Un mesaj pentru fanii conjuncturali ai lui Isus

Episcopul Robert Barron

Prieteni, sunt mulți oameni astăzi care ar putea fi intrigați de Isus, care îl găsesc interesant, se gândesc la El ca la un învățător spiritual sau au sentimente calde față de El. Dar în Evanghelia de astăzi, Isus le spune fanilor săi conjuncturali – celor care îl urmează numai când este fascinant și carismatic – că a fi discipolul Său nu este floare la ureche; este ceva de o importanță spirituală și morală supremă.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Matei și Radu C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 14 min 26 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube originalul

Etichete:

Pacea să fie cu voi! Prieteni, în ultimele săptămâni, am citit dintr-o parte a Evangheliei după Luca, ce e destul de înfiorătoare. Ce vreau să spun e că găsim expuse înaintea noastră marile principii și provocări ale vieții spirituale, a ceea ce înseamnă să îl urmezi pe Isus. Sunt mulți oameni astăzi care sunt poate intrigați de Isus, îl găsesc interesant, poate că își amintesc de El ca de un învățător spiritual, ca de un guru, au sentimente pozitive despre el. Ei bine, pot să vă sugerez că strămoșii lor sunt menționați chiar la începutul Evangheliei de astăzi? Ascultați: „Multă lume mergea după Isus”. Da, multă lume pentru că era atractiv, spunea lucruri interesante, vindeca bolnavii, oferea oamenilor ceea ce doreau. Era tratat într-un fel ca un star pop: „Cine este această figură carismatică fascinantă?” Și atât de mulți oameni îl urmau. Așa că se întoarce spre ei și li se adresează, dar ascultați ce le spune, pentru că le dă, să spunem așa, intenționat, un fel de palmă în față, de parcă ar spune: „A mă urma pe Mine nu seamănă cu a urma o vedetă pop. Nu este floare la ureche. A mă urma este ceva de o mare importanță spirituală și morală.”

Ascultați ce spune acum mulțimii care îl urmează: „Dacă cineva vine la Mine și nu își urăște tatăl și mama, soția și copiii, frații și surorile, ba chiar propria sa viață, nu poate fi discipolul Meu”. Imaginați-vă scena: toți acești discipoli, urmându-l pe Învățătorul carismatic, și toți sunt plini de entuziasm. Se întoarce. „Da! Spune-ne ceva dulce, ceva minunat și înălțător.” Și iată ce le spune: „Dacă cineva vine la Mine și nu își urăște tatăl, mama, femeia, copiii, frații și surorile…” Ce? Ce?! Este o versiune oarecum diferită la: „Dacă nu mă iubești pe Mine mai mult decât pe mama și pe tatăl tău, mai mult decât pe frații și surorile tale, nu ești demn de Mine”. În primul rând, oameni buni, vă rog să vedeți aceasta: este o afirmare a divinității lui Isus. Nu îți poți imagina un alt învățător moral sau spiritual spunând ceva comparabil. Ar putea spune: „Dacă nu iubești învățătura mea…”, sau „Dacă nu îl iubești pe Dumnezeul spre pe care indic…”, „Dacă nu îți place calea spirituală pe care ți-o arăt mai mult decât pe mama și pe tatăl tău, etc.” Dar să spun, senin: „Dacă nu mă iubești pe Mine, personal, mai mult decât majoritatea lucrurilor de iubit din lume, dacă nu îți urăști mama și tatăl, fratele și sora, nu ești vrednic să fii discipolul Meu”, ei bine, cere întrebarea ontologică irlandeză: „Cine te crezi?”

