Trei lecții ale Învierii

Episcopul Robert Barron

Prieteni, un Paște binecuvântat și fericit tuturor! Învierea lui Isus este elementul central al credinței creștine. Dacă Isus nu a înviat din morți, atunci toți Episcopii, preoții și slujitorii creștini ar trebui să meargă acasă și să își ia locuri de muncă cinstite. Dacă a înviat din morți, atunci El este manifestarea deplină a lui Dumnezeu și trebuie să fie centrul vieții tale. Având în vedere acest lucru, vom analiza trei mari lecții care decurg din acest adevăr ciudat și decisiv al Învierii.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Matei și Radu C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 14 min 9 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube originalul

Etichete:

Pacea să fie cu voi și o foarte binecuvântată și fericită Duminică de Paște tuturor. Învierea lui Isus este elementul central al credinței creștine. Dacă Isus nu a înviat din morți, toți Episcopii, preoții și slujitorii creștini ar trebui să meargă acasă și să își ia locuri de muncă cinstite. Dacă Isus nu a înviat din morți, toți credincioșii creștini ar trebui să părăsească imediat bisericile lor. Sf. Paul spunea așa, ascultați: „Dacă Isus nu a înviat din morți, predicarea noastră este zadarnică iar noi suntem cei mai jalnici dintre oameni.” Este inutil să încerci să explici natural Învierea sau să o justifici ca un mit sau un simbol sau o experiență subiectivă interioară. Credeți-mă când vă spun că au încercat, de la începutul Bisericii până în zilele noastre, să facă tocmai aceasta, pentru a o face mai credibilă, mai puțin „amenințătoare”.

Dar nimic din toate acestea, nimic din toate acestea nu ține cont de noutatea și ciudățenia mesajului biblic, de ceea ce găsim în fiecare pagină a Noului Testament. Am descris-o ca fiind trăsătura dominatoare a Noului Testament. Acesta nu e ca alte texte spirituale, religioase sau filozofice care vehiculează idei abstracte și te atrag în dinamica vieții spirituale. Nimic în neregulă cu toate acestea, dar citiți-le pe acelea și apoi citiți Noul Testament și, credeți-mă, veți vedea diferența. Acești oameni nu spuneau banalități sau lucruri spirituale abstracte. Li s-a întâmplat ceva și a fost atât de copleșitor, atât de ciudat și de tulburător, încât au vrut să spună lumii întregi despre aceasta. O voi spune din nou răspicat: dacă Isus nu a înviat din morți, creștinismul este o fraudă și este o glumă. Dacă însă a înviat din morți, atunci El este plinătatea revelației; El este manifestarea deplină a lui Dumnezeu și El trebuie să fie centrul vieților voastre.

Pot să repet aici ceva ce a subliniat C.S. Lewis? Învierea lui Isus ne pune în față această opțiune terifiantă, într-un fel. Adică fie ești cu El, fie ești împotriva Lui. Dacă nu a înviat din morți, a fost un nebun groaznic și nechibzuit, făcând aceste afirmații extravagante despre Sine, care erau complet nejustificate. Și a ajuns să fie omorât și aruncat într-un mormânt. Nu ar trebui să ne petrecem nici o secundă gândindu-ne la El. Dacă a înviat din morți, atunci El este cine a spus că este; atunci El este Fiul întrupat al lui Dumnezeu; atunci El e punctul fix în jurul căruia se învârte întregul univers. Fie ești cu El, Fie împotriva Lui. Și această zi, oameni buni, această Duminică de Paște, ne obligă să facem această alegere. Acum, în lumina la aceasta, am dorit doar să lămuresc cât de reală, ciudată și decisivă este Învierea. Dar spunând aceasta, vreau să explorez pe scurt, trei adevăruri minunate care decurg din ea.

Iată-l pe primul. Lumea aceasta nu este totul. Voi încerca să fiu atent și să mă explic aici. Nu spun că lumea aceasta e rea. Nu spun că ar trebui să fugim de ea. Nu susțin platonismul sau puritanismul sau un fel de dualism. Dar cred că cultura noastră chiar are nevoie de acest mesaj al caracterului non-final al acestei lumi. Această lume, pe care simțurile noastre o percep, pe care mintea noastră o înțelege, pe care o studiază știința etc., bineînțeles că e reală și bună și adevărată și frumoasă și toate acestea. Nu neg deloc acest lucru! Dar pericolul în special astăzi e să cădem într-un fel de materialism ideologic, un naturalism ideologic care spune că existența este pur și simplu identică cu această lume a experienței noastre obișnuite. Care este problema cu aceasta? Problema cu aceasta, oameni buni, este că duce la un fel de nihilism.

