Dacă Dumnezeu știe viitorul meu, mai sunt eu liber?

Dacă Dumnezeu cunoaște toate lucrurile, inclusiv toate lucrurile pe care le voi face în viitor, mai sunt eu liber? Cum este posibil să reconciliem un Dumnezeu atotștiutor cu libertatea umană? Iată cum ar răspunde Sf. Toma de Aquino la aceste întrebări.

AQUINAS 101: Institutul Tomistic – întreabă un frate –
Dacă Dumnezeu cunoaște viitorul meu, mai sunt eu liber?
Nivelul întrebării: II

Vă salut! Sunt pr. Dominic Legge și predau teologie la Casa Dominicană de Studii din Washington, D.C. Bine ați venit la seria „Întreabă un frate” de la Aquino 101, unde primim întrebările voastre și ne străduim să răspundem la ele. Am primit multe întrebări despre libertatea umană în raport cu cunoașterea lui Dumnezeu. De exemplu, o persoană întreabă: „Dacă Dumnezeu este veșnic și știe și vede tot ceea ce este real dintr-o singură privire, atunci alegerile mele viitoare sunt predeterminate?” Este o întrebare minunată! I-a nedumerit pe mulți oameni, inclusiv pe unii filozofi contemporani, iar eu am studiat mult această temă, pentru că aici, la Casa Dominicană, predau cursul nostru despre teologia harului, în care această întrebare este foarte importantă.

Permiteți-mi să încep cu un exemplu pe care prof. Edward Feser, unul dintre conferențiarii Institutului nostru Tomistic, l-a folosit odată într-o prelegere la Institut. Să presupunem că discutați cu un prieten despre un roman polițist pe care tocmai l-a terminat de citit și îl întrebați: „A fost un roman bun?” El spune: „Ei bine, are toate ingredientele ce le-ai dori de la o poveste polițistă, dar în final, nu am fost foarte mulțumit”. „De ce nu?”, întrebați. El răspunde: „Ei bine, la sfârșitul cărții, afli că majordomul a fost criminalul, iar apoi este prins de poliție și trimis la închisoare pe viață. Dar nu mi s-a părut corect, pentru că nu mi se pare că actul său a fost liber.” Veți spune: „O! L-a obligat cineva să o facă? Poate cineva i-a luat soția ostatică sau ceva de genul acesta?” Iar prietenul spune: „O, nu! Nimic de genul acesta. Majordomul a ucis victima pentru bani. Nu, nu, nu. Problema a fost că autorul cărții a scris romanul, inclusiv partea în care majordomul a făcut-o. Și aceasta înseamnă că majordomul nu ar fi putut face nimic diferit. Deci acțiunea sa nu a fost liberă.”

Ce e greșit cu acest punct de vedere? În cadrul poveștii, majordomul merită să fie pedepsit, pentru că nu a existat nimic în acel cadru care să îl constrângă la acțiune. El nu a fost obligat să ucidă victima. El a ales să facă acest lucru. Iar acest lucru face ca acțiunea sa să fie liberă și îl face vinovat și să merite pedeapsa. Obiecția prietenului vostru plasează autorul, care este cauza poveștii în sine, pe același nivel cu personajul din interiorul poveștii. Înțelegem că, în interiorul poveștii, acțiunea personajului este liberă, chiar dacă autorul a scris povestea ca să se încheie exact în acest fel. Acum, relația dintre Dumnezeu și lume nu este exact ca relația dintre un autor și o poveste. Dar chiar și așa, putem învăța ceva adevărat din această analogie. Cunoașterea și cauzalitatea lui Dumnezeu cu privire la lume este cunoașterea și cauzalitatea unei cauze prime sau primordiale, în timp ce cauzalitatea și activitatea creaturilor este de un alt tip.

Acestea sunt ceea ce Aquino numește cauze secundare, deoarece natura și însăși existența lor sunt cauzate de Dumnezeu. Creaturile sunt cauze cauzate. Nu vrem să spunem că acestea nu au cu adevărat puteri sau acțiuni proprii sau că o acțiune a creaturilor este doar o ficțiune și că, de fapt, Dumnezeu cauzează totul în mod direct. Mai degrabă, vrem să spunem că Dumnezeu înzestrează creaturile cu demnitatea de a fi o cauză. Iar în cazul ființelor umane, Dumnezeu le înzestrează cu o natură rațională din care decurge capacitatea lor de a alege liber.

Să schimbăm exemplul. Sf. Toma folosește analogia cu cineva care stă pe un munte înalt cu vedere spre o vale. Privind în jos de pe înălțimi, ați putea vedea o persoană la un capăt al văii mergând pe drum spre o altă persoană, la celălalt capăt, care se îndreaptă în direcția opusă. Din perspectiva voastră de pe vârful muntelui, puteți vedea ce se va întâmpla cu siguranță: acești doi oameni se vor întâlni pe drum. Acești doi oameni nu știu încă faptul că se va întâmpla aceasta – este ceva la viitor pentru ei. Și totuși, cunoașterea voastră despre ceea ce se va întâmpla nu cauzează această întâlnire să aibă loc. Și cu atât mai puțin nu determină alegerea celor doi oameni în timp ce călătoresc pe drum.