Cine ar putea spune așa ceva cu excepția Celui care este, în persoană, binele suprem? Aceasta este o cristologie la fel de înaltă – folosesc acel limbaj tehnic -, o cristologie la fel de înaltă ca orice din prologul Evangheliei după Ioan. „La început era Cuvântul, Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu.” Bine, este foarte clar. Și acest lucru este clar, odată ce, să spunem așa, descifrăm codul. Singurul care ar putea sau ar trebui să fie iubit în acest fel este Cel care e binele suprem. Bine. Prin urmare, și Evangheliile sunt din nou și din nou clare în această privință, prin urmare, în privința Lui trebuie făcută o alegere. Dacă este un învățător spiritual, există mii de învățători spirituali. I-aș putea numi de-a lungul secolelor; aș putea să merg la librăria locală și să găsesc tot felul de cărți ale învățătorilor spirituali. Dar nici unul dintre ei, nici unul dintre ei, nu face o astfel de cerere. De ce? Pentru că nici unul dintre ei nu pretinde ceea ce pretinde Isus aici. De aceea „Fie ești cu Mine, fie ești împotriva Mea. Ori aduci cu Mine, ori risipești.” Există un „fie una, fie alta” când vine vorba de Isus. Vedeți, le spune „fanilor” Săi conjuncturali de aici, cei care îl urmează pentru că este fascinant și carismatic: „Înțelegeți ce înseamnă să mă urmați? Nu sunt doar un alt profet. Eu sunt Dumnezeu din Dumnezeu și lumină din lumină și Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Prin urmare, Eu trebuie să fiu centrul absolut al vieții tale. Nu poate exista nici un compromis. Nu pot exista jumătăți de măsură. Ori ești cu Mine, ori ești împotriva Mea.” Isus ne cheamă la o alegere într-un fel în care nici o altă personalitate, nici un alt filozof, nici un alt învățător spiritual nu o face.

Și spune această idee cu exagerarea tipic semitică, dar ideea rămâne: „Dacă nu îți urăști mama și tatăl tău, frații și surorile tale…” Ce ar putea însemna aceasta? Permiteți-mi să sugerez ceva. În măsura în care acea mamă sau tată, frați sau surori, au devenit în viața voastră binele suprem – așa ceva e un coșmar, o problemă, o piatră de poticnire uriașă. Sunt mama și tata, frații și surorile de iubit? Da, sigur, sigur. Desigur! Dar în măsura în ei care au devenit iubirea și preocuparea centrală a vieții voastre – așa ceva e un coșmar. Și în această măsură, ar trebui să fie urâți. Dacă joacă acel rol în viața voastră, trebuie să vă separați de ei. Ce a spus Sfântul Augustin? „Iubește-l pe Dumnezeu și apoi iubește orice altceva de dragul lui Dumnezeu.” Așa da! Acum suntem pe drumul cel bun. Isus a spus – aproximativ – aici: „Sunt divin. Eu sunt Dumnezeu. Eu sunt centrul.” Prin urmare, trebuie să îl iubești mai presus de orice și orice altceva, inclusiv oamenii pe care îi iubești cel mai mult, de dragul Lui.

Lăsați-mă să vă dau un exemplu concret pe care îl găsiți des în viețile sfinților. Sfinții au nevoie de o separare, la un moment dat, da, de mama și tatăl lor, da, de propriile lor familii. Gândiți-vă la Francisc de Assisi când este chemat de Cristos să trăiască o viață de sărăcie radicală și trăiește ca un vagabond și este o rușine pentru tatăl său. Tatăl său era un afacerist respectat din orașul Assisi. Și iată-l pe Francisc cedându-și toate hainele tatălui său. Atunci tatăl îl provoacă. Și de fapt îl aduc la un fel de judecată înaintea Episcopului local. Ce face Francis? Își dă jos toate hainele și, stând gol, în piața publică, îi dă hainele înapoi tatălui său și spune: „Îți dau toate astea înapoi, pentru că eu îl urmez pe Tatăl Meu din ceruri”. „Dacă nu îți urăști mama și tatăl…” Nu spun că la nivel psihologic Francis își ura tatăl și mama, dar el dădea de înțeles: „Voi nu sunteți centrul absolut al vieții mele. Cristos este.”

Un alt exemplu de la un sfânt italian: eroul meu, Sfântul Toma de Aquino. Știți istoria când tânărul Toma decide că vrea să devină călugăr dominican. Dominicanii sunt acum un grup respectabil, dar în acele zile, primele zile, erau văzuți ca niște vagabonzi, erau din acest nou ordin medicant, un mod elegant de a spune un ordin de cerșetori, trăind pe străzi, predicând și cerșind. Toma, da, a stat o vreme într-o mănăstire benedictină pentru că părinții lui aristocrați au crezut că va deveni abatele de la Monte Cassino, că va deveni o personalitate extraordinară. Nu și-au imaginat niciodată că va deveni un călugăr cerșetor pe străzi. Și astfel Toma se alătură dominicanilor, familia lui află aceasta, și atunci mama lui, supărată foc, trimite un grup din ceilalți fii ai ei, care erau mercenari, și îl opresc pe Aquino și încearcă să îi smulgă hainele dominicane de pe el. Și se spune că Toma s-a ținut de ele cu insistență. Și l-au adus într-un castel al familiei, l-au ținut prizonier timp de un an, sperând să îl descurajeze de la vocația sa. Toma nu a cedat. Așa că în cele din urmă ei au cedat: i-au dat drumul. „Dacă nu îți urăști mama și tatăl tău, frații și surorile tale, nu ești demn să fii discipolul Meu.” Din nou, nu spun că Toma de Aquino și-a urât la nivel psihologic mama și tatăl, dar clar a spus: „Nu sunteți binele absolut în viața mea. Există un bine mai înalt – Cristosul care mă cheamă.”

