Să ne concentrăm pe singurul lucru necesar
Episcopul Robert BarronPrieteni, Evanghelia acestei duminici este minunata și cunoscuta relatare cu Marta și Maria. Dar Biserica ne pregătește pentru aceasta într-un mod foarte interesant, dându-ne o primă lectură din Geneză 18 – relatarea misterioasă cu Abraham care e vizitat de trei oaspeți. Cele două narațiuni împreună ne arată că problema nu este ospitalitatea, nici faptul de a fi activ în opoziție cu contemplativ; mai degrabă, problema este de a fi concentrat pe multe lucruri în loc de singurul lucru necesar, în care toate celelalte tind să se încadreze la locul potrivit.
Clipul este subtitrat în română (traducerea: Matei și Oana C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.
Durată: 13 min 28 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română
Pacea să fie cu voi! Prieteni, Evanghelia de azi e minunata și cunoscuta relatare cu Marta și Maria. Dar Biserica ne pregătește pentru aceasta într-un mod foarte interesant, dându-ne o primă lectură din Cartea Genezei. Suntem în cap. 18. E această relatare foarte misterioasă cu Abraham care e vizitat de trei oaspeți. Dar ascultați cum începe aceasta, ce straniu este: „Domnul i s-a arătat lui Abraham”. Este deci o teofanie, o apariție a lui Dumnezeu. „Domnul i s-a arătat… la terebinții din Mamre pe când el ședea la intrarea în cort, în timpul arșiței zilei. Și-a ridicat ochii…” și ce a văzut Abraham? A văzut „trei bărbați stând în picioare aproape de el”. Ei bine, cum poate un creștin să nu fie fascinat de aceasta? E descrisă ca o teofanie, o apariție a lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, și totuși El apare ca trei figuri. Știți acea icoană minunată pictată de Rubliov, artistul rus, e cu Preasfânta Treime, spunem mereu, dar e de fapt o imagine cu acești trei vizitatori ai lui Abraham, care sunt recunoscuți ca un fel de prefigurare a revelației trinitare, a Tatălui, a Fiului și a Spiritului.
Și ascultați acest detaliu interesant: „I-a văzut [e vorba de Abraham] și a alergat de la intrarea în cort ca să îi întâmpine și s-a prosternat până la pământ și a zis: «Doamne, dacă am aflat har în ochii tăi…»” Se spune deci că s-a închinat în fața Lor, a celor trei, dar apoi li se adresează cu „Doamne”, ca unuia singur. Interesant, cel puțin, acest joc între unu și trei, pe care noi, creștinii, îl recunoaștem. Dar iată ideea pe care vreau să o subliniez. Odată ce înțelege că aceasta e o teofanie, o apariție a lui Dumnezeu, ce face el? Ei bine, răspunde cu această ospitalitate copleșitoare. Așadar, îi servește el însuși și pune să fie ucis vițelul îngrășat și pregătește băuturi și mâncare și apoi le pune masa el însuși. Și spunem, pe de o parte, da, e o imagine frumoasă a ospitalității din Orientul Mijlociu. E interesant și acest lucru; într-o țară destul de aspră, când un călător întâlnește o așezare, poate fi o chestiune de viață și de moarte. El a traversat un deșert. Nu e doar o chestiune de: „O! Lasă-mă să îți ofer ceva ca gustare.” Poate fi o chestiune de viață și de moarte, așa că arătau o mare ospitalitate. Frumos!
Dar se întâmplă ceva spiritual mai profund. Odată ce știi că ai de-a face cu Dumnezeu, El merită toată atenția ta. Viața ta este despre El. Toate gândurile tale, toate mișcările tale, toate acțiunile tale sunt despre El, sunt concentrate și centrate pe El. E prioritatea acordată lui Dumnezeu în viață. Așa ceva trebuie să vedem aici: unicitatea atenției lui Abraham, claritatea priorităților sale. Nu există concurență aici. Nu spune: „Lăsați-mă să mă ocup de alte câteva lucruri înainte să vin la voi trei”. Nu, nu. El este concentrat doar pe Ei. Nu: „O, îi pun pe slujitorii mei să facă aceasta pentru mine”. Nu, nu. O va face el însuși. El devine slujitor odată ce știe că este în prezența lui Dumnezeu. Nu te joci cu Dumnezeu! Nu îl faci pe Dumnezeu secundar sau terțiar în viața ta, nu, nu! El este punctul central al atenției tale. Bine. Având aceasta în minte, cred că e foarte interesant că Biserica ne oferă această relatare.
