Semnificația Sfintei Liturghii
Arhiepiscopul Fulton SheenVenerabilul Fulton Sheen (1895-1979), Episcop american, pionier în folosirea televiziunii pentru evanghelizare, vorbește în acest material video despre semnificația profundă a Sfintei Liturghii, folosind diverse imagini memorabile. Prelucrare după traducerea făcută inițial de Mihaela Ioniță.
Durată: 29 min 11 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română
Etichete: Liturghia * Ven. Fulton J. Sheen
SEMNIFICAȚIA SFINTEI LITURGHII
Vă voi vorbi astăzi despre Sfânta Liturghie și voi încerca să v-o explic, atât cât pot. Sunt sigur că sunt unii tineri, aici, în această biserică, care au spus: „Nu vreau să merg la Liturghie! Nu vreau să merg la biserică! Nu câștig nimic din ea!” Știți care e motivul? Pentru că nu contribui cu nimic la ea! Unii dintre voi, băieții, de exemplu, sunt sigur că aveți mame ce nu sunt deloc interesate de fotbal. Voi spuneți: „Hai, mamă! Urmărește meciul. E minunat!” Ea nu câștigă nimic din aceasta. De ce? Pentru că nu vine cu nici o cunoștință despre fotbal. Gândiți-vă câți oameni nu ar merge la operă… Ar găsi-o plictisitoare, aceasta pentru că… nu vin acolo cu cunoștințe despre muzică! Să presupunem că, dintr-o dată, ați fi duși în Atena, pe dealul Areopag. Ați înțelege ceva? V-ați gândi: „O! Aici e locul unde s-a apărat Socrate. Și unde Sf. Pavel a ținut acel minunat discurs către senatorii Atenei”? Trebuie să vii cu ceva cunoștințe în Grecia ca să o înțelegi! Deci e normal că nu câștigi nimic (din Liturghie)! Pentru că nu ai făcut nici o jertfă, nici un efort, ca să înțelegi ce e Sfânta Liturghie!
Spus foarte simplu, Sfânta Liturghie înseamnă să ajungem pe Calvar și să ne ținem strâns, cu propriile mâini, de crucea lui Cristos, cu Cristos pe ea, și să înfigem această cruce aici, astăzi… Oricând e celebrată Sfânta Liturghie, luăm crucea Domnului și o înfigem în Nairobi, în Tokyo, o înfigem în New York, o înfigem în acest oraș! Aceasta este Sfânta Liturghie: continuarea Calvarului! Iar pentru a lua parte la ea, trebuie să aduceți mici cruci. Domnul nostru a spus: „Ia crucea zilnic și urmează-mă!” Fiecare are o cruce! De exemplu, voi, tinerii elevi, aveți crucea ortografiei, a matematicii, și a ascultării, când mama vă spune: „Spală vasele!” Acestea sunt cruci mici; oamenii mari au alte tipuri de cruci. Și noi ne aducem toate crucile aici și le înfigem alături de marea Cruce a lui Cristos! Le punem pe toate la un loc, sub El. Aceasta este Liturghia!
Liturghia are trei acte, e ca o mare dramă. Să presupunem că cu IV-V secole înainte de Cristos a fost o dramă extraordinară – căci era perioada marilor drame – o dramă jucată ce a impresionat inimile, a purificat sufletele – vechii și înțelepții greci spuneau că acesta era de fapt scopul dramei. Dar a fost jucată o singură dată! Dacă ați fi fost în acel teatru și sufletul vostru a devenit mai bun pentru că ați văzut drama, ați spune: „Ce păcat! Fiecare om din lume ar trebui să o vadă!” Cum s-ar putea face aceasta? Ei bine, s-ar putea face înființând companii de turnee, actori noi, aceleași replici, aceeași dramă, dar reprezentată pe diferitele scene ale lumii. Aplicați aceasta acum la moartea Domnului nostru! Această dramă a fost prezentată o dată. În seara Cinei de Taină, Domnul nostru a spus: „Voi pregăti această dramă ca să fie re-prezentată în întreaga lume, și inimile vor fi purificate și sufletele vor fi curățate.” Așa că a înființat companii de turnee. Le-a spus Apostolilor și preoților Săi: „Faceți aceasta! Repetați!” Aceleași replici, același scop, doar scena e diferită!
