorothy Day să slujească în fiecare zi, de dimineața până seara, pe unii dintre cei mai săraci dintre săraci? Pentru că nu trăia pe marginea roții, trăia în Cristos. Ce i-a permis lui Thomas Morus să meargă la propria sa execuție făcând glume? Faptul că nu trăia pe marginea roții, ci în centru. Ce i-a permis lui Walter Ciszek să îndure 20 de ani de muncă silnică și lagăre sovietice și să nu își piardă credința? Faptul că nu locuia pe marginea roții. Așadar cu Paul, oameni buni, în această Duminică Gaudete, chiar putem spune: „Bucurați-vă în Domnul mereu. Iarăși vă spun: bucurați-vă!” Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și să vă abonați la canalul meu YouTube.