Preocuparea centrală a vieților noastre

Pacea să fie cu voi! Prieteni, vreau să mă concentrez în această duminică pe a doua lectură, care e luată din magnifica Scrisoare întâia către Corinteni a Sf. Paul. Apropo, dacă începeți cu Sf. Paul, nu e un loc rău pentru a începe. O găsiți imediat după Scrisoarea către Romani, în Noul Testament. Scrisoarea întâia către Corinteni e plină de o bogată spiritualitate și teologie. Dar în pasajul nostru de azi, Paul vorbește despre ce stă în centrul vieții sale. Și este însăși tema pe care au subliniat-o ultimii cinci Papi. Mă refer la evanghelizare. Așa că ascultați-l acum pe Paul: „Dacă vestesc evanghelia, nu am nici un motiv de laudă, pentru că datoria mă obligă. Și vai mie dacă nu vestesc Evanghelia!” Magnific, nu? E atât de tipic pentru Paul.

Ne expune ceea ce stă în centrul vieții sale: predicarea a ceea ce el numea euangelion, Vestea cea Bună, god-spell (în eng. veche). Termenul avea atunci rezonanțe multiple pentru audiența lui Paul, care era un fel de amestec de evrei și greco-romani. Evreii probabil auzeau ecouri din Isaia: „Cât sunt de plăcute pe munți picioarele celor care aduc vestea cea bună”. Aici este vorba despre întoarcerea captivilor din exilul babilonian. Este un mesaj de eliberare din sclavie. Oamenii din cultura greco-romană rezonau probabil în mod diferit, auzind un alt ecou – și anume cel al unei victorii militare romane și imperiale. După o mare cucerire, împăratul sau generalul trimitea literalmente „evangheliști” înaintea sa: pe cei cu euangelion, vestea bună, că împăratul sau generalul a câștigat o victorie.

Combinând deci aceste două lucruri, am putea spune că Paul vorbea despre o mare victorie câștigată, însemnând o eliberare din captivitate și o întoarcere din exil. Aceasta este euangelion pe care e obligat să o predice. „Vai mie dacă nu vestesc această Veste Bună!” Acum să o spunem foarte explicit: el vorbește despre moartea și Învierea lui Isus. Pe cruce, toate puterile lumii au venit asupra Lui. Pe cruce, ura, cruzimea, violența, nedreptatea, toate acestea, toată disfuncția umană a venit asupra Lui. Dar apoi, în Înviere, puterea lui Dumnezeu asupra tuturor acestor forțe s-a manifestat clar. Prin urmare, Dumnezeu a dobândit victoria asupra a ceea ce ne chinuia. A dobândit victoria asupra păcatului și morții. Prin urmare, suntem eliberați. Prin urmare, exilații se pot întoarce. Aceasta este euangelion: vestirea morții și Învierii lui Isus.

Acum, în această lumină, să privim poate într-un mod nou un pasaj celebru din Paul către coloseni. Ascultați: „Principatele și puterile le-a despuiat și le-a denunțat în public după ce a triumfat asupra lor.” Noi am putea rata aceasta în sec. XXI, dar nimeni, credeți-mă, din sec. I, nu ar fi ratat la ce se referă. Și anume la parada victorioasă a unui general roman. Odată ce învingea o putere, îi aducea pe liderii acelei armate și conduceri și pentru a-i batjocori, pentru a-i umili, îi punea să defileze pe străzi în lanțuri. Așadar Paul spune ce a făcut Cristos: El e marele învingător asupra păcatului și morții și pune să defileze aceste puteri acum învinse, umilindu-le, arătând triumful lui Dumnezeu asupra lor. Aceasta este euangelion; aceasta este Vestea Bună.

Și ce spune el e: „A proclama această victorie este sensul întregii mele vieți. Orice altceva se învârte în jurul acestei mărețe sarcini.” Și, atenție, așa trebuie să fie și pentru noi. Cum își desfășoară Paul lucrarea de evanghelizare? Ne spune în acest mic pasaj. Ascultați: „M-am făcut sclavul tuturor ca să îi câștig pe cât mai mulți.” Ce nu urmărește cu viața lui? Nu urmărește slavă pentru ego-ul său, nu urmărește succesul lumesc, nu urmărește victoria militară, nu urmărește triumful politic, nu urmărește să devină bogat, celebru, puternic – nici una dintre acestea nu contează pentru Paul. „Vai mie dacă nu evanghelizez! Prin urmare, sunt dispus să devin sclavul tuturor, ca să îi câștig pe cât mai mulți.” Paul pune pe primul loc evanghelizarea, subordonând toate celelalte preocupări ale sale acestei mărețe preocupări.

