Cine vrea să vină după Mine, să își ia crucea

Matei 8,34

Chemând la sine mulţimea şi pe discipolii săi, le-a spus: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze. Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; cine, însă, îşi pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie o va salva. Aşadar, ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă îşi pierde sufletul? Căci ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său? Dacă cineva se va ruşina de mine şi de cuvintele mele înaintea acestei generaţii adultere şi păcătoase, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în gloria Tatălui său cu îngerii cei sfinţi”. Şi le zicea: „Adevăr vă spun că sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor vedea moartea până când nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere”.

Marcu 8,34-9,1 / Duminica 3 din Post

Fii Cristofor!

Îți place mesajul din această pagină? Dacă da, te invităm să fii Cristofor, adică purtător de Cristos, distribuind mesajul paginii în rețelele sociale pe care le folosești. Ai la dispoziție butoanele din stânga paginii, sau butonul de mai jos, care te va conduce la această postare pe pagina noastră de Facebook!
Share!
Scurtă reflecție

Cum să ne purtăm crucea? Cu acea răbdare și deplină conformare voinței Părintelui ceresc arătată de Isus începând din Ghetsimani până pe Golgota. Acel „Fie voia Ta” să ne pătrundă și să ne stăpânească plânsul și gemetele. Să nu murmurăm, ci să îmbrățișăm crucea, ca pe unealta sfințirii noastre și să urcăm cu ea pe urmele lui Isus, acceptând finalul cu sentimentele de căință ale lui Dismas, tâlharul convertit. Primind, ca și el, moartea ca o dreaptă pedeapsă pentru păcate, în clipa supremă vom auzi și noi sentința mângâietoare a lui Isus: „Astăzi vei fi cu mine în rai.” (pr. Neamțiu)

Alte informații

Citește din timp lecturile de duminică: apostolul și evanghelia. O poți face de exemplu consultând agenda liturgică online.

Agenda liturgică
Tehnice

Realizare grafică: Oana C. Cristofor
Data publicării: 2 aprilie 2016
ID intern: 00070