Nu poți fi neutru în raport cu Isus

Pacea să fie cu voi! Prieteni, iată ceva ce mi se pare surprinzător: ori de câte ori oamenii spun: „Da, creștinismul… Banalul creștinismul, de modă veche, de zi cu zi.” Un lucru ce nu se poate spune despre creștinism e că este banal sau obișnuit. De fapt, am să mă hazardez și voi spune ceva aici. Nu există nici o figură religioasă, nicăieri în religiile sau în filozofiile lumii, nici una care să fie mai stranie și mai exigentă, mai implacabilă și mai impunătoare decât Isus. Voi repeta: nu există guru, profesor, fondator, nimeni, care să fie la fel de straniu și implacabil ca Isus. Și, prin urmare, religia atașată lui Isus este cea mai ciudată dintre toate. Am să vă arăt dovada principală astăzi și este din Evanghelia lui Matei, cap. 10. Isus le spune apostolilor Săi… Ascultați: „Cine își iubește tatăl sau mama mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; și cine își iubește fiul sau fiica mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.”

Bine. Să văd dacă înțeleg: cele mai intense iubiri pe care le avem – iubirea unui copil pentru părinți, iubirea pentru mama ta, tatăl tău, sau invers, iubirea unui părinte pentru un copil poate că e și mai intensă. Legătura pe care o va simți un tată pentru o fiică sau un fiu. Intensitatea iubirii mamei față de copiii ei, având, rețineți, ambele un fel de calitate interioară și obligație externă. Un părinte spune: „Aceasta e cea mai importantă obligație din viața mea”. Am cunoscut o mulțime de oameni din propria mea generație care au devenit părinți și i-am știut când erau niște adolescenți prostuți și altele asemenea, și devin părinți și ceva se întâmplă. Odată ce sosește acel copil, sunt diferiți pentru că acum acel copil este totul pentru mine. Îmi voi da viața pentru a-l proteja pe acel copil. Gândiți-vă la un copil mic și la iubirea lui pentru părinți, la intensitatea acelei conexiuni. Gândiți-vă la obligația externă în acest sens, de la copil la părinte. Atunci când părintele îmbătrânește, e gârbovit și neajutorat, iar copiii simt în mod legitim această obligație extraordinară să aibă grijă de părinții lor. Isus în mod intenționat invocă aici cea mai puternică afecțiune pe care o avem în noi.

Dar apoi ascultați ce spune: „Cine își iubește tatăl sau mama mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; și cine își iubește fiul sau fiica…” Din nou, gândiți-vă la un proaspăt tată, tocmai a avut un copil și la acele sentimente de conexiune înflăcărată. „Aș muri pentru tine!” Acel sentiment pe care tatăl îl are pentru un copil. „…cine își iubește fiul sau fiica mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.” Vă subliniez, oameni buni: Buddha nu ar fi spus aceasta. Nu ar fi făcut-o. Buddha are învățături pentru noi și ar spune: „Iată cele 8 căi ce le-am urmat și am găsit fericirea și puteți și voi”. Mahomed nu ar spune aceasta. Nu, nu. El spunea: „Am primit această revelație de la înger și am pus-o în scris – este Coranul”. Nu ar spune aceasta. Moise nu ar fi spus aceasta. Confucius nu ar fi spus aceasta. Aristotel nu ar fi spus. Platon nu ar fi spus. Nu cunosc pe nimeni din tradiția filozofică sau religioasă care să spună un lucru atât de ciudat! Dar Isus o spune. Iubirea ta pentru Mine, personal, trebuie să depășească cele mai intense iubiri din viața ta. „Aș muri fericit pentru acest copil.” „Da, dar trebuie să mă iubești pe Mine mai mult decât atât.”