Ne întoarcem acum la cunoscutele Marta și Maria. Pot să spun, după ani de predicare pe acest episod, e unul care îi deranjează mult pe oameni. Aud multe plângeri despre relatarea cu Marta și Maria, de obicei de la oameni care o apară pe Marta, că Isus este prea dur cu această femeie. Știți relatarea: Isus vine în casa Martei și a Mariei, surorile lui Lazăr. Marta e prinsă, se spune, în toate detaliile legate de ospitalitate. Vreau să spun, iată primul lucru: ar trebui să știm din prima relatare, din Geneză, că nu e criticată ospitalitatea. Nu aceasta e problema. Abraham a fost într-o activitate frenetică legată de ospitalitate. Nu aceasta e cu adevărat problema. Dar Marta e preocupată de toate acestea iar Maria stă atentă în atitudinea unui discipol la picioarele lui Isus. Așa te așezai când venea un mare învățător, un rabin. Te așezai la picioarele lui și sorbeai cuvintele lui. Iat-o așadar pe Marta ocupată și pe Maria contemplativă și concentrată. Și Marta, știm toți, se plânge: „Doamne, spune-i să mă ajute. Iată-mă, mă ocup de toată această operațiune.” Imaginați-vă când sunteți în bucătărie și vă agitați și încercați să pregătiți cina; toți acești oameni și diferitele cerințe și trebuie să cronometrați gătitul etc. etc. și trebuie să îl salutați pe acesta și trebuie să aveți grijă de aceea. E mult! Oricine a ținut o petrecere știe ce solicitant e. Așa că Marta, de înțeles, se plânge de sora ei care stă pur și simplu fără să facă nimic, din câte vede ea.
Care este răspunsul lui Isus? „Marta, Marta.” Îmi place aceasta, dubla folosire a numelui ei acolo; arată intimitatea, că ei chiar erau prieteni. E minunat; cred că auzim adesea de interlocutorii lui Isus sau de discipolii Săi sau de apostolii Săi oficiali, apoi de adversarii Lui etc. Dar este destul de rar să auzi despre prietenii Lui și să îi vedem în acțiune. Și acele cuvinte pentru mine sunt o dovadă. Așa vorbești cu cineva cu care ești intim, cu care ești prieten. „Marta, Marta, pentru multe te mai îngrijorezi și te frămânți, însă un lucru e necesar.” Aceasta e cheia, consider eu, pentru această relatare. Nu ospitalitatea e problema. Din nou, Abraham a arătat o ospitalitate frenetică. Nu e ca și când: „O, ea trăiește o viață activă iar viața activă nu e la fel de bună ca viața contemplativă”. Nu cred că aceasta ajunge la rădăcină.
Din nou, ascultați: „Marta, pentru multe te mai îngrijorezi și te frămânți”. Ca majoritatea dintre noi. Chiar acum aș putea să vă spun – nu vă voi plictisi cu aceasta, dar… – toate lucrurile mărunte de care sunt preocupat. Unele nu sunt așa mici, dar vreau să spun toate multele lucruri ce mă preocupă acum: viața mea personală și viața mea profesională, viața mea de Episcop, această obligație, această oportunitate pastorală, această persoană dorește să vorbească cu mine, cu această persoană am vorbit săptămâna trecută și încă nu am rezolvat situația. Toate acestea, multe lucruri. Le aveți și voi. Mi-ați putea spune chiar acum multele lucruri pentru care sunteți neliniștiți și supărați. Problema este că dacă ne concentrăm pe multe, rămânem într-un fel de conștiință fragmentată. Aceasta și aceea și: „O, mă îngrijorează aceea, și aceea îmi amintește de aceasta, și ieri s-a întâmplat aceasta și apoi mâine se va întâmpla aceasta”. Și sunt astfel împărțit. Amintiți-vă: unul dintre numele diavolului este ho diabolos, dia-ballein înseamnă „a împrăștia” în multe părți. E un semn al demonicului faptul că sunt împrăștiat. De aceea sunteți neliniștiți și îngrijorați. Este nevoie de un singur lucru. Și pe acela l-a ales Maria.
