O teologie a muncii

Episcopul Robert Barron

Prieteni, trebuie să trăim o teologie și o spiritualitate a muncii. Munca semnificativă ne trezește dorința de a colabora în creativitatea lui Dumnezeu. Perceperea muncii în acest mod – ca acțiune spirituală și morală – învinge melancolia, ne dă demnitate și ne aduce în unitate cu scopurile Domnului.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Radu și Oana C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 13 min 49 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube Originalul

[etichete]
Pacea să fie cu voi! Prieteni, prima lectură din această duminică e din minunata Carte a Proverbelor. O găsiți în Bibliile voastre imediat după Cartea Psalmilor. Face parte din ceea ce numim literatura sapiențială, astfel că aceste texte sunt mai poetice ca stil. Cartea Proverbelor e asociată cu regele Solomon, care e figura înțeleaptă prin excelență în Vechiul Testament. E alcătuită dintr-o serie de aforisme sau afirmații scurte, în mare parte despre viața morală – deși, putem găsi chiar și teologie de nivel înalt. Vedeți Proverbe cap. 8 și veți găsi reflecțiile despre Doamna Înțelepciune, care e cu Dumnezeu la început, când creează toate lucrurile. Și aceasta a avut o mare influență asupra reflecției ulterioare despre „Logos” a Bisericii. Deci Cartea Proverbelor e minunată; e o carte extraordinară de răsfoit. Nu trebuie să o citiți din scoarță în scoarță, dar puteți găsi înțelepciune în aceste aforisme.

Lectura de astăzi e luată chiar de la finalul Cărții Proverbelor, din cap. 31, capitolul final. E foarte interesant că o carte dedicată înțelepciunii se încheie cu un fel de imn de laudă pentru o soție înțeleaptă, harnică și pricepută. Se încheie cu ridicarea în slăvi a acestei minunate femei. Am putea vorbi, dacă doriți, despre un fel de feminism în Cartea Proverbelor, dat fiind că se termină în acest fel și Doamna Înțelepciune e identificată în Proverbe cap. 8. Dar nu vreau să mă concentrez atât de mult pe acest subiect azi, ci mai degrabă pe ceea ce numesc o teologie și spiritualitate a muncii. Este o temă foarte dragă Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, dar asupra căreia nu reflectăm, cred eu, îndeajuns: că munca în sine, în diferitele ei manifestări, nu este ceva din afara vieții spirituale, nu este ceva profan ce facem pe lângă cele de interes spiritual, ci este de fapt umplută de putere spirituală.

Tânăr fiind, nu vă pot spune de câte ori am auzit acest mic dicton: „Nu contează atât de mult ce faci, cât cine ești. Nu e ceea ce faci… Nu «a face» contează atât de mult, ci «a fi» contează.” Ei bine, recunosc: e o anumită rațiune în această distincție. Desigur, înțeleg. Dar în același timp, am simțit mereu că această distincție este simplistă, ca și cum am putea pur și simplu să divorțăm ființa noastră de acțiunea noastră, ființa noastră de ceea ce facem, când, de fapt, cred că ființa noastră e profund influențată de acțiunea noastră și de ceea ce facem. Munca influențează mult ce fel de oameni devenim. Din nou: e o altă temă de la Papa Ioan Paul al II-lea. Prin alegerile noastre morale, spunea el, ne transformăm pe noi înșine în oamenii care devenim și, în mod similar, prin munca pe care o facem devenim acei oameni care trebuie să fim.

Iată primul lucru la care să ne gândim din această perspectivă. Adam, conform Cărții Genezei, a primit o muncă de făcut nu numai după cădere ci și înainte de cădere. Există tendința de a gândi: da, după ce păcatul a intrat în lume, de atunci munca a devenit un fel de povară teribilă; trebuie să lucrăm cu sudoarea frunții și așa mai departe. Nu neg nici o clipă faptul că munca, așa ca orice altceva din viață, s-a înrăutățit după cădere, a devenit mai dificilă și complicată. Este adevărat! Totuși, amintiți-vă: lui Adam i s-a dat muncă de făcut înainte de cădere. Prin urmare, munca ține de ceea ce e bun, frumos și pozitiv în modul nostru de a fi oameni.

