Regele tuturor, Războinicul milostivirii

Pacea fie cu voi. Prieteni, am ajuns la marea sărbătoare a lui Cristos Rege, care este întotdeauna ultima duminică a anului liturgic. Gândiți-vă la regele care vine la sfârșitul unei procesiuni lungi, în palatul său. Ei bine, îl avem pe Cristos Regele la sfârșitul marii procesiuni a anului liturgic. Ceea ce vreau să fac este să ne uităm la trei dimensiuni ale regalității lui Cristos, câte una din fiecare dintre cele trei lecturi propuse pentru astăzi.

Prima are de-a face cu David. Ne uităm la a doua Carte a lui Samuel, o carte cu care am lucrat câțiva ani din viața mea. Am scris un comentariu teologic despre 2Samuel. Și avem aici o referire la acel moment când David a devenit rege al tuturor triburilor. A fost implicat într-un mare război civil cu adepții lui Saul, multă vreme. David și-a consolidat puterea în partea de sud a Țării Sfinte. Dar apoi, în cele din urmă, triburile din nord au venit la el și iată ce au spus: „Iată, suntem os din oasele tale și carne din carnea ta!” E o exprimare interesantă. Ei nu spuneau doar: „Iată-ne, supușii tăi. Iată-ne, dornici să trăim sub conducerea ta politică.” Ei au recunoscut cumva că sunt carne și oase cu David, că făceau parte din „trupul lui mistic”, să spunem așa. Ceea ce vedem aici este o temă de bază în Biblie: regele este cel care atrage triburile împreună. În persoana lui! Nu doar prin mașinațiunile lui politice, ci în persoana lui, el este cel care reunește națiunea.

Teologul Johann Adam Müller, ce a scris la începutul sec. al XIX-lea, a propus o înțelegere a preoției și a episcopatul și a papalității pe care am găsit-o întotdeauna convingătoare. A spus că fiecare parohie are nevoie de o singură persoană să fie semnul și executantul unității ei. De aceea fiecare parohie are nevoie de un paroh, și nu de o echipă parohială sau de 3-4 care lucrează împreună, ci de o singură persoană care simbolizează și realizează unitatea parohiei. De asemenea, a spus el, de aceea fiecare Dieceză are nevoie de un Episcop, nu o echipă de Episcopi, nu un comitet, ci are nevoie de o persoană, care în acest mod mistic, poate aduna la un loc. El rezumă unitatea întregii Dieceze. Și Müller scria într-un moment în care exista multă controversă între catolici și protestanți despre papalitate. „De ce ar trebui să existe acest mare conducător monarhic?” Cam aceasta era obiecția protestantă. Răspunsul lui Müller a fost: același principiu. Întreaga Biserică, din toată lumea, are nevoie de o singură persoană în care își poate găsi unitatea. Așadar, înainte de orice decizie particulară ce o ia Papa sau un Episcop sau un paroh, există acest atribut simbolic.

David îl avea. „Recunoaștem”, au spus ei: „tu ești os din oasele noastre, carne din carnea noastră. În tine găsim unitatea noastră.” Acum aplicați aceasta, oameni buni, lui Cristos. Cine este El? El este Cel în care întreaga lume își găsește unitatea. Când Fiul Omului este înălțat pe cruce, îi va atrage pe toți oamenii la Sine. Muntele Sion, adevăratul pol al pământului – toate triburile urcă, triburile Domnului. Dar prin triburile Domnului, toate triburile lumii. Mă gândesc mereu, când vorbesc despre aceasta, la marile brațe ale Colonadei lui Bernini, care se întind de la Bazilica San Pietro. Și simbolismul este foarte clar: doresc să îmbrățișeze întreaga lume. Ceea ce îi spunem cu toții lui Cristos este: „Suntem os din oasele Tale și carne din carnea Ta. Suntem membri ai Trupului Tău Mistic. Sub domnia Ta, ne găsim unitatea.” „De ce nu ar trebui ca Biserica să fie condusă de un comitet?” Nu ne vom găsi unitatea în același mod. De ce există un singur Domn, o singură credință, un singur Botez? Din același motiv. Ne găsim unitatea sub regalitatea lui Cristos. Bine.