Acum vom vedea cele trei acte ale dramei. În primul act tu te oferi pe tine însuți lui Cristos! Actul I. Actul II: Tu mori. Mori împreună cu El. Actul III: Pentru că ai murit cu El, acum primești o viață nouă! Actul I, când te oferi pe tine însuți, este Ofertoriul. Actul II, moartea ta împreună cu Cristos: Prefacerea. Și al III-lea, învierea la o viață nouă, e Sfânta Împărtășanie. Acum să vedem împreună cele trei acte! Actul I: te oferi pe tine însuți; te aduci pe tine însuți la Cristos și spui: „Vreau să fiu una cu Tine, în mărețul Tău act al răscumpărării.” Când începe Sfânta Liturghie, Domnul se uită din Rai și spune: „Nu pot muri din nou în natura aceasta primită de la Maria! Natura aceasta e deja glorificată, însă Petru, Paul, Maria, Ana, ați vrea să îmi dăruiți natura voastră umană? Oferiți-vă Mie, iar Eu voi muri din nou în voi și vă voi lăsa să treceți prin etapele vieții prin care am trecut și Eu.”
Dar cum te oferi pe tine însuți Domnului? Nu doar fiind prezent, nu doar prin aceasta, ci folosind simbolurile pâinii și vinului. Când pâinea și vinul sunt aduse pe altar, tu însuți ești adus pe altar! De ce a spus Domnul nostru să aducem pâine și vin? În primul rând pentru că nu există alte două substanțe care să exprime mai bine unitatea decât pâinea și vinul. Așa cum pâinea e făcută dintr-o multitudine de boabe de grâu, iar vinul e făcut dintr-o multitudine de boabe de struguri, așa și noi, care suntem mulți, suntem una în cuget și inimă cu Cristos. Și mai mult, când aducem pâine și vin, substanțele care în mod tradițional au hrănit cel mai mult omenirea, când aducem ceea ce ne dă viață, ne aducem pe noi înșine. Și de asemenea aducem o parte din creație. Luăm unele elemente din creație, și anume pâinea și vinul, și îi spunem lui Dumnezeu: acestea vor deveni sfinte, ale Tale! Într-o zi va fi un cer nou și un pământ nou, totul din creație va fi supus în totalitate Ție, dar acestea sunt primele roade din dăruirea totală a creației lui Cristos.
La Ofertoriu așadar tu devii prezent pe altar. Te afli pe patenă, ești în potir, sub forma pâinii și a vinului. Acestea sunt simbolurile tale! De fapt… unul din motivele pentru care colecta se face în timpul Ofertoriului e pentru ca să fie un simbol al jertfei tale. Din ea se cumpără pâine și vin; contribuie la jertfă. Dacă aș face o pledoarie pentru colectă, această idee aș dezvolta-o. Dar nu o fac; vreau doar să arăt că acum ești pe altar. Acesta e sfârșitul actului I.
Ajungem acum la actul II. Mori. Ești răstignit. Nu putem trăi pentru Cristos decât dacă murim față de natura noastră inferioară. Domnul nostru acum își re-prezintă moartea, la Consacrare, iar voi sunteți cu El, deci muriți împreună cu El! Acum vă voi spune cum se întâmplă aceasta! În primul rând, cum re-prezentăm, la Consacrarea de la Liturghie, moartea Lui? Gândiți-vă la aceasta! Cum a murit Domnul nostru pe cruce? Prin separarea Sângelui de Trupul Său. Erau izvoare abundente… izvoare în mâinile Sale, în dreapta și în stânga, izvoare în picioarele Sale, izvorul Inimii Sale! Și chiar ultima Sa picătură de sânge a ieșit din Trupul Său, la străpungerea pericardului, a inimii. Domnul nostru practic a fost golit de tot sângele pe cruce. El a murit prin această separare a Sângelui de Trup… … căci Vechiul Testament spune că viața se află în sânge. Acum re-prezentăm această moarte prin consacrarea separată a pâinii și a vinului. Preotul nu spune la altar: „Acesta este Trupul și Sângele Meu!” Aceasta ar fi viață! Ci mai întâi spune: „Acesta este Trupul Meu!” Apoi, asupra vinului: „Acesta este Sângele Meu!” Această consacrarea separată a pâinii și a vinului e ca o sfâșiere, o despărțire a Sângelui de Trup, și acesta e modul în care Cristos a murit pe cruce! Astfel noi, sacramental, re-prezentăm moartea lui Cristos la Consacrare!
