Domn, mincinos sau nebun?

pr. Mike Schmitz
Un fragment din programul „Belonging”, dedicat cuplurilor care se pregătesc pentru Botez. În acest fragment, pr. Mike Schmitz discută despre motivele pentru care Isus este Dumnezeu și pentru ce nu există alternative la acest adevăr.

Clipul a fost subtitrat de Radu și Oana C. Dacă subtitrarea nu apare, activați-o.

Durată: 11 min 22 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube

[etichete]

SUBTITRARE

În colegiu am avut un curs intitulat „Religiile lumii”. Au fost mai multe astfel de lecții. A fost chiar bine, căci e bine să studiem ce au crezut oamenii de-a lungul timpului, ce cred oamenii din lumea întreagă. Și e minunat să studiezi diferențele și să cunoști unele similarități. Un lucru pe care l-am aflat… Practic la toate lecțiile aveai un manual și fiecare capitol din carte corespundea unei religii. Deci cap. 1 era budismul, apoi confucianismul, creștinismul, apoi islamul, iudaismul, zoroastrismul și toate celelalte. Și parcurgeai cartea și studiai diversele idei ale religiilor, privind la calitățile și la defectele lor.

Problema era că atunci când studiai creștinismul nu se recunoștea că creștinismul e diferit de toate celelalte religii. Iată la ce mă refer. Toate religiile lumii au fost fondate de cineva care fie pretindea că îl înțelege pe Dumnezeu, fie pretindea că a primit o revelație de la Dumnezeu. Dar creștinismul a fost fondat de Cineva, Isus Cristos, care nu pretindea că îl înțelege sau are o revelație de la Dumnezeu. Isus de fapt pretindea că este Dumnezeu! Astfel, când studiem religiile, căutând în special ce este adevărat, care este de fapt unică, care e cea pe care o pot crede, când ajungem la creștinism nu trebuie să sărim la detalii, nu trebuie să sărim la articolele Crezului. Tot ce trebuie e să răspundem la această singură întrebare: Este Isus cine spune El că este? Pretinde că e Dumnezeu, dar dacă nu este atunci tot creștinismul este fals. Dar dacă este, atunci tot creștinismul e adevărat.

Vorbesc des cu oamenii, iar ei spun lucruri ca: „Cred că Isus a fost o persoană sfântă. A fost profet, dar nu cred că Isus a fost Dumnezeu.” C.S. Lewis a fost un scriitor și a vorbit despre aceasta mult. Spunea: e singurul lucru despre Isus pe care nu îl poți spune. Nu poți spune că a fost o persoană sfântă dar nu Dumnezeu. De ce? Pentru că El a pretins că e Dumnezeu. Iar dacă nu a fost Dumnezeu, înseamnă că nu a fost o persoană bună. A fost fie un mincinos: nu era Dumnezeu și știa că nu e Dumnezeu; fie era un nebun: nu era Dumnezeu, dar nu știa că nu e Dumnezeu; sau chiar e cine spune că e: El este Domnul. Aceasta e numită „trilema”: Isus e fie un mincinos, un nebun sau este Domnul.

Să analizăm. Mai întâi: poate Isus e un mincinos, poate că mințea. Interesant: s-a studiat profilul personalității unui mincinos patologic sau al unuia ce trăiește din minciună, al unui mincinos de profesie. Și dacă scornești o minciună că tu ești Creatorul universului înseamnă că ești foarte atașat de această minciună. Când analizezi profilul personalității, profilul psihologic al celor ce mint așa au anumite trăsături: sunt incredibil de narcisiști, sunt foarte preocupați de propria persoană; le lipsește compasiunea; le lipsește creativitatea. Dar când studiem viața lui Isus, vedem exact pe dos: vedem pe Cineva incredibil de creativ, vedem pe Cineva care se dăruiește, Cineva plin de compasiune și nu orientat spre sine. Isus nu se potrivește deci profilului mincinosului.