Continuă… ascultați: „Am devenit slab pentru cei slabi, ca să îi câștig pe cei slabi. M-am făcut totul pentru toți, ca să îi câștig măcar pe unii.” Câți oameni ar spune, în vremea lui sau a noastră, „Voi deveni slab. Acesta este scopul vieții mele”? Nu, nu! Toții ne dorim să fim puternici, de succes și celebri. Paul spune: „Nu, nu! Sunt dispus să devin slab.” De ce? „Pentru că vreau să ajung la cei slabi. Voi merge la cei mai marginalizați, cei mai mici, cei mai uitați. Voi deveni marginalizat, mic și uitat împreună cu ei, pentru că sarcina mea este să evanghelizez. Voi deveni, fie, totul pentru toți! Voi fi bogat cu bogații, sărac cu săracii, de mijloc cu cei de mijloc. Mă voi duce la cei din centrul culturii [așa face]. Voi merge la periferie [așa face]. Voi deveni totul pentru toți, pentru că știu esențialmente ce urmăresc și voi face practic orice pentru a atinge acel obiectiv măreț.”

Mă gândesc aici la câțiva succesori ai Sf. Paul, dintre marii misionari și evanghelizatori din tradiția noastră. Gândiți-vă la Sf. Francisc Xavier, din acea tovărășie inițială din jurul Sf. Ignațiu, unul dintre primii iezuiți. Iar Ignațiu, deși îl iubea ca un mare prieten, l-a trimis, din toată inima, și nu l-a mai văzut niciodată; l-a trimis în chiar celălalt capăt al lumii, în India și în China. Ei bine, Francisc Xavier, când era în India, și-a dat seama că persoanele sacre, îmbrăcate în zdrențe și trăind printre săraci, păreau ca niște… coate-goale. Deci așa s-a îmbrăcat, așa a acționat. A spus: „Bine, voi deveni slab și sărac cu cei slabi și săraci. Voi face ceea ce trebuie să fac pentru a evangheliza.” Dar apoi, unul dintre succesorii săi, Matteo Ricci, când a evanghelizat câțiva ani mai târziu în China, și-a dat seama că, nu, persoanele sacre erau văzute ca fiind foarte nobile, îmbrăcate în haine scumpe, trăind la curtea imperială. Și atunci așa a făcut Matteo Ricci. „Voi deveni sărac cu cei săraci, dacă aceasta funcționează. Voi deveni bogat cu cei bogați, dacă aceasta funcționează. Orice conduce la evanghelizare – aceasta mă interesează.”

Din nou, ascultați-l pe Paul: „M-am făcut totul pentru toți, ca să îi câștig măcar pe unii.” Prieteni, cum ar fi dacă preocuparea dominantă a vieții voastre ar fi a aduce oamenii la Cristos? Toți avem diverse preocupări. Înțeleg. Și eu am și alte preocupări. Dar dacă am spune: între toate acestea, numărul unu, principiul organizator și central e a-i aduce pe oameni la Cristos? „Sunt dispus să fac tot ce e nevoie pentru a atinge acest scop.”

Bine. Care sunt deci lecțiile pentru noi? În primii ani ai sec. XXI, noi fiind moștenitorii acestei minunate obligații de a evangheliza – care sunt lecțiile pentru noi? Ei bine, din nou, voi spune: trebuie să ne organizăm viețile în jurul evanghelizării. Nu spun că trebuie toți să devenim evanghelizatori profesioniști. În viața mea, sunt, dacă vreți, un fel de evanghelizator profesionist datorită vocației mele de preot și Episcop și din tot felul de motive. O fac într-un mod foarte oficial. Nu vreau să spun că toți trebuie să faceți aceasta. Dar vreau să spun că fiecare persoană botezată trebuie să facă preocuparea centrală a vieții sale din împărtășirea prieteniei cu Isus Cristos.

