Trei niveluri ale ispitei

Pacea să fie cu voi! Prieteni, am ajuns în acest mare și sfânt timp al Postului Mare, un timp în care să revenim la fundamentele spirituale, un timp în care Biserica privește la unele dintre cele mai importante și semnificative texte din punct de vedere spiritual. Începem această primă duminică a Postului Mare cu relatarea din Luca a ispitei lui Isus, la începutul vieții Sale publice. Un principiu biblic fundamental este acesta: cea mai bună modalitate de a lipsi răul de putere este să îl privești și să îl vezi. Gândiți-vă la șarpele de bronz din deșert: cei care au privit la el au fost vindecați. Așadar iată-l pe Isus, la începutul vieții Sale publice, privind la trei lucruri care l-ar putea abate de la cale. Trei ispite. Și, desigur, a spune că Isus este pe deplin divin nu înseamnă nici o clipă a nega că în natura Sa umană a simțit ispita. Și noi putem învăța de aici.

Putem privi sincer și direct la acele lucruri care ne vor face să ne abatem de la calea pe care Domnul o are pentru noi? Locul ispitei, desigur, este pustiul. Și acesta e un lucru foarte important din punct de vedere spiritual. Blaise Pascal, marele filozof și scriitor catolic, a spus că petrecem cea mai mare parte din viețile noastre cu divertissements (fr.). Înseamnă diversiuni. Ne abatem de la marile întrebări: cine suntem, unde mergem, care este scopul vieții, ce este viața veșnică, cine este Dumnezeu? Marile întrebări. Sunt prea copleșitoare, așa că apelăm la diversiuni. Ne distragem atenția. Ce este pustiul, dacă nu locul unde divertissement-urile, diversiunile și distragerile sunt lăsate deoparte, ca să pot înfrunta marile probleme, marile întrebări? Acesta este așadar cadrul acestei minunate relatări.

Cu ce se confruntă Isus în pustiu sunt trei substituenți clasici pentru Dumnezeu. Și prin aceasta mă refer la trei lucruri care vor ajunge să domnească în sufletul persoanei ca binele suprem. Doriți mesajul biblic de bază? Există un singur Dumnezeu. „Ascultă, Israel: Domnul Dumnezeul tău este singurul Domn.” Există un singur bine suprem și acesta este Dumnezeu. Dacă transformi ceva în afară de Dumnezeu în binele suprem, vei avea întotdeauna, spiritual vorbind, probleme. Așa că priviți acum la această istorie a ispitelor ca trei niveluri de ispite, trei tipuri de diversiuni de la binele suprem. Și topografia este importantă. Începem pe „parterul” pustiului. Apoi trecem la un nivel mai înalt și apoi la un nivel și mai înalt. Așa că avem trei grade, dacă doriți, de ispită.

Să începem așadar cu „parterul” pustiului. „Diavolul i-a zis: «Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine».” Dacă ați fost în acea parte a lumii, în deșertul Iudeii, veți vedea că este și astăzi plin de pietre care seamănă în toată regula cu niște mici pâini. Pot înțelege că cineva care a postit zile întregi, privind la acea scenă, și-ar putea imagina acele pietre ca fiind pâini. Așa că diavolul începe spunând: „Uite, ești Fiul lui Dumnezeu. Transformă acele pietre în pâine. Potolește-ți foamea fizică.” Iată prima mare ispită: a face din satisfacerea dorințelor senzuale cel mai mare bine din viața mea. Suntem mulți cei care cădem în această capcană? Desigur! Și uneori, oameni buni, cei mai sofisticați oameni, oameni care par: „Uau, acea persoană e într-adevăr realizată! Chiar a atins cel mai înalt nivel…” Dar tot ce îi interesează, în cele din urmă, este satisfacerea dorințelor lor pentru sex și pentru mâncare și băutură și plăcerile trupului. Gândiți-vă la cineva a cărui viață e orientată doar spre bani. Miliardari. „Toată viața mea urmărește obținerea de bani.” Ei bine, la ce folosești banii? Folosești banii pentru a cumpăra lucrurile fizice ale lumii care îți satisfac dorințele de bază, senzuale. Nu este doar o casă, ci o casă superbă. Nu doar o mașină, ci cea mai bună mașină posibilă. Nu doar mâncare, ci cea mai bună mâncare și băutură posibile. Ei bine, tot ce fac cu toți acești bani e practic să îmi satisfac această dorință. „Transformă aceste pietre în pâine. Fă din satisfacerea dorinței senzuale binele central al vieții tale.”