Să recunoaștem: totul din lumea aceasta e trecător, e evanescent – vine și pleacă. Gândiți-vă la toate plantele, insectele și animalele din timpuri imemoriale. Ce s-a întâmplat? Au existat pentru o perioadă scurtă, apoi au încetat să existe. Chiar și stelele și planetele: într-un timp suficient de lung, vin la existență și apoi nu mai există. Noi, ființele umane fragile? Psalmistul spune: „Cât trăim? 70 de ani sau 80 pentru cei în putere?” Este încă adevărat, nu? Venim și plecăm. Dacă această lume a experienței obișnuite este tot ce există, atunci singura opțiune este într-adevăr un fel de nihilism disperat pentru că nimic nu durează, totul trece.

Dar dacă, oameni buni, dacă lumea aceasta – și da, cu frumusețea și adevărul și bunătatea ei și toate acestea -, dar dacă lumea aceasta nu este tot ce există? Dacă, de fapt, există o dimensiune a realității ce se întinde dincolo de aceasta? Crezul vorbește despre credința noastră în Dumnezeul care a creat văzutele și nevăzutele. Există un tărâm al existenței care îl transcende pe acesta și viețile noastre sunt orientate, în cele din urmă, spre acel loc netrecător. Acel loc al bunătății, adevărului și frumuseții supreme. Vedeți cum Învierea lui Isus din morți deschide ușa spre acea lume? Nu se întâmpla așa pentru toată lumea, ci este o deschidere a unei uși. Acum, prin Înviere, putem privi spre acest tărâm superior și viețile noastre au un nou centru, un nou scop superior. Nihilismul nu are ultimul cuvânt. „Moarte”, spune Paul, „unde este ghimpele tău?” A vorbi despre moarte înseamnă a vorbi despre finitudinea acestei lumi obișnuite, și Paul spune: Unde este ghimpele tău? Există ceva dincolo de această lume. Aceasta e prima lecție a Învierii.

Iată a doua, ceva mai puțin cosmică; este mai politică. În lumina Învierii, tiranii știu că timpul lor s-a terminat. Aduceți-vă aminte de Cruce, de Crucea pe care a murit Isus. Crucea era modul Imperiului Roman de a-și arăta autoritatea și de a-i supune pe cei care i se opuneau. Roma ucidea oameni, iar armatele ei au cucerit lumea și așa mai departe, dar crucea era cel mai rău și mai umilitor, cel mai degradant mod în care Roma își putea omorî pe oricare dintre dușmanii ei. Era rezervată așadar sclavilor și celor mai de jos și mai disprețuiți. Am mai spus că cuvântul excruciating (groaznic, înfiorător) pentru cel mai oribil fel de durere, vine de la ex cruce, de pe cruce. Crucea a însumat modul tiranilor de a menține controlul, frica de moarte – toate acestea erau cuprinse în cruce.

Așadar, oamenii care au văzut moartea lui Isus în Vinerea Mare – cei care l-au iubit, care s-au bucurat de cuvintele Lui, care au beneficiat de minunile și s-au gândit: „În sfârșit, Acesta este Mesia lui Israel, În sfârșit, Acesta e Cel care ne va salva de dușmanii noștri. Acesta este Unsul lui Dumnezeu.” Toți au simțit. Și puteți simți aceasta, nu, în Scriptură? Vedeți episodul cu ucenicii pe drumul spre Emaus – dezamăgirea profundă pe care au simțit-o când părea că, de fapt, nu e El acela; a fost ucis pe o cruce romană. Tiranii, ca întotdeauna, păreau să fi câștigat. Acest lucru i-a izbit: că în ciuda acestor cuvinte și acțiuni frumoase, în cele din urmă, puternicii decid, tiranii câștigă. Dar apoi este Învierea lui Isus din morți. Ce i-a izbit? Ce i-a izbit cu o putere enormă? Că de fapt tiranii nu au ultimul cuvânt; că Dumnezeu a luat tot ce poate arunca lumea înspre noi și a înghițit aceasta în îndurarea Lui și în puterea Lui mereu mai mari. Isus înviat arată că iubirea și milostivirea lui Dumnezeu sunt mai puternice decât orice există în lume.

