Dumnezeu este iubire

Cum să înțelegem la modul concret această afirmație metafizică, ontologică și filozofică despre Dumnezeu: El este iubire. Ioan continuă spunând: „Prin aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu în noi…” Cu alte cuvinte felul în care Dumnezeu ne-a arătat, în care a arătat omenirii că El este iubire este dublu. În primul rând: Întruparea. „Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul Său, Unul născut, ca să trăim prin El.” Și în al doilea rând: „În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci El ne-a iubit și l-a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre”. Care sunt deci cele două feluri în care Dumnezeu ne arată, în lume și în istorie, că El este iubire? Prin misterul Întrupării, prin trimiterea Fiului Său și prin misterul pătimirii, sau misterul pascal, prin moartea Fiului Său prin care a împăcat lumea cu Sine.

Cu alte cuvinte, Ioan nu rămâne la nivelul unei declarații metafizice despre ființa lui Dumnezeu; el coboară la nivelul istoriei mântuirii și spune că Dumnezeu a revelat acest mister, faptul că El este iubire, în raport cu noi, trimițându-și Fiul, prin Întrupare, și trimițându-și Fiul să moară pentru păcatele noastre, prin pătimire și moarte. Sunt două momente extraordinare din istoria mântuirii. Aceasta ar fi explicația de bază a cuvintelor sale. Să vedem puțin tradiția vie pentru a aprofunda înțelegerea acestor cuvinte.

Primul lucru pe care vreau să îl spun e că dacă ne îndreptăm spre Sf. Toma de Aquino, în cartea sa Summa Theologica pe care am mai menționat-o anterior, Toma ne ajută dându-ne o definiție a iubirii. Va fi fundamentală pentru a înțelege ce înseamnă că Dumnezeu este iubire și cum Întruparea și pătimirea revelează iubirea lui Dumnezeu. În Summa Theologica, întrebarea 20, articolul 2, partea I – de fapt partea I, întrebarea 20, articolul 2 – de fapt articolul 1, la finalul lui, definește iubirea caritas în latină sau agape în greacă. El spune: „a iubi o persoană înseamnă a dori binele acelei persoane”, sau, în alte traduceri, „a voi binele celuilalt”.

Observați deci cum la Toma iubirea nu este în primul rând o emoție, ci este o alegere, un act al voinței: a alege binele pentru celălalt. Și întocmai așa face Dumnezeu, spune Sf. Toma, prin Întrupare și prin pătimire. Cum așa? Să vă dau două citate din Sf. Toma. E de-a dreptul fantastic. În Summa, Toma are aceste două articole unde discută dacă Întruparea era cu adevărat necesară, sau dacă Dumnezeu ar fi putut să se reveleze într-un alt mod. De asemeni pune problema dacă pătimirea lui Cristos era cu adevărat necesară pentru mântuirea noastră, sau ar fi putut mântui omenirea într-un alt mod. În ambele cazuri, spune: desigur! Dumnezeu s-ar fi putut revela și mântui omenirea printr-un alt mod decât prin Întrupare și pătimirea lui Cristos – prin răstignire. Fiind omnipotent, Atotputernic, o putea face oricum ar fi dorit.

Însă motivul pentru care mântuiește lumea prin Întrupare și pătimire este pentru că ambele mistere revelează cel mai bine și pe deplin iubirea lui Dumnezeu pentru omenire. Fiți atenți și ascultați aceste cuvinte ale Sf. Toma cu privire la Întrupare. El spune astfel: „Se pare că nu era necesar pentru repararea rasei umane ca să se întrupeze Cuvântul lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu, cu puterea Sa omnipotentă, ar fi putut repara firea omenească în multe alte feluri”. Să ne oprim aici. Are dreptate. Și continuă spunând: Dumnezeu ar fi putut declara ca întreaga omenire să fie mântuită. Și ar fi fost. Are această putere și are acest drept. Însă nu așa face. De ce?

Toma continuă: „Însă Augustin spune, în cartea Despre Trinitate: ‘Nimic nu a fost atât de necesar pentru a ne ridica speranța decât să ni se arate cât de profund ne iubește Dumnezeu. Și ce ar fi putut fi o dovadă mai puternică decât că Fiul lui Dumnezeu a devenit partener cu noi la firea omenească?’ De asemenea, în ceea ce privește caritatea, care este înflăcărată prin acest lucru, Augustin spune: ‘Ce motiv mai măreț este pentru venirea Domnului decât pentru a ne arăta iubirea lui Dumnezeu pentru noi?’ După care adaugă: ‘Dacă noi am fost înceți în a iubi, să ne grăbim măcar să îl iubim [pe Dumnezeu] la rândul nostru.'”

Să ne oprim aici. Practic ceea ce Toma, pe urmele lui Augustin, spune este că Dumnezeu ar fi putut pur și simplu să declare că suntem toți iertați, așa cum un judecător poate spune: „nevinovat!”, și suntem achitați de pedeapsă. Sau: „Ești iertat, nu vei fi pedepsit pentru păcatul tău”. Însă Dumnezeu nu vrea doar să ne salveze de iad, ci vrea să ne unească cu El, vrea să ne aducă în viața divină a Preasfintei Treimi, care este o relație de iubire. Așadar se cuvine, spune Toma, ca Dumnezeu să vină la noi prin Întrupare, astfel încât să devină om adevărat, pentru a-și dovedi iubirea față de noi. Ne-a iubit atât de mult încât a devenit unul dintre noi, pentru a ne conduce și a călători cu noi, înapoi în viața lui Dumnezeu, înapoi în misterul Preasfintei Treimi, înapoi la Tatăl și la iubirea de care ne-am îndepărtat. Așadar Întruparea, spune Toma, ar trebui să ne împingă să îl iubim pe Dumnezeu, la rândul nostru, din recunoștință față de iubirea pe care ne-a arătat-o.

În aceasta constă de fapt mântuirea. Nu e vorba să evităm iadul ci să îl iubim pe Dumnezeu. Întruparea e un motiv pentru omenire de a-l iubi pe Dumnezeu ca răspuns. Un Dumnezeu care ne-a iubit atât de mult încât s-a golit de slava Sa divină și a devenit om adevărat. Și-a asumat umanitatea noastră pentru a o răscumpăra și a o readuce la Dumnezeu.