Cât ne costă să avem încredere în Dumnezeu?

Bine ați venit! Vreau să vă prezint planta mea de aici. E „copilul” meu, Carmen, este o monstera deliciosa. Sunt o „mamă” de plante foarte mândră.

Cât ne costă să avem încredere în Dumnezeu?

Vă salut! Sunt Stacy Sumereau și suntem la Ascension Presents. Există un moment în viața ta spirituală în care trebuie, cum spunea prietenul meu Mike Crevey în interviul din emisiunea mea, trebuie să încetezi să „închiriezi” credința părinților tăi și să o „cumperi” pe a ta. Și te va costa ceva, te va costa nu mai puțin decât totul. Categoric am trăit acel moment în care am avut un șoc la „plata în avans” de încredere pe care Domnul mi-a cerut-o. Această situație e absolut terifiantă, așa că dacă și voi sunteți în acest moment, mă bucur mult că sunteți aici, căci vorbim despre aceasta azi.

M-am uitat cândva la un discurs TED și era vorba despre un tip care a început cu o agrafă de birou, una roșie, obișnuită, și a dat-o la schimb. Și a continuat să facă schimburi și până la urmă a făcut schimb cu o casă. A început cu o agrafă și a ajuns la o casă. În primul rând: grozav! Cum a reușit? În al doilea rând, dacă tipul acesta ar fi spus: „Cred că sunt ok, nu cred că vreau să schimb agrafa. Mă voi agăța de ceea ce știu, mă voi agăța de ceea ce am primit și nu cred că trebuie să fac schimb”. Înțelegeți încotro merg, da? Ar fi ratat enorm! E foarte greu să îți deschizi mâinile și să îl lași pe Dumnezeu să îți ia agrafa și să aștepți să vezi ce are în plan pentru tine. Agrafe și case – sunt categoric diferite, nu? O agrafă are o singură întrebuințare, dacă nu o folosești să deschizi uși, ceea ce eu fac des, căci copiii mei încuie ușile, doar pentru că ei cred că este amuzant – au 3 și 4 ani – așa că folosesc o agrafă pentru a deschide ușile. Deci are două întrebuințări, valorează mai puțin de un leu, în timp ce o casă este categoric diferită, valorează sute de mii de dolari și, pe lângă valoarea monetară, e un loc în care îți poți face un cămin. Într-o casă poți trăi, construi o comunitate, crește o familie, trăi viața acolo.

Dumnezeu vrea să îți dea o casă când îi dai agrafa ta. Când ne gândim la viața aceasta și la toate lucrurile ce le vrem să le facem, calendarele, listele de făcut, CV-urile noastre, obiectivele personale pe care ni le stabilim, aceasta e țara lui „ce”, este totul în timp, și în contextul eternității, valorează cam cât o agrafă. Cele mai importante în viață nu sunt niciunul dintre acele lucruri, ci relațiile. „Cine” – acolo trăiește Dumnezeu. El nu trăiește în țara lui „ce”, ci a lui „cine”. Dumnezeu privește constant la casa pe care dorește să ți-o dea și dacă tu ești prea fixat pe agrafa ta, vei rata aceasta. Această problemă, totuși, nu este nimic nou sub soare. Nu vrem să ne dăruim lui Dumnezeu, nu chiar avem încredere că El e așa bun. „Dacă îi dau agrafa mea și El nu îmi dă nimic? Atunci îmi pierd agrafa și nu îmi mai rămâne nimic!” Această problemă nu e deci nimic nou sub soare, căci ne uităm în Geneză și vedem că diavolul a venit la Eva și practic a băgat discordie între ea și Dumnezeu. A spus: „Ascultă: Dumnezeu nu este chiar atât de bun! Ar putea să îți dea ceva mai bun decât ce ți-a dat, dar refuză deliberat aceasta.” A fisurat încrederea pe care Eva o avea în Dumnezeu și acesta a fost începutul păcatului.