Atunci poate e un nebun. Poate nu era Dumnezeu, dar El nu știa că nu e Dumnezeu. E fascinant, căci gradul nostru de sănătate mintală, pentru noi toți, gradul de sănătate mintală corespunde gradului de a fi conformi cu realitatea, în contact cu ea. Iată ce vreau să spun: dacă aș afirma că sunt preot, atunci gradul de sănătate mintală e conform cu realitatea, nu? Sunt preot! Dar dacă aș spune: „Sunt cel mai bun preot din lume!”, atunci aș fi puțin, de fapt mult rupt de realitate. Și dacă ați vorbi cu mine, indiferent cât timp v-ați da seama rapid că preotul acesta e rupt de realitate. Dar dacă aș fi și mai rupt, spunând: „Sunt Papa!” Și aș crede cu adevărat că sunt Sfântul Părinte. Dar… nu spuneți nimănui! Destul de rapid ați înțelege că nu sunt conectat cu realitatea. Dar dacă aș fi și mai deconectat, și aș spune: „Sunt Maria Antoaneta și poți servi cozonac!” Foarte, foarte rapid v-ați prinde: tipul acesta e rupt de realitate. Dacă aș fi atât de „dus”, de rupt de realitate încât aș crede cu adevărat că sunt un fluture: „Sunt chiar un fluture! Să fii văzut când eram în cocon… O nebunie! Foarte strâmt!”, v-ați prinde rapid: „Tipul acesta e rupt de realitate!”

Dar Isus este unic. El nu pretinde doar a fi cel mai mare profet al timpurilor; nu pretinde doar a fi Ilie întors din morți; Isus pretinde de fapt că e Dumnezeu. Creatorul a tot ce există în Univers. Și dacă ar fi fost așa rupt de realitate, nu ar fi fost cu adevărat Dumnezeu, oamenii din jurul Său s-ar fi prins foarte rapid că nu e cine spune că e. Totuși, când citești istoria Sa, observi că El de fapt trăiește, umblă, vorbește, acționează conectat la realitate. Deci Isus nu este un mincinos, nu este un nebun, și aceasta lasă o singură opțiune: că e cu adevărat cine spune că e, că El e Domnul. Aceasta nu demonstrează că El este. Avem nevoie, ca să credem în Isus, avem nevoie să ne-o demonstreze – tocmai aceasta face. Sincer: cineva intră în camera în care vă aflați și spune: „Vă salut pe toți! Eu sunt Dumnezeu.” Nu ați spune: „Bine!” Și nici pe vremea Lui nu au făcut așa. Uneori ne gândim că, trăind cu atâta timp în urmă, erau simpli, nu știau cum să facă una și alta: să programeze un mediabox, să folosească iPod-uri… Drept urmare erau prostuți, iar dacă venea cineva și pretindea că e Dumnezeu, ei îl credeau pur și simplu. Dar nu au făcut-o. De fapt, când Isus a venit și a pretins că e Dumnezeu ei au făcut ce facem și noi: i-au cerut să facă ce și noi i-am cere să facă. Ce anume? I-au cerut să o demonstreze!

Și așa face Isus. Viața Sa întreagă, în acei ultimi trei ani de slujire publică, îl vedem demonstrând că e cine spune El. În cap. 2 din Marcu avem scena, probabil ați auzit-o, cu un om paralizat și patru prieteni ce îl aduc pe o targă la Isus. Dar sunt așa mulți oameni în casa în care e Isus, nu pot intra pe ușă, deci urcă pe acoperiș și „remodelează”, fac o „fereastră” și îl coboară pe bărbat în fața lui Isus. Se spune că Isus a privit la credința lor, a privit la bărbat și a spus: „Păcatele tale sunt iertate!” În acel moment, toți au spus: „Hei, hei, hei! Cine în afară de Dumnezeu poate ierta păcatele?” Iar Isus: „Știu. Nu-i așa? Acesta!” Dar a spus: „Ca să vă demonstrez că sunt cine spun că sunt”, i-a spus omului: „Ridică-te, ia-ți patul și umblă!” Isus a pretins că e Dumnezeu și apoi a demonstrat că e cine spune că e.

De fapt, în Evanghelia sa, Ioan, când vorbește de miracole, nu folosește cuvântul „miracole”, ci termenul „semne și minuni”. Ce face un semn? Mereu indică spre altceva. Toate miracolele lui Isus, toate semnele și minunile, acele semne indică toate spre faptul că Isus e cine spune că e. Iar cel mai mare miracol din viața lui Isus e de fapt la moartea Sa. Pentru că răstignindu-se, murind, ce face ca să demonstreze că e cine spune că e – că e Domnul vieții, Cel ce a învins moartea, Cel ce a făcut toate – învie din morți. E extraordinar, pentru că acest semn, această minune e atât de miraculoasă încât îi ia absolut prin surprindere pe toți discipolii și apostolii Săi. Gândiți-vă: de-a lungul vieții Sale, nu le-a spus Isus: „Iată ce se va întâmpla: vom merge la Ierusalim, mă vor aresta, mă vor tortura, mă vor ucide; voi muri! Dar nu vă faceți griji, pentru că după 3 zile voi învia din morți.