Iată un mod de a verifica aceasta. Când vă treziți dimineața și imediat începeți să vă gândiți la ziua voastră, la ce trebuie să faceți… Bine, e firesc – de la cumpărături la ajunsul la locul de muncă, până la grijile pentru familia mea – tot felul de lucruri. Dar dacă, în primul și în primul rând, în centrul tuturor acestor lucruri, dar dacă întrebarea întrebărilor este: „Cum pot aduce astăzi pe cineva la Cristos?” Vă spun: toată viața vi se va schimba. Veți simți: toată viața vi se va schimba dacă veți spune că aceasta e întrebarea nr. 1 pe astăzi. „De ce a fost pusă acea persoană în calea mea?” Ei bine, poate că e o oportunitate pentru evanghelizare. „Care este cel mai mare lucru pe care îl am? Care este comoara comorilor dacă nu relația mea cu Cristos, învingătorul păcatului și al morții? Și vreau să împărtășesc aceasta cu oamenii.” Viața vi se va schimba dacă veți face din aceasta preocuparea centrală.

A doua lecție, legat de aceasta: trebuie să ne gândim la ceilalți nu ca la obiecte de utilizat. E modul în care gândim mulți dintre noi, păcătoșii: „O! Pot folosi sau manipula această persoană în scopurile mele”. Nu așa! Nu trebuie să le vedem ca blocaje enervante în calea atingerii obiectivelor mele. „Iată ce vreau! Și există acea persoană cu nevoile sale, cu obsesiile sale și care îmi stă în cale.” Avem tendința să gândim așa despre ceilalți. Dar dacă ne-am gândi la ei ca la persoane pe care trebuie să le evanghelizez? Dacă pot parafraza puțin aici cuvintele lui Josemaría Escrivá… În loc să spun: „De ce mă enervează acea persoană? Ce fac cu acea persoană enervantă?” ce ar fi dacă aș spune: „Hmmm. De ce a pus Dumnezeu în calea mea acea persoană, și cum pot să o evanghelizez?” Nu priviți oamenii ce poate la suprafață sunt destul de dificili și enervanți pur și simplu ca fiind așa, ci priviți-i ca pe o invitație, o ocazie de a proclama Vestea cea Bună.

Amintiți-vă și că noi evanghelizăm prin limbajul nostru, prin vorbirea noastră explicită – este adevărat. Fiți gata oricând să dați cont de speranța voastră, cum spune Sf. Petru. Deci e adevărat – nu am nimic împotrivă; sunt cu totul pentru. Dar, în același timp, evanghelizăm adesea prin calitatea vieților noastre morale. Ce aduce oamenii la Cristos? Poate fi pur și simplu bunăvoința ta. Poate fi compasiunea ta; amabilitatea și bunătatea ta fundamentală. Și își dau seama: „Hmmm. Acea persoană e creștină, e catolică. Poate că este ceva ce merită să fie examinat.” Aceasta este o formă de evanghelizare. Așadar, gândiți-vă la toți cei cu care intrați în contact ca la persoane pe care poate trebuie să le evanghelizați.

Și în fine, amintiți-vă acel instinct paulin. Deveniți slabi cu cei slabi, puternici cu cei puternici, disprețuiți cu cei disprețuiți – devenind totul pentru toți. Cu alte cuvinte: mergeți la ușa lor. Este greșit să evanghelizezi în acest fel: „Am înțeles totul, am răspunsurile, mi-am pregătit toate discursurile și pur și simplu ți le voi transmite ție și ție și ție, nediferențiat”. Nu, nu, nu! Evanghelistul înțelept citește întotdeauna situația cam ca un fundaș ce citește apărarea cu care se confruntă – care e mereu în mișcare – și un fundaș bun cere schimbarea strategiei, chiar nu este conform planului inițial. Dar văzând apărarea, trece la o strategie diferită. Bine. Evanghelistul înțelept știe că, da, cu unii oameni, funcționează argumentele; cu unii oameni, funcționează mărturia; cu unii oameni, merge să pui o întrebare într-un mod nou; cu unii oameni, funcționează bunătatea ta morală, grija ta pentru săraci. Orice ar fi, faceți-vă totul pentru toți: slab cu cei slabi, puternic cu cei puternici, căutător cu cei în căutare etc. Mergeți la ușa lor, cu alte cuvinte. Ignațiu de Loyola spunea: „Mergeți la ușa lor”. Dar scopul este să îi faci să treacă prin ușa ta – sau mai bine spus, prin ușa lui Cristos răstignit și înviat. Deci, prieteni, concluzionând, putem cu toții să spunem și să vorbim serios: „Vai mie dacă nu evanghelizez”? Putem pune această preocupare în însăși centrul vieții noastre?

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și nu uitați să vă abonați la canalul meu YouTube.