Acum, permiteți-mi să insist aici, oameni buni, pentru că Isus insistă cu mulțimile care îl urmează. „Dacă nu îți urăști mama și tatăl, frații și surorile, chiar și viața ta, nu ești vrednic să fii discipolul Meu.” Gândiți-vă la aceasta puțin. Lăsați ideea să vă pătrundă, oameni buni. Am această ocupație de mult timp. Cunosc aceste texte de când eram copil. Le-am predicat și le-am explicat. Acest text încă îmi taie răsuflarea. Pentru că spui: „Propria mea viață! Nu ea contează cel mai mult? Tot ce am experimentat vreodată se bazează pe faptul că sunt în viață. Este viața mea. Nu pot să îmi urăsc propria viață, nu?” „Dacă nu îți urăști propria viață…” Vedeți, aceasta este metanoia – traducem cu „convertire” – dar înseamnă a merge dincolo de mintea pe care o ai, meta nous, a merge dincolo de modul tău obișnuit de a vedea lucrurile. Vedeți, pentru noi toți, cu adevărat, pentru toți păcătoșii, viața mea este preocuparea centrală. Încerc să mă fac cât se poate de fericit, nu? Dar Domnul spune: „Dacă nu îți urăști propria viață”. Viața mea nu este despre mine. Viața mea nu îmi aparține. Nu este ca și cum totul se învârte în jurul vieții mele și nevoilor mele și a preocupărilor mele. Dar acum iată metanoia, iată conversia, iată răsturnarea, iată radicalizarea vieții voastre. Acum vă învârți în jurul lui Cristos. Tot ce sunteți, mintea și voința și inima și pasiunile și trupul vostru și proiectele și planurile tale, toate încep acum să se învârte în jurul Lui. Aceasta înseamnă să îți urăști propria viață.

Mai putem face un pas? Îmi imaginez întotdeauna: dacă mai este cineva să îl asculte. Îi avem deci pe toți aceștia urmându-l și le ține această predică. Îmi imaginez că o mare parte din această mulțime și-a luat tălpășița. Dar ce spuneți de ultimul lucru pe care l-a spus? „Cine nu își poartă crucea și nu vine după Mine nu poate fi discipolul Meu.” Noi, după secole în care am auzit și spiritualizat aceasta, spunem mereu: „Sigur! A-ți purta crucea înseamnă a accepta o povară, o suferință, etc.” Nu, nu! Întoarceți-vă în primul secol, la acești oameni. Au văzut aceasta. Au văzut oameni răstigniți, purtând bârna transversală la locul propriei lor execuții, unde aveau să fie prinși sau bătuți în cuie pe această cruce și lăsați să moară într-o umilință și respingere totală. Ei știau că a-ți lua crucea însemna ceva îngrozitor. Și Domnul zice: „Cine nu își poartă crucea și nu vine după mine nu poate fi discipolul meu”. Cu alte cuvinte, să pun la moarte radicală pe mine însumi și ce e al meu și proiectele mele și planurile mele și ceea ce mie îmi place. Nu, nu. „Dacă nu îți urăști mama și tatăl, fratele și sora, și da, chiar și propria ta viață, nu poți fi discipolul Meu.” Totul este despre Cristos. El vine primul. El vine ultimul. El este Alfa și Omega. El este planeta în jurul căreia toată viața mea trebuie să se învârtească. Oameni buni, să ne punem în mulțimea care îl urma pe Isus. Mulți dintre noi care suntem un fel de fani conjuncturali sau patrioți în victorii – adică suntem cu Domnul atâta timp cât nu este o amenințare pentru noi – și apoi ascultați aceste cuvinte. Vedeți ce se întâmplă. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!