Acces la un har infinit (Liturghia și Spovada)

Cuprinsul seriei

0. Trailer și explicarea seriei
1. Viața interioară
2. Liturghia și Spovada
3. Formarea continuă
4. Comunitatea catolică
5. Apostolatul personal

DISCUȚIA 2 (20 minute)

1. Care este experiența voastră de regulă la Spovadă (înainte, în timpul și după)? Ce temeri sau bucurii apar?
2. Fiecare Spovadă conține un har infinit. Cum ați putea să deblocați mai mult din acest har?

LA MODUL PRACTIC!

Credința trebuie să fie pusă în practică. Vă recomandăm să alegeți două lucruri pe care le puteți face individual, iar ca grup alegeți doar unul pe care să îl faceți împreună. Nu ezitați să vă scrieți propunerile proprii, dacă doriți, sau să încercuiți dintre sugestiile de mai jos.

CA GRUP

1. Vom merge împreună la Liturghie.
2. Vom merge împreună la Spovadă (evident ne vom spovedi individual).
3. Ne vom întâlni pentru a citi și discuta lecturile liturgice de duminică.

Episodul 2. Liturghia și Spovada

Partea I: Culmea cultului

Viața nu este întotdeauna ușoară, nu-i așa? Ați avut vreodată un moment în care îi spuneți lui Dumnezeu: „Te rog, vrei să mă ajuți odată? Chiar am nevoie de ajutor!” Și există câteva moduri în care El ne ajută în mod masiv, în mod constant. Și se numesc cele șapte Sacramente. Sunt ca niște râuri, râuri masive care curg de la Dumnezeu, din cer, către voi. Unele dintre acestea sunt răspândite de-a lungul vieții noastre. Preoția – nu toți sunt hirotoniți preoți; sau Sacramentul Bolnavilor. Acestea nu sunt deci lucruri pe care le primești zi de zi. Dar există două care sunt foarte regulate și vreau să mă concentrez pe acestea în acest episod: este vorba despre Liturghie și Spovadă.

În ultimul nostru episod, am vorbit mult despre cult. Iar apogeul, cea mai înaltă formă de cult pe care o avem este Liturghia. Noi credem că fiecare Liturghie nu este doar munca preotului care este acolo și a credincioșilor, ci este de fapt cultul lui Isus: cultul pe care Isus îl oferă Tatălui Său. Și-a dat întreaga viață, dar El o oferă perpetuu. Și El este cel care, prin preot și prin comunitate, într-un fel, oferă de asemenea acest dar de sine însuși Tatălui. Este cel mai mare privilegiu, cel mai măreț lucru la care putem lua parte vreodată pe acest pământ. Aceasta se întâmplă deci în mod obiectiv: Isus aduce cult Tatălui, iar Tatăl primește darul Fiului. Dar experiența mea personală, subiectivă cu privire la aceasta poate fi la un milion de kilometri distanță de ceea ce se întâmplă de fapt în mod obiectiv. Adică poate exista – și există! – o cantitate infinită de har revărsată la fiecare Liturghie. Dar oricât de aproape sunt de partea din față a bisericii, dacă inima mea nu este deschisă, și dacă nu sunt… dacă nu am „postura” corectă a inimii, atitudinea inimii, nu voi primi harurile care sunt disponibile. E ca și cum te-ai duce la Cascada Niagara și ai avea tone și tone și tone de apă care se revarsă din ea și te duci cu un degetar. Bup! „Am de gând să beau!” Așa că, din ceea ce e disponibil, iau această mică, mică, mică parte. Cu cât ne deschidem mai mult, cu dispozițiile potrivite, schimbăm degetarul poate cu o cană sau o găleată sau, apoi, un ocean.

Așadar trebuie să ne extindem inimile. Și există câteva lucruri pe care le putem face practic în acest sens. Cele trei sugestii ale mele sunt: fiți acolo, pregătiți-vă și rugați-vă. Așadar fiți acolo! Atâta tot! Prezentați-vă o dată pe săptămână, duminica. La aceasta ne invită Cristos. Dacă este har infinit la fiecare Liturghie, de ce nu am vrea să luăm parte la ea? În plus, avem ocazia să auzim Scriptura și să respirăm mai mult și să mergem mai mult alături de inima Bisericii. Ea celebrează perioadele sacre, liturgia și sfinții.