O figură foarte cunoscută în țara noastră acum câteva decenii, comentatorul politic William F. Buckley Jr., spunea așa cândva… Iar eu transmit acest sfat multor oameni ce se luptă cu depresia. El spunea: „Hărnicia este dușmanul melancoliei”. „Hărnicia este dușmanul melancoliei.” Cu alte cuvinte, când te simți deprimat, unul dintre cele mai bune lucruri ce le poți face e să treci la muncă! Începe să lucrezi la un proiect! Te poate face să te simți mai bine. Dar de ce? De ce? Pentru că munca angrenează capacitățile noastre. Gândiți-vă la capacitățile minții voastre, ale voinței voastre, la capacitățile voastre ce țin de creativitate și imaginație. Toate acestea se activează când ne dedicăm unui proiect. Vă voi da un exemplu banal din propria mea viață. O mare parte din viața mea este intelectuală: pregătesc lucruri de genul acesta, precum o predică, scriu un articol, mă duc să țin o prelegere undeva… Ceva ce găsesc satisfăcător – nu glumesc! – e să spăl vasele. Mai ales în perioada de pandemie am stat mai mult acasă. Așa că mi-am asumat ca sarcină să spăl vasele după masă. Se poate spune: „O, e plictisitor și trebuie să fie chiar obositor”. Nu chiar. Mie chiar îmi place. Iată o grămadă mare de vase și apoi prin simplul efort al mâinilor mele și altele, pot să aduc totul la normal. E ceva satisfăcător în aceasta.

Acum să extrapolăm la toate formele diferite de muncă în care ne angajăm. Și cât de puternice sunt, ce mult trezesc ce este mai bun în noi. Gândiți-vă în acest fel, subliniat de Papa Ioan Paul al II-lea de multe ori: în munca noastră, devenim colaboratori cu Dumnezeu – co labore, a lucra cu. Poate Dumnezeu să își îndeplinească toate scopurile singur? Ei bine, da, sigur că poate. Este Dumnezeu. Dar Dumnezeu ne oferă privilegiul extraordinar de a coopera la lucrarea Sa. El ne atrage în această activitate, ca să putem, împreună cu El, să realizăm o lume mai bună. Bine.

Având în minte toate acestea, ca o teologie sau spiritualitate generală a muncii, vreau să vedeți acest frumos pasaj din cap. 31 din Proverbe, în care autorul laudă această femeie harnică, inteligentă. Ascultați: „Ea caută lână și in și face lucruri plăcute cu palmele ei. Este ca o corabie de comerț, de departe aduce hrana ei.” Știți ce îmi place aici? Da, lucrează cu mâini pricepute, dar de asemenea caută lână și in. Nu îi dă nimeni ceea ce are nevoie pentru a lucra, nu. Ea merge cu hărnicie și determinare și găsește ceea ce are nevoie ca o corabie de comerț – ce minunată această imagine exotică de a aduce mărfuri de departe. Ei bine, aceasta face femeia harnică prin munca ei. Mai mult, „se scoală când încă este noapte și dă hrană casei sale”. Gândiți-vă cum era în lumea antică să dați hrană familiilor voastre. Îmi pot face micul dejun și prânzul în câteva minute, căci totul e acolo: ouăle, pâinea, mezelurile și supa – totul este acolo. Trebuie doar să le pun la microunde sau în prăjitorul de pâine și gata. Dar imaginați-vă în vremurile străvechi când trebuia să dai hrană familiei tale – să ieși și să o vânezi sau să o cultivi și să o pregătești. Sigur că se trezește deci în toiul nopții, în fiecare zi, lucrând, folosindu-și capacitățile de dragul familiei sale.

Ce spuneți de aceasta? Continui cu acest pasaj. „Se gândește la un câmp și-l ia, din rodul palmelor ei plantează o vie.” Această femeie nu face doar muncă manuală – da, face așa; dar este și o persoană de afaceri care merge și caută diferite opțiuni. Examinează aceste câmpuri, cumpără, investește… Își angajezi nu numai capacitățile manuale, ci și capacitățile ei intelectuale. Papa Ioan Paul al II-lea e relevant și în acest sens. Nu am putut să nu mă gândesc, cu acest accent pus pe mâini în acest pasaj – munca mâinilor și rodul mâinilor tale. Unul dintre marii mei eroi, Bob Dylan, are minunata melodie „Forever Young”, cu acel vers: „Fie ca mâinile tale să fie mereu ocupate. Fie ca picioarele tale să fie întotdeauna rapide. Să ai o temelie solidă când suflă vântul schimbării.” E o idee profund biblică: fie mâinile tale mereu ocupate, implicate, active.