Cu siguranță nu e nimic nou. Am putea spune că e o înclinație naturală să ne întrebăm: „De ce să îi dau lui Dumnezeu agrafa mea, încrederea mea în avans, înainte să îi văd bunătatea în viața mea?” Eram îngrozită, mă gândeam la viața consacrată și mi-am dat seama că poate Domnul vrea să fiu călugăriță și poate că eu nu vreau. Nu îmi puteam imagina cum m-aș angaja la viață pe care nu neapărat o doream atunci, așa că la Spovadă i-am spus preotului că mi-e frică să am încredere în Dumnezeu. Pot spune aceasta pentru că a fost Spovada mea. Nu a spus prea multe, dar mi-a dat această rugăciune de încredințare și m-a încurajat să o rostesc foarte încet în fiecare zi Așa am făcut. Și această rugăciune mi-a schimbat total viața.

Nu a fost o rugăciune plăcută, nu a fost o rugăciune ușoară, dar a fost atât de necesară, pentru că era ca o litanie. Începi prin a spune: „Îți dau inima mea, mintea mea, memoria mea, imaginația mea, slăbiciunile, dorințele, păcatele mele, trecutul, prezentul, viitorul meu”. Și orice ai păstra pentru tine, orice nu ai vrea să îi încredințezi Domnului – acela e lucrul ce trebuie cel mai mult să îl încredințezi. Nu mai avusesem o rugăciune care să mă ajute să identific zonele specifice în care nu mă încredințam Domnului. Astfel, într-o zi poate era ușor: „Mă simt generoasă, poți avea 80% din viața mea”. Dar erau întotdeauna acele patru sau cinci lucruri la care lacrimile începeau să curgă și începeam plânsul acela urât. Dar am persistat, am făcut aceasta zilnic timp de câteva săptămâni și pe atunci, cum am spus, vizitam mănăstiri și am adus cu mine o imagine cu Isus, imaginea mea preferată cu Isus. Îți oferă, în mână, Inima Sa, și privirea iubitoare din ochii Lui e așa frumoasă! Iubesc așa mult această imagine!

Și într-o zi am făcut ora de adorație, am fost la Liturghie și m-am împărtășit, m-am rugat după Împărtășanie, mi-am spus rugăciunea de încredințare, am plâns, desigur, și am primit această frumoasă viziune care mi-a schimbat total viața. Isus era cu adevărat acolo, așa cum apărea în acea imagine frumoasă, era cu adevărat acolo înaintea mea și chiar îmi oferea Inima Lui, în mâna Lui. Și deodată am înțeles că e reală, nu e doar o imagine frumoasă, ci Domnul și Creatorul universului îmi dăruiește cu adevărat Inima Lui. Și i-am luat Inima în mână și am spus: „Mulțumesc! Ce să fac cu ea?” Mi-a spus: „Scoate-o pe a ta și pune-o pe a Mea unde era a ta”. În această experiență de rugăciune e ca și cum aș fi deschis o ușă în piept, ceea ce am făcut, și mi-am scos inima și am pus-o pe a Lui unde fusese a mea și am închis ușa. Am putut simți căldura ei și mi-am dat seama că ceea ce tocmai primisem era mai mare, mult mai mare decât orice aș fi putut să îi dau.

Îi dădeam lui Dumnezeu „ce”-ul meu, timpul meu, micuța mea agrafă, iar eu primeam un „Cine”, îl primeam pe Dumnezeu însuși. Primeam iubirea pe care o căutasem toată viața, cea mai atotștiutoare, perfectă, puternică și iubitoare Inimă din întregul univers. Și eram acolo cu inima mea în mână și mă uitam în jos la inima mea și era zbârcită și gri, pietroasă, tare – nu așa ar trebui să arate o inimă. Și am spus: „Ce vrei să fac cu aceasta?” Și Isus a spus: „Mi-o dai, te rog, Mie?” Ar fi putut spune: „O, îmi aparține, o iau! Am creat-o, așa că acum dă-mi-o înapoi!” Dar El este un domn și mi-a spus: „Mi-o dai, te rog, Mie?” Și eram atât de conștientă că această inimă mică și zbârcită era cu mult mai puțin decât primisem. Dar mi-am dat seama și că era tot ce își dorea, așa că i-am dat-o și a pus inima mea acolo unde fusese a Lui. Și de atunci, am avut acel sentiment de apartenență într-un mod cu totul nou: acea încredere, acea înțelegere că atunci când îi dai lui Dumnezeu ceea ce ai, El îți va oferi ceva mult mai mare în schimb. El vrea de fapt să ți se dăruiască El însuși.

