Numai creștinii pot fi mântuiți?
Episcopul Robert BarronPrieteni, în prima lectură de astăzi, auzim de la Sfântul Petru că numai prin numele Domnului putem fi mântuiți. Oricare ar fi elementele de adevăr care se găsesc în diferite religii, aceste elemente parțiale participă la plenitudinea adevărului găsit în Isus. În Cristos și prin Cristos, suntem făcuți să devenim participanți la viața lui Dumnezeu.
Clipul este subtitrat în română (traducerea: Radu și Oana C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.
Durată: 13 min 45 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română
Pacea să fie cu voi! Prieteni, pentru această a patra Duminică a Paștelui, prima noastră lectură e din una dintre minunatele predici kerigmatice timpurii ale Sfântului Petru. Kerygma înseamnă vestirea de bază. Iată-l deci pe Petru, în primele zile, vorbind despre semnificația creștinismului. Și iată câteva rânduri, pe care vi le supun atenției, destul de tulburătoare pentru mulți oameni azi. Ascultați: „El [Cristos] este piatra disprețuită de voi, constructorii, care a ajuns piatra unghiulară. Nu este în nimeni altul mântuirea, nici nu este nici un alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți.” Afirmații cam directe, nu? Sună cam exclusivist. Prețuim atât de mult nejudecarea altora și incluziunea: „toată lumea să se adune la masă”. Ei bine, iată câteva cuvinte destul de intransigente. „Nu există mântuire decât în acest nume.”
Pare că nici un evreu, nici un hindus, nici un budist, nici un musulman, nici un agnostic, nici un ateu nu ar putea fi mântuit; că nimeni nu intră în rai decât cei ce sunt clar creștini. Așa cum spuneam, e în contradicție cu atâtea instincte culturale de astăzi. Și, în plus, pare că se concretizează în multe dintre cele mai rele instincte religioase ale noastre – și anume: „noi împotriva lor”. Aceasta nu dă naștere, ar putea spune unii, la un fel de violență religioasă? „Suntem grupul din interior, toți ceilalți sunt excluși. Dacă trebuie să folosim violența pentru a-i aduce înăuntru, de ce nu?” Nu s-au folosit acest gen de lucruri de-a lungul secolelor pentru a justifica sau susține violența? Bine. Așa cum spuneam, este un text problematic pentru mulți oameni astăzi. Primul lucru pe care vreau să îl fac, ca să ne ajute să îl înțelegem, este să nu facem nimic. Ce vreau să spun este că cred că e important ca noi să lăsăm ca dificultatea acestui text să ne pătrundă. Nu ar trebui să apelăm imediat la o explicație cu care să îl „rezolvăm” cumva. Nu, nu! Haideți să rămânem cu dificultatea acestei afirmații a Sf. Petru.
De ce oare? Ei bine, așa cum am spus de multe ori, Isus este diferit. Isus este deosebit de toți ceilalți fondatori religioși, de toți ceilalți filozofi religioși. Isus a vorbit și a acționat în însăși persoana lui Dumnezeu. Prin urmare, Isus a cerut o alegere și o decizie pe care nici un alt fondator religios sau filozof religios nu a cerut-o vreodată și anume: „Ești cu Mine sau ești împotriva Mea?” Dacă Isus este cine spune că este, atunci trebuie să îi dau toată viața mea. Dacă nu este cine spune că este, e mai degrabă un om rău, înșelător. Nu există alt fondator sau filozof care să prezinte același tip de provocare. Așadar, Isus este diferit. Aceasta face creștinismul mai bun decât alte religii? Ei bine, da, așa să fie, dacă prin aceasta vrei să spui: da, se face o afirmație despre Isus ce nu mai e făcută despre nimeni altul. În regulă. Așa să fie. Prin urmare, este pur și simplu adevărat ceea ce spune Petru. Nu există alt nume în care să fim mântuiți, dacă înțelegem prin aceasta că plinătatea mântuirii pe care Dumnezeu o dorește pentru poporul Său este oferită numai în Isus. Adevărat. Adevărat.
