Se opune știința credinței?

Episcopul Robert Barron

Prieteni, presupusul război dintre religie și știință este luat de bun de mulți tineri care se dezic de Biserică astăzi. Dar magii au urmat atât știința, cât și religia și, în baza calculelor lor, au făcut o călătorie pentru a-și oferi darurile lui Cristos. Știința nu i-a îndepărtat de Dumnezeu, ci i-a condus spre credință.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Matei C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 13 min 40 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube originalul

Etichete:

Pacea să fie cu voi. Prieteni, probabil majoritatea știți că petrec mult timp încercând să ajung la tineri care s-au îndepărtat de Biserică. Așa că studiez această problemă de mult timp. Și în studiu după studiu, sondaj după sondaj, adesea motivul nr. 1 pentru care tinerii spun că se îndepărtează de religie e faptul că religia este în conflict cu știința. Și în acel conflict, știința învinge. Au mult respect pentru știință; religia nu este în pas cu ea; prin urmare, religia trebuie să dispară. Lupta dintre religie și știință este oarecum luată de bună de o mulțime de tineri care se îndepărtează astăzi. Și gândiți-vă doar la retorica pe care o găsiți în toată cultura. Oamenii spun doar „Galileo” și imediat te gândești: „O, religia obscurantistă, opresivă, stând în calea progresului științelor”. Sau, din cealaltă parte, vor spune: „90% dintre oamenii de știință se declară necredincioși” etc.

În primul rând – deși aceasta e o predică pentru o altă zi – pot spune că ideea războiului dintre religie și știință e relativ recentă. E mai mult un fenomen din secolul al XIX-lea. Pentru primele aproximativ trei secole ale științelor naturale, majoritatea marilor figuri – mă gândesc la Descartes, însuși Galileo, Gregor Mendel, atât de mulți alții, Newton – erau toți oameni religioși evlavioși. Deci este o idee relativ recentă că religia și știința sunt într-un fel de dezacord, dar cu siguranță s-a infiltrat în mințile tinerilor noștri. Pot să sugerez, oameni buni, că relatarea noastră pentru această mare Sărbătoare a Epifaniei, relatarea călătoriei magilor, este un loc grozav pentru a căuta să aducem puțină lumină asupra acestei probleme, pe care Biblia nu ar fi văzut-o deloc ca o problemă.

Să începem cu acești oameni. Ei sunt numiți magoi în limba greacă a Evangheliei lui Matei. Ce înseamnă aceasta? Ei bine, nu știm exact: astronom, astrolog, înțelept etc. De obicei, ne mulțumim doar cu „magii”. Iată poate cea mai bună presupunere: în cultura caldeeană din acea vreme, a existat o cultură destul de avansată a observării stelelor și probabil a implicat, după standardele noastre, o combinație atât de astronomie cât și de astrologie. Oamenii înțelepți, folosindu-și rațiunea analitică, priveau spre cerul nopții și măsurau și calculau mișcările planetelor, pozițiile stelelor etc. Din nou, într-un spirit foarte științific, dar nu numai atât. Ei trebuie să fi recunoscut în aceste frumoase realități inteligibile un semn al inteligenței care le-a adus în existență. Se uitau la stele și planete, desigur, și se bucurau să le înțeleagă mai pe deplin, dar în spatele la aceasta, ei discerneau și voința și planul divinului.

Cred că dacă le-ați fi spus acestor magi: „Există un conflict între religie și știință”, nu ar fi știut despre ce vorbiți. Dacă le-ați fi spus: „Hei, există o contradicție între ceea ce faceți voi privind în sus la cerul nopții și ceea ce oamenii credincioși fac”, cred că s-ar fi uitat la voi cu nedumerire. Nu, ei le vedeau pe amândouă: privind analitic cerul nopții le aducea în minte și voința și planurile lui Dumnezeu. Și astfel, această imagine frumoasă – o avem pe multe felicitări de Crăciun, dar țineți minte aceasta: acești înțelepți, astronomi, spuneți-le dacă doriți oameni de știință, pe baza investigațiilor lor științifice, călătoresc acum pentru a găsi acest nou-născut Rege al evreilor. La sfârșitul călătoriei, ei îi prezintă darurile lor. Au deschis cuferele înțelepciunii și bogățiilor lor înaintea Lui. Cu alte cuvinte, știința lor nu i-a condus departe de Dumnezeu și de lucrurile lui Dumnezeu, ci tocmai către Dumnezeu și către lucrurile lui Dumnezeu.

