Eu Cristos, tu Cristos, el/ea Cristos… noi Cristoși!
Radu și Oana CapanCum am putea să ne însușim anumite comportamente care să ne transforme viața de credință? Desigur, ne-am dori ca pur și simplu o Spovadă făcută conștiincios, un Post ținut ca la carte, un pelerinaj sau o rugăciune făcută pentru noi de un preot să ne schimbe dramatic și instant, dar în realitate știm că lucrurile se întâmplă rar așa. Trebuie să ne luptăm cu schimbarea noastră zi de zi… iar aceasta poate să fie epuizant. Spiritualitatea creștină, dar și psihologia, au anumite lucruri să ne învețe la acest capitol. Mai exact vom vedea cum putem lucra asupra motivației, respectiv ce cale ar fi de urmat pentru a ne atinge obiectivul enunțat la început.
Clipul face parte din seria „Cum să ai o credință înflăcărată … care să aprindă și credința altora”. Se recomandă cu insistență folosirea manualului sesiunii.
Durată: 12 min 49 secunde
Întrebări pentru discuție/reflecție
1. Urmăriți clipul https://www.youtube.com/watch?v=yFSNs2gtx1o, care caută să ofere un răspuns la întrebarea: poți fi bun fără Dumnezeu? Se subliniază de la începutul clipului: nu vorbim despre a putea să fii bun fără să crezi în Dumnezeu, ci fără Dumnezeu. Notați mai jos argumentele care vi s-au părut convingătoare și/sau cum se ajunge de la întrebarea inițială la argumentarea necesității existenței lui Dumnezeu.
2. Ați auzit de deismul terapeutic moralist? Dacă nu, iată convingerile fundamentale ale acestei aproape-religii:
- Dumnezeu există! A creat și organizat lumea și veghează asupra oamenilor.
- Dumnezeu vrea să fim buni și corecți unii cu alții, așa cum învață Biblia și majoritatea religiilor lumii.
- Scopul central al vieții este să fii fericit și mulțumit de tine însuți.
- Dumnezeu nu este foarte implicat în viețile oamenilor, excepție când este nevoie de El să rezolve o anumită problemă.
- Oamenii buni ajung în rai când mor.
Este o viziune moralistă pentru că propune o abordare morală a vieții: să fii bun. Este o viziune terapeutică pentru că se consideră a fi spre binele omului, nu ca viziunile celelalte, care vorbesc despre norme de respectat, despre fidelitate în rugăciune, despre zidirea caracterului prin suferință și alte lucruri… neplăcute. Este o viziune deistă pentru că Dumnezeu este ținut la distanță, cu un singur compromis: când e nevoie de El. Recitiți lista pilonilor deismului terapeutic moralist: sincer, câți catolici (sau creștini în general) riscă inconștient să se numere la modul practic între adepții acestuia? Cum poate fi combătută această deraiere? Notați ideile Dvs.
3. „Schimbarea la Față a lui Isus vorbește și despre schimbarea noastră la față, de fapt, evident, despre schimbarea interioară prin care trebuie să trecem pentru a ajunge la acea glorie. Altfel spus, evenimentul de pe munte ne arată destinația noastră: îndumnezeirea. Dacă termenul sperie pe cineva, rog răbdare. Pe moment să îi spunem cristificare: având modelul în Cristos, suntem chemați deci să devenim, să spunem așa, mici Cristoși. Sf. Augustin le amintea botezaților: ‚Să ne bucurăm și să mulțumim: am devenit nu numai creștini, ci Cristos […]. Minunați-vă și bucurați-vă: am devenit Cristos!’”
Fragmentul este din video-studiul biblic intitulat „Schimbarea la Față”, pe care îl găsiți pe Cristofori.ro. Vă recomandăm tot materialul (81 minute), sau cel puțin partea intitulată „Aplicații practice”, care vorbește repetat despre cum putem să devenim asemenea lui Cristos. Notați ideile care vi s-au părut practice, și deci de aplicat pe viitor.
4. Spre deosebire de materialul video, unde textele sunt scrise integral cu majuscule, ați sesizat în manual grafia cu minusculă privitor la ce suntem noi chemați să devenim (ex: „Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om pentru a ne face pe noi dumnezeu”). Este clar că nu devenim Dumnezei, căci Dumnezeu este unul singur (nu pot fi doi, trei, o mie…). Într-un limbaj teologic, spunem că noi devenim prin har (dumnezeu) ceea ce Cristos este prin natură (Dumnezeu). Dar să lăsăm pe moment limbajul teologic înalt.
Important este că acest limbaj ne provoacă, ne deranjează, poate chiar ne scandalizează, dar intenția este aceasta: să înalțe ștacheta spirituală, ca o invitație la creșterea spirituală, ca un antidot la o viață „călduță”. Eric Sammons vorbește despre „erezia așteptărilor joase”. Chiar dacă nu i-ați citit cartea (sau articolul tradus pe Lumea.Catholica.ro), puteți intui la ce se referă? Răspundeți mai jos. Credeți că în parohia Dvs se practică această „erezie”? Care ar putea fi motivele care îi fac pe preoți să fie temperați în așteptările pe care le au de la credincioși?
5. Doi soți care trăiesc de mult timp împreună ajung să își ”împrumute” unul altuia ticuri verbale, gesturi, chiar și trăsături ale chipului – într-un mod cumva misterios încep să semene tot mai mult unul cu altul. Același lucru se întâmplă și când trăim în comuniune strânsă cu Dumnezeu: începem să fim atrași de ceea ce este El atras; să dorim ceea ce El dorește; să gândim așa cum El gândește… Reflectați la ce trăsături și în ce măsură le aveți asemenea lui Cristos. Ce ați putea face pentru a semăna mai mult cu Cristos, chiar și numai cu 1%, în următoarele săptămâni/luni?