A fost un interviu pe care l-a dat un exorcist. Și a fost întrebat: „Trebuie că petreceți așa mult timp pregătindu-vă să faceți o exorcizare. Cum arată concret aceasta?” Și el a spus: „De fapt, petrec mai mult timp pregătindu-mă pentru Liturghie”. Intervievatorul a spus: „Ce?!” El a spus: „Da, căci într-un exorcism întâlnesc doar un demon, un spirit. Dar la Liturghie, îl întâlnesc pe Dumnezeul cel viu.” V-ați strecurat vreodată în ultimul minut la Liturghie? Sau nici măcar în ultimul minut? De fapt în minute pe minus. Strecurându-vă înainte de sfârșitul Evangheliei. Sau ratând-o cu totul. Când acesta e locul principal în care îl întâlnim pe Dumnezeul cel viu. Așa că ar trebui să derulăm banda, să ajungem acolo mai devreme, să plănuim să fim acolo cu cel puțin 10 min. mai devreme, pentru a ne pregăti inimile ca să vorbim cu Dumnezeu, pentru a fi gata. Dumnezeul cel viu este pe cale să coboare pe altarul nostru. Și este pe cale să coboare mai mult: în inima voastră. Nu ne-am gândi niciodată să primim un oaspete de onoare în casa noastră fără să măturăm locul, să îl curățăm puțin și să ne curățăm noi înșine. Așa că dedicați ceva timp. Pregătiți-vă inimile și mințile.

Și, în fine, trebuie să ne rugăm. Să încercăm să nu fim deconectați. Sunteți vreodată neatenți la Liturghie? Știu că nu. Eu am fost de câteva ori, chiar și când celebram Liturghia. Dacă deveniți distrați la Liturghie, pur și simplu reveniți ușor, reveniți cu inima, înapoi la Dumnezeu: „Îmi pare rău, mi-a zburat mintea un moment, dar m-am întors!” Și reconectați-vă la Liturghie. Faceți acte de credință, speranță și iubire. Rugați-vă pentru harul de a rămâne prezenți și rugători pe tot parcursul Liturghiei. Nu vrem să ratăm harurile disponibile. Dacă am ști despre ce este vorba, dacă oamenii din lume ar ști despre ce este vorba, nu ai putea găsi un loc liber. Dar noi, cei care știm aceasta și credem aceasta, să fim prezenți, să ne implicăm inimile, să ne implicăm credința.

Un instrument minunat care să ne ajute să ne rugăm la Liturghie este ceva ce numim „cele patru scopuri ale Liturghiei”. Prin scopuri (eng. ends), nu mă refer la finaluri. E acest mod de a încheia Liturghia, sau cu focuri de artificii… Nu. Înseamnă cele patru scopuri sau obiective ale Liturghiei. Un obiectiv al Liturghiei, un scop al Liturghiei este adorația, a-l adora pe Dumnezeu; un altul este mulțumirea, apoi ispășirea și cererea. Iată, așadar, de ce există Liturghia, într-un anumit sens. Liturghia există pentru ca eu să îl pot adora pe Dumnezeu. Există pentru ca ispășirea să poată avea loc. Există pentru ca eu să pot face cereri, pentru mine și pentru întreaga lume etc. Sunt multe moduri de a folosi cele patru scopuri pentru a ne ruga și a ne implica mai mult în Liturghie. Puteți lua diferitele părți ale Liturghiei și ele se potrivesc în mod natural cu diferitele scopuri. Cum ar fi: Kyrie se potrivește cu ispășirea, Gloria se potrivește cu adorația. Puteți căuta să descoperiți unde s-ar putea potrivi. Dacă vă simțiți pierduți în timpul Liturghiei, la un moment dat, puteți să vă gândiți: „Bine! Fiecare punct al Liturghiei se potrivește cel puțin cu unul dintre acestea.” Așa că ne poate ajuta cu adevărat să ne orientăm.