Așadar, aș dori să spun rugăciunea de încredințare cu voi chiar acum. Și, în timp ce mă rog, vreau să vă încurajez să vă rugați încet cu mine. Mă voi opri după ce spun fiecare lucru și vreau să vă încurajez să vă imaginați că puneți fiecare parte din voi în mâinile lui Dumnezeu. Dacă învățați vizual, ca mine, cred că va fi de mare ajutor. Imaginați-vă că puneți fiecare parte din voi una câte una în mâinile întinse ale Domnului și fiți atenți mai ales la cele pe care nu vreți să i le dați. Acelea sunt exact lucrurile pe care trebuie să i le încredințați.

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Dumnezeule, Tatăl meu, îți mulțumesc pentru tot ceea ce ești și pentru tot ceea ce faci pentru mine prin Fiul Tău, Isus Cristos. Te laud pentru viața mea, pentru milostivirea Ta și pentru Euharistia Ta. În numele lui Isus, Tată, mă așez cu totul în Inima Ta. Îți încredințez Ție întreaga mea ființă: inima mea, mintea mea, memoria mea, imaginația mea, voința mea, emoțiile mele, pasiunile mele, trupul meu, sexualitatea mea, dorința mea după aprobarea oamenilor, slăbiciunile mele, dorințele mele, păcatele mele. Îți încredințez fiecare persoană din viața mea.

Îți încredințez fiecare situație din viața mea. Îți încredințez fiecare relație în care sunt. Îți încredințez fiecare neliniște pe care o am. Îți încredințez fiecare frică pe care o am. Îți încredințez fiecare îndoială pe care o am. Îți încredințez toată confuzia pe care o am. Îți încredințez toată tristețea pe care o simt în inima mea. Îți încredințez toate rănile mele. Îți încredințez toată anxietatea și toate îngrijorările pe care le am.

Te rog să ai grijă de mine și de ceilalți cu o iubire perfectă. Așa cum m-am golit acum și ți-am încredințat totul Ție, te rog acum, Tată, să mă umpli cu fiecare dar și rod al Duhului Tău Sfânt. Duhule Sfinte, Tu ești izvorul iubirii, al speranței, al bucuriei, al păcii, al răbdării, al bunătății, al blândeții, al tandreții, al fidelității, al smereniei și al înfrânării. Purifică dorințele mele. Ajută-mă să îmi deschid inima față de Tine. Ajută-mă să devin perfect receptivă ca un copil curat. Ajută-mă să cred în iubirea Ta pentru mine. Ajută-mă să sper în iubirea Ta. Ajută-mă să primesc de la Preasfânta Inimă a lui Isus tot harul și virtutea necesare pentru a deveni persoana care m-ai creat să fiu.

Îți cer aceasta în numele lui Isus Cristos, Fiul Tău, Dumnezeule Tată Atotputernic. Preasfântă și Neprihănită Fecioară Maria, încredințez această rugăciune Inimii tale, îți cer să o strângi la Inima ta rănită și mijlocește pentru mine la Fiul tău, Isus. Ajută-mă să fiu așa cum ești tu, discipol desăvârșit, slujitor ascultător, adevărat copil al lui Dumnezeu. Amin.

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Din partea noastră, de la Ascension Presents, Dumnezeu să vă binecuvânteze și ne vedem săptămâna viitoare!