Viața spirituală este o luptă

Pacea fie cu voi! Prieteni, prima lectură din această duminică e între preferatele mele. Este din Cartea Exodului și e vorba despre o bătălie între Israel și amaleciți. Și veți spune: „Ei bine, poate aceasta e de vreun interes pentru istorici specializați pe lumea antică”. Sau, pe de altă parte, veți spune: „De aceea nu îmi place Biblia. Biblia – totul este despre aceste războaie.” Și la sfârșitul acestei relatări, Moise și israeliții îi trec pe toți amaleciții prin sabie. Deci fie e o chestiune antică irelevantă, fie e ceva scandalos. Pot să sugerez că nu este nici una dintre acestea? Și pentru a ne ajuta să vedem aceasta, aș atrage atenția nu asupra vreunui biblist contemporan, ci asupra unei figuri foarte vechi: Origen din Alexandria. A trăit la sfârșitul sec. II, începutul sec. III, deci cu mult timp în urmă. Și a propus o modalitate de a citi acest tip de text care cred că e încă de mare relevanță pentru noi. Arată de ce nu e vorba doar despre niște bătălii antice fără rost, nici despre un Dumnezeu groaznic care săvârșește genocid asupra oamenilor.

Cum citește Origen acest gen de relatare: bătălia Israelului împotriva dușmanilor săi? El vede Israelul ca evocând toată puterea lui Dumnezeu în lume, tot ce este bun, creativ și pozitiv și divin în lume. Prin urmare, cine sunt egiptenii, amaleciții, filistenii, asirienii, grecii, romanii, toți diferiții dușmani ai Israelului? Ei reprezintă toate puterile întunericului, toate puterile păcatului, prostia, cruzimea, ura, violența, rasismul – tot ce este opus lui Dumnezeu este simbolizat de acești dușmani ai Israelului. Un prim punct de bază, deci, și trebuie să acceptăm aceasta – viața spirituală este o luptă, oameni buni. Mereu a fost, este astăzi, mereu va fi până la sfârșitul timpului. Viața spirituală este o luptă. De ce? Cei care rămân pe căile lui Dumnezeu vor fi aclamați de unii, da, încurajați de unii, adevărat. Dar li se vor împotrivi mulți.

Când consiliam oamenii la seminar – cei care tocmai începeau viața spirituală – aceștia încep deseori cu mare entuziasm – și este bine, așa se cuvine. Dar mereu vine punctul în care trebuie să spun: „Știi, cu cât mergi mai mult pe calea lui Cristos, cu atât mai mult vei întâmpina opoziție. Știi aceasta, nu?” Și oamenii spun: „Cum adică voi întâmpina opoziție?” „Așteaptă. Vei afla.” Dacă mergeți consecvent pe calea lui Cristos, credeți-mă, problemele vor veni. Știți acel citat din Churchill pe care l-am menționat de multe ori – mereu mi-a plăcut, îmi dă mângâiere – și anume: „Să nu te încrezi niciodată într-un om care nu are dușmani. Aceasta înseamnă că nu luptă pentru nimic.” Mi se pare foarte corect. Corect în lumea politică în care se afla Churchill, dar este și mai corect în lumea spirituală. Să nu te încrezi niciodată în cineva căruia nu i se opune nimeni. Aceasta înseamnă aproape sigur că nu merge pe calea Domnului. Să ne uităm deci la toate aceste bătălii, inclusiv la aceasta, ca evocând lupta spirituală.

Așadar, Israelul împotriva amaleciților: cum se desfășoară aceasta? Ei bine, există soldați care sunt direct implicați în luptă. Gândiți-vă la soldații de infanterie cu sulițele și săbiile lor, confruntându-se direct cu inamicul. Există astfel de oameni în ordinea spirituală? Da! Ori de câte ori sunteți direct implicați în lupta împotriva prostiei, cruzimii, violenței, răul în diferitele sale forme. Aceasta se poate întâmpla în viața voastră personală. Ar putea fi cineva care vă stă în calea încercării de a trăi viața spirituală. Vă ispitește, vă blochează, vă batjocorește. Poate fi la acel nivel. Gândiți-vă la cineva care încearcă să spună adevărul. Încearcă să catehizeze, să spună adevărul lui Dumnezeu. I se opun tot felul de opinii negative. Nu mă credeți? Petreceți 30 de secunde pe internet și spuneți ceva care este inspirat de Evanghelie. Credeți-mă, vor fi împotriva voastră. Amaleciții se vor ridica. Ar putea fi când în sfera socială vorbiți despre, luptați pentru lucruri bune. Sunteți împotriva avortului, împotriva pedepsei capitale. Sunteți pentru protejare pământului lui Dumnezeu și așa mai departe. Și dușmanii vor veni împotriva voastră. Sunteți așadar direct implicați în luptă, unii dintre voi, și bănuiesc, ca preot, ca Episcop, sunt implicat în aceasta de mult timp, direct implicat în aceste schimburi.