Celălalt mod e să luăm doar un scop și să privim întreaga Liturghie așa. Experimentați-o prin mulțumire sau prin adorație. Și apoi, când ajungem la primirea lui Isus în Sfânta Împărtășanie, nu știu vouă, dar mie uneori îmi este greu să rămân concentrat în rugăciune. Pur și simplu sunt distras. Nu știu cum. Sunt foarte distras. Așa că este foarte util să am un mic instrument, doar pentru a-mi aminti: „Bine, voi merge înainte cu unul dintre aceste lucruri și îl voi folosi ca mica mea ancoră, ca dacă mă pierd, să mă pot întoarce: «Bine. Acum fac această rugăciune de cerere. Mijlocesc pentru această persoană sau pentru acest har de care am nevoie, oricare ar fi.»” Dacă la fiecare Liturghie preotul ar împărți o pungă cu bani tuturor celor care vin la Împărtășanie, întreaga lume ar fi super devotată, nu? Ar veni, i-ar lua și ar pleca. Este infinit mai mult. Sf. Paul spune: infinit mai mult decât puteți cere sau imagina. Și așa ceva este disponibil. Așa ceva ne este oferit fiecăruia la Liturghie. Dar trebuie să ne pregătim, să ne deschidem inimile. Așadar, acești trei pași mici, a fi acolo, a-ți pregăti inima și a te ruga, ne pot ajuta să primim comorile infinite care sunt disponibile la fiecare Liturghie.

Partea a II-a: Polul Nord

În minunata ei carte despre viața spirituală „Castelul interior”, Sf. Tereza de Avila, extraordinara mistică spaniolă din sec. XVI, trece prin aceste etape ale vieții spirituale. Și în primele două, ea nu spune aproape nimic despre rugăciune. E atât de ciudat! O citesc deschis să aflu mici indicii de la maestră, și… ce? Ar trebui să mă rog de la început! Concentrarea ei este pe a scoate păcatul din viața noastră. Este foarte important! Pentru a fi un discipol al lui Isus, pentru a ne apropia de El, pentru a ne apropia de Dumnezeu, trebuie să ne îndepărtăm de păcat. Este puțin ca… gândiți-vă la globul pământesc, bine? Și dacă suntem la Polul Sud și dorim să ajungem la Polul Nord, nu am cum să rămân la Polul Sud și, de asemenea, să mă îndrept spre Polul Nord. Nu mă pot întinde sau ceva de genul acesta. Pe măsură ce te îndepărtezi mai mult de Polul Sud, te apropii de Polul Nord. Pur și simplu așa stau lucrurile.

Sacramentul Spovezii este acest dar incredibil. Nu este doar un sfat sau o recomandare de la Dumnezeu. „Încearcă să eviți păcatul” – de parcă Dumnezeu ar spune doar atât. Nu! El ne dă un ajutor incredibil. Exact ce avem nevoie! Trebuie să fim capabili să ne luăm eșecurile și păcatele, părțile întunecate ale vieții noastre, și să le aducem în lumina Lui, și să experimentăm faptul că El tot ne iubește, în adâncul ființei noastre, chiar și atunci când nu ne iubește comportamentele. Și nu numai atât, și mult mai important: în Spovadă ni se iartă păcatele! Și nu numai atât: primim și harul de a nu păcătui din nou! Așa că vă recomand cu căldură să mergeți regulat la Spovadă, cel puțin o dată pe lună. Ați putea merge mai regulat și trebuie să mergeți mult mai rapid dacă ați comis un păcat de moarte. Păcatul de moarte e unul atât de grav încât ucide viața divină din sufletul nostru. Dacă se întâmplă aceasta, trebuie să facem tot ce putem pentru a ne spovedi imediat.

Mulți oameni găsesc Spovada dificilă. Și eu găsesc dificilă Spovada uneori. Este jenant. Este umilitor. Trebuie să fim foarte, foarte vulnerabili și să împărtășim părți despre noi înșine pe care nu prea vrem să le împărtășim, pentru a aduce în lumină ceea ce poate am prefera să ținem în întuneric. Dar Dumnezeu știe de ce avem nevoie. Putem avea încredere în El. Deci chiar și atunci când spunem: „Oooh…” cu frică, și poate am evitat-o, să avem încredere că aceasta este o întâlnire cu Dumnezeu, că El este cel care ne așteaptă, că El, așa cum i-a spus Sf. Faustina, doar se ascunde în spatele preotului, că cu adevărat cu Isus vom împărtăși aceasta, iar El primește. Mergând la Spovadă, facem ca jertfa Sa de pe cruce să merite, și primim harul iertării Sale. Acum, așa cum am discutat legat de Liturghie, și la Spovadă există similar disponibil un har infinit.

