Puțină solitudine?

Thomas de Kempis

Puțină solitudine? Într-o vreme în care viața noastră pare moartă dacă nu e socială, cu „share” la tot ce facem, iată un sfat din sec. XIV.

Caută timpul potrivit pentru a te întoarce în tine însuți și cugetă adeseori la binefacerile lui Dumnezeu. Lasă la o parte lucrurile ce-ți ațâță curiozitatea. Citește lucruri care să-ți stârnească mai curând căința decât voia bună în suflet. Dacă ai fugi de pălăvrăgelile de prisos și ai ocoli drumurile zadarnice, dacă ți-ai feri urechile de ascultarea tuturor noutăților și zvonurilor, ai găsi timp din belșug și prilej nimerit pentru a stărui în meditații evlavioase. Cei mai mari sfinți ocoleau, pe cât puteau, adunările oamenilor și alergau mai curând să-i slujească lui Dumnezeu în ascuns.

Bine a spus cel ce scria: De câte ori am fost printre oameni, mai puțin om m-am întors acasă (Seneca, Epist. 7). Același lucru ni se întâmplă deseori, atunci când prisosim cu vorba în adunări. Este mai lesne să păstrezi tăcerea cu totul, decât, vorbind, să nu aluneci în vorbirea de prisos. Este mai ușor să stai ascuns la tine, decât să te păzești cum se cuvine în afară. Așadar, acela care vrea să ajungă la o viață lăuntrică și spirituală, trebuie să se îndepărteze de mulțime, împreună cu Isus. Nimeni nu se arată fără primejdie în lume, decât dacă îi place singurătatea. Nu poate vorbi nimeni, decât dacă știe să iubească tăcerea. Nimeni nu poate fi mai mare cu siguranță, decât dacă știe să fie mai mic, cu plăcere. Nimeni nu poate porunci cu siguranță, dacă nu a învățat bine virtutea ascultării.

În tăcere și în tihnă înaintează sufletul evlavios și pătrunde tainele Scripturii. Aici află izvorul lacrimilor cu care să se spele și să se curețe în toate nopțile, pentru a fi cu atât mai aproape de Creatorul său cu cât a stat mai departe de vâltoarea tuturor celor lumești. Așadar, de acela care se desparte de cunoscuți și de prieteni se va apropia Dumnezeu, împreună cu îngerii săi sfinți. Este mai bine a trăi ascuns și a te îngriji de mântuirea proprie, decât a face minuni, neglijându-te pe tine însuți. Este vrednic de laudă cel consfințit lui Dumnezeu, care iese rareori în lume, care se păzește de a fi văzut și care nu dorește să vadă pe alții.

Thomas de Kempis
Imitațiunea lui Cristos I.20

[etichete]

Fii Cristofor!

[share]

Alte informații

Știi ceva despre Thomas a Kempis?

Citește despre viața lui

Tehnice

Realizare grafică: Radu C. Cristofor
Data publicării: 2 decembrie 2016
ID intern: 00402