Dar apoi auzim, în timp ce bătălia are loc, sus pe înălțime este Moise. Moise, marele conducător al israeliților. Sus pe înălțime – așa se obișnuia, până probabil în sec. XX, ca liderii militari, generalii și așa mai departe, să caute terenul înalt, pentru că de la înălțime puteai cerceta tot câmpul de luptă. Acesta era punctul de observare de care aveai nevoie ca să fii eficient în a dirija lucrurile. Aceasta de la Iulius Cezar la Napoleon, Robert E. Lee. Așa făceau generalii. Moise sus pe deal, supraveghind bătălia, îi reprezintă pe cei care conduc viața și lucrarea Bisericii. Sunt Episcop al Bisericii. Bishop, cuvântul englezesc, este un fel de stâlcire a unui cuvânt grec: Episkopos. Spuneți episkopos repede de trei ori și veți ajunge la bishop, nu? Episkopein în greacă, de acolo vine cuvântul, înseamnă „a supraveghea”. E un termen foarte funcțional. Nu e un termen mistic. E foarte funcțional. Episkopos episkopein. El scrutează, are grijă de. Episcopul supraveghează deci viața Bisericii căreia i-a fost repartizat. Moise sus pe munte, mi se pare, îi reprezintă deci pe toți cei din conducerea oficială a Bisericii. Toți acei generali, comandanți, preoți, Episcopi, Papa în cele din urmă, care conduc bătălia. Ei conduc lupta. Dumnezeu să îi binecuvânteze! Fără ei, bătălia nu ar merge prea bine, nu? Dacă nu ești îndrumat de un general înțelept și prudent, cu minte strategică, nu te vei descurca bine. Gândiți-vă de fiecare dată când e ales un nou Papă, de obicei transmite „ordinele sale de marș”. Gândiți-vă când a fost ales Papa Francisc: Biserica merge la marginalizați, o Biserică săracă pentru săraci etc. Acestea sunt modurile lui de a da ordinele sale armatei ca să știm cum să luptăm.

Dar apoi, în acest frumos detaliu, Moise nu e doar generalul care cercetează scena și dă ordine. El face aceasta, dar auzim și că are mâinile ridicate. Acesta e un gest străvechi. Îl imit de fiecare dată când celebrez Liturghia, și adopt ceea ce se numește poziția „oranților”, poziția de rugăciune. Moise conduce lupta, dar în primul rând o face prin rugăciune. Vorbim despre liderii Bisericii ca având o funcție regală, da, administrează și conduc, dar și o funcție preoțească. Aceasta înseamnă că ei sfințesc, că ei se roagă pentru Biserică. Așa că în această dimineață, în Ora Sfântă, cum fac mereu, m-am rugat pentru oamenii pe care îi slujesc. Am celebrat Liturghia azi dimineață și m-am rugat în timpul acelei Liturghii pentru munca pe care o fac. Bine. Acesta e Moise sus pe deal conducând bătălia, lupta împotriva amaleciților, dar făcând-o în primul rând prin rugăciune. Acum extrapolați de la Episcop, care se roagă pentru Biserica lui. Gândiți-vă la toate formele de viață din cadrul Bisericii dedicate rugăciunii. Gândiți-vă aici la mănăstiri și conventuri. Gândiți-vă aici la mistici și contemplativi și vizionari. Gândiți-vă aici la o persoană în vârstă țintuită acasă, care nu mai poate fi direct în luptă. Poate că era cu ani înainte, dar acum, la bătrânețe, se roagă pentru Biserică. Gândiți-vă la oamenii care se adună la ora 2 dimineața ca parte a unei societăți de adorație perpetuă. Toți ne amintesc de Moise cu mâinile ridicate, rugându-se în numele celor care sunt direct implicați în luptă.