Dar experiența mea subiectivă, personală, de primire a acelui har poate să nu fie infinită și probabil nu este. Deci, încă o dată, există această nevoie de a avea atitudinea cuvenită, deschiderea potrivită, pentru a primi harul. Cum putem face deci cea mai bună Spovadă posibilă? Mai întâi de toate, trebuie să ne examinăm conștiința. Așa cum nu am merge în grabă la Liturghie, în ultimul moment, tot așa nu trebuie să ne grăbim la Spovadă fără ca mai întâi să ne fi oprit și să ne fi examinat conștiința, spunând: „Bine, de când am fost ultima dată, ce s-a întâmplat?” E ceva bine de făcut chiar înainte de Spovadă, dar este și mai bine să o facem în fiecare zi. Să ne examinăm în mod regulat conștiința, privind înapoi la ziua noastră și să scriem lucrurile, modurile în care: „Bine. Trebuie să lucrez la aceasta și la aceasta…” Și apoi veți începe să vedeți tipare în viața voastră. Și cu cât le vedeți mai mult, cu atât puteți nu doar să vă mărturisiți păcatele, ci și să începeți poate să aveți niște strategii: „Bine, care este domeniul mare în care trebuie să lucrez, pe care îl pot aduce cu adevărat lui Dumnezeu în rugăciune, dar și preotului la Spovadă?”

Asumați-vă responsabilitatea. Când ne spovedim, nu trebuie să dăm o întreagă… poveste cu cântece și dansuri pentru a ne explica. Spuneți doar: „Am făcut aceasta”. Pentru că aceasta înseamnă că eu îmi asum păcatele. Nu încerc să spun: „O, dar aceasta a fost situația în care eram”. Nu trebuie să faceți așa. Preotul nu trebuie să audă deloc aceasta. Spuneți doar: „Acesta sunt eu”. Până nu îți însușești ceva, nu îl poți da. Vreau să îți dau cadou ceva din camera mea. Trebuie să îl iau și să ți-l dau. La fel și cu păcatul meu: trebuie să mi-l însușesc, să îmi asum responsabilitatea pentru păcatele mele, apoi pot să le aduc la Spovadă și să spun: „Acesta sunt eu. Iată ce am făcut. Și îmi pare rău.”

Trebuie să stârnim căința. Aceasta înseamnă că îmi pare rău. Vi s-a întâmplat să vină la voi cineva care v-a făcut cu adevărat ceva urât și să spună: „Deci îmi pare foarte rău pentru chestia aceea. Asta e…” „Nu! Va trebui să fii ceva mai serios în privința aceasta. Nu pari prea serios. Nu prea sună că îți pară rău.” Cu cât mai serioși trebuie să fim când venim în fața lui Dumnezeu? Cu cât vom stârni mai mult căința, tristețea pentru noi înșine… „Îmi pare foarte rău că am făcut aceasta…” Aproape să medităm la aceasta. Ne poate ajuta cu adevărat să ne deschidem inima, să ne deschidem credința pentru a primi milostivirea și iertarea Lui.

Așa că să alocăm puțin timp, examinând conștiința, apoi spunem: „Îmi pare foarte rău pentru aceasta, pentru că prețuiesc această relație”. Trebuie să am o dorință fermă de îndreptare. Este o expresie înaltă care înseamnă că trebuie să mă angajez că nu voi face aceasta din nou. Aceasta este, repet, ceva de stârnit în noi înainte, în timpul și după Spovadă. „Voi face tot ce îmi stă în putință. Voi schimba ce trebuie să schimb. Voi face tot posibilul să nu mai păcătuiesc în acest fel.” Este suficient.

Și, în fine, rugați-vă. Trebuie să ne rugăm pentru harul de a face o Spovadă bună. Rugați-vă pentru ura față de păcat, față de propriul păcat. Rugați-vă pentru preot. Vă rog să vă rugați pentru preoți ca să putem fi cât mai buni confesori posibil. Și apoi rugați-vă canonul, acea oferire lui Dumnezeu a unei inimi căite și a unei inimi bucuroase, a celor care știu că sunt iubiți chiar și atunci când acțiunile lor sunt rele și păcătoase. Ei știu că sunt întotdeauna iubiți de Dumnezeul lor. Așadar, pe scurt, vreau să vă încurajez să mergeți lunar la Spovadă sau mai devreme dacă sunteți cu păcat de moarte pe suflet; să vă examinați inimile, să stârniți acea căință, să vă asumați responsabilitatea pentru păcatul vostru, să aveți acel angajament ferm de a nu mai păcătui din nou și apoi să vă rugați pentru harul de a face cea mai bună Spovadă făcută vreodată.