Dar tu ești cu El! Deci va trebui să mori împreună cu El! Să mori pentru ceea ce e rău: mândrie, pofte, invidie, lăcomie, lene, zgârcenie… În momentul Consacrării, drept urmare, tu trebuie să spui cuvintele Consacrării, în sensul lor secund! Semnificația primă a cuvintelor Consacrării îl știm: aceasta devine Trupul lui Cristos, acesta devine Sângele lui Cristos! Dar există o semnificație secundară. Și la Consacrare tu ar trebui să spui ce spune fiecare preot. Când eu consacru pâinea și vinul, întotdeauna am nu doar intenția de a face prezente Trupul și Sângele lui Cristos, ci îmi spun mie însumi, cum trebuie și voi să spuneți: „Acesta este trupul meu! Acesta este sângele meu!” Nu contează că aspectele exterioare din viața mea rămân, datoriile, preocupările mele, responsabilitățile mele în viață. Acestea sunt aparențe! Să rămână așa cum sunt, dar ce sunt eu, în mod substanțial – trup, suflet, intelect, voință – mor, o Doamne! Acesta sunt eu cu totul. Mor împreună cu Tine! Aceasta e Consacrarea! Deci ești mort cu Cristos! Dar… nimeni nu a murit vreodată pentru El fără să primească o viață nouă!
Acum ajungem la Împărtășanie – actul III. Acesta e unul dintre frumoasele mistere ale Sfintei Împărtășanii! Ca să îl înțelegeți, să aruncăm o privire în natură. Primăvara… dacă lumina soarelui fosfații și carbonul din pământ ar putea vorbi, le-ar spune plantelor: „Dacă nu mă mâncați, nu veți avea viață în voi!” Dacă plantele ar putea vorbi și iarba câmpului, ele le-ar spune animalelor: „Dacă nu mă mâncați, nu veți avea viață în voi!” Dacă plantele și animalele ar putea vorbi, ne-ar spune: „Dacă nu mă mâncați, nu veți avea viață în voi!” Iar Cristos ne spune în Împărtășanie: „Dacă nu mă mâncați, nu veți avea viață în voi!” Și acționează legea transformării. Substanțele chimice sunt transformate în plante, plantele în animale, animalele în oameni, iar oamenii în Cristos! Acum, prin urmare, avem viața Lui în noi! Acesta devine deci marele moment de iubire: murim pentru ceea ce e inferior; acum vom avea viața superioară!
Și această viață superioară implică, la fel ca în căsătorie, pe cel ce iubește, cel care este iubit și iubirea. Soțul se dăruiește soției, soția se dăruiește soțului; îndrăgostitul fiind cucerit de iubirea celui iubit apare extazul iubirii. Și ceea ce e uniunea dintre soț și soție în căsătorie e Împărtășania pentru spirit! Unirea dintre sufletul nostru și Cristos! Cel ce iubește și cel iubit produc extazul iubirii. Acesta e deci actul III.