În timpul Postului Mare, oameni buni, trebuie să privim bine și îndelung la această tendință din noi înșine. Am făcut din această plăcere de nivel scăzut cel mai înalt bine din viața mea? Dacă am făcut, am probleme. Mă gândesc aici la Thomas Merton, marele scriitor spiritual, care a spus că dorințele senzuale sunt ca niște copii mici. Dacă un părinte se ocupă de copii mici – aceștia vor ceea ce vor atunci când vor. „Dă-mi. Acum, acum, acum. Dă-mi ceva de mâncare. Vreau acea înghețată. Dă-mi acum, acum, acum.” Nu satisfaci fiecare dorință a copiilor tăi în fiecare minut. I-ai îmbolnăvi! În mod similar, Merton spune că aceste dorințe de plăcere senzuală sunt așa. Sunt insistente. Ele vor ceea ce vor atunci când vor. Dar dacă cedăm înaintea lor, atenție!, nu ne deschidem niciodată spre binele mai profund și mai înalt. Gândiți-vă la binele reprezentat de prietenie, de cunoaștere, de știință, de căutarea adevărului spiritual, de Dumnezeu. Nu voi găsi niciodată acele lucruri dacă sunt preocupat tot timpul de „parterul” deșertului. Și de aceea, răspunzând diavolului, ce spune Isus? „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Nu neagă nici o clipă că într-adevăr trăim cu pâine. Suntem oameni cu trup. Avem nevoie de plăcere senzuală și de altele, dar viața nu se reduce la atât! Nu trăim numai cu pâine, satisfacție senzuală, ci cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Așadar, trebuie să mergem mai sus și să nu rămânem blocați la „parterul” deșertului.

Acum, să trecem în topografia relatării la un nivel superior, pentru că ne vom confrunta cu un tip de ispită mai sofisticat sau mai rafinat. Ascultați. „Diavolul l-a dus mai sus și i-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii.” „O, îți voi da toate acestea dacă te închini și mă adori”. Bine, este o ispită mai rafinată. Dar puterea… Bună? Sigur. E un bine lumesc. Nimic în neregulă cu aceasta. Puterea este capacitatea de a efectua o schimbare. Și slavă Domnului că există oameni cu putere în diferite poziții care pot face schimbări într-un mod pozitiv. Nimic în neregulă cu aceasta. De fapt, Dumnezeu e descris ca puternic, așa că puterea nu poate fi în sine rea. Dar pur și simplu nu este cel mai mare bine. Și când fac din ea cel mai mare bine, atunci viața mea spirituală se destramă și tind să folosesc acea putere în scopuri nefaste. Cât de des în literatura lumii am auzit spusă acea poveste? Cât de des vedem în analele istoriei oameni obsedați de putere dând naștere la nedreptate teribilă? Gândiți-vă la figuri de la Alexandru cel Mare la Iulius Cezar la Cezar Augustus, Marcus Aurelius, Carol cel Mare, Familia Medici, Carol al V-lea, Henric al VIII-lea, Ludovic al XIV-lea, Napoleon, Nixon și Kissinger, până la Vladimir Putin. Oameni care sunt preocupați de puterea lumească. Și din nou, în sine nu este un lucru rău. Dar dacă devine preocuparea centrală sau dominantă a vieții tale, vei folosi greșit acea putere în moduri foarte rele.

Știți ceva interesant pentru mine? Gândiți-vă la cineva de la nivelul „parterului” deșertului. Sunt preocupați de plăcerea senzuală. Oameni care sunt cu adevărat concentrați pe putere, pot fi adesea foarte ascetici. Au trecut dincolo de acele dorințe de nivel scăzut. Se pot lipsi de multe dintre acele lucruri pentru a ajunge la acest scop superior al puterii. Bine, bine. Dar totuși, puterea nu este Dumnezeu. Mai observați ceva ce mi se pare foarte interesant în aceste relatări. Nu știu nicăieri în literatura lumii o critică mai aprofundată a puterii umane decât această relatare. De ce? Pentru că diavolul îi spune lui Isus: „Toate acestea ți le voi da”. Ce implică aceasta? El le deține pe toate. Ce implică aceasta? Ele îi aparțin. Și astfel, din nou, nu pentru a demoniza puterea, nu e corect, dar să recunoaștem: pentru atât de mulți oameni și atât de des în istoria omenirii, când puterea lumească devine o preocupare dominantă, ea devine într-adevăr o jucărie a diavolului. Aparține diavolului. Care este răspunsul lui Isus acum la această a doua, această ispită mai înaltă? „Este scris: «Domnului Dumnezeului tău îi vei sluji și numai pe El îl vei adora».” Ce spune? „Nu îl voi adora pe diavol. Nu voi adora puterea pe care o folosește adesea în scopurile sale, nu, nu.” Observați, vă rog, „adorația” mea înseamnă orientarea mea către summum bonum, cel mai înalt bine, nu este îndreptată spre putere ci spre Dumnezeu. Bine?