Vedeți, oameni buni: aceasta, de la începutul creștinismului până astăzi, îi face pe tirani să tremure, pentru că arma pe care o au ei e frica de moarte. Arma pe care o au este asuprirea dușmanilor lor. Dar dacă iubirea lui Dumnezeu este mai puternică decât ce ne pot face mai rău tiranii, atunci s-a deschis o lume nouă. Am spus că acest lucru a fost adevărat de la început. Priviți la acești primi creștini, care nu aveau nimic – nu făceau parte din vreo organizație politică, nu aveau nici o armată în spate, erau doar o mână de oameni – dar cu ce curaj predicau! Faptul că Cezar i-a ucis pe cei mai mulți dintre primii predicatori arată că știa exact ce spuneau, știa că propovăduirea lor însemna că există un nou Rege în zonă. Cu toate acestea, au propovăduit cu atâta curaj! Să aducem acestea până în prezent, practic. Papa Ioan Paul al II-lea în Polonia, înfruntând conducerea acelei țări opresive, propovăduindu-l pe Cristos răstignit și înviat din morți, a dezvăluit că tiranii nu mai au putere. Aceasta e deci a doua mare lecție a Paștelui.

A treia mare lecție a Învierii este aceea că drumul mântuirii a fost în principiu deschis tuturor. Sf. Paul ne spune în Filipeni: „Deși El (Isus) era din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea Sa cu Dumnezeu ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor. După felul Lui de a fi, a fost socotit ca un om. S-a umilit pe sine [atenție] făcându-se ascultător până la moarte, și încă moartea pe cruce .” Despre ce vorbește Paul acolo, în acel celebru imn din Filipeni? Este traiectoria descendentă a Întrupării. El pornește de la Tatăl, fiind Dumnezeu, dar apoi se golește, devenind om, născându-se asemenea oamenilor. Și apoi merge și mai departe, acceptând chiar și moartea. Apoi chiar mai departe, spune Paul: moartea pe cruce. Din nou, în acel timp și în acel loc, nu exista o moarte mai groaznică pe care să ți-o poți imagina. Moartea pe cruce. Fiul, priviți, a coborât până la capăt în tot ceea ce ne chinuiește. A coborât până la capăt în negativitatea experienței noastre umane. De ce? Așadar Tatăl îl trimite pe Fiul până jos. Moartea. Da, chiar moartea pe cruce.

Dar apoi, în Înviere, „l-a înălțat și i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în numele lui Isus se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, de pe pământ și de dedesubt, și orice limbă să dea mărturie, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domn.” Vedeți ce a făcut? Tatăl îl trimite pe Fiul până jos de tot, astfel încât să îmbrățișeze, în principiu, pe toată lumea: pe toți cei care rătăciseră departe de Dumnezeu. Și apoi, în Înviere, Tatăl îl cheamă înapoi pe Fiul, prin puterea Duhului Sfânt. Prin urmare, în principiu, din nou, chemându-ne pe noi toți înapoi. Așa cum am mai spus înainte, când fugim de Tatăl, noi păcătoșii, pentru acest fapt, fugim în brațele Fiului. Nu există vreun loc în care să putem scăpa de invitația Milostivirii divine. Învierea nu e un lucru miraculos întâmplat o singură dată, cu mult timp în urmă. Nu, nu. Descrie o dinamică actuală a vieții spirituale.

Dacă acceptăm milostivirea Fiului, atunci în Fiul ne putem ridica și întoarce la Tatăl. Învierea înseamnă adunarea tuturor oamenilor spre care Cristos a mers și i-a găsit. Ori de câte ori facem acest gest, semnalăm acest adevăr: că Tatăl l-a trimis pe Fiul până jos și apoi i-a adunat în Înviere pe toți, în Duhul Sfânt. Sunt trei lecții, prieteni. Sunt multe altele ce pot fi extrase, căci acesta e elementul central al credinței creștine. Dacă Cristos nu a înviat, predicarea noastră e zadarnică. Dar El a înviat, aceasta e marea Veste Bună și, prin urmare, propovăduirea noastră nu e zadarnică prin urmare, aceste mari adevăruri ne pot însufleți până azi. Dumnezeu să vă binecuvânteze și Paște fericit!

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și să vă abonați la canalul meu YouTube.