Vedeți, noi creștinii înțelegem de ce acest lucru e adevărat și mă voi baza aici pe marea lucrare a lui Joseph Ratzinger, Papa Benedict al XVI-lea. Papa Benedict a spus că este foarte, foarte important că în Evanghelia după Ioan, Isus este menționat ca Logos-ul. „La început a fost Logos-ul, și Logos-ul era cu Dumnezeu și Logos-ul era Dumnezeu. Și prin acel Logos, toate lucrurile au luat ființă.” Păstrez intenționat acolo originalul grecesc, pentru că vreau să dau acest sens mai bogat a ce înseamnă acel cuvânt. Spunem „Cuvânt” într-o traducere destul de corectă. Dar gândiți-vă la el ca la logica, mintea, modelul, modelul inteligent care a fost prezent în Dumnezeu de la început – și din nou, dată fiind simplitatea lui Dumnezeu, a fost Dumnezeu de la început. Dumnezeu e această inteligență primară care imprimă tipare – ascultați acum – care se află în spatele tuturor lucrurilor. Deci nimic nu a apărut decât dacă a fost atins cumva de Logos. Lumea nu există fără rațiune pentru creștini – e pur și simplu acolo într-un fel haotic, întâmplător. Nu, nu; a fost adusă în ființă prin cuvânt.

Logos poate însemna și limbă. Când Aristotel s-a referit la ființa umană ca fiind zoon logikon spunem animal rațional – destul de corect – dar a vrut să spună animalul cu limbă și care știe să folosească acea limbă pentru limbaj, pentru vorbire. La început a fost vorbirea inteligentă, și prin acea vorbire inteligentă, toate lucrurile au luat ființă. Bine, acum să mai facem un pas. Ce caută oamenii de știință? Mă refer la fiecare om de știință de-a lungul veacurilor, de la filozofii și cercetătorii antici, până la oamenii de știință moderni. Toți caută într-un fel Logos-ul. Ei caută o inteligibilitate a tiparelor în lucruri. Vedeți voi, altfel știința nu s-ar putea urni din loc. Dacă lumea ar fi pur și simplu o harababură haotică, întâmplătoare, știința nu ar funcționa pentru că nu ar exista inteligibilitate obiectivă care să corespundă unei inteligențe care să cerceteze.

Gândiți-vă pentru un moment la felul în care numim științele: psiho-logie, logos, logos-ul despre psyche, despre psihic; fizio-logia, logos-ul despre corp. Toate științele au acest sufix – practic toate -, logos, deoarece au de-a face cu inteligibilitatea obiectivă. De unde vine aceasta? Lumea nu există fără rațiune, aceasta e foarte clar, astfel că, printr-un accident cosmic fantastic, fiecare parte a lumii fizice ar fi marcată de tipare inteligibile. Vi se pare o poziție rațională? Dimpotrivă. Această inteligibilitate obiectivă, care este fundamentul întregii științe, ne face să recunoaștem, consider eu, existența acestui Logos, care a adus toate lucrurile în ființă prin cuvânt.