Ce ziceți acum despre aceasta? Un alt tip de muncă manuală! „Ea își desface palma către cel umil și își întinde mâna către cel nevoiaș.” Ce minunat! Aceleași mâini care pregătesc mâncarea și lucrează câmpul acum se întind către cei nevoiași. Poate că rodul hărniciei ei oferă bogăția pe care o poate acum împărtăși. Și acesta e un fel de muncă, nu? A lucra în favoarea săracilor – minunat! Ea face și așa ceva. Apoi continuă… Îmbrăcămintea ei e descrisă ca fiind „din in și purpură”. Înseamnă că e de o calitate foarte înaltă. Am spune că este o haină foarte luxoasă.

Dar ascultați: „Dar tărie și demnitate sunt adevărata ei haină.” Superb, nu? Poartă deci haine fine, dar adevărata frumusețe a ținutei ei stă în tărie și demnitate. Cum a devenit puternică? Prin muncă. De unde vine demnitatea ei? Din munca ei. Cei care suferă de șomaj… și acesta e un blestem pentru societatea noastră… ce simt ei nu este doar povara financiară a situației, ci pierderea demnității e resimțită adesea de oameni atunci când își pierd locul de muncă, mijloacele de trai. De aici vine.

Apoi iată: nu doar munca fizică, nu doar investițiile, nu doar dăruirea pentru săraci, ci ascultați ce vine: „Își deschide gura cu înțelepciune și legea bunătății este pe limba ei”. Face și muncă intelectuală! Papa Ioan Paul al II-lea spunea… Și a fost un om care cunoștea atât munca manuală, de când era tânăr, cât și de munca intelectuală: filozof, teolog, scriitor, profesor. El a vorbit despre biroul său ca pe bancul său de lucru intelectual. Mi-a plăcut imaginea, pentru că muncesc mult așa. Și când stau la biroul meu, la calculator, mă gândesc deseori la această afirmație a Papei Ioan Paul al II-lea. Acesta este bancul tău de lucru intelectual. Investești multe ore de lucru într-o predică, un articol sau o carte. Ce faci atunci? Să ascultăm din nou: „Își deschide gura cu înțelepciune și legea bunătății este pe limba ei”. Face muncă intelectuală. Minunat, minunat!

Și apoi iată frumoasa concluzie cu care se termină lectura de astăzi: „Farmecul este înșelător, iar frumusețea este trecătoare.” E adevărat, nu? „Oh, această persoană e fermecătoare!” Poate fi ceva înșelător. Poate e fermecătoare pentru că vrea să obțină ceva de la voi. E fermecătoare pentru că joacă un joc. Frumusețea? Știm cu toții: este efemeră. Chiar și la cei mai frumoși oameni – cât durează? Nu prea mult. Ascultați: „Dar femeia care se teme de Domnul merită laudă. Dați-i după rodul mâinilor ei! Lucrările ei să o laude la porți!” Vedeți că ceea ce face acum, la final? E să coreleze toată această lucrare frumoasă pe care o face această femeie – intelectuală, morală, fizică, toată această lucrare pentru care se împlinește pe ea însăși – și o așază acum sub egida temerii de Domnul. Foarte potrivit! Sub Dumnezeu facem lucrarea care învinge melancolia, cu siguranță; dar mai mult decât atât: ne trezește capacitățile; dar și mai mult: ne oferă demnitatea pe care Dumnezeu dorește să o avem.

Așadar, în lumina acestei frumoase lecturi, aș putea să vă invit pe toți cei ce mă ascultați acum, când mergeți la muncă – oricare ar fi… de la spălatul vaselor, la a merge în birourile dintr-un zgârie-nori, la îngrijirea familiilor lor, la munca intelectuală – nu contează ce este. Dar gândiți-vă la aceasta ca la o colaborare cu scopurile lui Dumnezeu. Vedeți-o ca pe un act spiritual, ca pe un act moral, ca un act care vă aduce în comuniune cu scopul lui Dumnezeu. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și nu uitați să vă abonați la canalul meu YouTube.