Ce este plinătatea mântuirii? Că devenim în Cristos și prin Cristos participanți la însăși viața lui Dumnezeu. Tatăl l-a trimis pe Fiul până la limitele părăsirii, pentru ca noi să fim reuniți în viața divină de Duhul Sfânt. Nu există altă religie, altă filozofie religioasă care să susțină o astfel de perspectivă. E adevărat. Nu există alt nume prin care ni se oferă plinătatea mântuirii decât numele lui Isus. Știu. Toată lumea de astăzi va spune ceva de genul: „Nu. Tu îl urmezi pe Cristos. Eu îl urmez pe Buddha. Ei urmează mistici sufiți. Ei urmează rabini evrei. Și de fapt nu urcăm cu toții același munte sfânt, pe trasee diferite?” Ei bine, nu aceasta e religia biblică, oameni buni. Nu aceasta este afirmația creștinismului. Ceva absolut decisiv este în joc atunci când vorbim despre Isus. Săptămâna trecută am vorbit despre realitatea Învierii. Un lucru pe care l-a făcut a fost să confirme în cel mai viu mod posibil veridicitatea afirmațiilor lui Isus despre propria persoană. Aș fi putut spune că a fost doar un nebun înșelător dacă ar fi murit și ar fi rămas în mormânt. Dar când Isus s-a întors prin puterea Duhului Sfânt din morți, aceasta a confirmat pentru ei că ceea ce spunea despre Sine era de fapt adevărat. Prin urmare, această mare decizie – ești cu El sau împotriva Lui? – rămâne. Da, mântuirea așa cum Dumnezeu o dorește pe deplin este oferită în Isus și în nimeni altcineva.
Bine. Mai sunteți aici? Știu! Știu! Este ceva profund provocator în cultura noastră de astăzi. Deci, dacă sunteți încă aici, înseamnă aceasta că se justifică ceva de genul imperialismului creștin? Înseamnă aceasta că pot recurge chiar și la violență împotriva celor care nu cred în Cristos? Înseamnă aceasta că obligatoriu nimeni altcineva decât credincioșii explicit creștini nu ajung în cer? Și răspunsul la aceste întrebări este: „Nu”. Cum să înțelegem aceasta? Aș dori să sugerez acum, în lumina învățăturilor Conciliului Vaticanului II… Dacă doriți să vedeți textul pe care mă bazez, el se află în documentul Conciliului Vatican II intitulat Lumen Gentium, „Lumina neamurilor” – e un document despre Biserică. Se află la numărul 16 din Lumen Gentium. Și acolo, Părinții Conciliului ne îndeamnă să ne gândim la această problemă nu atât de mult în termenii unui categoric „fie una, fie alta”, ci mai degrabă în termenii plinătății și participării. Plinătate și participare. Este plinătatea mântuirii oferită doar în Isus? Da. Sf. Petru, desigur, are dreptate. Nu există mântuire oferită în nici un alt nume. Așa dorește Dumnezeu. Dar există oare participări la acea plinătate oferite de alte religii și de alte filozofii religioase? Și aici, răspunsul este: „Da”, potrivit Conciliului Vatican II.
Astfel, Părinții Conciliului vorbesc despre raze de lumină. O expresie minunată. Privind la budism sau hinduism sau privind la islam sau la iudaism și la alte filozofii religioase, putem vedea raze de lumină? Da. Există elemente de adevăr, bunătate și frumusețe în ele. Cum ar trebui să le privim? Ca participări la plinătatea luminii ce se găsește în Isus Cristos. Da, Cristos este cel care spune: „Eu sunt lumina lumii”, așa este! Există reflecții ale acelei lumini oferite în alte tradiții și filozofii religioase? Și răspunsul este: „Da”. Acum, mergeți mai departe. Poate găsi cineva mântuirea chiar și prin intermediul acestor lumini mai mici? Și răspunsul Părinților Conciliului este: „Da”. Nu vă grăbiți să îmi ripostați. Și citiți atent Conciliul Vatican II. Nu spun: „O, nu vă faceți griji pentru aceasta. Toți se vor mântui”. Nu, nu; nu aceasta este deloc ideea. Poate cineva să fie mântuit prin harul lui Cristos oferit într-un mod participativ în aceste alte tradiții? Și răspunsul este: „Da, este posibil”. Înseamnă că încetez să îl vestesc pe Cristos? Sigur că nu! Sigur că nu! Sunt chemat să vestesc plinătatea mântuirii. Desigur, vreau să împărtășesc plinătatea luminii. Nu cădeți deci în capcana: aceasta înseamnă un fel de indiferentism religios anost. Nu!