Îmi place latina. Vedeți această Evanghelie în latină, expresia: unum necessarium, singurul lucru necesar. Care este acesta? Spune El: „Nu vă faceți griji pentru toate aceste lucruri particulare”? Nu, nu. Ci ascultați acum: în mijlocul la toate, sub toate acestea, înconjurând toate acestea, determinând toate acestea, este singura mare preocupare care este Dumnezeu. Când sufletul meu este concentrat în întregime asupra lui Dumnezeu, atunci înțeleg cum multele lucruri se potrivesc în viața mea, atunci pun într-o poziție secundară sau terțiară toate acele multe lucruri particulare pentru care sunt îngrijorat. Dar mai presus de toate, prin toate acestea, sub toate acestea, singurul lucru măreț, unum necessarium, e Dumnezeu.
Țineți minte că v-am mai spus, e o idee metafizică: că Dumnezeu nu este un lucru între multe. Așa că sunt preocupat de întâlnirea mea de mâine, sunt preocupat de această conversație pe care am avut-o ieri, sunt preocupat de ce se va întâmpla săptămâna viitoare, sunt preocupat de Dumnezeu și sunt preocupat de mașina mea… Ei bine, nu, nu așa funcționează. Există toate lucrurile mărunte și apoi, înglobându-le pe toate, sub toate acestea, prin toate acestea este Dumnezeu, care nu e o ființă între multe ci însuși actul pur de a fi, ceea ce dă naștere la totalitatea lucrurilor finite, Creatorul tuturor lucrurilor, ipsum esse, în expresia lui Toma de Aquino. Însăși natura lui Dumnezeu este a fi. Prin urmare, când mă concentrez asupra lui Dumnezeu ca unum necessarium, atunci orice altceva din viața mea tinde să se așeze în locul potrivit. Când nu mă concentrez pe Dumnezeu, ce se întâmplă cu mine? Devin ca Marta. Sunt îngrijorat și supărat pentru toate aceste multe lucruri căci nu am găsit unum necessarium. „A ales partea cea bună.” Nu înseamnă că a ales contemplativul în locul activului; Nu aș pune-o așa. Cred că e prea simplist. Maria se concentrează pe singurul care contează cu adevărat, care este Domnul. Și apoi își vede restul vieții în ordinea cuvenită și cu prioritizarea corespunzătoare.
Acel citat minunat din Sf. Augustin îmi vine mereu în minte aici. El spune: „Ama Deum et fac quod vis”. Aceasta înseamnă: „Iubește-l pe Dumnezeu și fă ce vrei”. Și sună ca un fel de permisivitate, dar nu este așa. Dacă îl iubești pe Dumnezeu, ai găsit unum necessarium, te concentrezi cum se cuvine pe Dumnezeu, atunci restul vieții tale se va așeza în armonie. Dacă îl iubești cu adevărat pe Dumnezeu, vei face ceea ce trebuie. Vei găsi modul potrivit de a ordona și organiza toate multele lucruri. Dar dacă nu ești concentrat pe Dumnezeu, atunci multele lucruri tind să îți distragă atenția și devii neliniștit și supărat. Așadar, gândiți-vă la Marta acolo. Uitați, suntem toți păcătoși aici, toți cădem în aceasta. Când vă treziți copleșiți de neliniști, puneți o întrebare simplă: „Am găsit unum necessarium? Este Dumnezeu în mod clar centrul vieții mele?”
Bine. Permiteți-mi să închei cu o recomandare practică. Marele Fulton Sheen a făcut din aceasta cu adevărat centrul vieții sale spirituale. A fost preluată de fapt la câteva generații după Sheen, de mulți dintre tinerii cărora le-am predat în seminar. Am făcut din aceasta practica mea începând de acum mulți ani: Ora Sfântă. Încep fiecare zi, mă ridic din pat, e primul lucru pe care îl fac: merg în capela mea și petrec o oră în rugăciune. Mă rog Liturgia Orelor, care este obligația mea ca preot, dar poate mă rog Rozariul, poate fac Rugăciunea lui Isus. Poate doar stau în tăcere. Poate doar spun: „Doamne, ajută-mă”, timp de zece minute. Ideea este că încep ziua în mod conștient concentrat pe unum necessarium. Și aceasta cumva îmi pune toate preocupările neliniștite la locul lor. Ele nu dispar, sunt încă îngrijorat și preocupat de toate acele lucruri diferite. Dar – uitați, sunt un păcătos, nu reușesc întotdeauna perfect – dar încerc să le plasez mereu în contextul la unum necessarium. În felul acesta, Marta și Maria pot fi amândouă împreună. Gândiți-vă la Abraham: în clipa în care a știut că acesta e Dumnezeu, totul a fost dat la o parte și a fost cu totul devotat. Bun. Trăiți-vă viața așa și veți vedea că multele preocupări tind să își găsească locul potrivit. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!