Rugăciunea lui Isus

Matt Fradd

Ați auzit de Rugăciunea lui Isus? Această rugăciune meditativă (asemenea Rozariului) ne invită să chemăm numele Domnului într-un act de pocăință. În acest material video, Matt Fradd explică cum ne ajută pentru a ne ruga fără încetare, așa după cum spune Sf. Paul în 1Tesaloniceni 5,17.

Traducerea subtitrării: Cristofori.

Durată: 6 min 8 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube
Etichete: *
Vă salut! Sunt Matt Fradd. Suntem la Ascension Presents. Apropo: ați observat că sunt într-un alt loc, nu? E casa mea. Am fost în biroul meu data trecută și tocmai am mutat filmarea în casa mea și de aceea arată diferit. Poate vă uitați la mine și vă gândeați: „A făcut ceva cu părul lui?” Nu e părul. Loc nou. Astăzi vreau să vorbesc despre Rugăciunea lui Isus.

RUGĂCIUNEA LUI ISUS

De la început, creștinii erau cunoscuți, chiar dinainte de a primi acest nume în Antiohia, drept cei ce cheamă Numele Domnului. Și are sens, nu? Isus însuși a spus: „Orice veți cere în Numele Meu vă va fi dat.” De aici a apărut Rugăciunea lui Isus. E foarte populară în cercurile ortodoxe, precum și în cercurile catolice răsăritene. E la fel de mult folosită și iubită în Răsărit pe cât e Rozariul de folosit și iubit în Apus. La fiecare nod spuneți o rugăciune, o rugăciune foarte simplă: „Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine, păcătosul”, sau o variație la aceste cuvinte. Inspirați și spuneți: „Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu” și apoi expirați: „ai milă de mine, păcătosul”. Spuneți așa până la capăt și nu vă opriți. E ceva ce puteți face toată ziua.

Vă gândiți: „Toată ziua?” Da, căci amintiți-vă: Pavel spunea – într-o Epistolă a sa, am uitat care – că trebuie să ne rugăm neîncetat, întotdeauna. Vă gândiți: „Cum mă pot ruga întotdeauna?” Toma de Aquino explică interesant în Summa Theologica. Spune că, într-un sens, nu te poți ruga neîncetat căci trebuie să pregătești cina, să te implici în activități lumești, mai ales dacă ai un loc de muncă, să interacționezi cu oamenii… Nu poți continuu să reciți Psalmi sau să mergi la Liturghie. Ai lucruri ce trebuie să le faci, ai îndatoririle tale. Mai spune: în alt sens adevărat ne putem ruga neîncetat, dorindu-l continuu pe Dumnezeu. Aceasta cred că ne ajută Rugăciunea lui Isus să facem. Ne ajută să îl dorim neîncetat pe Dumnezeu – așa văd eu cel puțin. Îmi reorientează într-un fel dispoziția interioară spre divin și începe să îmi fie foame după El.

E minunat la Rugăciunea lui Isus că e oarecum psihosomatică. După ce v-ați rugat, puteți lăsa (mătăniile) jos, dar pentru că v-ați folosit respirația pentru a vă ruga, veți continua să vă rugați chiar și neintenționat. Ajung adesea să mă trezesc dimineața spunând: „Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine, păcătosul”, fără să vreau. Ceea ce cred că e un lucru chiar frumos. Soția mea a făcut așa recent, interesant. A trecut printr-o intervenție chirurgicală majoră, din păcate – e bine, mulțumesc de întrebare – și când a ieșit din anestezie, spunea: „Doamne Isus Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine, păcătosul”. Nici nu își amintea că spusese așa – asistenta i-a spus. Cred deci că e un mod foarte frumos de a te ruga.

Mă gândesc la două lucruri din Scriptură: avem rugăciunea vameșului, „Doamne, ai milă de mine, păcătosul”, și mărturisirea de credință a lui Petru, în care spune „La cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice.” „Tu ești Fiul lui Dumnezeu.” Cred că în Rugăciunea lui Isus putem uni aceste două lucruri foarte importante. Facem o mărturisire, o proclamare a credinței: „Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu”. A doua Persoană a Preasfintei Treimi e divină, e Dumnezeu. Fac această afirmație iar apoi, când expir, spun: „ai milă de mine, păcătosul”. Recunosc deci divinitatea Lui, recunosc starea mea jalnică, și când cele două sunt împreună, e minunat.

Nu cred că trebuie să vedem mila ca iertarea păcatelor, deși avem continuu nevoie de aceasta, dar și de altele. Vă puteți imagina un orb care îi spune unui medic: „Vă rog, examinați-mă! Sunteți bun? Știu că sunteți solicitat, dar examinați-mă, aveți milă de mine!” Nu e vorba doar de a-mi ierta păcatele ci și de a-mi da ce îmi trebuie, ce am nevoie. Din nou, în Rugăciunea lui Isus, când îi spunem Domnului: „ai milă de noi, păcătoșii”, spunem: „Medicule divin, dă-mi ce am nevoie. Nu ceea ce vreau; dă-mi ce am nevoie.” Părinții răsăriteni, ce au vorbit așa frumos despre Rugăciunea lui Isus, spun că atunci când o recităm, nu trebuie să ni-l închipuim pe Isus în fața noastră. Nu e ca Rozariul, în care vă imaginați o anumită scenă din Evanghelii. Mai degrabă trebuie să recunoaștem că Cristos e prezent cu noi. Nu recunoaștem aceasta în mod vizual, dar știm în intelectul nostru că e prezent cu noi, și apoi ne rugăm.

Sunt deci două moduri în care vă puteți ruga, Părinții Bisericii recomandă aceasta: unul e alocând un timp semnificativ, 30 minute/zi, să stăm în tăcere și să ne rugăm. Și altul în timp ce îți vezi de ale tale. E ceva ce fac când merg la aeroport, trec prin aeroport, chiar dacă sunt pe scenă vorbind, sau culcat în pat noaptea, îmi place să țin (mătăniile) în mână – această comunicare constantă cu Domnul. Un alt lucru frumos e că face mult mai greu să păcătuiești. Dacă ați fi pe patul de moarte și ați ști că veți muri, ar fi mai probabil să păcătuiți sau mai puțin probabil? Ar fi mai puțin probabil. De ce? Pentru că urmează să fiți judecați. Sunteți, într-un sens foarte real, în fața tronului lui Dumnezeu, într-un mod în care nu ați mai fost în tot restul vieții (sau cel puțin așa pare). Când ne rugăm Rugăciunea lui Isus, îl punem continuu în fața minții pe Medicul divin ce ne iubește. E mult mai greu să păcătuiești când ești în comunicare permanentă cu Domnul.

Voi pune un link în note, de unde puteți cumpăra astfel de mătănii. Vin fie cu ceva de genul acesta la capăt, fie doar cu o cruce. Apropo, motivul pentru care are un ciucure… e gândit ca să ne putem șterge lacrimile. Aceasta e ideea ciucurelui – căci acesta e un act de pocăință. Puteți să vă luați cu ciucure sau fără. Vă voi da linkul, sub film, ca să vă puteți cumpăra, dacă doriți. Dacă aveți întrebări, scrieți #askMattFradd, mai jos și aș fi bucuros să vă răspund într-un videoclip viitor. Mă puteți urmări pe Instagram și Twitter, la @mattfradd, dacă vreți, și sper că o veți face. Mă bucur de discuție! Pe săptămâna viitoare!