Vedeți ideea, oameni buni, și de ce vorbesc despre ciudățenia creștinismului. Aceasta este o cristologie la fel de înaltă ca prologul lui Ioan. „La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu… Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi.” Noi spunem: „Da, Ioan ne spune că Isus este Dumnezeu”. Ei bine, Isus spune același lucru aici, folosind doar un stil retoric oarecum diferit și un sistem de simboluri. Cine este cel care trebuie iubit dincolo de cele mai intense iubiri pe care le ai? Ei bine, Dumnezeu, numai Dumnezeu. „O! Isus este un profesor foarte interesant. Oh! Mi se pare un exemplu moral fascinant.” Ei bine, este complet în contradicție cu aceasta. Vă puteți imagina un profesor spunând: „Dacă nu îl iubești pe Dumnezeul despre care eu îți vorbesc… Dacă nu iubești învățătura pe care eu o ofer…” Dar nu ar spune aceasta decât dacă El însuși în persoană nu ar fi cel mai mare bine. Permiteți-mi să repet: El nu ar spune aceasta decât dacă El însuși în persoană nu ar fi cel mai mare bine. Aceasta este miza în creștinism. Aceasta e miza. Nu poți fi neutru în privința aceasta. Tocmai de aceea același Isus spune: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu adună cu Mine risipește”. Trebuie să iei o decizie cu privire la Isus. Acest lucru ni-l spune aici. Aceasta este corolarul etic la afirmația că Isus este divin.

Bine. Puteți spune: „Bun, este mult de digerat, mult de procesat”. Ei bine, nu se oprește. Ascultați cum continuă: „Cine nu își ia crucea și nu mă urmează, nu este vrednic de Mine”. „Bine… Îmi spui deci că trebuie să te iubesc pe Tine, Doamne, mai mult decât îmi iubesc copiii, mai mult decât îmi iubesc propriii părinți.” „La aceasta mă refer. Exact la aceasta mă refer. Exact la aceasta mă refer.” „Și acum spui: «Dacă nu îți iei crucea în fiecare zi și să mă urmezi, nu ești vrednic de Mine.»” „Da…” Vreau să vedeți ceva. Evident, noi asociem acum crucea, luarea crucii, cu suferința, cu acceptarea durerii vieții, a face aceasta cu seninătate și cu bucurie sufletească. Da, dar nu așa ceva spune aici. „Hei, când se întâmplă lucruri rele, oferă-le lui Dumnezeu și acceptă-le cu spirit răbdător”. Nu așa ceva spune El. El spune: „decât dacă îți iei crucea”. Ia-ți crucea. Cu alte cuvinte, caut-o de unul singur. Tu. Nu o accepta doar pentru că ți-a fost dată din exterior. Tu să îți iei crucea. Ce vrea să spună? Ei bine, așa cum Isus și-a luat crucea ca să poarte păcatele lumii și, prin aceasta, să le șteargă, așa cum a suferit moartea pe care noi o datoram, așa cum a purtat poverile noastre, așa și noi trebuie să purtăm în mod activ poverile altora. Din nou, înțeleg. Suferința ni se întâmplă tuturor, vrem nu vrem. Și da, într-adevăr, ar trebui să o acceptăm întotdeauna cu o atitudine răbdătoare și acceptând voia lui Dumnezeu etc., dar nu despre aceasta vorbește. El spune: „Tu, care mă urmezi, tu, care mă iubești mai mult decât îți iubești propriii copii, tu trebuie, în fiecare zi, să suporți poverile altora și să faci acest lucru în mod activ”.

Căutați oportunități de a suporta povara altcuiva. Dacă v-ați începe ziua așa? În loc să spuneți: „Cum voi câștiga mai mulți bani astăzi, cum voi deveni mai popular astăzi sau cum voi avea mai mult succes astăzi?”, în loc să puneți acele întrebări, întrebați-vă: „Unde este cineva acum care poartă o povară, și ce pot să fac să îl ajut? A cui cruce o pot ridica în felul în care Simon din Cirene l-a ajutat pe Isus să își ducă crucea?” „Hei, mă iubești mai mult decât pe propriii tăi copii?” „Da, da, Doamne. Cel puțin încerc. Încerc.” „Bine, bine. Iată testul. Ești dispus să faci aceasta în fiecare zi? Pentru că dacă nu, de fapt nu ești demn de Mine.” „Pot face altceva?” Spun intenționat așa pentru a arăta cât de dramatic este, cât de dramatic este. Cererea minunată pe care Isus o pune asupra noastră să facem ce a făcut El, să purtăm poverile altora.