O temă conexă acum, care vine din a doua lectură, din Paul către Coloseni. Este un imn de laudă, în multe feluri, această scrisoare, către Cristosul cosmic. Este o temă frumoasă faptul că, în Cristos, toate lucrurile din lume sunt adunate. Au fost create de El. Au fost create pentru El. El este Alfa, El este Omega, Acela din care vin toate lucrurile, Cel la care toate lucrurile se întorc și așa mai departe. Dar Paul vorbește în Coloseni și despre Isus războinicul. Atenție: absolut fiecare rege din Israel a fost un războinic. Face parte din ce însemna să fii rege. Te luptai cu dușmanii Israelului. Așa cum v-am mai spus, citiți Biblia simbolic aici, Israel reprezentând puterea lui Dumnezeu în lume, toți vrăjmașii săi reprezentând puterea păcatului. Așa că, desigur, regii israeliți s-au luptat. Acest lucru poate fi simbolizat de amaleciți sau filisteni sau asirieni sau babilonieni sau greci sau romani. Ei simbolizează opoziția față de căile lui Dumnezeu. Dar fiecare rege al lui Israel este un luptător.

La fel și Isus. De la început are parte de opoziție. Amintiți-vă: auzim că la anunțarea venirii lui Cristos, acest Prunc Cristos, Irod, și tot Ierusalimul cu el, tremură de neliniște. Irod încearcă să îl elimine în cel mai brutal mod posibil. Din momentul în care apare public pe scenă, Isus întâlnește forțe ce i se opun, atât vizibile, cât și invizibile. Forțele vizibile vin împotriva Lui. Fie că este vorba despre cărturari, despre farisei – reprezentanții religiei oficiale a vremii -, fie că e vorba de autoritățile politice, dușmanii vizibili vin împotriva Lui. La fel și dușmanii invizibili. De la început, Isus este un exorcist. Isus se confruntă cu puterile invizibile ale întunericului. Și apoi, desigur, toată viața Lui ajunge la un punct culminant pe cruce, unde toate puterile întunericului se dezlănțuie asupra Lui. Îl urmăresc. Iată cum spune Paul: „El ne-a eliberat de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Iubitului Său Fiu”. Este un verset extraordinar, oameni buni. El vorbește despre Dumnezeu Tatăl aici. El, Tatăl, ne-a salvat de sub puterea întunericului. Suntem noi toți, păcătoșii, prinși în păcatul nostru personal, dar și în păcatul sistemic.

El și-a trimis Fiul – El, Tatăl – în abandonarea totală, în întuneric. De ce? Pentru a ne smulge din întuneric. Nu putea fi ușor. Normal! De aceea a fost un Rege luptător. Trebuia să fie o bătălie, căci puterile întunericului – și, frați păcătoși, știți despre ce vorbesc, știți despre ce vorbesc atât la nivel personal, cât și instituțional – puterile întunericului nu vor să ne dea drumul. Și de aceea trebuie să existe un fel de mano a mano. Trebuie să fie o luptă. Și Fiul lui Dumnezeu a intrat în confruntare cu puterile întunericului. A mers mano a mano, luptă corp la corp. Citiți acum Evangheliile în această lumină. Nu vă gândiți la Isus ca la un fel de profesoraș inofensiv de etică sau de spiritualitate, de demult. Exact așa vor oamenii de azi să îl „domesticească”, apropo. Da, sunt foarte mulți învățători diferiți și mistici sufiți și rabini și înțelepți hinduși… și apoi este și Isus. Dar nu așa stau lucrurile deloc. Așa ceva îl face inofensiv. Pot să mă debarasez de El. Nu, nu! Adevăratul Cristos este un războinic, și a venit să ducă o luptă intensă. Din nou: „El ne-a eliberat de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Iubitului Său Fiu”. Vedeți voi, acest Rege s-a luptat cu regele lumii căzute, ne-a smuls din strânsoarea lui și ne-a adus în Împărăția Lui.