Desigur, Dumnezeu nu doar ne privește de sus, dintr-un loc înalt din lume. Mai degrabă, Dumnezeu nu este deloc o parte a lumii. El este cauza absolut neschimbătoare și transcendentă a întregii lumi și a tot ceea ce există în lume. Astfel, El este în același timp atât în afara lumii, cât și profund și puternic prezent în fiecare lucru din lume, deoarece El îl menține în ființă și îi dă fiecărui lucru natura și puterea de a fi o cauză. Mai mult, Dumnezeu este veșnic. Aceasta înseamnă că El este în întregime în afara timpului. Fiecare moment al timpului este în mod simultan prezent pentru Dumnezeu într-un „acum” veșnic. Astfel, Dumnezeu este capabil să vadă toate lucrurile și pe fiecare dintre noi și toate alegerile și acțiunile noastre în același timp. Această cunoaștere a lui Dumnezeu nu impune în sine nici un fel de necesitate asupra lucrurilor din lume sau asupra alegerilor noastre. Mai degrabă, unele lucruri se întâmplă în lume din necesitate – gândiți-vă la necesitatea legilor termodinamicii, de exemplu -, în timp ce altele se întâmplă din întâmplare sau contingent, iar alte lucruri sunt cauze libere, de exemplu ființele umane, care fac alegeri libere în cursul vieții lor.

Permiteți-mi să închei acum cu un cuvânt despre modul în care Dumnezeu poate chiar lucra în noi pentru a ne conduce să acționăm liber. Atunci când face aceasta, Dumnezeu nu compromite libertatea noastră, ci mai degrabă o permite și chiar o înalță. Acesta este un adevăr profund și acest scurt videoclip ne permite doar o tratare superficială, dar iată punctele cheie. Pentru început, se crede uneori că esența libertății este capacitatea de a face altfel. Și de aici, unii oameni susțin că, dacă Dumnezeu ne conduce spre o anumită acțiune, atunci acea acțiune nu poate fi liberă. Din perspectiva lui Aquino, se ascunde o confuzie în acest argument. Dacă Dumnezeu ne-ar conduce așa cum fac alte creaturi, dacă ne-ar forța sau ne-ar împinge așa cum fac uneori alți oameni, atunci este adevărat că acțiunea noastră ar putea să nu fie liberă. Dar, potrivit Sf. Toma, nu așa ne conduce Dumnezeu.

Pentru a înțelege aceasta, trebuie să ne amintim că, așa cum ne învață Aquino, libertatea umană este o trăsătură care decurge din raționalitatea noastră. Suntem creaturi raționale. Aceasta înseamnă că suntem capabili să înțelegem lumea din jurul nostru și să judecăm ceea ce este bun și demn de alegerea noastră. Această capacitate de a înțelege face ca ființele umane să fie sursa propriei lor activități într-un mod mai înalt decât modul în care acționează creaturile non-raționale, precum animalele. Ne face liberi. Gândiți-vă la modul în care acționează animalele. Un câine poate să recunoască mâncarea așezată în fața sa și apoi să se îndrepte spre ea pentru a o mânca. Dar un câine nu chibzuiește dacă ar fi bine să mănânce această mâncare sau dacă nu cumva această mâncare aparține altui câine sau dacă nu ar fi mai bine pentru sănătatea sa dacă ar urma o dietă sau ar deveni vegetarian. Un câine nu acționează în mod liber, deoarece nu este capabil să înțeleagă și să evalueze diferitele modalități posibile de a obține ceea ce își dorește. În schimb, ființele umane hotărăsc cu privire la astfel de lucruri. Și tocmai capacitatea noastră de a înțelege diferitele acțiuni posibile pe care le-am putea întreprinde pentru a ne atinge scopul este ceea ce dă naștere libertății noastre. În acest sens, noi suntem sursele propriilor noastre acțiuni într-un mod mai înalt decât toate celelalte animale.

Ce ilustrează acest exemplu este faptul că libertatea nu e în principal capacitatea de a acționa altfel, ci mai degrabă această capacitate de a acționa altfel este o trăsătură a capacității noastre de a înțelege și de a ne direcționa acțiunile ca orientate spre un scop. Așadar, ce ne spune aceasta despre modul în care Dumnezeu ne conduce să ne angajăm în acte libere? Aquino ne spune că Dumnezeu este autorul naturii noastre. El ne cunoaște perfect. El știe ce ne va conduce la adevărata noastră perfecțiune. Dacă Dumnezeu acționează în mințile noastre pentru a le ilumina astfel încât să înțelegem care este cel mai bun mod de a acționa și dacă Dumnezeu inflamează dorința inimilor noastre de a iubi ceea ce este cu adevărat bun și sfânt, atunci El nu ne încalcă libertatea, ci mai degrabă o aprinde și o pune în mișcare, iar acțiunea umană care rezultă nu este ca și cum am fi constrânși sau forțați să acționăm; mai degrabă, o experimentăm ca pe o eliberare din partea lui Dumnezeu pentru a face ceea ce noi înșine dorim cel mai mult să facem. Aceasta este ceea ce harul lui Dumnezeu este capabil să realizeze în noi. Așadar, Dumnezeu poate ști cu certitudine ce vom alege. Dumnezeu poate chiar să ne conducă să alegem corect. Iar atunci când face aceasta, noi rămânem pe deplin liberi.

Sper că am răspuns la toate întrebările voastre, dar dacă nu, vă rugăm să ne anunțați prin trimiterea altora folosind #AskAFriar în comentariile de pe YouTube și pe rețelele sociale. Și nu uitați să vă abonați, să dați like și să împărtășiți cu prietenii voștri, căci contează ce credeți.