Iată unul din cele mai bune moduri de a o vedea, cred, cu ajutorul celui pe care l-am numit cea mai influentă persoană decedată de la Conciliul Vatican II. Vreau să spun: teologul care nu a fost acolo în persoană, dar care a influențat Conciliul în atât de multe feluri. Mă refer la marele Sf. John Henry Newman. Newman a vorbit despre conștiință, în frumosul său limbaj, ca „vicarul aborigen” al lui Cristos în suflet. Frapant, nu este așa? Conștiința – simțul meu profund despre ce este bine și ce este rău – este „vicarul aborigen”, reprezentantul lui Cristos în suflet. Deci atunci când conștiința mea îmi vorbește: „Fă aceasta; nu fă aceea”, și eu, cu bună credință, urmez îndemnul conștiinței mele, ce urmez de fapt, deși s-ar putea să nu știu pe deplin aceasta? Urmez, de fapt, vocea lui Cristos. Și astfel – din nou, citiți Lumen Gentium, nr. 16 – poate chiar și un necredincios, care își urmează sincer propria conștiință, să fie mântuit? Conciliul Vatican II spune: „Da”. Acum, din nou, din nou, atenție: poate fi. Deci acesta nu este un relativism emoționant. Pentru că, de fapt, chiar și necredinciosul care își urmează sincer conștiința, urmează vocea lui Cristos. Pentru că conștiința este „vicarul aborigen” al lui Cristos în suflet. Așa cum cineva dintr-o altă tradiție religioasă în măsura în care urmează tot ce e bun, adevărat și frumos în acea tradiție, urmează de fapt lumina lui Cristos, deși poate să nu fie pe deplin conștient de aceasta. Astfel tratează Conciliul Vatican II, foarte abil, cred eu, această problemă.
Compromite ceea ce spune Sfântul Petru? Mm-mm. Nu, nu! „Nu este în nimeni altul mântuirea nici nu este nici un alt nume sub cer… în care trebuie să fim mântuiți.” Este adevărat! Plinătatea mântuirii, participarea la viața divină este oferită pe deplin numai în Isus Cristos. De aceea – uitați-vă, mi-am dedicat viața la aceasta – de aceea Biserica evanghelizează constant, îl proclamă pe Cristos la timp potrivit și nepotrivit, când este populară, când este nepopulară. Îl propovăduim pe Cristos, și pe acesta răstignit. Categoric! Dar nu înseamnă că trebuie să cădem într-un fel de exclusivism agresiv. Prin participări la plinătatea lui Cristos, alții pot fi mântuiți, și sunt mântuiți într-adevăr de El. Iată deci cheia – și știu, în cultura noastră, aceste două opțiuni sunt oferite pe scară largă. Ascultați: trebuie să afirmăm caracterul distinctiv și plinătatea creștinismului fără a cădea într-un fel de imperialism sau violență. Și trebuie să afirmăm adevărul din alte religii fără a cădea în relativism sau indiferentism. Așa cum spun, cele două extreme sunt afișate clar. Intrați pe internet la orice oră din zi sau din noapte și le veți vedea pe amândouă. Conciliul Vatican II ne îndeamnă pe această cale însuflețitoare. Cristos, plinătatea mântuirii – și apoi participări la acea plinătate, prin care alții pot fi mântuiți. Așadar, permiteți-mi să spun în încheiere: lăsați discursul Sfântului Petru să vă deranjeze astăzi. Nu îl poleiți! Nu, nu! Spune ceva de o valoare și un adevăr absolut permanente: că Isus Cristos, plinătatea mântuirii, e diferit, nu o figură printre mulți. Dar nu permiteți niciodată să folosiți discursul Sf. Petru ca o scuză pentru a-i ataca, exclude sau disprețui pe alții. Citiți cu atenție Lumen Gentium, nr. 16, și cred că veți găsi calea pentru a înțelege bine această predică. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Vă mulțumesc mult pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și să vă abonați la canalul meu YouTube.