Bine! Tabloul devine însă și mai interesant. Auzim că atâta timp cât Moise are mâinile ridicate, lupta merge bine. Dar când brațele lui obosesc și cad, atunci lupta se întoarce împotriva Israelului. Ce idee spirituală importantă, oameni buni! Biserica este susținută de rugăciune. Punct. În Biblie, nimic măreț nu se întâmplă fără rugăciune. Dacă Biserica încetează să se roage, lupta nu merge bine. Așa că auzim despre aceste două personaje, Aaron și Hur, bărbați mai tineri care vin și țin literalmente sus brațele lui Moise, ca să poată continua să se roage pentru ca lupta să poată continua să meargă bine. Cei care susțin rugăciunile Bisericii – aici, firesc, mă gândesc la acea armată de oameni de-a lungul secolelor care au susținut cu donațiile lor financiare, cu încurajarea lor, chiar cu propriile lor rugăciuni, care au susținut lucrarea de rugăciune a Bisericii. Nu există vreo mănăstire sau vreun convent, nu există vreo comunitate de contemplativi care să nu fi fost susținută, la un moment dat, de oameni bogați, care au dat banii de care era nevoie pentru a se înființa, care continuă să dea bani ca să poată supraviețui. Puteți spune că e prea lumesc, dacă vreți. Nu cred că e așa. Este doar ceea ce ai nevoie în lumea reală. Aceștia corespund exact acestor doi oameni care țin sus brațele lui Moise în timp ce el susține bătălia.

Dumnezeu să îi binecuvânteze pe acești oameni. Toți acești donatori și contribuabili bogați la viața Bisericii, nu îi disprețuiți. Nu, nu! Ei țin sus brațele care țin armata în mișcare, care fac ca lupta împotriva amaleciților să meargă bine. Acum, iată ideea, oameni buni, și o voi duce la capăt aici. Pentru mine, aceasta este o icoană frumoasă a variatelor slujiri și funcții din cadrul Bisericii. Să nu cădeți pradă unui fel de egalitarism brut. „Toți suntem la fel în Biserică.” Mă plictisiți de moarte cu aceasta, „toți suntem la fel”. Nu! Ce frumos că suntem diferiți! Că sunt unii oameni, da, implicați direct în diferitele lupte. Sunt alți oameni care conduc operațiunile, alți oameni care se roagă pentru succesul bătăliei și încă alții care îi susțin pe cei care se roagă. Și tocmai această varietate dă Bisericii puterea ei. Cardinalul George, care a fost un mentor pentru mine, spunea că la Liturghie, ceea ce se prezintă este Biserica tocmai în frumoasa ei varietate. Sunt cei care vor spune, încurajați de un egalitarism foarte lumesc: „Nu vreau aceasta. Nimeni nu ar trebui să fie diferit. Nimeni nu ar trebui să iasă în evidență în vreun fel, să fie diferit de ceilalți. Să fim doar o societate egalitară la Liturghie.” În nici un caz, în nici un caz! Aceasta ar putea fi o fantezie utopică pe care o aveți, dar nu e Biserica.

Ce frumos este că la Liturghie, diferențele din cadrul Bisericii sunt prezentate formal. „O, acel tip e mai bun ca acela”. Nu, nu e vorba de „mai bun”. E o chestiune de diferențe în cadrul vieții Bisericii fiind prezentate în mod viu, simbolic. Ce frumos! Vă voi spune exact unde merg prost lucrurile, și tocmai aceasta dorește diavolul. Dorește să ne întoarcă unul împotriva celuilalt. Vedeți, pentru că el e liderul amaleciților de aici. El este liderul armatei de opoziție. Care e deci cel mai bun mod de a submina adversarul? Este să ne dezbine între noi. Așa că începem să ne certăm, iar acum sunt laicii împotriva clerului, acum sunt preoții împotriva Episcopilor, acum sunt laicii împotriva acelor bogătași, oamenii aceia bogați… Uitați toate acestea! Aceasta e munca diavolului! Suntem cei mai eficienți când ne prezentăm frumos, interdependent, variat. Atunci Biserica este cea mai eficientă în această bătălie împotriva amaleciților. Și Dumnezeu să vă binecuvânteze!