Mai are un aspect prin care voi trece scurt, doar din motive de timp. E un aspect uitat. Când studiem teologia, abia dacă e menționat. În Scriptură e menționat constant. Și anume că atunci când primim Împărtășania, trebuie să purtăm această moarte a lui Cristos în viețile noastre, trebuie constant să ne lepădăm de noi înșine pentru ca să se ivească viața lui Cristos. Să vedem cum ilustrează natura acest lucru. Dacă iarba și crinul și trandafirul ar putea vorbi, le-ar spune aerului, luminii soarelui și elementelor chimice: „Ai vrea să trăiești în mine? Sunt plantă, tu ești doar cristale. Dar tu nu poți trăi în mine așa cum ești. Trebuie să fii schimbat, să mori față de tine, iar apoi vei trăi în mine.” Dacă animalele ar putea vorbi, i-ar spune ierbii: „Nu poți vedea, nu poți gusta, nu te poți mișca dintr-un loc în altul, nu te poți deplasa de la soare la umbră. Eu pot! Sunt dintr-un regn superior ție. Vrei să trăiești în regnul meu?” Dar nu așa cum ești! Trebuie să fii luată din pământ, să fii mestecată între fălcile morții, abia apoi poți locui în regnul meu! Animalelor noi le spunem: „Nu poți gândi, nu poți cerceta Cerul… Eu am o viață superioară ție; ai vrea să trăiești în mine? Atunci supune-te cuțitului, varsă-ți sângele, altfel nu vei putea trăi în regnul meu.”
Iar Domnul nostru ne spune: dacă nu îți iei crucea zilnic și nu mă urmezi, nu poți… nu că nu vrei, nu poți fi discipolul Meu. Împărtășania deci nu e doar primirea vieții lui Cristos, așa cum am explicat. Apropo, pentru studenții de la biologie, vreau să vă spun că primul proces pe care l-am descris e cel anabolic, iar jertfa pe care o descriu acum e procesul catabolic al naturii. Așadar acum în… La Sf. Paul avem al doilea element al Împărtășaniei. Sfântul Paul a spus: „Să știți că ori de câte ori mâncați din această pâine și beți din acest potir, vestiți moartea… moartea Domnului până când va veni.” Așadar Împărtășania e încorporare în viața superioară a lui Cristos, dar trebuind să ne întoarcem în lume, vom primi cu El moartea noastră. Aceasta e Liturghia.
Cred că atunci când vom merge în fața tronului de judecată al Domnului, cel mai mare regret al nostru nu va fi că nu am fost mai fideli Sfintei Jertfe a Liturghiei. Ce binecuvântare e credința noastră! Nu am niciun motiv să presupun, absolut nici unul, că voi, oameni buni, nu sunteți la Liturghie în fiecare dimineață! În fiecare dimineață când am fost eu… uite ce mulțime! Și mă bucur să văd că participați zilnic la Sfânta Liturghie. Este minunat! Nu aș reveni într-o dimineață, pe furiș, să văd dacă sunteți aici. Nu aș face așa ceva! Presupun pur și simplu că ați fi. Sper că v-am explicat clar, vouă tinerilor mai ales, ce este Liturghia – gândiți-vă mereu la aceste trei acte și cum sunteți uniți cu Crucea Domnului nostru.
Dar pentru că am fost obositor pentru voi, și chiar cu riscul de a vă mai reține puțin, vă voi spune o întâmplare despre Liturghie și Euharistie. Acest lucru s-a întâmplat în China. Un Episcop a fost arestat de comuniști, dus în închisoare, și i-a spus unei călugărițe misionare, căreia i-a dat cheia de la tabernacol, să scoată Preasfântul Sacrament din capelă – era la etajul doi al locuinței – ca să nu fie profanat de comuniștii care urmau să preia reședința lui. Episcopul era în închisoare de doi sau trei ani, slăbise, era numai piele și os, purta o căciulă neagră și un kimono negru… era prea slăbit ca să stea în picioare. În puținele momente ale zilei când era liber să iasă în curtea închisorii, trebuia să fie susținut de doi camarazi comuniști sau mai degrabă de doi prizonieri chinezi. Călugărița a mers în capelă, a luat Preasfântul Sacrament dar l-a ascuns într-o pâine. Pe când încuia ușa capelei și era gata să coboare, un colonel comunist a urcat scările și i-a spus: „Voi prelua casa. Am cheile de la capelă.” A încercat să deschidă ușa, dar nu se deschidea. A spus: „Deschide-o tu!” Ea a spus: „Nu pot. Am mâinile pline cu pâine.” „Pune pâinea pe scări!” Ea a spus: „Scările sunt murdare”. „Atunci dă-mi mie pâinea!” Ea a spus că a întins spre el Preasfântul Sacrament ascuns în pâine cu atâta respect și frică, încât el a luat pâinea și a ținut-o ca pe un copil, dar a pus și mâna pe armă, dacă ea l-ar fi atacat cumva. Apoi i-a dat înapoi Preasfântul Sacrament.