Acum să ne întoarcem la magi: oameni de știință buni, care se uită la cerul nopții, care se uită la tiparul inteligibil din stele și planete. Unde i-a condus aceasta? La un materialism brut? „Aceasta e tot ce există: doar materie în mișcare.” Câți oameni spun azi aceasta? Este stupid; este o prostie. Au avut dreptate când au intuit că aceste tipare inteligibile îi conduc la marele Logos inteligent care a adus în ființă toate lucrurile. Și astfel, atât de frumos, pleacă în căutarea acestui Cuvânt făcut trup. Despre ce auziseră ei în aceste profeții antice? Că acel Cuvânt, acel Logos, Dumnezeul Creator devenea un Rege sub forma acestui mic Copil. Știința a condus la credință; nu a respins credința.

Mă gândesc la aceasta – mă întorc la primii mei ani: unde am învățat prima dată știință? Și apoi filozofie, pe care am ajuns să o iubesc; a devenit obiectul meu central de studiu ca tânăr adult și mi-am luat diploma în filozofie. Unde am învățat toate acestea? În școlile catolice, la Universitatea Catolică din Washington, la Institutul Catolic din Paris. Credința catolică nu s-a opus niciodată rațiunii. Nu, nu; ea iubește și îmbrățișează științele, iubește și îmbrățișează filozofia, iubește și îmbrățișează toate expresiile rațiunii. Unde i-am studiat mai întâi pe marii romancieri și pe poeți, cei ce explorează inteligibilitatea obiectivă din experiența umană, din mintea umană? Am învățat toate acestea în școlile catolice. Bun!

Foarte devreme în tradiție, a existat un individ pe nume Tertulian – Părinte al Bisericii, figură mare în multe privințe. Dar Tertulian a spus ceva și a exprimat o atitudine pe care Biserica a respins-o. Tertulian a spus: „Ce legătură are Atena cu Ierusalimul?” Ce a vrut să spună a fost: „Ce legătură au speculațiile filozofilor din Atena cu revelația dată evreilor?” Biserica a respins aceasta! Biserica în cea mai bună formă, din primele zile – gândiți-vă la Paul însuși, până la Toma d’Aquino și până în zilele noastre… Biserica a spus: „Nu! Atena și Ierusalimul merg împreună!” Mintea cercetătoare a Atenei nu trebuie să fie oprită. Nu, nu; dimpotrivă. Lăsați toată acea energie intelectuală bogată să se exprime cât mai deplin posibil – pentru că, pentru că ea caută întotdeauna o formă de logos și, prin urmare, în cele din urmă caută izvorul acelei inteligibilități obiective. Caută izvorul acelui tipar inteligibil în marea inteligență a lui Dumnezeu. Aceasta este tradiția catolică: credință și rațiune. Papa Ioan Paul al II-lea – una dintre ultimele sale Enciclice e Fides et Ratio. Acel minunat et: și. Vedeți, magii credeau în rațiune, desigur, și în credință; rațiunea lor i-a condus la credință.

Voi încheia cu aceasta: aceste grupuri pereche, putem spune, în jurul Crăciunului. Păstorii: ei bine, păstorii erau oameni foarte simpli. De fapt, păstorii erau priviți ca niște oameni josnici. Mărturia lor nu era acceptată în instanță; nu erau luați în serios. Îngerul le-a apărut însă păstorilor. Bine! Cei mai simpli oameni vin la Cristos, și poate sunt primii care aud mesajul – acest lucru e adevărat. Dar acum gândiți-vă la magi. Acum suntem în cealaltă extremă față de păstori. Nu avem de-a face doar cu oameni simpli, obișnuiți. Avem de-a face cu elita culturală; avem de-a face cu filozofii și oamenii de știință din una dintre cele mai avansate culturi ale acelei vremii. Cristos a venit și la ei. Și, de fapt, însăși munca lor îi conduce la Cristos. Credința are nevoie de știință pentru a o împiedica să devină superstițioasă. Există un pericol în aceasta. Dacă blocați rațiunea, atunci credința poate deveni superstițioasă. Dar științele au nevoie de credință, ca să nu devină închise în sine și autoreferențiale. Credință și rațiune. Și un loc grozav în care să privim pentru a găsi acestea împreună este în călătoria magilor. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și să vă abonați la canalul meu YouTube.