Ați observat că, atunci când se întâmplă acestea, toți discipolii spun: „Ce se întâmplă?!?” Sunt toți speriați! Știm: Isus moare într-o vineri; îl pun în mormânt. După 3 zile, duminică dimineața, se spune: femeile merg la mormânt nu pentru că își spun: „E duminică! E viu din nou!”, ci merg la mormânt pentru că spun: „Trebuie să îi ungem trupul pentru înmormântare”. Se așteaptă să fie mort. E mort și se așteaptă să rămână mort. Când ajung la mormânt și piatra e răsturnată ele nu spun: „O, da, așa este!” ci „Ce se întâmplă?” Și se uită în mormânt, iar trupul a dispărut. Nu spun: „O, da, așa este!” ci iar „Ce se întâmplă?” De fapt pleacă toate, dar Maria Magdalena rămâne în urmă în acea grădină, lângă mormânt. Ea plânge, nu de bucurie că El e viu; plânge pentru că crede că cineva i-a furat trupul. Astfel, când îl vede pe Isus, crede că e grădinarul. Spune: „Dacă i-ai luat trupul, du-mă unde l-ai pus, căci îl voi reîngropa”.

Dar vorbește cu Isus, îmi place momentul, căci Isus o privește pe Maria și îi spune un singur cuvânt: numele ei. Un fel de: „Maria! Hei!” Iar Maria înțelege: acesta e Isus! El e cine spune că e. Atunci Maria fuge cu bucurie la ceilalți apostoli și le spune: „Isus a înviat din morți. L-am văzut viu!” Și am crede că apostolii ar spune: „Uau! Astăzi era ziua? Am uitat cu totul! Ne-a scăpat asta.” Dar ei spun: „Nu, nu! Nu s-a întâmplat așa.” Doar doi apostoli, din cei 11 rămași, doar doi fug la mormânt ca să îi verifice relatarea: Petru și Ioan. Și când ajung acolo ne-am aștepta să spună: „O, da!” dar spun: „Ce se întâmplă?!” Un înger trebuie să le apară și să le spună: „Amintiți-vă ce v-a spus”. Îmi imaginez cum își frecau tâmplele: „A spus că trebuie să moară și să învie din morți. Aceasta e azi.” S-au întors acasă uimiți și tulburați. Mai târziu, în aceeași zi, în aceeași duminică, apostolii erau toți împreună, cu discipolii, iar ușile erau închise. Iar Isus le apare. Spune: „Acesta e Trupul Meu! Carnea Mea. Eu însumi, înviat din morți”. Iar ei sunt uimiți!

Vă amintiți că un apostol nu era acolo? Toma. Mi-l imaginez pe Toma că avea de lucru, era la cumpărături. Că folosește ciocănitul secret, iar ei îl lasă înăuntru. „Toma! L-am văzut pe Isus! E viu din nou!” Iar el: „O, nu! Întotdeauna ratez chestiile acestea.” Dar Toma nu spune așa. Nu spune: „Da, așa e!” Spune: „Nu. Nu voi crede așa ceva.” Vă amintiți că Toma merge până acolo încât spune: „Dacă nu îmi voi pune degetul în urmele de la cuie și mâna în coasta Sa, nu voi crede!” Și ce se întâmplă? După o săptămână, duminica următoare, sunt strânși toți, într-un loc, iar Sf. Ioan precizează că de data aceasta Toma era cu ei. Și Isus apare în camera încuiată. Imaginați-vă fața lui Toma, privind la Isus: „O, nu!” Isus privește la Toma și îi spune: „Tomiță, pune (mâna) aici.” Toma cade în genunchi și spune cinci cuvinte: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

Căci Isus tocmai demonstrase că e cine spune că e. Că nu e un mincinos, nici un nebun, El este Domnul. Isus e cine spune că e. El este Dumnezeu. Și dacă Isus e cine spune că e aceasta înseamnă că tu ești cine spune El că ești. Cine spune Isus că ești tu?