Vreți să înțelegeți Biserica, apropo, de-a lungul veacurilor? Continuă exact această lucrare. De ce i-a spus Isus lui Petru: „Tu ești Petru. Pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu vor birui împotriva ei”? Aceasta nu înseamnă că iadul va veni după noi și noi vom putea rezista. Nu, nu. Este invers. Este invers. La porți ataci o cetate inamic. Era cel mai slab punct. Ceea ce spune El e că porțile iadului nu ne vor rezista nouă. Noi mărșăluim! Noi suntem armata adunată acum sub stindardul lui Cristos Rege și continuăm să luptăm cu aceste puteri, continuăm să smulgem oameni din strânsoarea acestora. Seminariști, preoți, ascultați-mă: aceasta e treaba noastră. E treaba noastră să intrăm în această luptă sub domnia lui Cristos. Bine, intenționat folosesc un limbaj destul de dur: puternic, războinic, luptă.

Dar acum uitați-vă la Evanghelie și vedem cât de minunat de ciudat este totul. Ce vedem? „Sună ca și cum ați descrie, Preasfințite, un războinic davidic care va lua sabia – sau ajustați metafora: va lua o mitralieră și tancuri și bazooka și va merge contra puterilor întunericului.” Cum luptă regele davidic? El este înălțat pe o cruce romană, cel mai rău, mai dureros și mai umilitor mod de a muri. Cel mai clar semn posibil că nu ai fost Mesia lui Israel, era să fii omorât de dușmanii lui Israel. Pare pentru toți că puterile întunericului tocmai au câștigat. „Poate că tipului ăsta i-a mers bine pentru o vreme, dar în cele din urmă, puterile întunericului l-au prins.” Așa părea pentru toți. Ce spune El de pe cruce dacă nu: „Părinte, iartă-i, că nu știu ce fac”? Crucea este exact felul în care a luptat Regele, îngăduind ca tot întunericul lumii să vină asupra Lui. El l-a absorbit, să spunem așa, atenție, în milostivirea divină și mai mare. Când luptăm cu răul în termenii lui, pierdem. Chiar prin acel act, ne supunem lui. Ceea ce a făcut Isus a fost că a luat tot răul lumii în Sine și apoi l-a cufundat în milostivirea divină care este mai mare decât orice din lume.

De aceea, Isus înviat, când se arată discipolilor Săi și își arată rănile, rănile de luptă, dacă vreți – acestea sunt rănile Regelui care a mers până la capăt în această luptă mano a mano cu răul. Și-a arătat rănile ca semne de luptă, dar apoi le-a spus „Shalom”. „Pace.” Ceea ce a oferit a fost un cuvânt de iertare. Prin non-violență și iubire iertătoare câștigă Cristos Regele bătălia, ne strămută din puterea întunericului în propria Lui Împărăție. Prin acel mare act ne găsim unitatea în El. Vedeți, acesta este Cristos Regele, oameni buni. Priviți-l cu deplină seriozitate. Nu transformați aceasta într-o metaforă nevinovată. Nu, nu! Este un Rege în a cărui armată suntem chemați să luptăm. Dar apoi, nu înțelegeți acea metaforă în termeni lumești, de parcă ne-am lupta cu armele lumii. Nu, nu. Prin iubirea lui Dumnezeu care se golește pe sine, prin iertarea lui Dumnezeu, răul este biruit.

Astfel, pentru noi toți, de astăzi, întrebarea rămâne. A fost aceeași întrebare în ultimii 2000 de ani. Aveți de gând să luptați în armata Lui sau nu? Pentru că așa cum a văzut Sf. Ignațiu atât de clar – vedeți exercițiile sale spirituale – în cele din urmă, trebuie să ne alăturăm unei armate sau alteia. Vă alăturați armatei diavolului, vă alăturați armatei lumii căzute, sau vă alăturați armatei lui Cristos. Aceasta este singura decizie care contează în cele din urmă. În această solemnitate, în această mare sărbătoare a lui Cristos Rege, să îl recunoaștem pe El, Cel în care ne găsim unitatea, Cel care a luptat lupta cea bună până la capăt, tocmai prin iubire nonviolentă și iertătoare. Vă veți alătura armatei Lui sau nu? Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!