Ascultați cum se termină: „Cine ține la viață o va pierde, iar cine își pierde viața pentru Mine o va regăsi”. Iată acea lege a dinamicii spirituale. Ce înseamnă a-ți împlini viața? Înseamnă: „Voi pune mâna pe ea, o voi înșfăca, o voi face să fie a mea… Îmi voi umple golul din mine cu toate aceste bunuri ale lumii. Îmi voi împlini viața.” Gândiți-vă la câte voci cunoașteți în jurul vostru care spun: „Mi-am croit propriul drum. Mi-am făcut averea. Mi-am stabilit cariera.” Da, bine, bine, bine. Aceasta se numește a-ți poseda viața, a-ți împlini viața. Ce se va întâmpla? O vei pierde. Va fi irosită. Dar cel care „își pierde viața pentru Mine” – ce înseamnă aceasta? înseamnă cine de bunăvoie poartă poverile altora din iubire – își va regăsi viața. Aceasta este o formulă, oameni buni. Iubiți-l pe Isus mai mult decât vă iubiți propriii părinți, copii și viața și apoi faceți ceea ce a făcut Isus: purtați poverile oamenilor și chiar vă veți găsi viața.

Bine, încă un pas. Nu renunță la cereri. Ascultați-l: „Cine vă primește pe voi pe Mine mă primește, iar cine mă primește pe Mine, îl primește pe Acela care m-a trimis”. Cred că, din multe puncte de vedere, aici este întreaga Evanghelie. Aceasta este întreaga viață spirituală pe scurt. Când îl iubim pe Isus mai presus de orice, când îl iubim mai mult decât ne iubim propriii noștri copii, când facem ceea ce a făcut El: purtăm poverile altora, luăm crucea în fiecare zi, când facem așa, devenim cei mai eficienți ambasadori posibili ai lui Cristos. Cum sunt atrași oamenii în această dinamică? Pe vremea Lui, acolo era chiar El atrăgându-i, dar acum, acum folosește oameni ca noi. Suntem vase nedemne, Dumnezeu știe, dar ne folosește. Din nou: „Cine vă primește pe voi, pe Mine mă primește”. Așadar, cineva vă vede purtând poverile altuia, luându-vă crucea de bunăvoie, iubindu-l pe Isus mai presus de propria viață și de propriii copii și părinți? Ei bine, acela îl va primi pe Cristos prin voi, și primindu-l pe Cristos, îl va primi și pe Cel care l-a trimis pe Cristos, și anume pe Tatăl. Cum răspândiți credința? Cu cuvinte? Da! Cred aceasta, deoarece am făcut așa de multe ori în viața mea. Dar mai presus de toate, îl împărtășiți pe Cristos fiind Cristoși, conformându-vă după El, iubindu-l mai presus de orice în lume. Și deveniți prin aceasta o icoană a lui Cristos, un ambasador al lui Cristos, și atrageți oamenii în iubirea divină. Tatăl l-a trimis pe Fiul. Fiul ne trimite pe noi. Și când oamenii ne văd ca pe o imagine a Fiului, sunt atrași înapoi la Fiul și, prin urmare, la Tatăl.

Iată: Matei 10! Vreți întreaga viață spirituală, cu toate cererile ei exigente și puterea ei eliberatoare? Acolo o veți găsi! „Dacă nu mă iubești mai mult pe Mine decât pe mama ta, tatăl tău, fiul tău, fiica ta, chiar viața ta, nu ești demn de Mine.” Din punctul meu de vedere, orice altceva în creștinism este o consecință la aceasta. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!