Călugărița a fost dusă mai apoi în închisoare, bătută cu vergi, și a avut un fel de transpirație cu sânge de la teribila agonie! Într-un final a venit momentul marșului morții. Episcopul a fost pus în rând între doi deținuți chinezi. Colonelul comunist a luat un sac care era plin probabil cu pietre, cântărind 10-12 kg, l-a legat pe spatele Episcopului și apoi a legat o funie astfel încât greutatea strângea funia, și în cele din urmă avea să moară prin sufocare, în marș. Comuniștii nu ar fi ucis pe cineva. Călugărița care mi-a spus întâmplarea era mai în spate în coloana de marș și l-a văzut pe colonelul comunist legându-i sacul în jurul gâtului. A ieșit din coloană și a spus: „Nu faceți aceasta! Uitați-vă la om!” A fost un fel de „Ecce homo – Iată omul!” Colonelul comunist s-a uitat la ea și apoi la fața Episcopului și părea că simte durere pentru prima dată în viața lui. A numit-o „cățea” și i-a spus să se întoarcă în coloană. Ea privea valul de prizonieri mergând în marșul morții. După câțiva kilometri l-a văzut pe Episcop susținut în continuare de cei doi prizonieri chinezi, dar sacul nu era pe spatele lui. Era pe spatele colonelului comunist.
Am întrebat: „De ce colonelul comunist i l-a luat de pe spate, de pe spatele Episcopului?” Ea mi-a răspuns: „Pentru că odată a ținut în brațe Preasfântul Sacrament.” Ultimul lucru pe care îl știm despre acel colonel comunist e că a fost condamnat la închisoare pentru că l-a ajutat pe Episcop. Episcopul a murit în acel marș al morții, călugărița suferă și astăzi urmările lui. Acest Episcop, în închisoare, mi-a spus ea, obișnuia să celebreze Liturghia. Era singurul din închisoare ce putea. De ce? Nu din vreun act de caritate din partea comuniștilor, ci doar Providența Divină a făcut posibil ca el să celebreze Liturghia. Ea a spus că nici o Liturghie dintr-o Catedrală gotică, susținută de oricât fast liturgic, nu ar putea egala vreodată frumusețea acelui fragil Episcop plin de viermi și de răni, rezemat de un perete, cu o tăviță, o pâine și un pahar mic de vin de orez, mișcându-și degetele deasupra tăviței, iar apoi rostind cuvintele Consacrării. Și peste zi, în secret, dădea Împărtășania prizonierilor care spuneau cuvintele potrivite, un cod, același cod folosit în Biserica primară: pește.
De ce pește? Ei bine, cuvântul grecesc pentru pește este ἰχθύς, iar cu literele noastre IXTHYS (pronunțat ihtus). Și în Biserica primară I era pentru Isus, X pentru Cristos, Th(eou) pentru Dumnezeu, Y(ios) pentru Fiul, S de la Soter, Mântuitor – Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. V-aș mai putea povesti și cum era celebrată Liturghia (în lagărul de) la Dachau, sub amenințarea naziștilor, și cum preoții au trecut prin tot felul de torturi ca să poată oferi Sfânta Jertfă a Liturghiei. Asistați cu adevărat la Calvar! Înțelegeți semnificația ei! Căci există o legea ce acționează în întreaga natură: trăim din ceea ce omorâm! Hrana pe care am smuls-o din pământ, animalele care au fost măcelărite… trăim din ceea ce omorâm. Prin paradoxul minunat al harului divin noi, cei care l-am răstignit pe Cristos prin păcatele noastre, acum, prin milostivirea Împărtășaniei, trăim!