Am fost deci jos în deșert. Am mers într-un punct de vedere mai înalt. Și acum la cel mai înalt: a treia ispită. „Diavolul l-a dus apoi în Ierusalim, l-a așezat pe coama Templului și a zis: «Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici… El le va porunci îngerilor Săi să te păzească».” Ce este aceasta? Nivelul de jos este plăcerea senzuală. Al doilea nivel este puterea lumească. Ce este acesta? M-aș referi la el ca glorie, onoare. Templul pe vremea lui Isus era cea mai importantă clădire pe care ți-o puteai imagina. Era în inima capitalei, Ierusalimul. Era un centru politic, religios și cultural. Era punctul central al vieții israelite. Era văzut, de fapt, ca locuința lui Dumnezeu pe pământ. Toată lumea mergea sus la Templu. Și tu stai pe coama Templului. Aceasta înseamnă că sunt în centrul acestei societăți. Toată lumea mă vede. Toată lumea mă observă. De fapt, chiar și Dumnezeu trebuie să mă bage în seamă, pentru că dacă mă arunc, e obligat să trimită îngerii Lui să se asigure că nu mă rănesc. Plăcerea senzuală e un lucru, dar unii oameni o pot evita, căci sunt interesați de putere. Dar totuși, alții pot evita atât plăcerea senzuală cât și puterea lumească, deoarece ceea ce își doresc este aceasta. Ei vor faimă, onoare și glorie, să fie remarcați, admirați. „Uitați-vă la mine.” Este marea ispită narcisistă.

Este onoarea un lucru rău în sine? Nu. Îmi place definiția onoarei dată de Toma de Aquino, ca „steagul virtuții”. Dacă vedem ceva virtuos și bun și spunem: „Hei, hei. Priviți la aceasta. Încercați să imitați aceasta. Am pus un steag pe ea.” Ei bine, aceasta e onoarea. De aceea onorăm oamenii cu diplome și cu premii și așa mai departe. Bine. În sine primești un premiu: „O, e frumos” și îl pui undeva pe un raft. Nu premiul contează atât de mult. Este doar un steag al virtuții pentru, să spunem, studenții de la o universitate sau oamenii din societatea largă. Bine, nimic în sine rău la aceasta. Problema este atunci când oamenii devin dependenți de onoare și glorie și „Hei! Priviți-mă pe vârful Templului”. Nu, nu. Aceasta nu duce la nimic altceva decât probleme. Așadar Isus spune și Scriptura spune: „Nu îl vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!” Cu alte cuvinte: „Cine te crezi stând pe coama Templului și aruncându-te, așteptând oamenii să spună «O, nu!» și ca Dumnezeu să acționeze? Te rog. Treci peste.” Așa spune. Treceți peste această inflamare a ego-ului care a scăpat total de sub control și nu va duce la nimic altceva decât probleme. Lăsați deoparte preocuparea pentru plăcerea senzuală. De aceea postim, apropo, în Postul Mare. Lăsați deoparte pasiunea pentru puterea lumească. Aceasta devine o jucărie a diavolului. Lăsați deoparte această excesivă importanță de sine a ego-ului. Aceasta duce doar la probleme. Și mențineți-vă concentrați pe Dumnezeu, pe ce vrea Dumnezeu pentru voi, pe ce dorește Dumnezeu pentru voi. Puneți-vă la dispoziția harului Lui. Și trucul este, oameni buni – uitați, confrați păcătoși, toți suntem ispitiți de aceste trei lucruri. Cedăm la ele; spre deosebire de Isus, cedăm la toate trei. Dar când ne încredințăm lui Dumnezeu, făcându-l pe Dumnezeu summum bonum, se răsfrânge asupra marelui nostru folos spiritual. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vă mulțumesc pentru vizionare! Dacă v-a plăcut acest video, vă încurajez să îl distribuiți și să vă abonați la canalul meu YouTube.